Obligation to issue payment certificates for indemnities under Law 247/2005 and 165/2013; exemption from preliminary complaint for unjustified administrative refusal

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 03.02.2015, reclamantele A. şi B. au solicitat obligarea ANRP:

1. În principal - să emită titlul de plată corespunzător sumei de 628.518,57 RON, actualizată la data plăţii, platibilă într-o singură tranşă.

2. În subsidiar - să emită titlul de plată corespunzător sumei de 628.518,57 RON actualizată, platibilă în cele 5 transe anuale egale prevăzute de lege începând cu data de 01.01.201-1 urmând ca instanţa să stabilească termenele exigibilităţii creanţei reclamantului.

În motivare, au arătat că în temeiul art. 13 alin. (1) şi al art. 16 alin. (7) din Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, şi având în vedere dispoziţia nr. x/10.11.2004 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin care a fost soluţionat dosarul întocmit în baza notificarii nr. x/2001, formulată de către doamna B. şi doamna A., şi actele depuse la dosarul intern cu nr. x/07.07.2006 precum şi raportul de evaluare întocmite în dosarele interne nr. x/CC/07.07.2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite Decizia nr. 2561/15.08.2008 ca titlul de despăgubire în favoarea doamnelor B. şi A. în cuantum de 628.518,57 RON.

Deoarece creanţa nu s-a realizat în totalitate în temeiul acestei decizii, creditoarele au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării creanţei, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. x/2012 de către Biroul Executorilor Judecătoreşti C..

Cererea de încuviinţare a executării silite a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, care prin incheierea din 26.04.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, a încuviinţat cererea de executare silită formulată de creditoare şi în temeiul art. 3731 din C. proc. civ. a dispus încuviinţarea executării silite a debitoarei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin poprire asupra conturilor deschise la terţul poprit Trezoreria Sectorului I Bucureşti, până la concurenţa sumelor din titlul executoriu şi a cheltuielilor de executare, a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2561/FF/15.08.2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor in aplicarea Legii nr. 247/2005, considerând in mod corect ca decizia reprezintă titlu executoriu si sunt întrunite cerinţele referitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.

Instanţa a dat această încheiere în temeiul art. 3731 din C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este chemata a verifica daca persoana creditorului are un titlu executoriu ce conţine o creanţa certa, lichida si exigibila in contra debitorului in legatura cu care a fost sesizat executorul judecătoresc si in cazul unui rezultat afirmativ, instanţa da incheierea de încuviinţare a executării silite.

Ca urmare a încuviinţării executării silite, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 247/2005 a formulat doua cereri de chemare în judecată având acelaşi obiect, respectiv contestaţie la executare, solicitând suspendarea executării silite, suspendarea tuturor actelor de executare dispuse in dosarul de executare, suspendarea popririi înfiinţate in dosarul nr. x/2012, anularea procesului-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, anularea încheierii de încuviinţare a cererii de executare silita pronunţata de către Judecătoria Sectorului 2 în data de 26.04.2012, privind incuviintarea executării silite.

Contestaţiile la executare au fost soluţionate după cum urmează:

În dosarul nr. x/2012, la data de 19.11.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat recursul formulat de creditoare împotriva sentinţei civile nr. 16581 din data de 27.11.2012 pronunţata de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin care a fost admisă contestaţia la executare, iar în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 25.11.2014, a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, dispunând anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1031/2012 al C. şi a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

În prezent, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, se află dosarul nr. x/2013, având ca obiect "întoarcere executare ".

1. IN PRINCIPAL, solicită instanţei obligarea ANRP la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 628.518,57 RON, actualizată la data plaţii, platibilă într-o singură tranşă.

Prin titlul executoriu reprezentat de Decizia de despăgubire nr. 2561/15.08.2008, s-a stabilit că:

a. Reclamantele din prezenta cauza sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri în echivalent bănesc;

b. Suma cuvenită ca despăgubire este în cuantum de 628.518,57 RON:

c. In baza acestei decizii, suma urmează a fi plătită în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005, în vigoare la momentul emiterii Deciziei.

Ulterior obţinerii acestui titlu executoriu, în data de 26.04.2012 a încercat să pună în executare Decizia, ca urmare a neemiterii titlului de plată în termenul legal.

Faţă de neemiterea titlului de plată de către ANRP prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - consideră că prezenta cerere de chemare în judecată este pe deplin justificată.

Pe cale de consecinţă, plata acestei despăgubiri urma a fi făcută în bani, într-o singură tranşă, conform Legii nr. 247/2005 în vigoare la acea dată şi fără nicio altă formalitate generată de procedura din cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor stabilită prin Decizia nr. 2561/15.08.2008. fiind doar o punere în executare a unui act autentic.

Astfel, nu se putea, sub pretextul îndeplinirii unor formalităţi procedurale, sa se modifice aspectele constatate prin Decizia de despăgubire cu privire la caracterul de persoana îndreptăţită si la suma reprezentând despăgubirile.

În urma soluţionării conflictului negativ între CAB şi Tribunalul Gorj, competenţa de soluţionare a cauzei a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia ÎCCJ nr. 3690 din 18.11.2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.01.2016.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1418 din data de 25.04.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de obligare la emiterea unui titlu de plată corespunzător întregii creanţe, actualizate, ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea formulată în subsidiar de reclamantele B. şi A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obligat pârâta la emiterea titlurilor de plată aferente tranşelor anuale scadente la data pronunţării, în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1418 din data de 25.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile.

Sub acest aspect arată că, instanţa de fond nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei temeiul de drept în care a fost formulată cererea de chemare în judecată (în drept, ne întemeiem cererea pe toate dispoziţiile legale invocate şi indicate şi pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ).

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţi publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

Potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acţiunea (în sens material) în contencios administrativ se naşte după ce s-a pronunţat autoritatea administrativă asupra reclamaţiei (recursul graţios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluţiei acesteia asupra reclamaţiei administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamaţia). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile. Cu alte cuvinte, potrivit aceluiaşi act normativ, procedura prealabilă condiţionează acţiunea în contencios administrativ.

Pe cale de consecinţă, pentru a putea declanşa acţiunea în contencios, reclamantele trebuiau să facă dovada că au îndeplinit cerinţa legii (cerinţa impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004) şi au respectat procedura prealabilă, adică s-au adresat mai întâi autorităţii emitente şi abia după refuzul acesteia, respectiv menţinerea actului, se pot adresa instanţei de judecată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, Instanţa de fond la soluţionarea cauzei nu a avut în vedere situaţia dedusă judecăţii, în concret că prin fapta reclamantelor din prezenta cauză, bugetul ANRP a fost prejudiciat cu suma de 566.595,24 RON.

Reclamantele au ignorat caracterul executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa de judecată privind anularea actelor de executare şi întoarcerea executării, întrucât aceştia nu au restituit suma de bani încasată nelegal aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 2140/21.02.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2, în dosarul nr. x/2013 având ca obiect întoarcerea executării.

Reclamantele au înţeles să promoveze prezenta acţiune, solicitând instanţei de judecată obligarea ANRP la emiterea titlului de plată în temeiul aceluiaşi act administrativ (Decizia CCSD nr. 2551/15.08.2008) pentru care a fost declanşată executarea silită şi în temeiul căruia au fost retase sumele de bani din conturile instituţiei

În aceste condiţii, pârâta apreciază că prin menţinerea soluţiei şi admiterea acţiunii reclamantelor s-ar afla în situaţia în care statul român ar fi obligat la efectuarea unei duble plăti.

Admiterea acţiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că pârâa ANRP poate fi executată de două ori pentru acelaşi titlu de despăgubire, iar recuperarea sumelor implică proceduri anevoioase.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se arată că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a dispus obligarea pârâtei ANRP la emiterea titlului de plată pentru suma de 628.518,57 RON, în condiţiile în care instituţia pârâtă a emis în favoarea reclamantelor Titlul de conversie nr. 926/29.09.2008 în cuantum de 128.518,57 RON reprezentând un număr de 158519 acţiuni.

Prin Decizia CCSD nr. 2561/15.08.2008 emisă de CCSD s-a stabilit în favoarea reclamantelor despăgubiri în cuantum de 628.518,57 Ron.

Potrivit opţiunii reclamantelor, acesteau au solicitat valorificarea deciziei emise de CCSD solicitând ANRP emiterea unui titlu de plată pentru suma de 500.000 RON şi emiterea unui titlu de conversie pentru suma de 128.518,57 RON.

În acest context, ANRP a emis titlul de conversie mai sus menţionat.

Prin urmare, menţinerea hotărârii atacate are drept consecinţă prejudicierea bugetului Statului Român, în condiţiile în care pârâta ANRP a emis în favoarea reclamantelor titlul de conversie.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, în prezenta cauză reclamantele au sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat, în principal, ca ANRP să cmită titlul de plată corespunzător sumei de 628.518,57 RON, actualizată la data emiterii lui, plalibilă într-o singura tranşă; în subsidiar, ca ANRP să emită titlul de plată corespunzător sumei de 628.518.57 Iei, actualizată la data emiterii lui, plătibilă în 5 tranşe anuale egale prevăzute de Legea nr. 165/2013, începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanţa să stabilească termenele exigibilităţii creanţei reclamanţilor.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea formulată în subsidiar de reclamante şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlurilor de plată aferente tranşelor anuale scadente la data pronunţării, în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, reţinând că reclamantele justifică interesul în formularea cererii de obligare a ANRP la emiterea titlului de plată în vederea obţinerii unui titlu executoriu privind creanţa stabilită prin decizia ANRP, în condiţiile în care cererea prin care reclamantele au invocat compensarea legală a creanţei a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2140/21.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti pentru considerentul că titlul de creanţă- Decizia CCSD nr. 2561/15.08.2008- nu îndeplineşte condiţia exigibilităţii.

De asemenea, prima instanţă a reţinut apărările pârâtei în sensul că procedura de emitere a titlului de plată trebuie să urmeze regulile stabilite la art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, faţă de prevederile exprese ale art. 41 alin. (4):

"Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) (…)".

Prin primul motiv de recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond, Înalta Curte constată că această excepţie este invocată pentru prima dată în recurs, aspect faţă de care devin incidente dispoziţiile art. 193 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Sesizarea instanţei se poale face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. (2) Ncîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

Având în vedere că în faţa primei instanţe pârâta nu a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii deduse judecăţii pentru lipsa procedurii prealabile, această excepţie nu poate fi invocată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a ajuns până la stadiul în care s-a constatat că intimaţii-reclamanţi sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri în accepţiunea Legii nr. 10/2001, fiind beneficiarii unui titlu de despăgubire, emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care se recunoştea în beneficiul acestora un drept de creanţă, echivalent valoric al bunurilor de care fuseseră deposedaţi autorii acestora în timpul regimului comunist.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, cât şi ale Legii nr. 15/2013, ANRP este obligată să emită, în condiţiile legii, actul administrativ - titlu de plată, prin neemiterea titlui de plată ANRP refuză, în mod nejustificat, dreptul persoanelor îndreptăţite de a beneficia de plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În această situaţie, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora se asimilează actelor administrative unilaterale refuzul nejuslificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Cu privire la critica recurentului-pârât referitoare prejudicierea bugetului ANRP cu suma de 566.595,24 RON, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2013, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2013, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. şi B. întoarcerea executării silite în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 621.560,68 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 2140 din data de 21.02.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013 a fost admisă cererea de întoarcere a executării, obligând rcclamantele-intimate să plătească ANRP suma de 566.595,24 RON, reţinând că dispoziţiile art. 372 din C. proc. civ., conform cărora executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, nu sunt aplicabile în speţă, deoarece Decizia nr. 2561/2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are caracterul de titlu executoriu.

De asemenea, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, în motivarea cererii de întoarcere a executării, reclamanta a arătat că la data de 08.06.2012 din conturile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor deschise la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti a fost retrasă prin poprire suma de 621.560,68 RON la cererea B.E.J. C., iar la data de 02.11.2012 B.E.J. C. a restituit reclamantei suma de 54.965,44 RON.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 16581/27.11.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2012 s-a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1031/2012 al BEJ C. şi observând că în acest dosar de executare s-a realizat poprirea conturilor debitoarei deschise la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti, cu sediul în sectorul 2, până la concurenţa sumei de 566.595,24 RON, precum şi lipsa titlului executoriu constatată de instanţa de judecată în privinţa Deciziei nr. 2561/15.08.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi a faptului că respectiva creanţă nu îndeplineşte condiţia exigibilităţii, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis cererea de întoarcere a executării silite.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că intimatele-reclamante justifică un interes în formularea cererii de obligare a ANRP la emiterea titlului de plată având în vedere obţinerea unui titlu executoriu privind creanţa stabilită prin decizia ANRP, în condiţiile în care cererea prin care reclamantele au invocat compensarea legală a creanţei a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2140/21.04.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti pe considerentul că decizia nr. 2561/15.08.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu îndeplineşte condiţia exigibilităţii.

De asemenea, se constată că, în condiţiile în care s-a solicitat doar obligarea ANRP la emiterea titlului de plată şi nu s-a solicitat şi obligarea la plata acestuia, este evident ca nu se poate invocata efectuarea unei plăţi duble.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că, obligaţia de executare a titlului de plată în sarcina M.F.P., în condiţiile şi termenul prevăzut de lege nu a fost pusă în discuţie în prezenta cauză, precum şi faptul că, "obligaţia stabilită în sarcina ANRP prin emiterea deciziei Comisiei Centrale, se concretizează în fapt într-o obligaţie de a face, respectiv emiterea titlului de plată, şi nu o obligaţie directă de a plăti o sumă de bani".

Prin ultima critică recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a dispus obligarea pârâtei ANRP la emiterea titlului de plată pentru suma de 628.518,57 RON, în condiţiile în care instituţia pârâtă a emis în favoarea reclamantelor Titlul de conversie nr. 926/29.09.2008 în cuantum de 128.518,57 RON reprezentând un număr de 158519 acţiuni.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 1418 din data de 25.04.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlurilor de plată aferente tranşelor anuale scadente la data pronunţării, în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 fără a indica suma ce ar urma să fie înserată în titlurile de plată şi nici cuantumul total al creanţei.

Conform art. 41 din Legea nr. 165/2013:

"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 RON.

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21".

În raport de aceste dispoziţii, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în vederea îndeplinirii obligaţiei de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are obligaţia de a emite titlul de plată, iar realizarea plăţii de face de către Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit dispoziţiilor cu caracter special în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, titlurile de despăgubire cuprinse în deciziile adoptate de CCSD nu constituie titluri executorii. Aceste creanţe se valorifică prin "conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi condiţiile prevăzute în prezenta lege"- art. 3 lit. a) teza I din Titlul VII Legea 247/2005.

Or, în cauza de faţă obligaţia care formează obiectul analizei în prezentul dosar incumbă ANRP şi priveşte valorificarea titlului de creanţă - decizia CCSD, prin emiterea titlului de plată, iar intimatele-reclamantele au dreptul la obţinerea titlului de plată, în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împotriva sentinţei nr. 1418 din 25 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.