Administrative standing to challenge insurance guarantee fund decision issued to third party assignee of insured interest

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 4776 din 08.03.2017, emisă de pârât;

(ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 22.0386,35, solicitate prin cererea de plată, reprezentând contravaloarea reparaţiei efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, de către unitatea reparatoare B. S.R.L.;

(iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4353 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4353 din 14 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, susţinând că are calitatea de formula cererea de chemare în judecată prin prisma calităţii de persoană care a formulat cererea de plată soluţionată prin decizia atacată în cauză, neavând relevanţă faptul că intimatul-pârât a emis decizia contestată către altă persoană decât cea care a formulat cererea de plată.

În mod greşit intimatul-pârât a susţinut că societatea reclamantă nu are calitatea de creditor de asigurare, ca urmare a cesionării poliţei de asigurare în favoarea C. S.A. Potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 213/2015, creditorul de asigurare îndreptăţit să primească despăgubirea este utilizatorul A. S.R.L., respectiv deţinătorul autoturismului pentru care este încheiată asigurarea CASCO.

Astfel, a susţinut recurenta-reclamantă că, potrivit art. 7.7 şi art. 9 din contractul de leasing financiar semnat cu C. S.A., în caz de daună parţială utilizatorul este în drept să încaseze despăgubirea, respectiv să dispună ca plata despăgubirii să se facă în contul unităţii reparatoare, iar nu finanţatorul.

De altfel, consideră recurenta, adevăratul beneficiar al despăgubirii este unitatea reparatoare care a efectuat reparaţiile necesare autoturismului asigurat, a căror contravaloare nu a fost suportată de utilizator. Prin ridicarea autoturismului din service, fără a achita contravaloarea reparaţiei, precum şi prin semnarea cererii de despăgubire, prin care a indicat asigurătorului ca plata despăgubirii să fie realizată în contul service-ului, recurenta a consimţit ca unitatea reparatoare să se subroge în drepturile izvorâte din poliţa CASCO, conform art. 23 şi art. 58 din Norma ASF 23/2014.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, deşi actul administrativ contestat în cauză este adresat altui subiect de drept, respectiv finanţatorului, calitatea sa procesuală activă este justificată prin prisma calităţii de terţ pretins vătămat printr-un act individual adresat altui subiect de drept, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 februarie 2018, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, intimatul a susţinut, în esenţă, că poliţa de asigurare a fost cesionată de reclamantă în favoarea C. S.A., astfel încât decizia contestată a fost emisă faţă de societatea finanţatoare, iar nu faţă de reclamantă, care are doar calitatea de împuternicit. Societatea finanţatoare are calitatea de creditor de asigurare, în calitate de beneficiar al poliţei de asigurare prin cesiune, astfel încât sunt eronate susţinerile reclamantei referitoare la deţinerea calităţii de beneficiar al despăgubirii de către utilizator sau de către unitatea reparatoare.

Totodată, intimatul-pârât a formulat apărări şi cu privire la chestiunea vizând aplicarea plafonului de garantare pe creditor de asigurare, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 4776 din 08.03.2017, contestată în prezenta cauză, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată nr. x/05.02.2016, depusă de A. S.R.L. În motivarea deciziei, pârâtul a reţinut că cererea este formulată de titularul C. S.A., prin împuternicit A. S.R.L. şi că, prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, suma acordată cu titlu de despăgubire acestui creditor de asigurare a atins plafonul de 450.000 RON, calculat pe creditor de asigurare al asigurătorului în faliment D. S.A.

Soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L., prima instanţă a reţinut, în esenţă, că poliţa de asigurare CASCO nr. x/06.06.2012 are ca beneficiar C. S.A., toate drepturile şi acţiunile în justiţie care derivă din aceasă poliţă fiind cesionate de utilizator societăţii finanţatoare, iar între societatea finanţatoare şi reclamantă nu a intervenit o transmisiune convenţională a calităţii procesuale active.

Pentru a dezlega problema de drept referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 36 C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este acesta dedus judecăţii, existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituind o chestiune de fond.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora, în caz de respingere a sumelor pretinse, se va emite o decizie de respingere, iar împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevederilor art. 19 din Legea nr. 503/2004, care fac trimitere la competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea acestor contestaţii.

Prin urmare, în speţă sunt incidente şi următoarele dispoziţii din Legea nr. 554/2004:

"Art. 1 - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Art. 2 - (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

Art. 8 - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale."

În speţă, reclamanta are calitate în formularea acţiunii prin raportare la calitatea sa de petentă, respectiv de persoană care a adresat o cerere unei autorităţi publice, soldată cu emiterea actului administrativ individual contestat. Prin Decizia nr. 4776/08.03.2017 a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantă, soluţie faţă de care aceasta a invocat producerea unei vătămări, pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia instanţei de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ şi obligării autorităţii pârâte la repararea acestei pagube, prin acordarea despăgubirilor solicitate.

Aşadar, în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 36 din C. proc. civ., reclamanta având calitatea de persoană care a solicitat emiterea actului administrativ individual şi care apreciază că a fost vătămată prin emiterea deciziei, fiind îndeplinită condiţia privitoare la identitatea dintre reclamantă şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că, deşi cererea de plată a fost depusă de reclamantă, decizia contestată a fost emisă faţă de C. S.A., părţile prezentând opinii diferite cu privire la persoana care are dreptul să formuleze cererea de plată (finanţatorul sau utilizatorul bunului asigurat), cu privire la calitatea în care reclamanta a formulat cererea de plată (creditor de asigurare ori doar împuternicit al societăţii finanţatoare), respectiv cu privire la persoana beneficiară a despăgubirii (societatea finanţatoare, utilizatorul ori unitatea reparatoare). Însă, Înalta Curte constată că aceste aspecte privesc fondul cauzei şi nu pot fi tranşate prin soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, dezlegarea lor necesitând o analiză a raporturilor juridice deduse judecăţii, din perspectiva raporturilor contractuale utilizator-finanţator-asigurător şi a competenţelor legale ce revin pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Dreptul de a formula acţiune aparţine, în contenciosul administrativ, persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, în principal destinatarului actului, dar şi oricărei alte persoane, titulare a unui drept ori a unui interes legitim, care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ adresat altui subiect de drept. Or, reclamanta este titulara cererii de plată adresată FGA, chiar dacă actul administrativ a fost emis faţă de un alt subiect de drept, iar stabilirea existenţei sau nu a unei vătămări concrete a drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei, inclusiv din perspectiva destinatarului deciziei contestate, reprezintă un aspect ce ţine de analiza fondului litigiului.

Prin urmare, argumentele expuse de părţi în faţa instanţei de recurs, vizând modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, vor fi avute în vedere de instanţa de fond, după casarea sentinţei recurate, în continuarea judecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4353 din 14 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.