Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4044/2020 AI generated

Disciplinary liability for bailiff's negligence: failure to justify execution costs and procedural irregularities in enforcement

Case Number Decizia nr. 4044/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment that upheld the disciplinary sanctions imposed on the bailiff, specifically a 2,000 RON fine for procedural negligence. The dispute concerned a disciplinary action initiated by the Ministry of Justice against a judicial bailiff for alleged neglect in handling a compulsory enforcement file, specifically involving the miscalculation of execution fees without proper justificatory documents, the incorrect designation of a sequestration administrator via minutes instead of a ruling, the failure to summon the creditor for a key hearing, and the improper handling of a debtor’s request to void enforcement measures after depositing the debt. The court rejected the arguments that the lower court exceeded its scope of review or violated the principle of *non reformatio in pejus*, ruling that the disciplinary council had correctly identified the factual and legal breaches within its initial sanction. The decisive legal basis included Article 47(e) of Law No. 188/2000 regarding disciplinary liability for negligence in performing duties, and specific provisions of the Civil Procedure Code (Arts. 720, 750, 830, 831, and 862) governing the formal requirements for appointment of sequestration administrators, the obligation to summon parties, and the procedures for cancelling enforcement measures upon deposit of the debt.

Legislator headnote

AI generated

art. 864 C. proc. civ, art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, art. 48 din Legea nr. 188/2000, art. 174 C. proc. civ, art. 669 din C. proc. civ, art. 670 din C. proc. civ; Disciplinary liability for bailiff's negligence: failure to justify execution costs and procedural irregularities in enforcement: The dispute concerned a disciplinary action initiated by the Ministry of Justice against a judicial bailiff for alleged neglect in handling a compulsory enforcement file, specifically involving the miscalculation of execution fees without proper justificatory documents, the incorrect designation of a sequestration administrator via minutes instead of a ruling, the failure to summon the creditor for a key hearing, and the improper handling of a debtor’s request to void enforcement measures after depositing the debt. The court rejected the arguments that the lower court exceeded its scope of review or violated the principle of *non reformatio in pejus*, ruling that the disciplinary council had correctly identified the factual and legal breaches within its initial sanction. The decisive legal basis included Article 47(e) of Law No. 188/2000 regarding disciplinary liability for negligence in performing duties, and specific provisions of the Civil Procedure Code (Arts. 720, 750, 830, 831, and 862) governing the formal requirements for appointment of sequestration administrators, the obligation to summon parties, and the procedures for cancelling enforcement measures upon deposit of the debt.

Keywords

AI generated
disciplinary liability judicial breach of duty civil judgment procedural costs debt enforcement costs enforcement of ruling

Cited Legislation

AI generated
art. 864 C. proc. civ
Precizează că textul art. 864 C. proc. civ.
art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000
Prin adresa din 7.03.2017, Ministrul justiţiei a solicitat declanşarea acţiunii disciplinare împotriva reclamantei, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, constând în "neglijenţă în efectuarea lucrărilor".
art. 48 din Legea nr. 188/2000
Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamanta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct.
art. 174 C. proc. civ
Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţă prin hotărârea pronunţată, sancţionate cu nulitatea de art. 174 C.
art. 669 din C. proc. civ
art. 670 din C. proc. civ
18/2017, analizând contestaţia formulată de reclamantă şi întregul materialul probator, în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor de executare silită, că executorul judecătoresc poate calcula, stabili şi încasa cheltuieli cu respectarea art. 670 din C. proc. civ., art.
art. 39 din Legea nr. 188/2000
civ., art. 39 din Legea nr. 188/2000, art.
art. 831 alin. (2) din C. proc. civ
x/2014 şi a apreciat, faţă de dispoziţiile art. 831 alin. (2) din C. proc. civ., că abaterea disciplinară prevăzută de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded in the administrative and fiscal content jurisdiction.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive regarding the resolution of the appeal against a decision rendered by a court of appeals.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Camera executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, anularea Hotărârii nr. 18/15.09.2017 şi a Hotărârii nr. 2/28.04.2017 emise de pârâţi, înlăturarea sancţiunii disciplinare aplicate şi a obligaţiei de plată a sumei de 1576,48 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluţionarea acţiunii disciplinare, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 22 din 5 februarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Camera executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

III Recursul formulat de reclamantă

3. Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamanta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5) şi 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea şi anularea Hotărârii nr. 18 din data de 15 septembrie 2017 a Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, precum şi a Hotărârii nr. 2 din data de 28 aprilie 2017 a Comisiei de disciplină a Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, cu înlăturarea sancţiunii disciplinare aplicate şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

4. A arătat că, prin Hotărârea nr. 2 din data de 28 aprilie 2017, Consiliul de disciplină a Camerei executorilor judecătoreşti a sancţionat-o pentru neglijenţă în efectuarea lucrărilor prin aplicarea amenzii de 2.000 RON prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti. S-a reţinut de către Consiliu că, instrumentând dosarul de executare nr. 287/2014, ar fi săvârşit mai multe fapte care se încadrează în abaterea reţinută, şi anume neglijenţă în efectuarea lucrărilor: a stabilit incorect cheltuielile ocazionate de executarea silită, inserând în sfera cheltuielilor costuri nedovedite legate de cheltuielile de întocmire a actelor de procedură; a denumit greşit actul de desemnare a administratorului sechestru drept proces-verbal, în realitate acesta fiind numit încheiere; nu ar fi citat creditorul la termenul din 31 martie 2015, când a avut loc desemnarea administratorului sechestru; în mod greşit nu ar fi soluţionat prin încheiere cererea debitorului de desfiinţare a măsurilor de executare ca urmare a plăţii debitului după adjudecarea imobilului.

5. A formulat contestaţie, respinsă de Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin Hotărârea nr. 18 din data de 15 septembrie 2017, prin care se reţine că ar fi săvârşit abateri disciplinare cu ocazia instrumentării dosarului nr. x/2014 care justifică sancţiunea aplicată, însă ca urmare a dovezilor produse pe care le-a produs nu a mai reţinut faptul că nu ar fi citat creditorul la termenul de numire administrator sechestru din data de 31 martie 2015, iar cu privire la stabilirea cheltuielilor de executare, neglijenţa constă nu în faptul că acestea nu au fost dovedite, ci că s-au stabilit în baza Anexei 1 Ia Statutul UNEJ abrogată. Se mai reţine drept neglijenţă şi faptul că a interpretat greşit normele de drept incidente referitoare la plata făcută de debitor după adjudecarea imobilului, aspect dovedit de admiterea contestaţiei Ia executare pe acest aspect.

6. Se reţine de către instanţa de fond că Hotărârea Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care a fost sancţionată, este corectă, făcându-se vinovată de următoarele fapte: a stabilit greşit cheltuielile de executare întrucât, cu toate că actele de procedură pentru care s-au perceput costuri există în dosarul de executare, nu există dovezi justificative privind sumele stabilite, a denumit incorect actul de desemnare a administratorului sechestru proces-verbal, corect fiind încheiere, nu ar fi citat creditorul pentru termenul din 31 martie 2015 stabilit pentru desemnarea administratorului sechestru, împrejurare pe care ar fi recunoscut-o, în mod greşit a întocmit actul de adjudecare a imobilului, nu a soluţionat prin încheiere dată cu citarea părţilor cererea debitorului privind desfiinţarea măsurilor de executare ca urmare a plăţii după adjudecare.

7. Recurenta a arătat că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este greşită. În mod greşit a reţinut ca argumente ale săvârşirii unor abateri disciplinare aspecte deja soluţionate de Comisia superioară de disciplină, pe care le înlătură apreciindu-le ca o agravare a situaţiei sale în propria cale de atac, întrucât, analizând contestaţia formulată, Comisia superioară de disciplină a înlăturat interpretarea Consiliului de disciplină în sensul că au fost nedovedite cheltuielile de executare stabilite, apreciind că se face vinovată de neglijenţă prin aceea că a stabilit cheltuieli de executare întemeiate pe Anexa I la Statutul UNEJ abrogată. Prin urmare, instanţa de fond a stabilit că a greşit la stabilirea cheltuielilor de executare, întrucât acestea erau nedovedite, astfel că cercetarea criticilor sale referitoare la reţinerea Comisiei superioare nu au mai fost analizate. Procedând în acest fel, instanţa de fond a depăşit limitele sesizării, având în vedere acţiunea disciplinară a Ministerului Justiţiei, şi, deşi invocă principiul "non reformatio in pejus", procedează ea însăşi la agravarea situaţiei sale în propria cale de atac.

8. Solicită a se observa că, dincolo de împrejurarea că a făcut dovada modului de stabilire a cheltuielilor de executare, prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert B., întocmirea actelor pentru care s-au perceput costuri fiind constată de către instanţa de fond, împrejurarea nedovedirii cheltuielilor de executare nu este cuprinsă în actul de sesizare al Ministerului Justiţiei care a declanşat cercetarea disciplinară, fiind o adăugare a Consiliului, pe care în mod eronat o preia şi instanţa de fond. Ca urmare a acestei greşite interpretări, a lăsat neanalizată critica sa referitoare la inexistenţa abaterii disciplinare motivat de faptul că ar fi stabilit cheltuieli de executare în temeiul Anexei 1 la Statutul UNEJ abrogate, reţinută drept abatere disciplinară de Comisia superioară de disciplină, precum şi susţinerea din actul de sesizare al Ministerului Justiţiei referitoare la includerea cheltuielilor de emiterea actelor de procedură în onorariul executorului judecătoresc.

9. În ce priveşte reţinerea referitoare la necitarea creditorului pentru termenul din data de 31 martie 2015, stabilit pentru desemnarea administratorului sechestru, cu precizarea că ar fi recunoscut că nu ar fi procedat la citare, şi această critică nu a mai fost reţinută de către Comisia superioară de disciplină, ca urmare a dovezilor prezentate, existente la dosar, dar care nu au fost observate de Consiliu. Prezentarea modului de desemnare a administratorului sechestru nu constituie o recunoaştere în sensul pretins de instanţă, cât timp a susţinut şi dovedit că citarea s-a făcut corect.

10. În acelaşi mod s-a reţinut de către instanţa de fond că ar fi greşit emiţând actul de adjudecare, cu toate că din actele dosarului rezultă că actul nu a fost întocmit de către ea, împrejurare care, deşi cuprinsă în actul de sesizare întocmit de către Ministerul Justiţiei, nu a fost reţinută nici de către Consiliul de disciplină, nici de către Comisia superioară de disciplină.

11. Apreciază greşită şi interpretarea că în mod eronat nu ar fi întocmit o încheiere de respingere, cu citarea părţilor, cu privire la cererea debitorului de desfiinţare a măsurilor de executare. Precizează că textul art. 864 C. proc. civ. nu prevede obligaţia întocmirii unei asemenea încheieri, astfel că în mod corect aceasta nu a fost emisă, asimilarea cuprinsului textului care crează contradicţia reglementării legale fiind eronată.

12. Ultima critică adusă sentinţei Curţii de Apel Ploieşti, a arătat recurenta, vizează greşita interpretare a textului art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, al cărui conţinut, este "întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor", apreciind că împrejurările care ar putea fi reţinute în sarcina sa referitoare la instrumentarea unui dosar de executare nu pot conduce la realizarea cerinţelor textului pentru a putea fi atrasă răspunderea disciplinară.

IV Apărările formulate de intimaţii pârâţi

13. Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, nefiind probată nici încălcarea unor reguli de procedură care ar atrage sancţiunea nulităţii şi nici greşita interpretare a normelor de drept material,

14. A arătat că recursul este neîntemeiat, recurenta ignoră faptul că în acţiunea disciplinară au fost sesizate mai multe aspecte, apreciate ca încălcări ale dispoziţiilor legale, în legătură cu dosarul de executare silită nr. x/2014. A prezentat aspectele din acţiunea disciplinară, cele constatate în conţinutul abaterii disciplinare de Consiliul de disciplină, de Comisia superioară. Cele două acte administrative au fost menţinute prin sentinţa recurată, instanţă care în mod corect a procedat la analiza susţinerilor părţilor prin prisma elementelor faptice care s-au constituit în abaterea disciplinară imputată reclamantei şi care se regăsesc între celelalte aspecte care au făcut obiectul sesizării din acţiunea disciplinară, stabilind totodată că, potrivit textului art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, orice abatere de la legalitate, indiferent de forma sau de gradul de vătămare a vreunor drepturi subiective sau interese legitime, se poate circumscrie abaterii menţionate. Aşadar, nici Consiliul, nici Comisia superioară nu au analizat alte fapte în afara celor care au făcut obiectul sesizării disciplinare, reţinând că numai o parte dintre acestea constituie abaterea disciplinată. La rândul său, instanţa de judecată a orientat analiza sa la aspectele în baza cărora s-a reţinut săvârşirea abaterii disciplinare.

15. Intimata pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea recursului ca netemeinic şi menţinerea în parte a dispoziţiilor instanţei de fond.

16. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a arătat că este netemeinică soluţia instanţei de fond prin care nu a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a arătat că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut faptul că recurenta a săvârşit fapta imputată, respectiv neglijenţă în efectuarea lucrărilor, fiind, de asemenea, sancţionată disciplinar conform prevederilor legale. Având în vedere precizările făcute prin contestaţie de către Ministerul Justiţiei şi aspectele luate în considerare de către Consiliul de disciplină şi de către Comisia superioară de disciplină, a solicitat respingerea aspectelor invocate de recurentă. Totodată, a solicitat a se avea în vedere că reclamanta a mai fost anterior sancţionată prin Hotărârile nr. 1/15.07.2016 şi nr. 1/21.04.2017 ale Consiliului de disciplină pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

17. Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte apărările din întâmpinare prin care se reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive de către intimata pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Înalta Curte constată că această excepţie a fost invocată în faţa instanţei de fond de către pârâtă, a fost respinsă prin încheierea pronunţată la data de 5.12.2017, iar pârâta nu a formulat recurs.

18. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5) şi 8) C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

19. Reclamanta este executor judecătoresc şi a instrumentat dosarul de executare silită nr. x/2014, având ca obiect cererea creditorului C. de executare silită imobiliară a debitorului D., pentru o creanţă în sumă de 40.000 euro. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, în cursul executării silite, debitorul a sesizat Ministerul Justiţiei pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor ce reveneau reclamantei.

20. Potrivit dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, "(1) Acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justiţiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti şi se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleşi de adunarea generală a Camerei executorilor judecătoreşti, pe o perioadă de 3 ani. (...) (3) Audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să-şi formuleze apărarea. (4) Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti citează părţile şi pronunţă o hotărâre motivată care se comunică acestora. (5) Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel. (6) Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi".

21. Prin adresa din 7.03.2017, Ministrul justiţiei a solicitat declanşarea acţiunii disciplinare împotriva reclamantei, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, constând în "neglijenţă în efectuarea lucrărilor".

22. Prin Hotărârea nr. 2 din 28.04.2017, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că Ministrul justiţiei s-a autosesizat cu privire la săvârşirea de către executorul judecătoresc, în instrumentarea dosarului de executare silită nr. x/2014, a unor fapte ce intră în sfera abaterilor disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, s-a procedat la efectuarea cercetării prealabile, fapt consemnat în procesul-verbal întocmit la data 21.02.2017, iar ulterior a fost promovată acţiunea prin care s-a solicitat aplicarea unei sancţiuni dintre cele prevăzute de Legea nr. 188/2000, pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 47 lit. e), teza a II-a, din acelaşi act normativ.

23. Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Ministrul justiţiei şi a aplicat reclamantei o amendă de 2000 RON pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

24. Reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Hotărârea Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin Hotărârea nr. 18 din 15.09.2017, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1576,48 RON, constând în cheltuieli ocazionate de soluţionarea cauzei.

25. Împotriva Hotărârii nr. 2 din 28.04.2017 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 18 din 15.09.2017, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea acestor hotărâri, respinsă prin sentinţa recurată prin prezentul recurs.

26. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţă prin hotărârea pronunţată, sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat. Recurenta nu a invocat, însă, concret, prin cererea de recurs, neregularităţi procedurale în sensul acestor dispoziţii, săvârşite de instanţa de fond, pe care instanţa de recurs să le analizeze în raport de actele şi lucrările dosarului.

27. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", este, de asemenea, nefondat.

28. Instanţa de fond a evaluat întregul probatoriu administrat în cursul judecăţii potrivit dispoziţiilor legale incidente care prevăd abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionată reclamanta şi a examinat concret aspectele reţinute în sarcina reclamantei ca abatere disciplinară, prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, potrivit cărora "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: (...) e) (...) şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor": modalitatea de stabilire a cheltuielilor de procedură în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014; greşita numire a administratorului sechestru, prin proces-verbal şi nu prin încheiere; necitarea creditorului la termenul din 31.03.2015, când debitorul a fost numit administrator sechestru al imobilelor urmărite; întocmirea actului de adjudecare, în condiţiile în care debitorul deja consemnase la dispoziţia executorului judecătoresc valoarea creanţei.

29. Cu privire la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de procedură în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014, instanţa de fond a reţinut concret cele reţinute de pârâţi privind cheltuielile de executare stabilite de reclamantă după încuviinţarea executării silite de către Judecătoria Ploieşti, faptul că s-a apreciat de către Consiliul de disciplină că o parte din sumele menţionate au fost stabilite cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, întrucât trebuie stabilite de executorul judecătoresc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii, iar cu privire la acest aspect, Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a apreciat că reclamanta a inclus în mod neîntemeiat drept cheltuieli de executare acele cheltuieli specificate în Anexa 1 a Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, abrogată prin Hotărârea nr. 1/2013, şi fără a justifica prin înscrisuri anexate la dosarul de executare costurile reale angajate de către executorul judecătoresc şi cuantumul acestora.

30. A apreciat că sunt reale susţinerile Consiliului, în sensul că nu toate cheltuielile se regăsesc în cadrul unor documente justificative care să reflecte realitatea şi cuantumul acestora, şi a indicat concret înscrisurile în raport de care a reţinut aceste aspecte, concluzionând că cea mai mare parte a cheltuielilor de executare silită stabilite de către reclamantă în dosarul de executare silită nr. x/2014 nu sunt dovedite prin înscrisuri/documente justificative, că la dosarul de executare silită se regăsesc actele de executare silită pentru care s-au stabilit cheltuieli de executare (procese-verbale de licitaţie, adrese, procese-verbale întocmite în cadrul procedurii, etc.), însă nu există documente care să reliefeze existenţa şi cuantumul concret al cheltuielilor efectuate cu acestea, astfel că susţinerile pârâţilor apar ca fiind justificate. A apreciat instanţa de fond că maniera de lucru a reclamantei, de stabilire a unor cheltuieli de executare pentru care nu există dovezi concrete în legătură cu existenţa şi cuantumul lor, se circumscrie conceptului de "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", mai ales că modalitatea expusă este în mod evident prejudiciabilă în principal pentru debitor, care în final trebuie să suporte toate cheltuielile de executare, dar şi pentru instanţa de judecată, în ipoteza teoretică a formulării unei contestaţii la executare în legătură cu cuantumul acestora, situaţie în care instanţa nu ar putea să aprecieze asupra realităţii şi cuantumului cheltuielilor de executare.

31. Pe de o parte, este de reţinut că prin cererea de recurs recurenta a solicitat a se observa că a făcut dovada modului de stabilire a cheltuielilor de executare, fără a arăta în mod concret motive de nelegalitate privind aceste aspecte, în condiţiile în care, cu privire la aceste împrejurări, instanţa a constatat că în cuprinsul cererii introductive reclamanta nu formulează apărări referitoare la nedovedirea prin înscrisuri sau alte probe a tuturor cheltuielilor de executare silită.

32. Pe de altă parte, susţinerile care vizează în concret stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de fond vizează, în fapt, aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză, privesc netemeinicia hotărârii atacate şi nu se referă la nelegalitatea hotărârii recurate.

33. Este nefondată susţinerea recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond a depăşit limitele sesizării şi i-a agravat situaţia în propria cale de atac, motivată de faptul că împrejurarea nedovedirii cheltuielilor de executare nu este cuprinsă în actul de sesizare al Ministrului justiţiei care a declanşat cercetarea disciplinară, întrucât din actul de sesizare comunicat de Ministrul justiţiei către Consiliul de disciplină rezultă că au fost reţinute inclusiv aspecte privind cheltuieli de executare care nu sunt confirmate de înscrisuri, aceste aspecte au fost analizate ulterior şi confirmate de Consiliul de disciplină prin hotărârea de sancţionare.

34. Analizând actul de sesizare şi materialul probator depus la dosar, Consiliul de disciplină a reţinut ca fiind întemeiată în parte acţiunea disciplinară, inclusiv pentru faptul că o parte din sumele cuprinse în categoria alte cheltuieli de executare au fost stabilite cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, neexistând acte doveditoare, menţionând că, potrivit art. 669 din C. proc. civ., sunt cheltuieli de executare acele cheltuieli necesare desfăşurării executării silite, textul nelimitând aceste cheltuieli, ci doar prevăzând că sunt necesare desfăşurării procedurii, fiind stabilite de executorul judecătoresc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

35. Sunt nefondate susţinerile recurentei privind faptul că în mod greşit instanţa de fond reţine ca argumente ale săvârşirii unor abateri disciplinare aspecte deja soluţionate de Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pe care le înlătură apreciindu-le ca o agravare a situaţiei sale în propria cale de atac,

36. Comisia superioară de disciplină a reţinut în cadrul Hotărârii nr. 18/2017, analizând contestaţia formulată de reclamantă şi întregul materialul probator, în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor de executare silită, că executorul judecătoresc poate calcula, stabili şi încasa cheltuieli cu respectarea art. 670 din C. proc. civ., art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 55 din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi sau a oricăror acte normative în vigoare, în baza documentelor justificative prevăzute de lege, care urmează a fi depuse la dosarul de executare silită. A reţinut că executorul judecătoresc a inclus în mod neîntemeiat drept cheltuieli de executare acele cheltuieli specificate în Anexa 1 a Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, abrogată prin Hotărârea nr. 1/2013, şi fără a justifica prin înscrisuri anexate la dosarul de executare costurile reale angajate de executorul judecătoresc şi cuantumul acestora. A reţinut, aşadar, deşi recurenta susţine contrariul, inclusiv cheltuieli de executare nejustificate prin înscrisuri anexate la dosarul de executare.

37. În mod corect instanţa de fond a observat că, deşi reclamanta a formulat considerente ample în legătură cu susţinerea Comisiei superioare de disciplină a UNEJ vizând stabilirea unor cheltuieli de executare specificate în Anexa 1 a Statutului UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc, abrogată prin Hotărârea nr. 1/2013, precum şi cu susţinerea Ministrului justiţiei vizând faptul că toate cheltuielile executorului judecătoresc reprezentate de costurile de natură logistică efectuate pentru emiterea actelor de executare trebuie suportate de către executorul judecătoresc, aceste aspecte nu se regăsesc şi în cadrul Hotărârii nr. 2/2017 a Consiliului de disciplină, prin care s-a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Ministrul justiţiei şi s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantei, hotărâre a cărei legalitate se examinează

38. Cele constatate de instanţa de fond sunt corecte, întrucât examinarea abaterii disciplinare se realizează exclusiv prin prisma considerentelor de fapt şi de drept menţionate în cadrul Hotărârii Consiliului de disciplină, prin care a fost aplicată sancţiunea disciplinară, acestea putând fi avute în vedere cu ocazia examinării legalităţii şi temeiniciei acestei hotărâri. Comisia superioară de disciplină, învestită cu o contestaţie formulată de persoana căreia i s-a aplicat sancţiunea disciplinară, nu putea reţine noi motive în fapt şi în drept, nu putea invoca, aşadar, astfel cum în mod corect a observat instanţa de fond, fără încălcarea principiului non reformatio in pejus, nelegalitatea cheltuielilor raportat la Anexa 1 menţionată, astfel că în mod corect instanţa de fond a constatat acest aspect şi a înlăturat pentru acest motiv susţinerea Comisiei superioare de disciplină, fără a examina, întrucât nu se mai impunea, apărările reclamantei vizând acest aspect.

39. În baza aceluiaşi raţionament, potrivit căruia trebuie examinat conţinutul concret al abaterii disciplinare exclusiv prin prisma considerentelor de fapt şi de drept menţionate în cadrul hotărârii Consiliului, în mod corect a apreciat instanţa de fond şi în legătură cu susţinerea titularului acţiunii disciplinare, Ministrul justiţiei, referitoare la includerea cheltuielilor de emitere a actelor de procedură în onorariul executorului judecătoresc, care nu a fost reţinută de către Consiliul de disciplină în cadrul hotărârii de sancţionare. Pentru aceste motive, în mod corect instanţa de fond nu a mai analizat criticile reclamantei vizând aceste aspecte, susţinerile recurentei în acest sens fiind nefondate.

40. Cu privire la al doilea aspect reţinut în sarcina reclamantei, greşita numire a administratorului sechestru, la termenele din 10.11.2014 şi 31.03.2015, prin proces-verbal şi nu prin încheiere, referitor la care instanţa de fond a reţinut că rezultă din dosarul de executare silită nr. x/2014 şi a apreciat, faţă de dispoziţiile art. 831 alin. (2) din C. proc. civ., că abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 subzistă indiferent de forma sau gravitatea abaterii şi independent de producerea vreunui prejudiciu părţilor, astfel că simpla nerespectare a dispoziţiilor art. 831 alin. (2) din C. proc. civ. atrage existenţa abaterii disciplinare analizate, reclamanta nu a formulat motive de recurs.

41. Cu privire la al treilea aspect imputat reclamantei, care vizează necitarea creditorului la termenul din 31.03.2015, când debitorul a fost numit administrator sechestru al imobilelor urmărite, susţinerile recurentei privind faptul că instanţa de fond a constatat că ar fi recunoscut că nu ar fi procedat la citare, însă această critică nu a mai fost reţinută de către Comisia superioară de disciplină, ca urmare a dovezilor pe care le-a prezentat, existente la dosar, dar care nu au fost observate de Consiliu, prezentarea modului de desemnare a administratorului sechestru neconstituind o recunoaştere în sensul pretins de instanţa de fond, cât timp a susţinut şi a dovedit că citarea s-a făcut corect, sunt nefondate.

42. Consiliul de disciplină a reţinut prin hotărârea de sancţionare că executorul judecătoresc a citat debitorul pentru data de 31.03.2015, 10:00, în vederea numirii administratorului sechestru al imobilelor urmărite, a reţinut dispoziţiile art. 830, art. 831, coroborate cu art. 801 din C. proc. civ., forma în vigoare incidentă în cauză, şi faptul că numirea administratorului sechestru se dispune cu citarea părţilor, subliniind că în mod greşit s-a procedat la numirea debitorului în această calitate la data de 31.03.2015, în sensul că a fost citat doar debitorul, nu şi creditorul.

43. Comisia superioară de disciplină a constatat că în mod corect Consiliul de disciplină a reţinut că executorul judecătoresc, la termenul din 10.11.2014, a numit creditorul în mod greşit prin proces-verbal, în calitate de administrator sechestru, şi nu prin încheiere, în conformitate cu prevederile art. 830, art. 831 şi art. 801 din C. proc. civ., în vigoare la momentul înregistrării cererii; nu făcut referire la data de 31.03.2015 în motivarea hotărârii de respingere a contestaţiei, nu a constatat că ar fi întemeiate criticile formulate de contestatoare.

44. Instanţa de fond a luat act de faptul că reclamanta a recunoscut împrejurarea de fapt că pentru termenul menţionat a fost citat doar debitorul, însă a precizat că reclamanta a afirmat că a procedat astfel întrucât a reluat executarea silită ca urmare a schimbării adresei domiciliului debitorului, fără a reţine, aşadar, recunoaşterea reclamantei ca o recunoaştere a abaterii, ci a împrejurării de fapt, cu interpretarea oferită de reclamantă.

45. Astfel cum s-a arătat anterior, actul prin care s-a constatat abaterea disciplinară şi s-a aplicat sancţiunea este hotărârea Comisiei de disciplină, în care s-a reţinut faptul că nu a fost citat creditorul, şi nu Hotărârea Comisiei superioare, care a soluţionat contestaţia administrativă şi nu a reţinut aspectele invocate de reclamantă, în sensul că în mod greşit s-a stabilit această faptă.

46. În continuare, instanţa de fond a expus motivele pentru care nerespectarea dispoziţiilor art. 801 alin. (1) din C. proc. civ., în vigoare la momentul executării silite ("după încuviinţarea urmăririi silite, la cererea creditorului sau, în lipsă, atunci când apreciază că este necesar, executorul judecătoresc va numi, prin încheiere, dată cu citarea în termen scurt a părţilor, un administrator-sechestru, pentru administrarea veniturilor imobilului"), se circumscrie abaterii disciplinare analizate, faptul că, şi în ipoteza susţinută de reclamantă, reluarea procedurii de executare silită nu se putea face decât în condiţiile legale menţionate, respectiv cu citarea ambelor părţi, fiind lipsit de relevanţă faptul că anterior creditorul fusese legal citat, aspecte cu privire la care recurenta nu a formulat concret critici de nelegalitate, raportat la dispoziţiile art. 801 alin. (1) din C. proc. civ.

47. Referitor la împrejurarea vizând întocmirea actului de adjudecare în condiţiile în care debitorul deja consemnase la dispoziţia executorului judecătoresc valoarea creanţei, recurenta a invocat aspecte care nu au rezultat din actele aflate la dosar, faptul că s-a reţinut de către instanţa de fond cu toate că din actele dosarului rezultă că actul de adjudecare nu a fost întocmit de către aceasta, împrejurare care, deşi cuprinsă în actul de sesizare întocmit de către Ministerul Justiţiei, nu a fost reţinută nici de către Consiliul de disciplină, nici de către Comisia superioară de disciplină.

48. Susţinerea recurentei, care apreciază greşită interpretarea că nu ar fi întocmit o încheiere de respingere cu citarea părţilor, întrucât textul art. 864 C. proc. civ. nu prevede obligaţia întocmirii unei asemenea încheieri, astfel că în mod corect aceasta nu a fost emisă, asimilarea cuprinsului textului care crează contradicţia reglementării legale fiind eronată, este nefondată.

49. Prin Hotărârea Consiliului de disciplină s-a reţinut că potrivit art. 862, art. 854, art. 750 şi art. 751 din C. proc. civ., în tot cursul urmăririi silite şi până la expirarea termenului de o lună de la data înscrierii provizorii in cartea funciară a actului de adjudecare, debitorul ori altă persoană interesată poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare consemnând la dispoziţia creditorului urmăritor întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare.

50. Consiliul de disciplină a apreciat că executorul judecătoresc, în mod defectuos, după ce debitorul la dată de 30.07.2015, ulterior vânzării la licitaţie care a avut loc la data 16.07.2015, a consemnat suma de 176.700 RON şi suma de 4.600 RON, solicitând executorului judecătoresc să pronunţe de urgenţă încheierea executării, să desfiinţeze măsurile de executare silită şi oricare măsură asiguratorie, comunicând faptul ca nu sc. opune la distribuirea sumelor către creditor, anterior consemnând şi alte sume, respectiv 4.000.RON la data 25.11.2014 şi 4.761,89 RON la data 05.12.2014, a formulat debitorului răspunsuri evazive, în loc să citeze părţile, să se pronunţe referitor la desfiinţarea măsurilor de executare şi la eliberarea sumei consemnate, să stabilească dacă debitorul a consemnat creanţa şi cheltuielile de executare în totalitate, să dispună faţă de cererea acestuia, iar în cazul în care îi respingea cererea din data 30.07.2015, putea proceda la emiterea actului de adjudecare şi să dispună înscrierea provizorie în evidenţele OCPI. S-a reţinut că în încheierea de respingere, dacă executorul judecătoresc ar fi procedat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data 11.04.2014, ar fi trebuit să menţioneze o eventuală restanţă de plată, ce conferea debitorului posibilitatea de a o achita inclusiv în termen de o lună de la data înscrierii provizorii a actului de adjudecare în cartea funciară. S-a menţionat că modificarea termenului prevăzut de art. 862 C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, nu poate fi reţinută în apărarea executorului judecătoresc, deoarece acesta nu produce efecte retroactive, textul iniţial stabilind în mod clar data până la care debitorul sau oricare altă persoană interesată poate face plata integrală a creanţei, accesoriilor şi a cheltuielilor de executare (inclusiv în termen de o lună de la data înscrierii provizorii a actului de adjudecare în cartea funciară).

51. Deşi în motivele de recurs se indică art. 864 C. proc. civ., au fost reţinute dispoziţiile art. 862, care prevăd că "(1) În tot cursul urmăririi silite şi până la expirarea termenului prevăzut la art. 854 alin. (1), debitorul ori altă persoană interesată poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziţia creditorului urmăritor întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare. (2) Dispoziţiile art. 750 şi 751 se aplică în mod corespunzător". Dispoziţiile art. 750 alin. (1) prevăd că "(1) Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, după caz, va putea obţine ridicarea lui numai dacă: 2. face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 720 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare. În acest caz, executorul judecătoresc va elibera debitorului o dovadă de primire a recipisei, va încheia un proces-verbal în care va face această constatare şi, dacă debitorul nu a făcut şi contestaţie în condiţiile alin. (2), va opri urmărirea sau, după caz, va dispune ridicarea sechestrului. În caz contrar, dacă debitorul a făcut contestaţie, executorul va depune de îndată procesul-verbal constatator odată cu recipisa, la instanţa de executare, care se va pronunţa de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 716. Până la soluţionarea contestaţiei, urmărirea este suspendată de drept".

52. De asemenea, dispoziţiile art. 720 prevăd că "(1) Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc, (2) Asupra cererii debitorului sau a terţului garant, executorul judecătoresc se va pronunţa de urgenţă, prin încheiere, dată cu citarea părţilor, ce va fi comunicată de îndată părţilor. (3) Dacă cererea este admisă şi debitorul sau terţul garant nu se opune, executorul judecătoresc, odată cu desfiinţarea măsurilor, va dispune şi eliberarea sumei în mâinile creditorului".

53. În mod corect a constatat instanţa de fond că pârâţii au considerat în mod legal că prin modalitatea de soluţionare a cererii debitorului din 30.07.2015, fără citarea părţilor din dosarul de executare, fără pronunţarea unei încheieri şi fără a răspunde integral solicitărilor debitorului, s-au nesocotit dispoziţiile legale incidente precizate.

54. Instanţa de fond a constatat în mod corect prin sentinţa recurată că susţinerea reclamantei din cererea de chemare în judecată vizând contradicţia dintre dispoziţiile art. 720 şi art. 862 din C. proc. civ. nu conduce la nelegalitatea Hotărârii Consiliului de disciplină, întrucât dispoziţiile art. 720 alin. (2) prevăd că "asupra cererii debitorului sau a terţului garant, executorul judecătoresc se va pronunţa de urgenţă, prin încheiere, dată cu citarea părţilor, ce va fi comunicată de îndată părţilor", aşadar executorul judecătoresc ar fi trebuit să se pronunţe de urgenţă asupra cererii debitorului din data de 30.07.2015, cu citarea părţilor, printr-o încheiere, lucru pe care nu l-a făcut, în condiţiile în care nu a citat părţile şi nu a pronunţat o încheiere, ci doar i-a comunicat un răspuns scurt debitorului prin adresa din 3.08.2015, în care, aşa cum s-a arătat anterior, i-a învederat că nu se mai regăseşte în situaţia plăţii sau consemnării creanţei până la adjudecarea bunurilor, solicitându-i să indice modalitatea în care să i se facă restituirea sumelor depuse, tocmai această nerespectare a dispoziţiilor legale fiindu-i imputată reclamantei.

55. Susţinerile recurentei privind greşita interpretare a dispoziţiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, întrucât împrejurările care ar putea fi reţinute în sarcina sa referitoare la instrumentarea unui dosar de executare nu pot conduce la realizarea cerinţelor textului pentru a putea fi atrasă răspunderea disciplinară, sunt, de asemenea, nefondate.

56. Dispoziţiile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 reglementează abaterea constând în neglijenţa în efectuarea lucrărilor, iar în condiţiile în care lucrările executorului judecătoresc privesc atribuţiile sale, astfel cum sunt reglementate de art. 7 din Legea nr. 188/2000, constând inclusiv în punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinirea defectuoasă a acestora poate constitui abatere disciplinară şi atrage sancţionarea.

57. Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, iar activitatea executorilor judecătoreşti trebuie să se înfăptuiască în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti fiind exercitate de către Ministerul Justiţiei (art. 2, art. 5 şi art. 4 din Legea nr. 188/2000).

58. Art. 60 din Legea nr. 188/2000 prevede că actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, şi precizează că "(2) Activitatea executorilor judecătoreşti este supusă controlului profesional, în condiţiile prezentei legi", iar conform art. 62 din acelaşi act normativ, controlul profesional se exercită de Ministerul Justiţiei, prin inspectori generali de specialitate, şi de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin consiliul său de conducere, şi are în vedere inclusiv "calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti". În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti din 05.02.2001, aprobat prin Ordinul Ministrului justiţiei nr. 210/2001.

59. Pentru aceste motive, ca urmare a analizei îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează abaterile disciplinare şi a normelor de desfăşurare a executării silite şi a activităţii executorilor judecătoreşti, în baza situaţiei de fapt constatate din probele administrate, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, în mod corect instanţa de fond a aplicat dispoziţiile legale incidente şi a constatat legalitatea Hotărârii Consiliului de disciplină de constatare a abaterii şi de aplicare a sancţiunii disciplinare şi a Hotărârii Comisiei superioare de respingere a contestaţiei.

VI Soluţia instanţei de recurs

60. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta reclamantă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5) şi 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 22 din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.