Territorial jurisdiction for multiple plaintiffs with dispersed domiciles in administrative litigation: application of alternative jurisdiction rules by analogy.

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11 ianuarie 2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanţii menţionaţi la pct. 1-71 din anexa la acţiune, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au solicitat:

- obligarea pârâtei să emită documentele prin care să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al funcţiei ocupate şi al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, începând cu 09.04.2015 şi pentru viitor, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, funcţie de vechime, specialitate sau studii, conform art. 1 alin. (5)1, art. 5 alin. (1)1 şi alin. (1)2 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, art. (3)1 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2016 şi Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016;

- obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

1.2. Prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. x/2019, la data de 15 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea cauzei şi constituirea de dosare distincte în raport cu domiciliul reclamanţilor, pentru reclamanţii A., B. şi C. fiind constituit dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7566 din 7 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că domiciliile reclamanţilor sunt situate pe raza teritorială a judeţului Mehedinţi.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 245 din 25 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Mehedinţi a reţinut, în esenţă, că doi dintre reclamanţi aveau domiciliul în Bucureşti la data sesizării Tribunalului Bucureşti, iar pentru cel de-al treilea reclamant sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, operând, astfel, prorogarea de competenţă.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict.

Însă, prezenta cauză prezintă un element specific şi anume un cadru procesual activ format din mai mulţi reclamanţi, care, astfel cum a rezultat din verificările efectuate de Tribunalul Mehedinţi, au domiciliile situate în raza teritorială a ambelor instanţe implicate în conflictul negativ de competenţă. Mai exact, reclamanta A. are domiciliul situat în judeţul Mehedinţi, iar reclamantul C. are domiciliul situat în municipiul Bucureşti. În ceea ce-l priveşte pe reclamantul B., acesta şi-a stabilit domiciliul în municipiul Bucureşti în luna iunie 2019, după sesizarea Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile Legii speciale nr. 554/2004 nu reglementează competenţa instanţei în situaţia formulării cererii de chemare în judecată de mai mulţi reclamanţi, cu domicilii aflate în circumscripţia mai multor tribunale, fiind necesar a se face aplicarea dispoziţiilor din legea generală, respectiv C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că nici C. proc. civ. nu reglementează o astfel de ipoteză, prevederile art. 112 din acest act normativ vizând doar competenţa teritorială alternativă în cazul formulării cererii împotriva mai multor pârâţi, întrucât competenţa instanţelor de judecată în sistemul C. proc. civ. este reglementată de legiuitor în raport de domiciliul/sediul pârâtului şi nu de cel al reclamantului, ca în contenciosul administrativ.

Înalta Curte consideră că, într-o astfel de situaţie, având în vedere că instanţa iniţial învestită nu a procedat la disjungere, în regulatorul de competenţă se aplică, prin analogie, dispoziţiile procedurale referitoare la competenţa teritorială alternativă a instanţei în cazul existenţei mai multor pârâţi, întrucât raţionamentul care a stat la baza edictării prevederilor art. 112 C. proc. civ. este acelaşi şi în cazul în care competenţa instanţei este stabilită în raport cu domiciliul reclamanţilor. Atât timp cât, în cazul coparticipării procesuale pasive, este competentă instanţa de la domiciliul oricăruia dintre pârâţi, aceeaşi regulă trebuie aplicată şi în cazul coparticipării procesuale active în contenciosul administrativ.

Înalta Curte mai reţine şi argumentul că, la momentul la care Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, a reţinut că toţi cei trei reclamanţi au domiciliul situat în judeţul Mehedinţi, însă din verificările efectuate de Tribunalul Mehedinţi în Registrul Naţional de Evidenţa Persoanelor a reieşit că doar unul dintre cei trei reclamanţi domicilia în acest judeţ la data sesizării instanţei.

Prin urmare, atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Tribunalul Mehedinţi sunt instanţe deopotrivă competente, din punct de vedere teritorial, să soluţioneze prezenta cauză, caz în care va avea prioritate instanţa iniţial sesizată de reclamanţi, respectiv instanţa pe rolul căreia au optat să înregistreze cererea de chemare în judecată.

Având în vedere că, la data sesizării instanţei, doi dintre cei trei reclamanţi din acţiunea disjunsă aveau domiciliul situat în Municipiul Bucureşti şi că reclamanţii au optat să se adreseze tribunalului din această circumscripţie teritorială, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ ţi fiscal, pentru cel de-al treilea reclamant operând prorogarea de competenţă, ca urmare a coparticipării procesuale active şi în contextul nedispunerii măsurii disjungerii cauzei faţă de acest reclamant.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., reprezentaţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. şi pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.