Tax Authority Appeals Dismissed; Excise Refund of 2,357,062 RON for Contaminated Gasoline Upheld

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat: anularea deciziei nr. 297/05.09.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; anularea deciziei de respingere a cererii de restituire accize nr. 12264/23.02.2016 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; anularea în parte a procesului-verbal nr. x/18.02.2016 emis de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce priveşte constatările în legătură cu cererea nr. x/06.09.2013; restituirea sumei de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.04.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului 5 de cerere privind restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON reprezentând accize.

Prin sentinţa civilă nr. 2573 din data de 04.06.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A anulat Decizia nr. 297/05.09.2017 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Decizia nr. 12264/23.02.2017 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Rambursare TVA.

A obligat pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei acciza în cuantum de 2.357.062 RON, solicitată spre restituire prin cererea înregistrată sub nr. x/09.09.2013.

A respins capătul de cerere privind anularea în parte a procesului-verbal încheiat la data de 18.02.2016 de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiat.

A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 10.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 10.000 RON reprezintă onorariu de avocat, redus în condiţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., iar suma de 450 RON reprezintă taxă judiciară de timbru.

3. Cererile de recurs.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.04.2018 şi a sentinţei civile nr. 2573 din data de 04.06.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

I. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în mod eronat prima instanţă a reţinut în paragraful 5 din pagina a 3-a din sentinţa recurată că:

"În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că depăşirea valorilor maxime admise a fost cauzată de funcţionarea defectuoasă a aparatului măsurând "presiune vapori", procesul de omogenizare/corectare a benzinei fiind dispus eronat."

Potrivit art. 20642alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare "Pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condiţiile prevăzute în normele metodologice."

Faţă de aceste aspecte, consideră că neconformitatea produsului energetic benzină în cantitate de 1.173.750 kg, refuzat şi ulterior returnat în antrepozitul fiscal, provine din depăşirea standardelor de calitate pentru parametrul "presiune de vapori" şi nu din contaminarea sau combinarea în mod accidental al produsului, conform art. 20642alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

Pentru a deveni aplicabile prevederile art. 206^42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, produsul accizabil - benzina trebuia să fie contaminată cu alte substanţe. Or, nici instanţa de judecată în sentinţa recurată, şi nici intimata-reclamantă, prin documentele depuse la dosar nu arată care ar fi substanţa care a dus la contaminarea produsului accizabil.

De asemenea, arată că însăşi intimata-reclamantă prin adresa nr. x/19.06.2012 emisă către Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul M.F.P. a solicitat precizări cu privire la restituirea accizelor în cazul recondiţionării produsului energetic benzină B. 10 ppm returnat în antrepozitul fiscal, respectiv dacă şi în ce condiţii poate beneficia de restituirea accizelor în sumă de 2.357.062 RON.

Conform adresei de răspuns nr. x/20.07.2012, Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul M.F.P. precizează că, în temeiul prevederilor art. 206^42, alin. (2) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite accizele plătite pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate în antrepozitul fiscal pentru reciclare, dar cazul în speţă excede cadrul legal prevăzut pentru restituirea accizelor, deoarece neconformitatea produsului este cauzată de depăşirea valorilor parametrului "presiune de vapori" şi nu de contaminarea sau combinarea accidentală a produsului energetic.

Totodată, pentru a putea fi comercializată, benzina în cauză trebuia să corespundă standardelor de calitate care, printre altele se referă şi la parametrul presiune de vapori.

Astfel, intimata-reclamantă era obligată să livreze produse (benzină) care să corespundă standardelor naţionale de calitate, în condiţiile în care, la data eliberării produsului pentru consum acesta a fost însoţit de Declaraţia de conformitate nr. 250/15.05.2012 şi de Raportul de încercare nr. x/15.05.2012, potrivit cărora pentru parametrul "presiune de vapori" a fost stabilită valoarea de 59,9 kPa, conform standardului SR EN ISO-13016/1-08.

În ceea ce priveşte documentele "Raport - referitoare la depăşire valoare indicator presiune de vapori a benzinei B. COR 95 10 ppmS la recepţia în depozitul Cristian - Braşov, aparţinând C." - Anexa 22 cerere de chemare în judecată şi "ACT nr. 127/2012 analiza defecţiuni industriale" - Anexa 23 cerere de chemare în judecată, arată ca nici în acestea nu se menţionează contaminarea produsului accizabil benzina cu vreo anumită substanţă, pentru a deveni aplicabile prevederile art. 20442din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, solicită admiterea recursului formulat de DGAMC, întrucât în mod corect organele fiscale au emis actele administrative cu respectarea condiţiilor legate.

II. Hotărârea instanţei de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi în ceea ce priveşte soluţia instanţei de obligare alături de ANAF-DGSC, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.450 RON, din care suma de 10.000 RON onorariu de avocat şi 450 de RON taxa judiciară de timbru.

Sub acest aspect se arată că, nu pot fi reţinute în sarcina recurentei-pârâte aspecte precum exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, atâta timp cât actele atacate de către reclamantă sunt temeinic şi legal întocmite.

În acest sens învederează şi practica CEDO prin care s-a statuat (Costin Împotriva României) faptul că "În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată, decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor."

III. De asemenea, formulează recurs şi împotriva încheierii din data de 25.04.2018, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, întrucât instanţa în mod eronat a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului 5 de cerere privind restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON, reprezentând accize, fiind astfel încălcate prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Faţă de reţinerile instanţei de fond, apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru a fi în prezenţa ipotezei interpretării eronată a unei norme juridice trebuie ca instanţa, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greşită interpretare sau faptul reţinut să fi fost greşit calificat, în raport cu exigenţele unui anumit text de lege.

Astfel, învederează faptul că norma de drept material incidenţă în speţă a cărei aplicare a fost greşit interpretată de instanţa de fond este art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicat cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, conform art. 168 Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispoziţiile prevăzute de O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, legiuitorul a reglementat o procedură specială.

Astfel, în baza acestei proceduri, organul fiscal competent al unui contribuabil poate restitui şi rambursa sume de la bugetul general consolidat al statului, numai la cererea contribuabilului, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de organele judiciare şi a documentaţiei complete depuse de către contribuabili conform dispoziţiilor O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

În consecinţă, având în vedere reglementarea expresă a Codului de procedură fiscală, cât şi prevederile OMFP nr. 1899/2004, rezultă cu claritate că soluţia ce poate fi dispusă de instanţa de judecată este aceea de a stabili dacă sumele stabilite prin actele administrative fiscale sunt sau nu datorate de către contribuabili.

În caz contrar, organele fiscale vor fi ţinute de hotărârea instanţei de judecată prin care se dispune restituirea, fiind lipsiţi, în acest fel, de posibilitatea compensării sumelor, iar întreaga procedură reglementată de art. 168 din Legea nr. 207/2015 şi OMFP nr. 1899/2004 ar rămâne fără finalitate în această situaţie.

Prin urmare, în condiţiile în care actele administrative sunt anulate de către instanţa competentă, restituirea sumelor se poate face doar în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 şi a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.

Textele legale invocate anterior reglementează o procedură administrativă specială, restituirea putând fi dispusă ca urmare a cererii formulată de către reclamantă la organul fiscal în raza căreia îşi are sediul, în condiţiile în care prin hotărâri judecătoreşti sau prin hotărârea organelor administrative s-a constatat faptul că sumele stabilite în sarcina societăţii nu sunt datorate.

În atare condiţii, intimata-reclamantă poate solicita instanţei de judecată cel mult exonerarea acesteia de la plata acestor sume sau constatarea faptului că sumele nu sunt datorate bugetului de stat ca o consecinţă a anulării de către instanţă a actelor administrative atacate.

Ulterior soluţionării definitive a cauzei, reclamanta va putea solicita restituirea sumelor în temeiul aceloraşi prevederi, respectiv în temeiul art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Susţine aceasta întrucât, restituirea sumelor de la bugetul de stat nu poate fi făcută decât după ce organul fiscal va efectua compensarea sumelor a căror restituire se solicită cu cele pe care contribuabilii le datorează bugetului de stat.

În acest sens, sunt şi prevederile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală potrivit cărora în cazul în care debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) "se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod".

În sprijinul celor învederate mai sus, menţionează prevederile pct. 2 din OMFP nr. 1899/2004, potrivit cărora "restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare".

Potrivit pct. 3 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, cererea de restituire trebuie să fie însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget, precum şi copii legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.

De asemenea, prevederile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, sunt preluate şi la pct. 5 din OMFP nr. 1899/2004, în sensul că sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării acestor obligaţii bugetare restanţe.

Astfel, în raport de prevederile legale menţionate mai sus, care stabilesc o procedură administrativă specială pentru care se pot restitui sumele de la bugetul de stat, consideră că acest capăt de cerere este inadmisibil.

Mai mult decât atât, învederează că în situaţia în care reclamanta se consideră vătămată prin emiterea deciziei de restituire sau prin compensările efectuate, aceasta poate formula contestaţie administrativă în temeiul art. 268-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi apoi după soluţionare, se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Având în vedere cele prezentate mai sus, trebuie menţionat că, potrivit textelor de lege invocate, cererea de restituire a unor sume de la bugetul statului se adresează organului fiscal, iar nu instanţei de judecată. În plus, pentru formularea unei asemenea cereri este necesară existenţa unei hotărâri definitive prin care să se fi anulat titlul de creanţă. Naşterea dreptului reclamantei de a formula o asemenea cerere se află sub condiţia suspensivă a anulării definitive a actului administrativ fiscal. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut o nouă condiţie pentru restituirea sumelor achitate şi nedatorate, respectiv ca prealabil restituirii să se verifice condiţiile pentru efectuarea compensării şi doar în ipoteza în care nu poate fi realizată compensarea să se efectueze restituirea.

Susţinerile reclamantei cu privire la aplicarea principiului restitutio in integrum nu pot fi avute în vedere de către instanţa de contencios administrativ, dat fiind faptul că principiul restitutio in integrum se aplică litigiilor de drept privat. În materia procedurii fiscale legiuitorul a prevăzut o procedură specială de restituire care poate fi iniţiată numai în cazul desfiinţării definitive a titlului de creanţe.

În aceste condiţii, formularea unei cereri de restituire direct la instanţa de judecată este inadmisibilă întrucât legea specială, respectiv Legea nr. 207/2015, stabileşte o procedură derogatorie de la normele de drept comun pentru restituirea sumelor de la bugetul de stat.

Faţă de cele menţionate mai sus, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii din data de 25.04.2018, în sensul admiterii excepţiei invocate de DGAMC.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că sentinţa recurată este lipsită în parte de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

I. Critică hotărârea primei instanţe faţă de împrejurarea că aceasta nu a analizat şi nu a soluţionat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON, invocată de ANAF prin întâmpinare.

Pentru restituirea acestor sume există o procedură specială, astfel cum este prevăzută în OMF nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, precum şi art. 168 din Legea nr. 207/2015 - noul Codul de procedură fiscală.

Potrivit dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 se restituie la cerere sumele stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau ale altor organe competente ca nefiind datorate de către contribuabili.

Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată, într-o primă fază, nu poate dispune decât cu privire la legalitatea actelor administrative atacate şi dacă suma stabilită prin acestea este datorată sau nu bugetului de stat.

Articolul menţionat prevede, în mod expres, faptul că se restituie sumele stabilite prin hotărâri judecătoreşti ca nefiind datorate de către contribuabil, astfel că, reclamanta poate solicita, cel mult, ca instanţa să constate că sumele stabilite prin decizia de impunere nu sunt datorate către bugetul de stat.

Prin urmare, în condiţiile în care actele administrative sunt anulate de către instanţa competentă, restituirea sumelor şi acordarea eventualelor dobânzi se poate face doar în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 şi ale OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.

Potrivit pct. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bancare.

Potrivit pct. 3 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, cererea de restituire trebuie să fie însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget, precum şi de copii legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.

De asemenea, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 5 din OMFP nr. 1899/2004 în sensul că sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării acestor obligaţii bugetare restante.

În consecinţă, solicită admiterea acestui motiv de recurs, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii astfel cum a fost formulată.

II. Recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanţe şi cu privire la anularea deciziei de soluţionare arătând că, în mod greşit s-a reţinut că din dovezile prezentate de reclamantă reiese că produsul energetic returnat antrepozitului fiscal a fost contaminat accidental în procesul de corecţie/omogenizare a produsului, precum şi că produsul energetic a fost returnat antrepozitului fiscal pentru reciclare. În continuare, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 2062 Codul fiscal, accizele sunt taxe speciale percepute asupra consumului produselor, or în condiţiile în care produsul a fost returnat, nefiind consumat, acciza plătită apare ca nefiind datorată.

În urma acestui raţionament, instanţa conchide că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea accizei în cuantum de 2.357.062 RON plătită de reclamantă.

Astfel, instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 206 Codul fiscal coroborate cu cele ale pct. 98.2 din H.G. nr. 44/2004.

Dispoziţiile art. 98.2 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 572/2003 se aplică în vederea restituirii de accize stipulate la art. 20642alin. (2) Codul fiscal, "pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condiţiile prevăzute în normele metodologice".

În cauza de faţă, pentru a beneficia de restituirea accizelor intimata trebuia să facă dovada că produsele energetice returnate se încadrează în categoria celor contaminate sau combinate în mod accidental, condiţie fără de care nu ar mai exista obiectul pentru care se solicită restituirea accizelor.

Din documentele prezentate la dosarul cauzei rezultă că produsul energetic benzină B. 10 ppm S în cantitate de 1.173.750 kg a fost returnat de către C. S.A. din cauza neconformităţii cu standardele de calitate, respectiv depăşirea valorilor maxime admise la parametrul "presiune de vapori" şi nu din cauza contaminării sau combinării în mod accidental a produsului.

III. Recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanţe cu privire la obligarea în solidar la plata sumei de 10.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451-453 C. proc. civ., deoarece condiţia cuantumului rezonabil al acestora nu este îndeplinită.

Cauza de faţă nu prezintă o complexitate deosebită, nu este un fenomen social nou în realitatea românească, iar actele administrative atacate prezintă un grad mediu de complexitate.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 02 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

6. Examinând încheierea de şedinţă din data de 25.04.2018 şi a sentinţa civilă nr. 2573 din data de 04.06.2018, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 297/05.09.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; anularea deciziei de respingere a cererii de restituire accize nr. 12264/23.02.2016 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; anularea în parte a procesului-verbal nr. x/18.02.2016 emis de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce priveşte constatările în legătură cu cererea nr. x/06.09.2013; restituirea sumei de 2.357.062 RON reprezentând accize aferente produsului energetic benzină B. 10 ppm S; cu cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea sumei de 2.357.062 RON, a admis cererea dedusă judecăţii în ceea ce priveşte anularea deciziei nr. 297/05.09.2017 şi a deciziei de respingere a cererii de restituire accize nr. 12264/23.02.2016, a obligat pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei acciza în cuantum de 2.357.062 RON şi a respins capătul de cerere privind anularea în parte a procesului-verbal încheiat la data de 18.02.2016 de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea accizei în cuantum de 2.357.062 RON plătite de reclamantă:

- din dovezile prezentate de reclamantă, necontestate de către pârâte, reiese că produsul energetic (benzina) returnat antrepozitului fiscal a fost contaminat accidental în procesul de corecţie/omogenizare a produsului, din cauza unei defecţiuni a aparatului de măsurare a parametrului "presiune vapori"; nu reiese din noi probe că produsul ar fi fost contaminat ulterior eliberării pentru consum; faptul că motivul pentru care produsul energetic a fost returnat de clientul final a fost "neconformitatea" produsului (depăşirea valorilor parametrului «presiune de vapori») nu înlătură aplicarea prevederilor legale menţionate, în condiţiile în care neconformitatea benzinei a fost rezultatul unei contaminări accidentale a acesteia; produsul energetic a fost returnat antrepozitului fiscal pentru reciclare.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constată că prin motivele de recurs se critică hotărârea primei instanţe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Sub un prim aspect se critică soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la restituirea efectivă a sumei de 2.357.062 RON.

Această critică nu este întemeiată şi va fi respinsă.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 18 alin. (3) coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport de care se poate solicita repararea pagubei cauzată prin actele contestate şi a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 5 al cererii de chemare în judecată.

De asemenea, instanţa de recurs nu poate primi criticile formulate de către recurentele-pârâte cu privire la dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 având în vedere că, prin hotărârea pronunţată instanţa de fond nu a impus recurentei-pârâte să nu respecte dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 ci a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea accizei în cuantum de 2.357.062 RON plătite de reclamantă, având în vedere şi faptul că, potrivit art. 2062 din Codul fiscal, accizele sunt taxe speciale percepute asupra consumului produselor. Or, în condiţiile în care este neîndoielnic că produsul energetic a fost returnat, nefiind "consumat", acciza plătită apare ca nefiind datorată, impunându-se restituirea acesteia.

Cu privire la criticile formulate în legătură cu interpretarea dată dispoziţiilor art. 20642alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au arătat că neconformitatea produsului energetic benzină în cantitate de 1.173.750 kg, refuzat şi ulterior returnat în antrepozitul fiscal, provine din depăşirea standardelor de calitate pentru parametrul "presiune de vapori" şi nu din contaminarea sau combinarea în mod accidental al produsului, conform art. 206^42 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

Într-adevăr, aceste dispoziţii menţionează în mod expres că:

"Pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condiţiile prevăzute în normele metodologice", însă hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material.

Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor pct. 98.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, "(1) Pentru produsele returnate în antrepozitele fiscale din România în vederea reciclării, recondiţionării sau distrugerii, după caz, accizele plătite ca urmare a eliberării pentru consum a acestor produse pot fi restituite la cererea antrepozitarului autorizat care a eliberat pentru consum produsele respective. (2) Antrepozitarul autorizat va înştiinţa în scris autoritatea vamală teritorială în cazul returului produselor cu cel puţin două zile înainte de efectuarea returului produselor, printr-o notificare în care se vor menţiona cauzele, cantităţile de produse accizabile care fac obiectul returului în antrepozitul fiscal, data eliberării pentru consum, valoarea accizelor aferente, data şi locul/locurile de unde urmează să fie retrase produsele respective, precum şi procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor (reciclare, recondiţionare, distrugere). (3) Autoritatea vamală teritorială va desemna un reprezentant care să asiste la recepţia produselor returnate în vederea certificării documentului de recepţie. (4) Autoritatea vamală teritorială va analiza datele din documentul de recepţie certificat de reprezentantul acestei autorităţi, prezentat în copie, odată cu informaţiile prezentate de antrepozitar, şi va comunică acestuia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data documentului de recepţie, punctul de vedere asupra unei eventuale cereri de restituire a accizelor plătite pentru produsele returnate în antrepozitul fiscal, inclusiv a sumei de restituit potrivit celor analizate. (5) Pentru a beneficia de restituirea accizelor, antrepozitarul autorizat va depune o cerere în acest sens la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, însoţită de următoarele documente: a) copia documentului de recepţie certificat de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale; b) adresa prin care se comunică punctul de vedere al autorităţii vamale teritoriale, în original şi în copie; c) documentul care atestă că accizele au fost plătite de antrepozitul fiscal care solicită restituirea accizelor".

Din actele dosarului de fond rezultă că aceste condiţii au fost respectate de către intimata-reclamantă care a sesizat neconformitatea produsului energetic, a solicitat societăţii D., în calitate de inspector să efectueze măsurători cu privire la calitatea produsului, iar răspunsul acestuia a fost în sensul că valorile "presiunii vaporilor" pentru mostrele luate din RTC-uri sunt între 62,7 - 64,8 kPa, ceea ce înseamnă că benzina nu îndeplineşte în mod sigur standardul (SREN - 228) pentru perioada verii.

De asemenea, din adresa x-19.06.2012 aflată la dosarul instanţei de fond rezultă că intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a înştiinţat Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de legislaţie privind accizele cu privire la faptul că "în luna mai 2012, S.C. A. S.A. Ploieşti a livrat la S.C. E. S.A. Bucureşti, cu accize plătite, cantitatea de 1173,25 tone benzină B. 10 ppm. Întrucât beneficiarul a refuzat produsele invocând calitatea necorespunzătoare a acestora, a notificat autoritatea vamală şi a obţinut avizul acesteia pentru returul în antrepozitul său fiscal a acestor produse în vederea recondiţionării lor, în conformitate cu art. 20642alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu pct. 98.2 din normele sale de aplicare. Având în vedere că, neconformitatea nu provine din contaminarea sau combinarea accidentală a produselor, dar a fost generată de depăşirea valorilor parametrului "presiune de vapori", precum şi faptul că accizele aferente produselor în cauză au fost vizate la bugetul statului de către beneficiar în contul S.C. A. S.A. Ploieşti, anterior livrării, solicită să i se comunice dacă, şi în ce condiţii, poate beneficia de restituirea accizelor, în cazul recondiţionării acestor produse în antrepozitul fiscal urmat de livrarea lor ulterioară pe piaţa internă".

Deci, condiţiile impuse de lege pentru restituirea accizelor plătite sunt îndeplinite având în vedere că accizele au fost virate la bugetul statului de către beneficiar, produsele energetice au fost returnate pentru recondiţionare, respectiv benzina în cantitate de 1.173.750 kg a fost refuzată şi ulterior returnată în antrepozitul fiscal, aspecte ce rezultă din raportul referitor la depăşirea valorii indicator presiune de vapori a benzinei B. COR 95 10 ppm S la recepţia în depozitul Cristianu - Braşov, aparţinând C., din care rezultă că valorile presiunii de vapori determinate pe probele prelevate şi analizate de inspectorul independent au fost cuprinse între 62,7 - 64,8 kPa faţă de valoarea maximă admisă de 60 kPa, precum şi faptul că autoritatea vamală teritorială a fost notificată.

Or, faptul că benzina a fost returnată pentru recondiţionare deoarece nu a corespuns din punct de vedere calitativ şi nu motivat de faptul că ar fi fost contaminată sau combinată, precum şi inexistenţa în legislaţie a unui text de lege care să reglementeze cu exactitate situaţia particulară analizată în cauza de faţă, nu poate constitui un impediment pentru soluţionarea favorabilă a cererii, în condiţiile în care din reglementarea existentă (art. 20642 din Legea nr. 571/2001 şi pct. 98.2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004) reiese intenţia legiuitorului de a dispune restituirea accizelor achitate în situaţiile în care, din cauze accidentale, produsul nu corespunde cerinţelor pentru a fi eliberat spre consum şi este returnat antrepozitului fiscal pentru reciclare/recondiţionare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs referitoare la interpretarea greşită a legii sunt nefondate şi vor fi respinse.

Ultima critică a motivelor de recurs vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitându-se aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât suma stabilită de prima instanţă cu titlu de cheltuieli de judecată este prea mare pentru munca prestată de avocat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul de avocat redus, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanţa de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului, a dreptului de apreciere asupra onorariului de avocat.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond a dat o interpretare corectă a normelor de drept incidente în cauza de faţă.

7. Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. recurentele-pârâte vor fi obligate la plata sumei de 14.100,61 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.A., conform facturii nr. x din data de 05.03.2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei nr. 2573 din 04 iunie 2018 şi a încheierii din 25 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondate.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 14.100,61 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.