EU-funded contract financial penalties: administrative decision quashed and case remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la data de 28 aprilie 2015, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a formulat în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, acţiune în anulare împotriva actului administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014, referitor la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, prin care a solicitat admiterea prezentei acţiunii şi prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

1.anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014, referitor la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, şi a Deciziei nr. 300/06.10.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. comunicată cu adresa nr. x/13.10.2014 înregistrată la UAT Municipiul Târgovişte cu nr. 27079/03.11.2014, ca nefondate, neîntemeiate şi nelegale;

2.anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L. şi anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 182 din data de 21.10.2018 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a anulat Decizia nr. 300/6.10.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P., cu consecinţa obligării pârâtului la soluţionarea contestaţiei în fond.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 182 din data de 21.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, cât şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Prin motivele de recurs formulate, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a arătat că prin Decizia nr. 300/06.10.2014, a fost respinsă contestaţia reclamantei pe principiul autorităţii de lucru judecat. Raportat la acest aspect, instanţa de judecată a reţinut, în mod just faptul că, autoritatea de lucru judecat, prevăzută de dispoziţiile art. 430 şi următoarele C. proc. civ., vizează doar hotărârile judecătoreşti, iar nu şi deciziile emise de către autorităţile publice cu activitate administrativ-jurisdicţională.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată faptul că, invocarea autorităţii de lucru judecat prin Decizia nr. 300/06.10.2014 este neîntemeiată, Serviciul de Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDRAP nefiind o instanţă judecătorească ce dezleagă o chestiune litigioasă soluţionată anterior.

Însă, prin sentinţa în discuţie, Curtea de Apel Ploieşti arată faptul că nu poate proceda la analiza legalităţii actelor administrative contestate, conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, fiind necesar a se cunoaşte raţiunile pentru care autoritatea publică a ales soluţia adoptată.

Mai mult, prin motivarea instanţei de fond s-a învederat şi împrejurarea potrivit căreia, actele administrative Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x şi Notele de neconformitate nr. x/22.04.2014, respectiv nr. 23168/28.04.2014, "nu au făcut obiectul unei alte contestaţii care să fi fost soluţionate printr-o decizie".

Aşadar, prima instanţă şi-a argumentat hotărârea pronunţată pe baza motivului potrivit căruia, în contextul prezentat, intimatul este cel care deţine o evidenţă strică a actelor administrative menţinute/anulate în mod definitiv de către instanţele de judecată, aşa încât este cel care poate proceda la o analiză în fond a legalităţii actelor administrative contestate.

Faţă de motivarea instanţei de fond, apreciază că în mod nelegal s-a dispus obligarea intimatului la soluţionarea pe fond a contestaţiei, întrucât, în speţă exista posibilitatea analizării şi dispunerii anulării actelor administrative contestate.

Prin sentinţa nr. 39/17.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către UAT Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu M.D.R.A.P., dispunând după cum urmează:

"Anulează în parte Decizia nr. 221 din 11 iulie 2014 pentru capetele de cerere din contestaţie 2.3 şi 3 precum şi Nota de neconformitate nr. x din 28 aprilie 2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului. Respinge ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x şi a notei x/2014. Respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute de pârât cu privire la aplicarea reducerii procentuale de 5%. Respinge acţiunea conexă [...] ca neîntemeiată."

Împotriva sentinţei amintite anterior, M.D.R.A.P. a formulat recurs, însă, prin Decizia nr. 2327/04.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză, hotărârea primei instanţe devenind astfel definitivă.

Prin urmare, anularea punctului 21.3 în ceea ce priveşte respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului, echivalează cu desfiinţarea notei amintite mai sus cu privire la aplicarea corecţiei de 5% pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013, încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., ceea ce atrage nulitatea actelor subsecvente, respectiv a corecţiilor aplicate prin cererile de plată şi cererile de rambursare.

Aşadar, instanţa de judecată, prin hotărârea judecătorească mai sus amintită a dispus anularea Deciziei nr. 221/11.07.2014, pentru capetele de cerere din contestaţie 2.3 şi 3, precum şi a Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului, aşa încât a fost înlăturată corecţia financiară de 5% aplicată prin actul administrativ menţionat.

Faţă de aceste împrejurări, se poate reţine faptul că, în speţa de faţă, prima instanţă putea analiza fondul raportului de drept administrativ dedus judecăţii.

Raportat la motivarea instanţei de fond, este necesar a se preciza şi faptul că, în speţă, nu prezintă relevanţă faptul că, actele administrative Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x şi Notele de neconformitate nr. x/22.04.2014, respectiv nr. 23168/28.04.2014, nu au fost soluţionate printr-o altă decizie, întrucât, dacă ar fi existat o astfel de situaţie, prezenta acţiune ar fi fost sancţionată cu invocarea şi constatarea autorităţii de lucru judecat (în ipoteza în care exista o altă acţiune în anulare îndreptată împotriva respectivei decizii, soluţionată definitiv de către instanţele de judecată).

Mai mult decât atât, nici existenţa altor litigii între părţi cu privire la aceleaşi contracte, respectiv acelaşi note de neconformitate nu prezintă relevanţă în speţa de faţă, întrucât instanţa avea posibilitatea, dacă considera necesar, de a suspenda judecarea cauzei până la soluţionarea dosarelor la care face referire (într-un mod foarte general), sau de a soluţiona pe fondul cauzei dosarul, conform sentinţei nr. 39/17.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, despre care însăşi instanţa de fond face vorbire prin sentinţa atacată.

Concluzionând, în mod nelegal instanţa de fond a obligat intimatul la soluţionarea din nou a contestaţiei pe fond, soluţia corectă fiind aceea de a analiza fondul cauzei şi de a dispune anularea actelor administrative atacate, pentru motivele arătate în cuprinsul acţiunii introductive şi ca urmare a pronunţării sentinţei nr. 39/17.02.2015, în dosarul nr. x/2014 (definitivă).

Faţă de cele arătate, se poate observa faptul că, hotărârea în discuţie nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cuprinzând însă motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei de judecată cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţa a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Or, în aceste condiţii, a fost încălcat dreptul recurentei reclamante Ia un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., respectiv casarea în totalitate a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză (Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2333/R/CA/29.06.2015, portal.just.ro).

Aşadar, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra pe fondul acţiunii, ceea ce este de natură a justifica dispunerea casării cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice arată că prin raportare la cele reţinute de instanţa de fond în considerentele sentinţei civile nr. 182/31.10.2018, Curtea de Apel Ploieşti a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 430 şi următoarele din C. proc. civ.

În cuprinsul deciziei nr. 300/06.10.2014 nu au fost invocate în susţinerea actului administrativ emis dispoziţiile art. 430 şi următoarele din C. proc. civ. care vizează efectele hotărârilor judecătoreşti şi nu a deciziilor privitoare la soluţionarea contestaţiilor administrative, ci prin decizia MDRAP nr. 300/06.10.2014 s-a reţinut faptul că instituţia emitentă s-a mai pronunţat asupra reducerilor procentuale aplicate contractelor afectate de neregulă (nr. 3852/1357/14.02.2011 şi nr. 18535/30.07.2013), aceasta fiind definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Astfel, prin Decizia MDRAP nr. 300/06.10.2014, care face obiectul prezentei speţe, emisă în vederea soluţionării contestaţiei administrative nr. 67823/04.09.2014, formulată de reclamantă împotriva Informării MDRAP nr. 62061/22.08.2014 (C. pen. nr. 3), în mod corect, s-a consemnat faptul că ministerul şi-a exprimat deja punctul de vedere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor comunicate prin Decizia nr. 221/11.07.2014 şi prin Informarea nr. x/05.05.2014 privind situaţia cheltuielilor referitoare la cererea de rambursare nr. x (CR 3), fapt pentru care nu se putea reveni, revoca sau anula actele administrative (notele de neconformitate) soluţionate definitiv din punctul de vedere al căilor administrative de contestare.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă în ceea ce priveşte punctul 2 al cererii de recurs, prin care s-a solicitat admiterea acţiunii introductive şi anularea actelor administrative emise de minister, motivat de faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra legalităţii acestor acte. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 02 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii punctului 2 al cererii de recurs formulat de recurenta-reclamantă, prin care s-a solicitat admiterea acţiunii introductive şi anularea actelor administrative emise de minister, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Având în vedere faptul că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a arătat de ce este nelegală soluţia instanţei de fond şi că în mod corect ar fi trebuit să se dispună anularea actelor administrative pentru motivele arătate în cuprinsul acţiunii introductive şi ca urmare a pronunţării sentinţei nr. 39/17.02.2015, în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, deoarece criticile dezvoltate pe acest aspect se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la fondul cauzei, analizând cererile de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va admite recursurile declarate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014, referitor la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, şi a Deciziei nr. 300/06.10.2014, emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. comunicată cu adresa nr. x/13.10.2014 înregistrată la UAT Municipiul Târgovişte cu nr. 27079/03.11.2014, precum şi anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L. şi anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014.

Prin "Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrată cu nr. x/22.08.2014 s-a dispus o reducere procentuală de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., conform informării CR3 şi o reducere procentuală de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., conform informării CR3.

Pe cale administrativă recurenta-reclamantă a formulat contestaţie împotriva actului administrativ "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat sub nr. x/22.08.2014.

Prin Decizia nr. 300/06.10.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/04.09.2014 s-a respins contestaţia pe principiul autorităţii de lucru judecat, reţinându-se în mod expres că prin Decizia nr. 221/11.07.2011 MDRAP şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse prin Informarea nr. x/05.05.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x emisă de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, iar aceasta nu mai poate reveni, revoca sau anula un act administrativ soluţionat definitiv din punct de vedere al căilor administrative de atac şi care a intrat în circuitul civil.

Or, cu privire la temeinicia actului administrativ "Informare nr. x/05.05.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x emisă de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP", Înalta Curte constată că atât instanţa de fond, cât şi părţile implicate în litigiul de faţă au avut în vedere faptul că printr-o acţiune anterioară, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014 recurenta-reclamantă a solicitat anularea Informării nr. 86426/05.05.2014 (cod SMIS 7888), privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, a Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, a Deciziei nr. 221/11.07.2014, prin care au fost respinse capetele 2.3. şi 3 din contestaţia formulată, precum şi a actelor de asigurare făcute de M.D.R.A.P. cu privire la reţinerea sumelor aplicate reclamantei prin reducerea procentuală de 5% din valoarea contractului de lucrări x/30.07.2013, precum şi a actelor de asigurare făcute de MDRAP referitoare la reţinerea sumelor aferente reducerilor procentuale aplicate.

În legătură cu acest litigiu se constată că, prin sentinţa nr. 39 din data de 17 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea principală formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; a anulat, în parte, Decizia nr. 221 din 11 iulie 2014 pentru capetele de cerere din contestaţie 2.3 şi 3 precum şi nota de neconformitate nr. x din 28 aprilie 2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului; a respins ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x şi a notei x/2014; a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute de pârât cu privire la aplicarea reducerii procentuale de 5%; a respins acţiunea conexă formulată de aceeaşi reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 2327 din data de 04.06.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) împotriva sentinţei nr. 39 din 17 februarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere că prin Decizia nr. 300/06.10.2014 recurentul-pârât şi-a exprimat poziţia faţă de reducerile procentuale aplicate contractului de lucrări nr. x/30.07.2013, motivat de faptul că în raport de conţinutul Deciziei nr. 221/11.07.2014 nu mai poate reveni, revoca sau anula un act administrativ soluţionat definitiv, Înalta Curte constată că, în mod greşit prima instanţă a anulat Decizia nr. 300/6.10.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. obligând pârâtul la soluţionarea contestaţiei în fond, considerând fără temei că nu se cunosc raţiunile pentru care autoritatea publică a ales soluţia adoptată.

Înalta Curte constată că este greşit raţionamentul primei instanţe conform căruia s-ar afla în imposibilitate de a proceda la soluţionarea în fond a acţiunii şi a considerat fără temei că, atât timp cât pârâtul este cel care deţine o evidenţă strictă a actelor administrative menţinute ori anulate în mod definitiv de către instanţele de judecată, acesta poate proceda la o analiză în fond a legalităţii actelor administrative contestate prin Serviciul de Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene.

Totodată, în raport de acest aspect se constată că sentinţa primei instanţe este nemotivată cu privire la capătul de cerere referitor la desfiinţarea Notei de conformitate nr. x/28.04.2014 pentru pct. 21.3 prin care s-a aplicat o corecţie de 5% pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013, ceea ce atrage casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a verificat legalitatea reducerii de 25% aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/22.04.2014 asupra contractului nr. x/1357/14.02.2017 şi deşi a reţinut că între părţi se poartă litigii privind aplicarea sancţiunilor constând în reduceri procentuale cu referire la aceleaşi contracte (contractul de servicii nr. x/14.02.2013 încheiat între reclamantă şi S.C. D. S.R.L., contractul de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. SA), la aceleaşi note de neconformitate (ex. Dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Ploieşti), precum şi la Decizia nr. 300/6.10.2014 prin care pârâtul susţine că şi-a exprimat punctul de vedere referitor la măsurile dispuse (dosar nr. x/2017 al Curţii de Apel Ploieşti), în mod greşit a considerat că acţiunea dedusă judecăţii nu poate fi soluţionată pe fondul problemei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza actele administrative supuse cenzurii prin prisma verificării condiţiilor de fond ale neregulilor reţinute în sarcina reclamantei, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, a legalităţii corecţiilor aplicate de organul administrativ, din perspectiva reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2017 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 asupra căreia s-a pronunţat o altă hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecată şi a reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/22.04.2019, precum şi toate apărările şi susţinerile părţilor.

7. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte în ceea ce priveşte punctul 2 al cererii de recurs.

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte şi recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, împotriva sentinţei nr. 182 din 31 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.