Waiver of the right claimed in administrative appeal; annulment of prior judgments and dismissal of the action

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, la data de 03.01.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 1/29.06.2017 privind soluţionarea plângerii prealabile şi a Deciziei nr. 1/03.05.2017, prin care s-a decis descalificarea ofertei reclamantei, cu consecinţa agreării societăţii civile profesionale, potrivit ofertei depuse.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3249 din 09 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cauza având ca obiect "anulare act administrativ", ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3249 din 09 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat de către recurentă admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor Ordinului nr. 2442/2016, ale Legii nr. 554/2004 şi ale dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 6 decembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 10 aprilie 2020, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunţare la dreptul pretins, întemeiată pe dispoziţiile art. 409 alin. (2) din C. proc. civ., arătând că pârâta a admis cererea de agreere, prin decizia nr. 4/04.12.2019 (poziţia 66).

Cererea de renunţare a fost comunicată intimatei-pârâte, care nu a formulat un punct de vedere.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului, constată faptul că recurenta - reclamantă a depus la dosarul cauzei, cerere de renunţare la dreptul pretins.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la dreptul pretins, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Faţă de cererea recurentei-reclamante de renunţare la dreptul pretins, după cum, potrivit prevederilor art. 408 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului, iar potrivit art. 409 alin. (2) din acelaşi cod, "Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător", Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând să anuleze în tot sentinţa recurată, să ia act de renunţarea la dreptul pretins, şi, în consecinţă, să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 409 alin. (2), din C. proc. civ., Înalta Curte,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 3249 din 09 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Anulează în tot sentinţa recurată, ia act de renunţarea la dreptul pretins, şi, în consecinţă:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.