Councillor's conflict-of-interest report upheld in pasture lease vote appeal

Şedinţa publică din data de 7 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la Tribunalul Teleorman şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei soluţionării cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 422/16.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 emis de aceasta.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 374 din 5 februarie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, precum şi a art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Astfel, a arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu a contestat situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare atacat şi faptul că avea un interes personal de natură patrimonială la adoptarea hotărârilor, întrucât nu este reprezentantul legal al Asociaţiei sau membru în Consiliul Director, neavând dreptul de a angaja Asociaţia în raport cu terţii.

Recurentul a susţinut că, nefiind membru în Consiliul de Administraţie în cadrul Asociaţiei, prin analogie, în raport cu prevederile art. 89 din Legea nr. 161/2003 şi cu împrejurarea că nu exercită drepturi în procent de cel puţin 10% în privinţa oricărui demers al Asociaţiei, nu a înţeles să se abţină de la vot şi deliberare.

Cu privire la adoptarea HCL nr. 16 din 23.05.2013, prin care s-a stabilit suprafaţa de teren ce va fi închiriată B., a arătat că, în conţinutul acesteia, nu s-a prevăzut faptul că ar urma să fie beneficiarul unui contract de închiriere pentru a se putea reţine îndeplinirea condiţiilor impuse, iar votul acordat nu a influenţat adoptarea hotărârii (fiind adoptată cu un număr de 8 voturi din 9).

De asemenea, referitor la adoptarea HCL nr. 30/13.09.2013 şi 23/29.08.2014, prin care s-a stabilit taxa chiriei pentru terenurile din Islazul comunei Răsmireşti, preţul pentru chirie a fost stabilit de către Departamentul de specialitate din cadrul primăriei pe hectar, iar nu nominal, în sensul că pentru anumite persoane, printre care şi acesta, ar fi existat o taxă a chirie diferenţiată.

În concluzie, recurentul a precizat că votul său, pentru toate cele hotărâri adoptate, a fost unul obiectiv, solicitând admiterii căii de atac aşa cum a fost formulată.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul - reclamant a învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, emis de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, reţinând că raportul de evaluare atacat este legal.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut nerespectarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, art. 46 din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 75 lit. f) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât reclamantul, având un interes personal şi patrimonial în problema supusă dezbaterii, în calitatea sa de consilier local al comunei Răsmireşti, judeţul Teleorman, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor Consiliului Local nr. 16 din 23.05.2013 şi nr. 30 din 13.09.2013 şi nr. 23 din 29.08.2014 2013.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

În temeiul art. 71 din Legea nr. 161/2003, "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali prevede că,

"(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei".

Art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, stipulează că, "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) f) o asociaţie sau o fundaţie din care fac parte."

În cauză, aşa cum s-a arătat, reclamantul, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Răsmireşti, judeţul Teleorman, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor Consiliului Local nr. 16 din 23.05.2013 2013 privind stabilirea suprafeţei de păşune închiriată B. şi nr. 30 din 13.09.2013 şi nr. 23 din 29.08.2014 2013 privind stabilirea taxei chiriei pentru terenurile din islazul comunal al Consiliului Local Răsmireşti.

Drept urmare, ulterior s-a încheiat Contractul de închiriere nr. x/24.05.2013 între Consiliul Local al Comunei Răsmireşti şi B., Teleorman, în cadrul căreia, persoana evaluată, în speţă reclamantul, deţine calitatea de membru fondator, precum şi Contractele de închiriere pentru suprafeţele de teren arabil din islazul comunal nr. 17/10.01.2013 şi nr. 37/20.01.2015.

Potrivit proceselor-verbale ale şedinţelor Consiliului Local al Comunei Răsmireşti din datele de 23.05.2013, 13.09.2013 şi 29.08.2014, reclamantul a fost prezent la dezbateri şi a votat favorabil pentru adoptarea HCL nr. 16/23.05.2013, nr. 30/13.09.2013 şi nr. 23/29.08.2014.

Or, reclamantul, în calitatea sa de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Răsmireşti, judeţul Teleorman, şi de de membru fondator al B., anticipând că o decizie a autorităţii publice din care face parte ar putea reprezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru Asociaţie, avea obligaţia prevăzută de art. 77 din Legea nr. 393/2004, respecitv să anunţe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema supusă dezbaterii, obligaţie legală ce nu a fost îndeplinită de reclamant, acesta participând la deliberarea şi adoptarea hotărârilor în cauză.

Contrar susţinerilor recurentului, acesta a recunoscut situaţia de fapt, însă a apreciat că nu se impune să se abţină de la vot şi deliberare, întrucât nu este reprezentantul legal al Asociaţiei sau membru în Consiliul Director, făcând trimitere, totodată, la prevederile art. 89 din Legea nr. 161/2003.

Instanţa de control judiciar reţine că nu poate primi criticile recurentului-reclamant, conform dispoziţiilor legale incidente sus-menţionate, acesta era interesat în problema taxei de închiriere a terenurilor arabile din islazul comunal pentru B., al cărui membru fondator este.

Aşadar, faptul că recurentul nu este reprezentantul legal al B. sau membru în Consiliul Director al acesteia nu are relevanţă câtă vreme legea nu condiţionează existenţa conflictului de interese de îndeplinirea acestor calităţi, fiind suficient ca alesul local să facă parte din asociaţie.

Avantajul patrimonial, chiar şi eventual sau viitor, se circumscrie sintagmei de interes personal, iar acest interes nu trebuie neapărat să se şi materializeze, opţiunea legiuitorului fiind ca simpla existenţă a acestuia la nivel potenţial să fie suficientă pentru a fi reţinută incidenţa conflictului de interese.

Referitor la prevederile art. 89 din Legea nr. 161/2003 invocate de recurent, se reţine că acestea reglementează situaţiile care atrag starea de incompatibilitate a aleşilor locali, or, în cauză s-a constatat existenţa unui conflict de interese, şi nu a unei stări de incompatibilitate pentru care sunt incidente alte dispoziţii legale, care nu pot fi extinse prin analogie unei situaţii de conflict de interese cum greşit se afirmă.

În concluzie, se reţine că în cauză au fost încălcate de către recurentul-reclamant prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează regimul juridic al conflictelor de interese.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 374 din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 septembrie 2020.