Mootness of administrative challenge to time-limited quarantine order due to loss of procedural interest upon expiration

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 05.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălileşti, prin primar, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anularea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. x/01.08.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Bălileşti, comuna Bălileşti, jud. Argeş.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 711 din data de 11 august 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bălileşti, prin reprezentant legal, primar A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin reprezentant legal, secretar de stat, B..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălileşti, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea acţiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta a apreciat că este nefondată reţinerea instanţei de fond conform căreia autoritatea publică pârâtă a luat decizia de carantinare zonală pe baza unei evaluări temeinic fundamentată şi aplicată situaţiei concrete a reclamantei, după ce a constatat că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, utilizând gradual instrumentele puse la îndemâna sa.

De asemenea, a precizat recurenta că instanţa de fond a preluat apărările pârâtei şi a reţinut că cei 20 de pacienţi aveau domiciliul în comuna Bălileşti, deşi la dosar exista dovada că doi dintre aceştia (C. şi D.) aveau domiciliul în oraşul Mioveni.

Recurenta a criticat hotărârea şi prin prisma analizei făcute de instanţa de fond asupra oportunităţii măsurii dispuse prin actul administrativ contestat.

Astfel, deşi s-a reţinut că măsura carantinării a fost dispusă după ce s-a constatat că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, nici autoritatea pârâtă şi nici instanţa de fond nu au indicat acele metode care au fost folosite şi nu au fost eficiente pentru combaterea răspândirii virusului, la dosar neregăsindu-se un studiu motivat din punct de vedere medical şi epidemiologic conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020.

Pentru analiza oportunităţii carantinării comunei Bălileşti era necesară o comparaţie între măsurile dispuse în perioada de carantină şi cele dispuse anterior şi s-ar fi observat că nu există nicio diferenţă (atât înainte, cât şi după luarea măsurii de carantinare, era obligatorie purtarea măştii de protecţie în locurile publice deschise, iar cetăţenilor le era permisă deplasarea la serviciu, pentru asistenţă medical sau pentru realizarea activităţilor agricole).

Singura diferenţă între cele două perioade o reprezintă îngrădirea drepturilor fundamentale, prin condiţionarea deplasării de existenţa unei declaraţii pe propria răspundere, de prezentarea legitimaţiei de serviciu sau prin verificarea de către echipajele de poliţie/jandarmerie.

Această încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor comunei nu produce însă automat efectul scontat, acela al împiedicării răspândirii virusului, cu atât mai mult cu cât Direcţia de Sănătate Publică Argeş nu a efectuat anchete la locurile de muncă ale bolnavilor şi nu a ţinut cont de faptul că majoritatea lucrează la E..

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică Argeş nu şi-a îndeplinit nici obligaţia impusă de dispoziţiile Legii nr. 146/2020, de a asigura măşti de protecţie persoanelor îndreptăţite, în opinia recurentei purtarea măştii fiind o măsură ce putea produce mai multe efecte pozitive decât instituirea carantinei.

A mai apreciat recurenta că măsura carantinării unei comune cu şapte sate, fără târguri şi fără aglomerări de persoane, dar care are în derulare investiţii, a prejudiciat, în mod evident, atât localitatea cât şi locuitorii acesteia.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, întrucât, datorită faptului că măsura dispusă prin ordinul contestat nu a fost prelungită după cele 14 zile, începând cu data de 15.08.2020 recurenta nu mai justifică un interes actual şi legitim în susţinerea recursului.

Pe fondul recursului, s-a arătat că argumentele recurentei sunt neîntemeiate, iar prima instanţă a reţinut, în mod corect, faptul că ordinul contestat a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de legalitate stabilite prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, a avut la bază analiza cazurilor confirmate şi anchetele epidemiologice efectuate, situaţia cadrelor medicale şi a locurilor disponibile în spitalul destinat pacienţilor confirmaţi pozitiv, faptul că riscul răspândirii comunitare nu putea fi controlat prin alte metode, procentul persoanelor infectate depăşea pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică, iar în săptămâna 20 - 26 iulie, judeţul Argeş se afla pe un trend ascendent faţă de săptămâna anterioară.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată următoarele:

Având ca reper dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes", doctrina a definit interesul de a promova o acţiune ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar acesta trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform dispoziţiilor art. 33 din acelaşi cod.

Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Prin demersul judiciar iniţiat, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălileşti tinde la anularea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. x/01.08.2020, privind instituirea carantinei zonale în localitatea Bălileşti, comuna Bălileşti, jud. Argeş .

Din cuprinsul art. 9 al actului administrativ reiese faptul că atât măsura de carantină zonală, cât şi măsurile obligatorii detalitate la art. 2-7 au fost dispuse pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 1.08.2020, prevederile ordinului având, aşadar, o aplicabilitate limitată în timp.

La momentul pronunţării sentinţei instanţei de fond (11.08.2020), precum şi la cel al declarării prezentei căi de atac (13.08.2020) ordinul contestat producea efecte juridice, iar destinatarii actului administrativ erau obligaţi să se supună măsurilor instituite.

Cum producerea acestor efecte a fost supusă limitei temporale reglementate expres chiar în cuprinsul Ordinului nr. x/01.08.2020, Înalta Curte constată că, începând cu data de 15.08.2020, actul infralegislativ în discuţie şi-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, efecte pe care reclamanta a dorit să le înlăture prin promovarea acţiunii în anulare.

În acest context, pentru a stabili dacă recurenta justifică, în continuare, un interes în susţinerea căii de atac promovate împotriva soluţiei de respingere a acţiunii, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a făcut dovada interesului în continuarea demersului de anulare a unui act administrativ normativ ale cărui efecte au încetat, în totalitate, prin ajungerea la termenul pentru care a fost emis, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul procesual al susţinerii recursului nu mai subzistă.

La fel de relevantă este şi împrejurarea că, în şedinţa publică de judecată, primarul Comunei Bălileşti - A., reprezentantul legal al recurentei, a precizat expres "că nu a formulat şi nici nu intenţionează să formuleze o acţiune pentru acordarea de despăgubiri".

Cum interesul de a acţiona al recurentei nu mai este actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod pentru susţinerea căii de atac, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălileşti, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălileşti împotriva sentinţei nr. 711 din data de 11 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2020.