Presidential election calendar challenge quashed for unsigned appeal

Şedinţa publică din data de 7 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 630 din 27 august 2019 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2019.

Ulterior, Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Interne au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României.

Totodată, reclamanţii au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 punctul 2 lit. c) din Legea nr. 370/2004, actualizată, şi dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 146 lit. f) din Constituţia României.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin

Sentinţa nr. 515 din 29 iunie 2020, a admis excepţia lipsei de interes a reclamanţilor şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanţi ca lipsită de interes.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., susţinând, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinări, intimatul-pârât Guvernul României şi intimaţii-intervenienţi Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Interne au invocat excepţiile privind nulitatea recursului pentru nemotivare, respectiv pentru lipsa semnăturii, Ministerul Afacerilor Interne invocând şi excepţia tardivităţii căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că este întemeiată.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii (...)".

În temeiul art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu poartă semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia introducerii oricărui demers judiciar, inserate în art. 148 din C. proc. civ., în conformitate cu care orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni esenţiale, şi semnătura.

Dispoziţiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ. prevăd aceeaşi obligaţie.

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.(...)."

Prin urmare, semnătura, având rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului semnat, trebuie să fie olografă şi nicidecum dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În cauză, se constată că recurenţii au depus la dosar cererea de recurs transmisă prin e-mail la data de 1 iulie 2020 care nu poartă semnătura olografă a acestora, neidentificându-se un exemplar original al respectivei cereri.

Deşi recurenţii-reclamanţi au fost citaţi cu menţiunea de a depune la dosar cererea de recurs semnată olograf, în original, pentru termenul de judecată din 7 septembrie 2020, aceştia nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei.

Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu de natură a determina neregularitatea învestirii instanţei, în consecinţă, nefiind îndeplinită această cerinţă de formă, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin raportare la prevederile menţionate, referitoare la sancţiunea aplicată în cazul nesemnării cererii de chemare în judecată, se reţine şi faptul că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 29 ianuarie 2018, s-a stabilit următoarea soluţie de principiu: "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea (de recurs) exclusiv prin fax sau e-mail şi instanţa face demersuri pentru a obţine exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancţiunea aplicabilă este cea a anulării cererii (de recurs)".

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută în mod expres de art. 486 alin. (3) raportat la art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. şi va anula recursul exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 515 din 29 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa semnăturii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 septembrie 2020.