Lapse of time extinguishing procedural interest in review of expired temporary zone quarantine order

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, anularea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. x/01.08.2020 privind instituirea carantinei zonale în satele Seleuş şi Moroda din Comuna Seleuş, judeţul Arad şi plata unor daune morale în cuantum de 700.000 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 747 din data de 12 august 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuş în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, a anulat Ordinul D.S.U. nr. x/01.08.2020 şi a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca neîntemeiat.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, rejudecarea şi respingerea capătului de cerere privind anularea ordinului D.S.U. nr. x/01.08.2020.

În motivarea căii de atac s-a arătat că prima instanţă nu a apreciat corect criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale şi a făcut o analiză eronată a înscrisurilor depuse, în special a anchetelor epidemiologice şi a evaluării întocmite de Direcţia de Sănătate Publică Arad.

Astfel, primul criteriu utilizat în evaluarea riscului epidemologic de îmbolnăvire, în vederea instituirii carantinei zonale, face referire la trendul crescător pentru ultimele 14 zile. În speţă, D.S.P. Arad a analizat clar şi corect trendul crescător pentru perioada 12-30.07.2020, însă prima instanţă s-a axat în mod greşit doar pe data de 21.07.2020 în care s-a înregistrat numărul maxim de îmbolnăviri, deşi în perioada 12-21.07.2020 se înregistrase o creştere semnificativă, iar în perioada 21-30.07.2020 un trend în platou şi nicidecum o descreştere semnificativă a numărului de cazuri.

Cel de al doilea aspect a vizat rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori), iar D.S.P. Arad a făcut o analiză concretă raportată de numărul total de locuitori ai comunei Seleuş - 3044, comuna având în compoenţă satele Moroda (742 locuitori), Seleuş (1867 locuitori) şi Iermata (435 locuitori).

Raportat la ponderea populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste, atât în localitate cât şi în zonele rurale ale judeţului, recurentul a apreciat că a fost îndeplinit criteriul gradului de infectare, care poate fi determinat nu printr-o analiză generală a ponderii populaţiei de 65 de ani şi peste, ci strict printr-o analiză a nivelul persoanelor infectate, pentru a se stabili dacă această categorie a fost afectată.

Criteriul privind personalul insuficient pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice, în raport cu numărul de cazuri confirmate nu a fost apreciat corect de către instanţa de fond, deoarece D.S.P. Arad a confirmat că a reuşit să facă toate anchetele, însă personalul instituţiei a desfăşurat ore suplimentare pentru a putea face faţă volumului de activitate.

În cauză au fost îndeplinite şi criteriile privind personalul sanitar insuficient, întrucât medicul şi asistenta din comună au fost în izolare în spital, dar şi cel privind gradul de ocupare a paturilor pe secţiile Covid şi ATI, care nu depăşeşte 90%, dar atinge procentul cu pacienţii din zona respectivă, sau cel referitor la faptul că populaţia din zona afectată nu este compliantă la rgimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat.

Instanţa de fond a reţinut în mod incorect neîndeplinirea cumulativă a criteriilor analizate din perspectiva riscului răspândirii infecţiei cu criteriul esenţial privind procentul persoanelor infectate.

În susţinerea legalităţii măsurii de carantinare a comunei Seleuş, recurentul a arătat că au fost avute în vedere şi criteriile adiţionale impuse de legislaţia în domeniu, referitoare la: - existenţa unui/unor medici de familie pe raza localităţii care să fie responsabilizat/responsabilizaţi cu constactarea şi monitorizarea din punct de vedere medical a contacţilor izolaţi la domiciliu şi acordarea asistnţei medicale a populaţiei din zona respectivă; - existenţa unei unităţi cdomerciale pentru asigurare nevoilor existenţiale; - existenţa unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare tratamentului uzual al populaţiei; - dacă localitatea este traversată de un drum judeţean/naţional; - dacă la nivelul localităţii sunt suficiente resurse umane din cadrul poliţiei locale sau pot fi mobilizate alte resurse umane pentru asigurarea monitorizării zilnice a respetării regimului de izolare la domiciliu.

Întrucât ordinul contestat a avut la bază o analiză amănunţită, corectă şi concretă a cazurilor de infectare şi a evidenţiat clar riscul răspândirii comunitare, a apreciat recurentul că măsura dispusă a respectat principiul propoţionalităţii reglementat de art. 2 din Legea nr. 136/2020, a fost limitată în timp şi aplicată în mod nediscriminatoriu.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuş a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

Argumentele şi susţinerile recurentului au fost apreciate ca neîntemeiate întrucât, deşi în cuprinsul hotărârii nr. 39/31.07.2020, care a stat la baza întocmirii ordinului contestat, s-a reţinut că riscul răspândirii comunicare nu poate fi controlat prin alte metode iar procentul persoanelor infectate depăşeşte pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică, atât în faţa primei instanţei cât şi în recurs, nu au fost depuse dovezi care să ateste îndeplinirea cumulativă a acestor două condiţii.

În cauză nu a fost clarificată situaţia numărului de îmbolnăviri şi nu se cunoaşte cu certitudine dacă numarul de îmbolnăviri este de 55, 52 sau un alt număr. De asemenea, nu se cunoaşte numărul exact de cazuri din fiecare localitate, Seleuş sau Moroda, întrucât din cuprinsul documentelor depuse rezultă că existau pacienţi care domiciliau în alte localităţi, precum şi rapoarte epidemiologice necompletate cu informaţii despre pacient.

Totodată, prin recursul declarat nu s-a clarificat şi nu s-au adus probe care să dovedească faptul că riscul răspândirii infecţiei în comunitate nu putea fi controlat prin alte metode, la fel cum nu au fost dovedite nici susţinerile referitoare la trendul crescător din ultimele 14 zile al numărului de cazuri, insuficienţa personalului medical, gradul de ocupare a paturilor din unităţile spitaliceşti sau complianţa populaţiei din zona afectată faţă de măsurile adoptate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Având ca reper dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes", doctrina a definit interesul de a promova o acţiune ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar acesta trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform dispoziţiilor art. 33 din acelaşi cod.

Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Folosul practic urmărit de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuş la momentul iniţierii demersului judiciar şi obţinut de aceasta prin admiterea acţiunii în anulare a actului administrativ contestat este reprezentat de înlăturarea măsurii de carantină zonală instituită prin Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. x/01.08.2020, în satele Seleuş şi Moroda din comuna Seleuş, jud. Arad .

Din cuprinsul art. 9 al acestui act administrativ reiese faptul că atât măsura de carantină zonală cât şi măsurile obligatorii detalitate la art. 2-7 au fost dispuse pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 1.08.2020, prevederile ordinului având, aşadar, o aplicabilitate limitată în timp.

La momentul pronunţării sentinţei instanţei de fond (12.08.2020), ordinul contestat producea efecte juridice iar destinatarii actului administrativ erau obligaţi să se supună măsurilor instituite.

Deşi prin sentinţa instanţei de fond s-a dispus anularea ordinului nr. x/01.08.2020, Înalta Curte constată că, începând cu data de 15.08.2020, actul infralegislativ în discuţie şi-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, ele fiind supuse limitei temporale reglementate expres chiar în cuprinsul acestuia.

Promovând calea de atac împotriva hotărârii de anulare a ordinului nr. x/01.08.2020, recurentul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor cerinţelor de exercitare a acţiunii civile iar instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care acesta l-ar obţine în ipoteza admiterii prezentului recurs.

Din această perspectivă, se constată că actul administrativ contestat a fost emis în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 136/2020 şi a avut drept scop instituirea unor măsuri cu caracter temporar, necesare în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemologic, pentru prevenirea şi limitarea răspândirii unei boli infectocontagioase.

Aceste măsuri au fost în vigoare pe întreaga perioadă avută în vedere de autoritatea emitentă, chiar dacă la data de 12.08.2020 a fost pronunţată o hotărâre, în primă instanţă, de anulare a actului.

În prezent ele nu au fost prelungite printr-un nou ordin, iar recurentul nu a făcut dovada interesului în continuarea demersului de verificare a legalităţii unui act administrativ normativ ale cărui efecte au încetat, în totalitate, prin ajungerea la termenul pentru care a fost emis, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul procesual al susţinerii recursului nu mai subzistă.

La fel de relevantă este şi împrejurarea că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuş nu a recurat soluţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, statuările instanţei de fond dobândind autoritate de lucru judecat.

Cum interesul de a acţiona al recurentului nu mai este actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod pentru susţinerea căii de atac, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată din oficiu şi va respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 747 din data de 12 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 august 2020.