Quantification of moral damages under insurance guarantee law and exclusion of interest from recoverable insurance claims

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.11.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicitând anularea Deciziei nr. 10086 din 19.10.2017 prin care s-a soluţionat cererea sa de acordare a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 213/2015, obligarea pârâtului la plata sumei de 315.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data producerii evenimentului rutier, respectiv 28.04.2015.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3185 din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte acţiunea formulată de reclamanta A., a anulat în parte Decizia FGA nr. 10086/19.10.2017, exclusiv în privinţa cuantumului daunelor morale, a constatat că reclamanta este îndreptăţită la plata daunelor morale în cuantum de 35.000 RON şi a obligat pârâtul la plata către aceasta a sumei de 7000 RON reprezentând diferenţa dintre cuantumul daunelor morale cuvenite acesteia potrivit prezentei hotărâri, a respins în rest acţiunea ca nefondată, a obligat pârâtul FGA la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 537 RON.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3753 din 24.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că judecătorul de fond a făcut o greşită apreciere a celor două sintagme, respectiv un prag îndreptat spre maxim şi un prag maxim.. Pragul maxim se acordă în situaţia în care există un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale sau apropiat acestei cifre, iar pentru un număr de 70 de zile de îngrijiri se poate acorda o sumă îndreptată spre maxim, respectiv suma de 400 de RON/zi de îngrijire medicală.

În opinia recurentului, judecătorul de fond a făcut o greşită apreciere a celor două sintagme, respectiv un prag îndreptat spre maxim şi un prag maxim. Pragul maxim se acordă în situaţia în care exista un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale sau apropiat acestei cifre, iar pentru un număr de 70 de zile de îngrijiri se poate acorda o sumă îndreptată spre maxim, respectiv suma de 400 de RON/zi de îngrijire medicală.

Precizează recurentul că susţinerea din cuprinsul hotărârii recurate în sensul că a existat un cumul al consecinţelor enumerate expres la punctul 2 al Anexei din Decizia nr. 258/16.11.2016, motiv pentru care FGA trebuia să acorde o despăgubire maximă de 500 RON/zi de îngrijire medicală, nu îşi găseşte suportul juridic, întrucât FGA a ţinut cont de cumularea acestor consecinţe grave şi a acordat o despăgubire îndreptată spre maximul legal.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ îl constituie decizia nr. 10086/19.10.201, emisă de Fondul de garantare al asiguraţilor, prin care a fost admisă, în parte, cererea de plată formulată de petenta A., prin care i-au fost acordate despăguniri materiale în cuantum de 2500 RON şi daune morale în cuantum de 28.000 RON.

Prima instanţă a admis în parte contestaţia formulată, constatând că intimata-reclamantă este îndreptăţită la plata daunelor morale în cuantum de 35.000 RON, obligând astfel recurentul-pârât la plata sumei de 7000 RON reprezentând diferenţa dintre cuantumul daunelor morale achitate intimatei-reclamante şi cuantumul daunelor morale cuvemite acesteia.

Referitor la daunele morale, prima instanţă a apreciat că sumele acordate cu acest titlu prin decizia contestată sunt insuficiente, chiar dacă cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, este necesar a fi analizate consecinţele negative suferite de reclamantă atât fizic cât şi în plan psihic . Astfel, s-a constatat că evenimentul asigurat a condus la acordarea unui număr de 70 de zile de îngrijiri medicale. Mai mult decât atât, Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a confirmat numărul de zile de îngrijiri medicale de care a beneficiat intimata-reclamantă, ca fiind maxim 70 de zile.

Potrivit Anexei 2 pct. 2 (pragul 2) din Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare - morale şi materiale izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, vătămarea corporală gravă conduce la acordarea de daune morale încadrate în intervalul 210 - 500 RON/zi de îngrijire medicală, iar "încadrarea în punctaj se va face spre minim dacă vătămarea corporală a avut ca urmare una din consecinţele expuse în cadrul acestui prag şi spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puţin două consecinţe din cele expuse la acest prag".

Consecinţele la care face referire textul citat se referă la: a) leziunile au lăsat urme vizibile; b) leziunile suferite au fost într-un număr mare, au provocat suferinţe puternice, au lăsat traume fizice şi psihice de durată, c) intervenţii chirurgicale; d) a suferit complicaţii ulterioare, e) capacitatea de muncă a fost redusă.

Instanţa de fond, în mod corect a apreciat că, deşi recurentul-pârât avea obligaţia de a motiva de ce a apreciat că intimata-reclamantă nu se încadrează spre pragul maxim, nu a procedat în acest sens, în realitate neexistând o motivare a modului de cuantificare a prejudiciului recunoscut, de 4000 RON/zi de îngrijiri medicale.

Prin urmare, în aplicarea Procedurii invocată de chiar recurentul-pârât acesta avea obligaţia de a încadra intimata-reclamantă spre punctajul maxim, cumulând 3 dintre consecinţele enumerate în Anexa 2, nu doar 2 dintre aceste consecinţe (care ar fi fost suficiente pentru a atrage încadrarea spre nivel maxim).

În privinţa daunelor morale solicitate de la data producerii faptei prejudiciale până la data plăţii, s-a constatat că nu se justifică acordarea acestora deoarece, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 coroborate cu prevederile art. 22 din Norma ASF nr. 16/2015, petentul nu are calitatea de creditor de asigurări impunându-se astfel respingerea cererii.

Prima instanţă a reţinut că în speţa de faţă este vorba despre o creanţa născută din contractul de asigurare, în temeiul căruia reclamanta are calitatea de beneficiar al asigurării în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b), pct. ii) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b), pct. ii) din Legea nr. 213/2015 beneficiarul asigurării este o terţă persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat.

În raport de aceste aspecte nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului-pârât, referitoare la faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurător, că reclamanta nu ar fi suferit o pagubă, că are acoperit prejudiciul şi că prejudiciul există.

Înalta Curte constată că art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor prevede că "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

De asemenea, se constată că art. 18 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 a ASF privind Fondul de garantare a asiguraţilor dispune: "După data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, Fondul va prelua de la asigurător evidenţa contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidenţa completă a dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestor contracte şi dosare".

Recurentul-pârât susţine că, atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări republicată, cu modificările ulterioare, prin art. 3 alin. (1) lit. c), cât şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, definesc creanţa de asigurare ca fiind creanţa creditorilor de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare şi că, textul reprezintă o transpunere a directivei 2001/17/CE - privind reorganizarea şi lichidarea societăţilor de asigurări, transpusă în legislaţia noastră care definea "creanţa de asigurare" ca fiind orice sumă care este datorată de către societatea de asigurare unor asiguraţi, titulari de poliţe de asigurare, beneficiari sau oricărei părţi vătămate având drept direct de acţiune împotriva societăţii de asigurare şi care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operaţiune prevăzută de Directiva 2002/83/EC din activitatea de asigurare directă, inclusiv sume rezervate pentru persoanele menţionate anterior, când unele elemente de datoriei nu sunt cunoscute încă.

Aşadar, pentru a îndeplini condiţiile prevăzute de lege şi a-şi putea recupera sumele solicitate din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, este absolut necesar ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare.

Din coroborarea tuturor celor arătate anterior reiese că dobânzile nu se încadrau în categoria creanţelor născute din contractul de asigurare, lipsind temeiurile legale pentru a concluziona în sensul pretins de partea reclamantă, nefiind despăgubiri sau cheltuieli de judecată.

În realitate, dobânzile sunt expresia unei răspunderi civile delictuale incumbând societăţii de asigurare ca urmare a nerespectării termenului de plată a despăgubirilor, găsindu-şi fundamentul în art. 36 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. x/2011.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, reţinând că sentinţa de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3753 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2019.