Equalization of public sector salaries to the occupational family maximum under OUG 83/2014 and 57/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. şi LLL. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia:

- anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 şi a Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 emise de Preşedintele Curţiii de Apel Alba Iulia, a Hotărârilor nr. 17 şi nr. 19/17.03.2017 ale Colegiului Curţii de apel Alba Iulia şi a Hotărârilor nr. 301 şi 303/20.04.2017 ale Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizii de salarizare cu privire la reclamanţi, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016;

- obligarea pârâtei ca la emiterea deciziilor de salarizare să realizeze recalcularea indemnizaţiei de încadrare brută lunară a reclamanţilor prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii,

- obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 9.04.2015 şi până la data de 01.10.2016 a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 şi venitul efectiv plătit în perioada 9.04.2015-1.10.2016 (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON), suma ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, recalcularea salariilor personalului auxiliar, conform grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 74/2 martie 2017, prin care s-au admis contestaţiile personalului auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi în consecinţă, modificarea fişelor de salarizare prin raportare la modul de calcul adoptat de Curtea de Apel Bucureşti.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Prin încheierea din 4 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus rectificarea citativului şi a încheierii din Camera de consiliu de la 06.07.2017, în sensul de a se trece corect numele reclamantelor ZZ. şi LLL..

Totodată, a respins solicitarea formulată prin întâmpinare de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, privind respingerea contestaţiilor ca lipsite de interes şi de obiect, raportat la petitele 2 şi 5, având în vedere primul capăt al acţiunii şi de faptul că pârâta nu a emis actele administrative cu respectarea prevederilor legale invocate de reclamanţi, dispunând amânarea pronunţării sentinţei în cauză.

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3783 din 18 octombrie 2017, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat Hotărârile nr. 17/17.03.2017 şi nr. 19/17.03.2017 adoptate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia precum şi Deciziile nr. 21 din 03.03.2017 şi nr. 52/C din 22.12.2016, precum şi soluţionarea contestaţiilor la acestea cu nr. 301/20.04.2017 şi respectiv 303/20.04.2017 emise de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii din tabelul anexă prezentei acţiuni.

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, prin preşedinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamanţilor din tabelul anexă acţiunii de faţă, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant, din tabelul anexă acţiunii de faţă, a diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

2.3. Prin sentinţa nr. 1479 din 28 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta MMM., dispunând completarea sentinţei civile nr. 3783 din 18.10.2017 în sensul că a anulat Hotărârile nr. 17/17.03.2017 şi nr. 19/17.03.2017 adoptate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia precum şi Deciziile nr. 21 din 03.03.2017 şi nr. 52/C din 22.12.2016, precum şi soluţionarea contestaţiilor la acestea cu nr. 301/20.04.2017 şi respectiv 303/20.04.2017 emise de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, în ceea ce o priveşte pe aceasta.

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, prin preşedinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamantei, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, exercitate prin două memorii distincte, împotriva încheierii din 4 octombrie 2017 şi sentinţei nr. 3783 din 18 octombrie 2017, respectiv împotriva sentinţei nr. 1479 din 28 martie 2018, se reţine că recurenta a formulat critici comune.

În esenţă, recurenta a susţinut că a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, conform prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin emiterea Deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/06.02.2017 şi 27/2017 şi ulterior prin Deciziile nr. 30/C/21.06.2017 şi nr. 143/RU/21.06.2017, astfel încât solicitările din prezentul dosar sunt parţial lipsite de obiect şi de interes.

Astfel, a făcut trimitere la Decizia nr. 25/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, în privinţa acordării majorărilor salariale de 5%,2%, 11%, în sensul că aceste drepturi nu puteau fi acordate magistraţilor sau personalului salarizat din Ministerul Justiţiei, la O.U.G. nr. 20/2016 care modifică O.U.G. nr. 57/2015 şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Potrivit recurentei, principiile din cuprinsul Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 au fost concretizate prin Deciziile nr. 21/03.02.2017 şi nr. 27/RU/09.02.2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, drepturile salariale stabilindu-se în funcţie de maximul care a fost identificat la momentul emiterii lor ca fiind aflat în plată (în cadrul instituţiei publice Curtea de Apel Alba Iulia, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016 şi în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, pentru perioada 01.10.2016-31.12.2016).

De asemenea, a susţinut că prin Decizia nr. 143/RU/21.06.2017 s-a stabilit recalcularea drepturilor salariale conform art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 52/2016, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016, iar aceste dispoziţii ale Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia au fost menţinute prin Hotărârile nr. 17, nr. 19 şi nr. 20 din 17.03.2017 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia care au soluţionat contestaţiile împotriva deciziilor nr. 527C/22.12.2016, nr. 21/03.02.2017 şi nr. 27/RU/09.02.2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia.

A mai arătat că, la acest moment, în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 52/22.12.2016 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 30/C/21.06.2017 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, pentru perioada 01.08.2016-30.09.2016, salariul de bază brut al personalului auxiliar şi conex din Curtea de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia s-a recalculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include şi majorarea de 10 %, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A precizat că a procedat astfel întrucât valoarea maximă de referinţă sectorială aflată în plată la data de 01.08.2016, identificată până la acest moment în cadrul autorităţii judecătoreşti este de 381,823 RON, astfel cum rezultă din OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 şi din adresa Ministerului Justiţiei nr. 52691/14.06.2017, iar cât priveşte valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10 %, a fost acordată de la data 01.10.2016, de către toţi ordonatorii principali de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", inclusiv în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia.

Or, contrar susţinerilor primei instanţe, simplul fapt că există o serie de hotărâri judecătoreşti care au acordat majorările salariale de 5%32%,11% unor persoane din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie nu conduce la cuantumul valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru că aceste majorări aplicate la VRS 305 RON conduc la VRS 381.823 RON, valoare acordată în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia începând cu data de 01.08.2016, şi nu se face dovada că acestea erau cuprinse în indemnizaţia de încadrare/salariul de bază al a vreunei persoane şi după data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

În opinia recurentului, faptul că prin sentinţa civilă nr. 46/2017 pronunţată dosarul nr. x/2016 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat pârâtul CSM la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în calcul a unei VRS 405 RON începând cu data de 09.04.2015 nu are relevanţă în aprecierea maximului aflat în plată, pentru că este ulterioară perioadei de raportare stabilită prin lege, conform art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, 01.08.2016-31.12.2016, fiind pronunţată în 2017, chiar dacă are aplicabilitate începând cu 09.04.2015.

Astfel, raportarea pentru acordarea unei salarizări la nivel maxim s-a făcut, pentru perioada 09.05.2015- 31.07.2016, la nivelul maxim din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor din raza sa de competenţă, prin emiterea Deciziei nr. 52/C/22.12.2016, cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 alin. (5)l din O.U.G. nr. 83/2014 actualizată, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a arătat că OMJ nr. 4680/C/12.12.2016 a avut în vedere un VRS de 381,823 RON începând cu data de 01.08.2016 şi 405+10 %, începând cu 01.10.2016, prin urmare, contrar celor reţinute de către prima instanţă, VRS 405 RON consacrată de acest ordin nu avea cum să fie cuprinsă în indemnizaţia brută anterior datei când acesta a fost emis, astfel încât el nu poate constitui reper de acordare.

În privinţa dobânzilor, a apreciat că în prezenta cauză nu poate avea aplicabilitate Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, întrucât aceasta statuează asupra acordării dobânzii legale pentru prejudiciul provocat creditorului prin întârzierea executării obligatei de către debitori, prin eşalonarea la plată prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009, aspecte ce nu pot fi extinse prezentei cauze, nefiind vorba de o eşalonare legală a obligaţiei de plată printr-un act normativ, astfel încât acestea nu pot fi acordate nici în eventualitatea admiterii capătului principal de cerere.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, susţinând că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale incidente, statuând că există obligaţia stabilirii salariului de bază al reclamanţilor la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, mai exact cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 şi de 445,5 RON începând cu data de 01.12.2015, în condiţiile în care această obligaţie subzistă, conform prevederilor legale aplicabile, începând cu data de 01.08.2016, drepturi acordate de către recurentă la acest nivel maxim, reclamanţilor, începând cu această dată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, iar întrucât criticile formulate se referă la aceleaşi chestiuni vor primi răspuns prin argumente comune.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 şi a Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 emise de Preşedintele Curţiii de Apel Alba Iulia, a Hotărârilor nr. 17 şi nr. 19/17.03.2017 ale Colegiului Curţii de apel Alba Iulia şi a Hotărârilor nr. 301 şi 303/20.04.2017 ale Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, ţinând cont de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, precum şi la plata diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială menţionată, pentru perioadele indicate, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat actele administrative atacate şi a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită reclamanţilor ordine de salarizare, prin care să se stabilească drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, precum şi la plata diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială menţionată pentru perioadele indicate, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtului, care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia părţii, în mod greşit s-a dispus acordarea indemnizaţiei solicitate în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă este aplicabilă din data 01.10.2016, astfel cum s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

În acelaşi sens a reţinut şi Curtea de apel, şi anume că prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie.

Această concluzie este susţinută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se reţine că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată înMonitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 31 din Ordonanţă, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (11)-(14), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor, raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Prin această decizie, Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamante trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

În consecinţă, de asemenea, prima instanţă a apreciat în mod corect că acţiunea nu este parţial lipsită de interes şi de obiect, în raport cu faptul că autoritatea pârâtă nu a emis actele administrative cu respectarea prevederilor legale incidente.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de asemenea, se constată că soluţia primei instanţe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanţi prin plata, pentru perioada de timp indicate în cererea de chemare în judecată a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privinţa dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, toate criticile pârâtei sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile, formulate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia împotriva încheierii din 4 octombrie 2017, sentinţei nr. 3783 din 18 octombrie 2017 şi sentinţei nr. 1479 din 28 martie 2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 septembrie 2020.