Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4053/2019 AI generated

Suspension of administrative order challenging energy product registration requirements; loss of interest due to subsequent abrogation of contested provisions

Case Number Decizia nr. 4053/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the tax administration authority and its president, resulting in the final confirmation of the lower court's order suspending the execution of the challenged administrative ordinance. The dispute concerned a request for the provisional suspension of an administrative order that established the registration procedure for economic operators commercializing energy products, where the appellants argued they lacked passive procedural capacity and that the application of the ordinance was rendered moot by a subsequent amendment that abolished storage space requirements, leading them to claim the action was devoid of interest. The court ruled the appeals were devoid of interest under Article 496(1) of the Civil Procedure Code, holding that because the provisions of the challenged ordinance were effectively abrogated by a later order prior to the appellate hearing, the appellants no longer had a practical legal interest in modifying the suspension decision, despite the general procedural rules of Law No. 554/2004 regarding administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Suspension of administrative order challenging energy product registration requirements; loss of interest due to subsequent abrogation of contested provisions: The dispute concerned a request for the provisional suspension of an administrative order that established the registration procedure for economic operators commercializing energy products, where the appellants argued they lacked passive procedural capacity and that the application of the ordinance was rendered moot by a subsequent amendment that abolished storage space requirements, leading them to claim the action was devoid of interest. The court ruled the appeals were devoid of interest under Article 496(1) of the Civil Procedure Code, holding that because the provisions of the challenged ordinance were effectively abrogated by a later order prior to the appellate hearing, the appellants no longer had a practical legal interest in modifying the suspension decision, despite the general procedural rules of Law No. 554/2004 regarding administrative litigation.

Keywords

AI generated
application to an administrative authority loss of legal interest energy tax procedural orders provisional suspension tax authority

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004
c), art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, rezultă că părţile unui litigiu de contencios administrativ sunt persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, respectiv autoritatea care nu soluţionează o cerere fără să lase loc vreunei alte interpretări.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Cu privire la fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea normelor de drept material şi în ceea ce priveşte fondul cauzei (art. 488 alin.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
3236/27.12.2018 până la pronunţarea instanţei de fond, reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ.), deoarece instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale în vigoare ce privesc îndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 si art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cu privire la fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea normelor de drept material şi în ceea ce priveşte fondul cauzei (art. 488 alin.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
art. 33 din C. proc. civ
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art.
art. 28 din Legea nr. 554/2004
civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Cited as the primary legal basis for rejecting the appeals because they were devoid of interest.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cited as the procedural rule governing the dismissal of appeals that lack interest.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 3236/27.12.2018 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en goss sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili. precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018, până la pronunţarea instanţei de fond în ceea ce priveşte cererea în anularea aceluiaşi Ordin.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin setinţa nr. 75 din data de 11.02.2019 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus suspendarea executării OPANAF nr. 3236/27.12.2018 până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 75 din data de 11.02.2019 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi deşi au depus cereri de recurs distincte, ambii recurenţi au formulat critici aproximativ identice.

Astfel, prin motivele de recurs formulate, pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a arătat că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe motiv că Preşedintele ANAF este semnatarul Ordinului şi că este persoana care îşi asumă conţinutul actului administrativ.

Sub acest aspect se arată că, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, rezultă că părţile unui litigiu de contencios administrativ sunt persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, respectiv autoritatea care nu soluţionează o cerere fără să lase loc vreunei alte interpretări.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ "Orice persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i~a fost cauzată . . . . . . . . . .". Potrivit deciziei civile nr. 3971/21.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2018 "actele administrative atacate au fost emise de Preşedintele ANAF în calitatea acestuia de reprezentant al instituţiei pe care o conduce, astfel încât calitatea procesuală pasivă aparţine ANAF, aceasta fiind instituţia căreia îi aparţin actele contestate. Autorităţile şi instituţiile publice emit acte prin organele de conducere ale acestora, însă actele administrative sunt emise în numele instituţiei, care nu poate acţiona decât prin reprezentanţii legali".

În continuare, prin motivele de recurs formulate, pârâtul a arătat în esenţă că, în cauză, instimata-reclamantă a solicitat suspendarea Ordinului ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem ango sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare până la pronunţarea instanţei de fond.

În Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019 a fost publicat OPANAF nr. 508 privind modificarea Anexei nr. 1 la Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem ango sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

În Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019 a fost publicat OPANAF nr. 508 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi afirmarea unui drept, exerciţiul acţiunii civile este condiţionat şi de existenţa unui interes, adică de folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a acţiunii judiciare.

Interesul, ca şi condiţie de exercitare a unei acţiuni civile, reprezintă folosul practic urmărit prin iniţierea unui act de procedură, acesta trebuind să existe pe tot parcursul procedurii judiciare şi pe toată durata desfăşurării procesului, inciusiv în căile de atac, de la promovarea exercitării acestora şi până la soluţionarea de către instanţă.

În mod evident cererea reclamantei este lipsită de interes, întrucât OPANAF nr. 3236/2018 a fost modificat prin OPANAF nr. 508/2019, în sensul abrogării dispoziţiilor care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare, pe cale de consecinţă solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei civile recurate în sensul respingerii în totalitate a cererii de suspendare ca lipsită de interes.

Cu privire la fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea normelor de drept material şi în ceea ce priveşte fondul cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), deoarece instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale în vigoare ce privesc îndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 si art. 15 din Legea 554/2004.

Aşa cum s-a arătat şi în faţa instanţei de fond, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare.

Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate, în caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile expres reglementate.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte a statuat că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În acest sens, poate constitui un caz temeinic jusitifcat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Or în prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din situaţiile care ar putea constitui un caz temeinic justificat, asa cum a reţinut instanţa supremă.

Recurentul-pârât susţine că, OPANAF nr. 3236/2018 are un conţinut distinct faţă de OPANAF nr. 1960/2018, noul ordin s-a emis cu luarea în considerare a faptului că împotriva O.P.A.N.A.F. nr. 1960/2018 au fost înregistrate peste 170 de plângeri prealabile de către operatorii economici ce activează in domeniul comercializării, în system angro, de produse energetice, plângeri prin care aceştia solicitau modificarea revocarea ordinului respectiv, iar o parte din aceştia au obţinut în instanţă, suspendarea actului antemenţionat.

Conform OPANAF nr. 3236/2018, înregistrarea agenţilor economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze în sistem angro produse petroliere, este condiţionată şi de deţinerea unui spaţiu de depozitare corespunzător.

Precizează că potrivit art. 10 din OPANAF nr. 3236/2018, operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit noului ordin.

La expirarea acestui termen, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, îşi pierd valabilitatea.

Prin excepţie, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru operatorii economici care comercializează produse energetice în baza unor contracte de achiziţii publice aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului ordin rămân valabile până la expirarea acestor contracte.

Şi în ceea ce priveşte argumentarea instanţei de fond referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, recurentul-pârât apreciază că soluţia instanţei de fond este neîntemeiată deoarece, argumentele prezentate nu sunt de natură să justifice faptul că s-ar produce intimatului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Aşa cum s-a precizat în cadrul apărărilor formulate în faza procesuală a fondului, paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză (Extras din Decizia nr. 2419/10.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2006).

Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată.

Aşadar, având în vedere cele arătate mai înainte, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită condiţia pagubei iminente.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, recurentul-pârât apreciază că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1), prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând aşadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii pagubei.

Pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susţinerilor cu privire la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente.

Pentru motivele expuse recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile recurate în sensul respingerii în totalitate a cererii de suspendare formulată, în principal ca lipsită de interes şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile recurate în sensul respingerii în totalitate a cererii de suspendare formulată, în principal ca lipsită de interes şi în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând aceleaşi motive de fapt şi de drept ca şi pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală atât cu privire la respingerea cererii de suspendare ca lipsită de interes, cât şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi pe fond, respingerea recursurilor, ca lipsite de obiect, având în vedere intrarea în vigoare a Ordinului nr. 508/2019.

5..Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererilor de recurs ca fiind lipsite de interes, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea Ordinului nr. 3236/27.12.2018 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili. precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018, până la pronunţarea instanţei de fond în ceea ce priveşte cererea în anularea aceluiaşi Ordin.

Prima instanţă a admis cererea şi a dispus suspendarea executării OPANAF nr. 3236/27.12.2018 până la pronunţarea instanţei de fond, reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins, ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui ANAF, reţinând că Ordinul a cărui suspendare se solicită este emis de Preşedintele ANAF, acesta fiind semnatarul şi persoana care îşi asumă conţinutul actului administrativ, calitate care îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte nu va relua analiza calităţii procesuale pasive a pârâtului, deoarece cadrul procesual cu privire la calitatea procesuală pasivă s-a stabilit în mod corect în faţa primei instanţe.

Cu privire la celelalte motive de recurs, Înalta Curte constată că, în demersul legislativ, la data de 28.12.2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1115/28.12.2018, Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236 din 27 decembrie 2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Modificarea operată prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/2018 impunea operatorilor economici care comercializează angro sau en détail produse energetice o nouă procedură, inclusiv, în ce priveşte stabilirea termenelor pentru depunerea cererilor de înregistrare şi documentele aferente.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 3236/2018, operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot să depună, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit prezentului ordin, iar la expirarea acestui termen atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 îşi pierd valabilitatea.

La data de 4 martie 2019, a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 171/04. III.2019, Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 508 din 28 februarie 2019, prin care a fost modificată Anexa 1 la Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/2018, în sensul că au fost abrogate dispoziţiile care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziţie criticată de reclamantă în prezenta cauză.

Aşadar, începând cu data de 4 martie 2019, termenele şi procedura prevăzute de Ordinul nr. 3236/2018 nu mai sunt aplicabile.

Faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în perioada în care erau aplicabile dispoziţiile Ordinului nr. 3236/2018 nu justifică analizarea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în vederea suspendării efectelor acestui ordin, întrucât, la data soluţionării cererilor de recurs aceste efecte nu se mai produc.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri - acţiune sau cale de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 458 din C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei.

În contextul arătat se constată că, în ceea ce priveşte prezenta cerere de suspendare a executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018, respectiv partea din Ordin care priveşte Procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat si biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, recurenţii-pârâţi nu mai justifică un interes, respectiv un folos practic, material în schimbarea soluţiei primei instanţe prin care s-a dispus suspendarea executării acestuia, în condiţiile în care, începând cu data de 04 martie 2019 termenele şi procedura prevăzute de Ordinul nr. 3236/2018 nu mai sunt aplicabile, fiind abrogate, prin Ordinul ANAF nr. 508/28.02.2019 dispoziţiile care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice.

Soluţia instanţei de control judiciar se impune şi în contextul în care instanţa de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ şi după ieşirea din vigoare a acestuia, dar cu condiţia să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, în cauza de faţă pretenţia dedusă judecăţii nu este aceea de anulare a actului administrativ ci solicitarea acordării măsurii de protecţie provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, aşadar, executorialitatea actului, ceea ce nu mai este cazul în speţă.

Ca atare, în considerarea evenimentului legislativ reprezentat de abrogarea dispoziţiilor Ordinului A.N.A.F. nr. 3236 din 27 decembrie 2018, referitoare la înregistrarea operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, Înalta Curte constată că recursurile de faţă sunt lipsite de interes.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei nr. 75 din 11 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.