Retrocession of religious property seized under pre-1945 decriminalization decree: decisive role of normative act date versus land registry transcription date in defining abusive seizure

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la nr. x/2017, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cisnădie a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7320/14.09.2017 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi soluţionarea cererii de restituire conform legii.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 29/2018 din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Parohia Evanghelică CA Cisnădie, în contradictoriu cu pârâta Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din Romania, a anulat Decizia nr. 7320/14.09.2017 emisă de pârâtă şi a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la soluţionarea cererii de restituire a imobilului.

III Recursurile formulate de reclamantă şi pârâtă

3. Împotriva sentinţei civile recurate au formulat recurs reclamanta Parohia Evanghelică CA Cisnădie şi pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

4. În motivarea recursului, cu invocarea art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 7320/14.09.2017, pârâta a arătat că instanţa de fond, deşi a apreciat că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul - lege nr. 485/1944, a interpretat si a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanţă.

5. Imobilul identificat cu nr. top. x, 168,171, 172, 173, care face obiectul deciziei contestate, a fost preluat de statul român, potrivit încheierii nr. 13 din data de 8 ianuarie 1948, în temeiul Decretului - lege nr. 488 din data de 07.10.1944; acest act normativ a fost emis anterior perioadei de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

6. Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, fiind lipsită de relevanţă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului, actul normativ fiind acela care statuează dobândirea proprietăţii.

7. A menţionat recurenta faptul că prin Decretul-lege nr. 3884 din 20 noiembrie 1940 s-a înfiinţat Grupul Etnic German din România (G.E.G.); în anul 1942, între G.E.G. şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat o Convenţie care prevedea, în Capitolul II pct. 1, faptul că Biserica Regnicolară Evanghelică predă toată averea mobilă şi imobilă care formează proprietatea ei şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie. Regele României Minai I a emis Decretul-lege nr. 485 (publicat în Monitorul Oficial nr. 233 din 8 octombrie 1944) pentru abrogarea Decretului - lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 referitor la constituirea G.E.G.

8. În temeiul Decretului - lege nr. 485, G.E.G. a fost desfiinţat şi toate imobilele aflate în proprietatea acestuia au trecut de drept în proprietatea statului român, urmând ca instanţele de carte funciară să înregistreze din oficiu proprietatea pe numele statului român.

9. În cazurile în care statul român a preluat imobile în temeiul Decretului-lege nr. 485/1944 de desfiinţare a G.E.G., Comisia specială de retrocedare a apreciat că respectivele imobile au fost preluate în temeiul unui act normativ emis în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000 (06.03.1945-22.12.19891. Aceasta a fost şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acest sens Deciziile nr. 4232/13.10.2009, nr. 2863/01.06.2010, nr. 1411/09.03.2011, nr. 1533/15.03.2011, nr. 653/17.02.2015.

10. În motivarea recursului, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în întregime a acţiunii, reclamanta a arătat că instanţa de judecată trebuia să analizeze cererea de retrocedare pe fond, pronunţându-se pe baza probelor administrate (întregul dosar administrativ) asupra legalităţii restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare.

11. Chiar dacă Comisia Specială de retrocedare are competenţa de soluţionare a cererilor de restituire în procedura administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, în situaţia în care aceasta fusese deja parcursă, instanţa de judecată fiind sesizată cu cererea de anulare a deciziei de respingere a cererii, era învestită cu aspectul legalităţii restituirii imobi­lului, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

IV Apărările formulate în recurs

12. Recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat.

13. A arătat că textul de lege invocat de către recurenta reclamantă nu obligă instanţa ca, odată cu anularea deciziei contestate, să şi soluţioneze pe fond cererea de retrocedare depusă în faţa organului administrativ. Din modul în care este redactat dispozitivul sentinţei, reiese faptul că instanţa de fond a lăsat la latitudinea Comisiei speciale de retrocedare reanalizarea dosarului administrativ aferent cererii şi emiterea unei noi decizii.

14. Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca neîntemeiat.

15. A arătat că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală. Analizând actul normativ, Decretul - lege nr. 458/1944, Comisia ar fi trebuit să constate că acesta nu a reprezentat şi nu ar fi putut reprezenta temeiul preluării la stat a imobilului, se referă la desfiinţarea Grupului Etnic German şi preluarea patrimoniului acestuia de către statul român. Pentru ca să fi fost aplicabil imobilului din speţă, ar fi fost necesară existenţa unui act translativ de proprietate a imobilului, încheiat între proprietarul imobilului, Parohia Evanghelică CA. Cisnădie, şi G.E.G., precum şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea G.E.G. în cartea funciară. În perioada respectivă, erau în vigoare prevederile Decretului nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor de carte funciară, întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară fiind constitutivă de drepturi, era necesară pentru dobândirea dreptului, niciuna dintre cele două condiţii de constituire a dreptului în favoarea G.E.G. nu sunt îndeplinite.

16. Susţinerea recurentei privitoare la faptul că statul român ar fi dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii este eronată. Grupul Etnic German a fost o persoană juridică română de drept public. Convenţia generală încheiată între G.E.G. şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA din România a avut rolul unui acord general între părţi şi nu a unui act translativ de proprietate. Acest lucru reiese din cuprinsul sau secţiunea II punctul 3, dar şi din secţiunea III punctul 3, 4, 5 şi 7. Convenţia nu probează nici faptul predării bunurilor. Din cuprinsul Convenţiei secţiunea III punctul 3 şi 7 reiese că predarea şi respectiv transferul de proprietate urmau a se realiza în urma întocmirii unor formalităţi: "Constatarea şi repartizarea averii de predat conform punctului 1 se face cu amănuntul de o comisie de specialişti formată din câte un reprezentant al Oficiului Financiar şi Oficiului Şcolar al Grupului Etnic, al Consistoriului Regnicolar, al Caseriei Bisericii Regnicolare precum şi al Titularului dreptului de proprietate până în prezent", "Transcrierea averii se va face prin hotărârea titularilor de drept ai Bisericii care sunt: Congresul general Bisericesc pentru averea Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A., congresele districtuale bisericeşti pentru averea comunităţilor districtuale şi reprezentanţii comunităţii bisericeşti pentru averea comunităţii locale precum şi declaraţia de primire a conducerii Grupului Etnic German".

17. Nu există nicio dovadă cu privire la realizarea formalităţilor prevăzute de Convenţie, nici vreun proces-verbal de predare a imobilului în discuţie către Grupul Etnic German. În atare situaţie, temeiul în baza căruia a fost preluat imobilul devenind nerelevant, important pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară, în consecinţă soluţia instanţei de fond privitor la caracterul abuziv al preluării imobilului este temeinică şi legală.

18. În ceea ce priveşte practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a arătat că este neunitară, a invocat Decizia nr. 3187/2006, Decizia nr. 2134/2012.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

19. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cele două recursuri, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată următoarele:

20. Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus, pentru Parohia Evanghelică C.A. Cisnădie, cererile de retrocedare nr. x/21.02.2003 şi nr. y/01.09.2005, prin care a solicitat restituirea imobilului situat în oraşul Cisnădie, str. x, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, nr. top. x, 168, 171, 172, 173, ulterior transcris în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie.

21. Prin Decizia nr. 7320/14.09.2017, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererile de retrocedare nr. x/21.02.2003 şi y/01.09.2005 formulate cu privire la imobilul din Cisnădie, str. x, cu nr. top. x, 168, 171,172, 173, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, ulterior transcris în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie.

22. În motivarea deciziei, emitenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a reţinut că imobilul a fost preluat în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în afara perioadei 06.03.1945 - 22.12.1989; a constatat că, potrivit încheierii nr. 13 din 8 ianuarie 1948 menţionată în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, foaia B de proprietate, poziţia 2, şi în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, poziţia 1, imobilul a fost expropriat de statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/7.10.1994.

23. Prin cererea de chemare în judecată, admisă în parte prin sentinţa recurată, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cisnădie a solicitat anularea Deciziei nr. 7320/14.09.2017 şi soluţionarea cererii de restituire conform legii. Instanţa de fond a anulat Decizia nr. 7320/14.09.2017 şi a respins cel de-al doilea capăt de cerere.

24. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă, care priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este fondat. Raportat la situaţia de fapt, rezultată din probele administrate, instanţa a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente cererilor de retrocedare formulate de reclamantă.

25. Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că imobilul identificat cu nr. top. x, 168, 171, 172, 173 a fost expropriat de către statul român în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, potrivit încheierii nr. 13 din data de 8 ianuarie 1948. A constatat că temeiul in baza căruia imobilul a fost expropriat de către statul român a fost Decretul-lege nr. 485 din data de 07.10.1944 şi a apreciat că importantă sub aspectul aplicării legii este data la care a avut loc preluarea abuzivă a imobilului, 08.01.1948, şi nu actul normativ in baza căruia a avut loc exproprierea.

26. Susţinerile recurentei pârâte privind faptul că instanţa de fond, deşi a apreciat că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul-lege nr. 485/17.10.1944, a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanţă, sunt întemeiate.

27. Înalta Curte reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

28. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.(...)".

29. Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

30. Conform acestor dispoziţii, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

31. Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, şi anume a reglementat retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

32. De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

33. În condiţiile în care imobilul identificat cu nr. top. x, 168, 171, 172, 173 a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/107.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea nr. 13 din 8 ianuarie 1948, menţionată în C.F. nr. x localităţii Cisnădie, foaia B de proprietate, poziţia 2, şi în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, poziţia 1, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, în mod greşit a constatat instanţa de fond că importantă sub aspectul aplicării legii este data la care a avut loc preluarea abuzivă a imobilului, 08.01.1948, data încheierii de transcriere în cartea funciară, şi nu actul normativ in baza căruia a avut loc preluarea.

34. Sunt nefondate apărările reclamantei privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară, că Decretul - lege nr. 458/1944 nu a reprezentat temeiul preluării la stat a imobilului, întrucât se referă la desfiinţarea Grupului Etnic German si preluarea patrimoniului acestuia de către statul român, fiind necesare existenţa unui act translativ de proprietate a imobilului între proprietarul imobilului şi Grupul Etnic German şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, fiind în vigoare prevederile Decretului nr. 115/1938, Convenţia generală încheiată între Grupul Etnic German şi Biserica Regnicolara Evanghelică CA. din România având rolul unui acord general între părţi şi nu a unui act translativ de proprietate.

35. La data de 11 august 1942, între Grupul Etnic German din România şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de Grupul Etnic German din România, prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat Grupului Etnic German din România toată averea mobilă şi imobilă care forma proprietatea sa şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie, convenţie care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

36. Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1994 emis de Regele României Minai I, publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupul Etnic German din România. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparţinând Grupul Etnic German din România, "Pe aceeaşi dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparţinând acestuia, "Instanţele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrioerilor drepturilor Statului Român ca aproprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanţele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

37. Preluarea de către statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, potrivit încheierii nr. 13 din 8 ianuarie 1948, prin care s-a transcris în favoarea statului român, în baza adresei Administraţiei Regionale Sibiu nr. 1850 din 3 ianuarie, conform art. 1 din Legea nr. 485 din 7 octombrie 1944, dreptul de proprietate în favoarea statului român, astfel cum rezultă din C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, foaia B de proprietate, poziţia 2, şi din C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, poziţia 1.

38. Raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, şi nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

39. Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea nr. 13 din data de 8 ianuarie 1948, prin care s-a transcris dreptul de proprietate în favoarea statului român în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, foaia B de proprietate, poziţia 2, şi în C.F. nr. x a localităţii Cisnădie, poziţia 1, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

40. Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, şi anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

41. Pentru aceste motive, în mod greşit, cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond a constatat nelegalitatea Deciziei nr. 7320/14.09.2017 prin care au fost respinse cererile de retrocedare formulate de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cererea în anulare formulată de reclamantă fiind neîntemeiată. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentinţa şi, în rejudecare, va respinge cererea de anulare ca neîntemeiată.

42. Pe cale de consecinţă, în ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantă, în condiţiile în care cererea de anulare a Deciziei de respingere a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2017 este neîntemeiată şi va fi respinsă, este neîntemeiată şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei, ca urmare a anulării acestei decizii, la soluţionarea cererii de restituire, motive pentru care recursul reclamantei va fi respins.

VI Soluţia instanţei de recurs

43. Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare invocat de pârâtă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge în tot acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată; în ceea ce priveşte recursul reclamantei, nu este incident motivul de casare invocat prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., considerente pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 29/2018 din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge în tot acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cisnădie împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 august 2020.