Challenge to administrative payment obligation for EU program contractual correction dismissed as time-barred under statutory prescription rules

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 15.06.2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE - CA a chemat în judecată pe pârâţii MANCS - DGOI Bucureşti şi Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial şi Creşterea Competitivităţi Economice şi a solicitat să se constate nulitatea absolută a Procesului-verbal nr. x/04.12.2012 prin care s-a instituit obligaţia de plată a sumei de 523.552,37 RON aferentă coeficientului de corecţie de 100% din valoarea contractului de furnizare nr. x încheiat la data de 15.12.2009, iar în subsidiar să fie înlăturată obligaţia la plata sumei menţionate rămasă în sarcina reclamantei prin Decizia nr. 6172/17.02.2014.

Pârâţii au formulat în cauză întâmpinare prin care au invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, excepţia tardivităţii formulării acţiunii în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile faţă de Ministerului Fondurilor Europene.

Prin sentinţa civilă nr. 1403/07.11.2016, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si Fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17.02.2017 sub nr. dosar x/2016

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1449 din 21 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei, a respins acţiunea privind pe reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Cercetării şi Inovării şi Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial"Creşterea Competitivităţii Economice", ca prescrisă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr., pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE - CA întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3,5,6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii constatând nulitatea actului cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, respectiv anularea deciziei de respingere a contestaţiei şi a obligaţiei la plată instituită în sarcina institutului.

În esenţă, recurentul susţine că instanţa a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea: principiilor fundamentale consacrate de Constituţie şi de o lege organică în ceea ce priveşte îngrădirea accesului la justiţie, a dreptului la un proces echitabil; competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată in condiţiile legii in raport de obiectul cererii, actele şi lucrările dosarului; în opinia recurentului sentinţa recurată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; aplicarea greşită a normelor de drept material.

Susţine recurentul că instanţa nu a luat în consideraţie şi nu a pus în discuţie excepţiile şi apărările invocate privind procesul-verbal, nelegalitatea aplicării retroactive a legii, a încălcării normelor de ordine publică administrate în cauză la Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă; instanţa nu a dat dovadă de interes şi nu a desfăşurat un rol activ în interesul rezolvării corecte a cauzei; instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor C. proc. civ. privitor la excepţiile procesuale art. 245-248 C. proc. civ. ceea ce presupune că, în respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, instanţa trebuie să pună în discuţia părţilor sau să asigure acestora posibilitatea de a şi exprima părerea întrucât numai în aceste condiţii s-ar putea pronunţa asupra ei.

În continuare recurentul susţine că instanţa de fond la pronunţarea sentinţei recurate a încălcat prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 faţă de care acţiunea era promovată în termen.

Recurentul-reclamant mai precizează că instanţa de fond a procedat la soluţionarea excepţiei prescripţiei acţiunii în lipsa reprezentantului său.

În continuare, recurentul menţionează că nelegalitatea actului administrativ contestat se impunea a fi analizată de instanţa de fond în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva declarării neconstituţionalităţii art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 şi în raport de principiile de aplicare a legii în timp, cât şi de predictibilitate şi de securitate juridică a normei civile.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin Procesul-verbal nr. x/04.12.2012 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă s-a instituit o obligaţie de plată a sumei de 523.552,37 RON aferentă coeficientului de corecţie de 100% din valoarea contractului de furnizare nr. x/15.12.2009. Prin Decizia nr. 6172/17.02.2014 a fost respinsă contestaţia reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 1449 din 21 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei, a respins acţiunea privind pe reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Cercetării şi Inovării şi Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial"Creşterea Competitivităţii Economice", ca prescrisă.

Instanţa de fond a constatat că, în speţa de faţă, între momentul înregistrării acţiunii - iunie 2016 şi data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei -17.02.2014 a trecut un termen mai mare de 6 luni, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte ordinea de soluţionare a excepţiilor, cât şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de fond a soluţionat cauza în mod corect.

Curtea de Apel Bucureşti, în mod corect s-a declarat competentă să soluţioneze cauza, având în vedere că este un litigiu care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât se contestă Decizia nr. 6172/17.02.2014 de soluţionare a unei contestaţii formulate împotriva procesului-verbal nr. x/4.12.2012 emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare". Decizia anterior menţionată este un act administrativ emis de o instituţie publică centrală ceea ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, teza a doua, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză a fost, în mod corect, determinată de instanţa iniţial învestită, ca fiind Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond.

Prin urmare, având în vedere că normele invocate au caracter imperativ, prin soluţionarea cauzei de instanţa de contencios a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond, nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului.

Mai mult decât atât, contrar susţinerilor recurentului, instanţa a respectat ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate, iar pronunţarea în sensul unirii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu fondul, fără ca ulterior instanţa să se mai pronunţe asupra acestor chestiuni, nu este o măsură care să schimbe natura şi esenţa obiectului cauzei deduse judecăţii, dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. fiind respectate. Astfel, potrivit dispoziţiilor alin. (1) ale art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Aşadar, excepţiile procesuale se soluţionează mai înainte de cercetarea pe fond a cauzei, iar faptul că nu au fost administrate toate dovezile pe care reclamantul le avea la dispoziţie, odată cu formularea cererii de chemare în judecată nu constituie un impediment în analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Mai mult decât atât dispoziţiile art. 390 C. proc. civ. prevăd în mod expres că, înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanţa, din oficiu sau la solicitarea părţilor, pune în discuţia acestora cererile, excepţiile procesuale şi apărările care nu au fost soluţionate în cursul cercetării procesului, precum şi cele care potrivit legii pot fi invocate în orice stare a procesului.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este o excepţie de procedură care are prioritate în soluţionare, fiind în strânsă legătură cu exerciţiul dreptului la acţiune, astfel că, în mod corect, a fost soluţionată de instanţa de fond, cu prioritate faţă de toate celelalte apărări de fond.

În continuare, recurentul critică soluţia pronunţată de instanţa de fond şi prin prisma faptului că s-a procedat la soluţionarea excepţiei prescripţiei acţiunii în lipsa reprezentantului său, deşi a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, iar această cerere a fost respinsă.

Cu privire la respingerea cererii de amânare se reţin următoarele.

Potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ., amânarea pentru lipsă- de apărare poate să fie dispusă numai în mod excepţional, ceea ce înseamnă că motivele invocate în acest sens trebuie să fie temeinic argumentate, prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, care nu impuneau însă o amânare a soluţionării cauzei, observându-se inclusiv susţinerile reclamantului faţă de excepţia invocată.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul-recurent a solicitat judecata în lipsă, dându-i-se posibilitatea să-şi expună punctul de vedere prin răspunsul la întâmpinare, instanţa de judecată nu era obligată să încuviinţeze cererea de amânare. Mai mult decât atât, nici dreptul la apărare al reclamantului-recurent nu a fost încălcat, ţinând seama de faptul că partea interesată putea cere amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise, însă, nu a solicitat acest lucru prin cererea de amânare, astfel ca în lipsa unei solicitări, instanţa, din oficiu, nu era obligată să amâne pronunţarea pentru ca reclamantul să depună concluzii scrise.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind excepţia de nelegalitate, instanţa de control judiciar constată că aceste susţineri nu au fost invocate pe calea unei veritabile excepţii, cu indicarea acestui temei de drept prin acţiune.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond, respectiv nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu impune a se mai analiza incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul susţine că nelegalitatea actului administrativ contestat se impunea a fi analizată de instanţa de fond în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva declarării neconstituţionalităţii art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la aceste susţineri, reluate în cea mai mare parte şi în argumentele invocate cu privire la fondul cauzei, se apreciază că nu reprezintă motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat în cauză. Celelalte susţineri formulate pe fondul recursului, nu se impun a fi analizate, întrucât acţiunea de fond a fost respinsă în temeiul unei excepţii peremptorii.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce va conduce la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE - CA împotriva sentinţei nr. 1449 din 21 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2019.