Unreviewability of constitutional referral admissions in civil proceedings under Law 47/1992
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a penitentiary administration against a Court of Appeal decision that had admitted a referral to the Constitutional Court regarding the unconstitutionality of specific provisions on judicial panel composition, thereby leaving the admission of the constitutional exception in force. The dispute arose in the context of a civil administrative revision suit where the appellant challenged the lower court's refusal to suspend the proceedings pending a Constitutional Court review, arguing that the referral was not linked to the case's merits. The decisive legal basis was a per a contrario interpretation of Article 29(5) of Law No. 47/1992, which explicitly permits appellate review only against decisions rejecting a constitutional referral, thereby excluding decisions admitting such referrals from the scope of appeal under the principle of legal appeal avenues established by Article 457(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Unreviewability of constitutional referral admissions in civil proceedings under Law 47/1992: Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs intimatul Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea 304/2004 în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 124 din Constituţia României, formulată de revizuentul A..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin sentinţa nr. 3 din 13.04.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Penitenciarul Drobeta Turnu Severin şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti.
Împotriva sentinţei nr. 3 din 13.04.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2016 a declarat recurs revizuentul A..
În şedinţa publică din data de 20 martie 2019, recurentul- revizuent A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară care priveşte modul de stabilire a compunerii completurilor de la curţile de apel.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin decizia nr. 1008 din data de 17 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins, în principiu, cererea de intervenţie accesorie în interesul revizuentului A. formulată de B..
S-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea 304/2004 în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 124 din Constituţia României, formulată de revizuentul A..
A fost respinsă cererea de suspendare a cauzei, formulată de revizuentul A..
S-a respins recursul formulat de revizuentul A., împotriva sentinţei nr. 3/13.04.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2016.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs intimatul Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea 304/2004 în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 124 din Constituţia României, formulată de revizuentul A..
In esenţă, s-a arătat că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitându-se admiterea recursului, casarea încheierii din data de 17.04.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 (decizia 1008 din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016) şi respingerea excepţiei, ca neavând legătură cu obiectul cauzei.
4. Apărările formulate în cauză
Prin concluziile scrise depuse pentru termenul din data de 24 septembrie 2019, intimatul A. a invocat inadmisibilitatea căii de atac în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise ale intimatului şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Din redactarea tezei a II a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) rezultă că, poate face obiectul recursului la instanţa ierarhic superioară doar încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, legiuitorul înţelegând să excludă de la acest control încheierea de admitere a sesizării.
Cum în cauză, prin decizia nr. 1008 din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rezultă că recursul îndreptat împotriva respectivei hotărâri este inadmisibil.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a II a din Legea nr. 47/1992, raportat la dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea care operează în cauză este inadmisibilitatea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de intimatul Penitenciarul Drobeta Turnu Severin împotriva Deciziei nr. 1008 din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2019.