Public water basin ownership dispute and invalidity of expert evidence administration in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Ciocârlia şi S.C. A. S.R.L., anularea parţială a poziţiei nr. 16, coloana 3, din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I, lit. b), penultima liniuţă, din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134,200 mp; anularea, pe cale de consecinţă, a contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. Ciocârlia, judeţul Ialomiţa, şi S.C. A. S.R.L. şi obligarea U.A.T. Ciocârlia şi S.C. A. S.R.L. să lase libere imobilul şi suprafaţa de apă ce fac obiectul acestei cereri.

De asemenea, a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate, Statul Roman prin Ministerul de Finanţe, având calitate procesuală activă potrivit disp. art. 870 alin. (1) din noul C. civ.

Pârâta S.C. A. S.R.L a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat: în temeiul art. 873 C. civ., raportat la art. 696 alin. (1) C. civ., să se constate legalitatea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010; în temeiul art. 18 alin. (4) lit. c) din Legea 554/2004 să se dispună obligarea reclamantei să respecte pe viitor drepturile şi obligaţiile izvorâte din acest contract de concesiune, în ceea ce priveşte concesionarul.

În subsidiar, în situaţia admiterii cererii de chemare în judecată, a solicitat să fie obligate în solidar U.A.T. Comuna Ciocârlia, în temeiul art. 57 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, şi administratorul bunului proprietate publică Administraţia Naţională "Apele Române", în temeiul art. 1345 C. civ., la plata sumei de 954.071 RON reprezentând investiţiile realizate şi nefructificate de pârâtă în bazinul piscicol ce face obiectul cauzei.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 127 din 07 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâta comuna Ciocârlia; a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, în sensul că a fost dispusă anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16 coloana 3 din Anexa nr. 19, astfel cum a fost modificată prin art. 1 lit. b) din H.G. nr. 985/2011, referitor la bazinul nr. 6, în suprafaţă de 134.200 mp. S-a dispus anularea contractului de concesiune nr. x/30.11.2010 încheiat între U.A.T. comuna Ciocârlia, judeţul Ialomiţa şi S.C. A. S.R.L. şi obligarea acestora să lase liber imobilul ce face obiectul cererii şi a fost respinsă cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii S.C. A. S.R.L., Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia şi Guvernul României, pârâta S.C. A. S.R.L formulând calea de atac şi împotriva încheierii din 26.04.2017.

3.1. În motivarea cererii de recurs formulate împotriva sentinţei, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta S.C. A. S.R.L a arătat, în ceea ce priveşte cererea de constatare a legalităţii contractului de concesiune nr. x/30.11.2010, că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât a dobândit un drept real asupra bunului, opozabil erga omnes, în limitele respectării clauzelor contractuale, acest drept fiind opozabil atât concedentului, cât şi terţilor. Până la acest moment, toate drepturile şi obligaţiile corelative izvorâte din contract au fost îndeplinite în condiţiile impuse de acesta şi de O.U.G. nr. 54/2006.

A invocat disp. art. 871 alin. (3) C. civ. şi a precizat că, în speţă, contractul de concesiune poate să înceteze numai în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 54/2006, sens în care a făcut trimitere şi la disp. art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere natura juridică a actului a cărui anulare se cere, principiul "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet)" nu îşi găseşte aplicare deoarece, pe de o parte, actul este unul de natură administrativă, emis în regim de autoritate publică, ce se bucură de prezumţia de temeinicie şi legalitate, iar, pe de altă parte, este aplicabil principiul securităţii juridice a actului administrativ, principiu ce presupune exploatarea bunurilor proprietate publică prin încheierea de contracte de către autorităţile publice, fără a vătăma drepturile sau interesele legitime ale cocontractantului de bună credinţă, atât la încheierea actului, cât şi pe tot parcursul derulării relaţiei contractuale.

Anularea actului administrativ prin care s-a atestat la domeniul public al Comunei Ciocârlia bunul proprietate publică ce face obiectul cauzei nu presupune în mod imediat şi anularea actului administrativ prin care s-a urmărit exploatarea eficientă şi economică a bunului, în scopul de a obţine venituri la bugetul local. Contractul de concesiune urmează a-şi produce în continuare efectele, independent de anularea actului administrativ care, pentru moment, atestă bunul la domeniu public local.

Mai arată în cererea de recurs că în considerentele sentinţei se face referire la susţinerile DGRFP Ploieşti, deşi la termenul din 07.09.2016 s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului de Finanţe şi, implicit, al Statului Român de către această instituţie publică. La termenul respectiv instanţa a hotărât, după discuţiile purtate în contradictoriu de părţi, să înlăture înscrisurile depuse la dosar de către DGRFP Ploieşti, întrucât aceasta nu a făcut dovada calităţii de reprezentant.

O altă critică adusă sentinţei constă în faptul că instanţa a făcut trimitere la raportul de expertiză depus de dl. Expert B., deşi la termenul din 26.04.2017 a revenit asupra deciziei de administrare a probei cu expertiză apreciind că nu este utilă cauzei. Sub acest aspect hotărârea este nelegală deoarece, faţă de drepturile recurentei deduse judecăţii, instanţa de fond a apreciat că acestea nu i se cuvin, suma solicitată fiind infinit mai mică, aşa cum rezultă din raportul de expertiză. Chiar şi în condiţiile în care investiţiile societăţii au fost derizoriu apreciate prin acest raport de expertiză, instanţa de fond nu motivează de ce nu este îndreptăţită să le primească.

În mod nelegal instanţa apreciază că recurenta nu este îndreptăţită la restituirea investiţiilor nefructificate deoarece reclamanta este terţ faţă de contractul de concesiune. Soluţia este una greşită deoarece, chiar dacă acest contract se prezintă ca un fapt juridic pentru reclamantă şi nu ca un act juridic, solicitarea a fost ca aceasta să fie obligată să restituie aceste investiţii întrucât îi profită după anularea contractului de concesiune, regăsindu-ne în situaţia juridică a unei îmbogăţiri fără justă cauză.

În situaţia în care instanţa a apreciat că obligaţia nu este una solidară, avea obligaţia să se pronunţe pe cererea de îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei, întemeiată pe disp. art. 1345 C. civ.. În cazul în care instanţa a apreciat că obligaţia de restituire a investiţiilor nu este una solidară, avea obligaţia să se pronunţe pe capătul de cerere prin care a solicitat ca U.A.T. Comuna Ciocârlia să fie obligată la restituirea investiţiilor, în baza disp. art. 57 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006.

Recurenta susţine că soluţia instanţei privind obligarea în solidar a U.A.T. Comuna Ciocârlia şi a administratorului bunului proprietate publică, Administraţia Naţională "Apele Romane" la plata sumei reprezentând investiţiile realizate şi nefructificate efectuate de recurentă în bazinul piscicol este una nelegală, dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 1345 C. civ. şi art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006

Obligaţia este una solidară, întrucât ne raportăm la exploatarea unui bun proprietate publică, izvorul obligaţiei fiind unul comun, ambele debitoare tind să urmărească acelaşi scop, încasarea redevenţei în urma exploatării bunului. Prin asimilare, având în vedere raportul juridic dedus judecăţii pe capătul II din cerere (recuperarea investiţiilor efectuate), instanţa poate constata funcţia şi efectele unei astfel de obligaţii ca fiind una comună.

În motivarea recursului formulat împotriva încheierii din data de 26.04.2017 recurenta a arătat că, având în vedere conţinutul sumar al raportului de expertiză depus la dosar de către dl. expert B., lipsa unui suport ştiinţific al concluziilor acestui raport, a solicitat instanţei anularea acestuia, înlocuirea expertului şi numirea unui nou expert.

Instanţa a admis cererea şi a dispus o nouă expertiză, fiind desemnat un expert în specialitatea evaluări construcţii, în persoana dl. C. care a precizat că nu poate efectua raportul de expertiză întrucât nu îi permite specializarea. Faţă de această situaţie, având în vedere că pârâta U.A.T. Comuna Ciocârlia a prezentat instanţei o listă cu experţii tehnici judiciari agreaţi de Ministerul Justiţiei, a solicitat să se desemneze unul dintre experţii ce figurează pe această listă. Instanţa a respins cererea motivând că revine asupra încuviinţării probei cu expertiză întrucât se află în imposibilitate obiectivă să numească un expert.

Soluţia instanţei este nelegală, dată cu aplicarea greşită a art. 331 alin. (1) C. proc. civ., fiindu-i încălcat recurentei dreptul la un proces echitabil întrucât nu i s-a permis să-şi dovedească pretenţiile cu un astfel de mijloc de probă. În situaţia în care lista experţilor tehnici este limitată, instanţa avea obligaţia, la cererea părţilor, să numească un expert judiciar arătat de către aceştia în vederea întocmirii raportului de expertiză.

Deşi a solicitat efectuarea unei adrese la Facultatea de Hidrotehnică în vederea identificării unui specialist în domeniu, cu rang de profesor universitar, deşi de comun acord părţile au solicitat numirea unui expert de pe lista înaintată instanţei, instanţa a revenit asupra încuviinţării probei cu expertiză apreciind nelegal că se află în imposibilitate obiectivă să numească un expert.

Recurenta a prezentat pe larg argumentele privind cererea de chemare în judecată, referitor la anularea poziţiei nr. 16, coloana 3, din anexa nr. 19 a H.G nr. 1353/2001, astfel cum a fost modificată prin art. 1, lit. b), penultima liniuţă din H.G. nr. 985/2011. În esenţă, a susţinut că actul administrativ pentru care se cere anularea nu are caracter vătămător pentru reclamantă deoarece nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local.

Procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică întrucât actul a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 şi Normele tehnice aprobate prin H.G nr. 548/1999. Motivele de temeinicie care au stat la baza emiterii actului administrativ urmează a fi analizate prin prisma afecţiunii bunului proprietate publică.

Având în vedere susţinerile din cererea de chemare în judecată nu rezultă în mod expres motivul pentru care reclamanta apreciază că bunul în cauză este de uz şi interes public. Simpla trimitere la caracteristicile tehnice şi ipotetice ale unui bun proprietate publică, prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, nu poate determina în cauză afecţiunea bunului la un domeniu public sau altul.

Pentru determinarea exactă a apartenenţei bunului la domeniul public al statului ori la domeniul public al U.A.T. Comuna Ciocârlia trebuie avută în vedere şi destinaţia bunului, nu doar faptul că ar face parte dintr-un bazin hidrografic, ceea ce ar justifica (într-o anumită măsură) apartenenţa la domeniul public al statului.

Recurenta a prezentat criteriile de identificare a terenurilor ocupate de ape, prevederile art. 8.2.7 din anexa la Ordinul Ministerului Administraţiei Publice nr. 534/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 259/2010.

Destinaţia bunului în cauză este una aferentă amenajării unei acumulări de apă, prin retenţie, în vederea practicării acvaculturii şi pescuitului sportiv, încadrată la ape stătătoare deoarece suntem în prezenţa unei ape amenajate în mod special pentru creşterea peştelui, precum şi a unei suprafeţe de apă stătătoare de mică adâncime unde cresc trestiişuri şi păpurişuri, precum şi alte tipuri de vegetaţie specifică în regim amenajat sau neamenajat.

În lumina dispoziţiilor legale invocate, raportat la caracteristicile tehnice ale bunului şi, nu în ultimul rând, la destinaţia acestuia (bazin piscicol), dreptul şi interesul reclamat în cauză nu este justificat.

3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a arătat că au fost nesocotite formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 174 şi următoarele C. proc. civ., întrucât nu i-a fost comunicată şi încheierea de şedinţă din data de 07.09.2016 prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii, fiind evidentă violarea gravă a dreptului la apărare şi a principiilor egalităţii, contradictorialităţii şi procesului echitabil. I-a fost comunicată doar sentinţa prin care se precizează că la termenul de judecată din data de 07.09.2016 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii.

Or, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, pronunţarea hotărârii la un termen ulterior judecăţii este legală numai dacă este însoţită de încheierea de amânare a pronunţării, iar în cauză, deşi fusese amânată pronunţarea pentru un termen ulterior, nu a fost comunicată şi această încheiere.

În lipsa încheierii de amânare a pronunţării prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii nu îi sunt cunoscute integral motivele hotărârii, fiind înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor sale procesuale.

Recurentul a susţinut că sentinţa a fost dată cu încălcarea disp. art. 11 din Legea nr. 554/2004, în mod eronat instanţa respingând excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată. Măsura oficială de comunicare către cei interesaţi a hotărârilor Guvernului, măsură ce condiţionează însăşi intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, moment de la care încep să curgă şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ. H.G. nr. 1353/2001, modificată prin H.G. nr. 985/2011, face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial. Data publicării în Monitorul Oficial nr. 771 a hotărârii este 01.11 2011.

Reclamanta a sesizat instanţa la data de 11.10.2016, acţiunea fiind formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin art. 11 din Legea nr. 554/2004. În aceste condiţii, fără a se solicita părţii reclamante informaţii cu privire la data la care a luat, în concret, cunoştinţă despre actul administrativ, instanţa în mod eronat a apreciat că acţiunea a fost introdusă în termen.

Pe fondul cauzei a apreciat neîntemeiată susţinerea instanţei potrivit căreia modificarea H.G. nr. 1353/2001, prin art. 1 al H.G. nr. 985/2011, punctul 4, lit. b) este nelegală întrucât a intervenit pe parcursul soluţionării litigiului ce a avut ca obiect tocmai anularea parţială a H.G. nr. 1353/2001, deoarece legiuitorul a emis H.G nr. 985/2011 abia la data de 01.11.2011, dată la care acest litigiu era încă pe rolul instanţelor, decizia civilă nr. 1470 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămânând irevocabilă la data de 21.03.2014, deci la interval de trei ani după intervenţia legislativă.

Actul administrativ anulat parţial de instanţă nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă deoarece nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local.

Poziţia nr. 16 din Anexa nr. 19 a H.G. nr. 1353/2001 a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului local al comunei Ciocârlia care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în faţa instanţelor de contencios administrativ. Deoarece hotărârea Consiliului local al comunei Ciocârlia nu a fost contestată în termen legal la instanţa de contencios administrativ, Consiliul Judeţean Ialomiţa a centralizat inventarele aşa cum au fost înaintate de consiliul local şi le-a transmis Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru a fi atestate prin hotărâre de guvern.

Critică de asemenea soluţia instanţei şi prin raportare la împrejurarea că trebuia să ia în considerare faptul că prin hotărârea de Guvern şi prin hotărârile autorităţilor publice locale nu se delimitează proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţinând, deci, autorităţilor locale. De altfel, intervenţia Guvernului asupra inventarelor, astfel cum au fost ele însuşite prin acte ale autorităţilor locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerinţă în autonomia locală, consacrată prin Constituţie şi prin Legea nr. 215/2001, cât şi o depăşire a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 213/1998.

Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii de Guvern apreciază că procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică întrucât a fost emisă cu respectarea Legii nr. 213/1998 şi a H.G. nr. 548/1999.

3.3. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia a arătat, cu privire la greşita respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii sub aspectul primului capăt de cerere, că în raport cu natura juridică de termen de decădere a termenului prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ şi cu data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii contestate - 1.11.2011, era fără putinţă de tăgadă că acţiunea înregistrată la 15.12.2015 nu mai putea fi primită.

În speţă nu sunt incidente disp. art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 deoarece hotărârile Guvernului, emise în vederea executării legilor, în funcţie de obiectul lor, pot avea fie caracter normativ, fie caracter individual, aşa cum este cazul hotărârilor prin care se atestă apartenenţa unor bunuri la domeniul public al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Referitor la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a precizat că această excepţie a fost invocată în primă instanţă de U.A.T. Comuna Ciocârlia, prin întâmpinare, şi reiterată, cu o altă motivare, prin documentul procesual depus pentru termenul din 17 mai 2017.

Astfel, prin întâmpinare, a arătat că "reclamanta însăşi afirmă că în prezenta cerere Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este cel care ar avea calitate procesuală activă, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică", în condiţiile în care prin acţiunea în contencios administrativ a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate publică alegat, făcând trimitere la disp. art. 865 şi 866 C. civ., aşadar recunoscând că obiectul litigiului se circumscrie dreptului de proprietate, iar nu dreptului de administrare. În concret, acţiunea tinde către o revendicare a unui bun aparţinând domeniului public al statului de la posesorul neproprietar unitatea administrativ teritorială, o asemenea acţiune putând fi promovată numai de titularul dreptului de proprietate publică.

Or, din această perspectivă, în mod greşit instanţa de fond arată că "mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 1.06.2016, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Ploieşti a solicitat a se constata că titularul dreptului este Statul Român, apreciind documentul procesual la care face referire drept o ratificare a acţiunii. Instanţa omite să precizeze că, la acel termen din 1.06.2016, a dispus emiterea unor adrese către această instituţie şi către Ministerul Finanţelor Publice solicitând clarificări, iar la termenul din 7.09.2016 a decis că acest document procesual intitulat "întâmpinare" nu va fi luat în considerare ca reflectând poziţia procesuală a Statului Român. Prin urmare, D.G.R.F.P. Ploieşti nu a avut calitatea de reprezentant al Statului Român în litigiul privitor la dreptul de proprietate publică. Cu toate acestea, în mod nelegal prima instanţă a respins această excepţie.

Pârâta a reiterat excepţia la termenul din 17 mai 2017, motivat de dispoziţiile O.U.G. nr. 85/2016 emisă pe parcursul procesului, act normativ prin care dreptul de administrare al terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparţinând domeniului public al statului, inclusiv lacurile de acumulare ce au drept folosinţă unică piscicultura, se transferă Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură.

Instanţa a respins şi această excepţie motivând că nu s-a făcut dovada formalităţilor de transfer (protocol de predare-primire) al bazinului piscicol în litigiu, ignorând însă, pe de o parte, împrejurarea că un asemenea protocol nici nu s-ar putea încheia, bazinul piscicol în litigiu fiind încă atestat legal în domeniul public al U.A.T. Comuna Ciocârlia şi, pe de altă parte, împrejurarea că O.U.G. nr. 85/2016 a produs efectul pierderii cu caracter definitiv de către reclamantă a dreptului de administrare asupra bunurilor vizate, până la data încheierii unui astfel de protocol această instituţie rămânând doar un detentor precar.

A mai fost invocată prin cererea de recurs şi încălcarea dispoziţiilor legale privind proba cu expertiza tehnică judiciară, respectiv disp. art. 331 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora învoiala părţilor asupra numirii expertului are prevalenţă, desemnarea expertului din lista biroului local fiind doar subsidiară, în lipsa unui acord între părţi.

Referitor la dezlegarea dată fondului cauzei, a menţionat că motivarea hotărârii recurate este bazată exclusiv pe concluziile expertizei administrate în procesul anterior (dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Ploieşti) finalizat prin sentinţa civilă nr. 259/10.09.2012, irevocabilă, concluzii potrivit cărora bazinul Ciocârlia nr. 6 ar fi amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II, bun inventariat în domeniul public al statului. Practic, instanţa care a soluţionat dosarul nr. x/2011 nu a făcut decât ca, pe baza concluziilor expertizei, să dobândească convingerea că bunul în litigiu inventariat în domeniul public al U.A.T. Comuna Ciocârlia nu are o individualitate distinctă, ci reprezintă o parte dintr-un alt bun, inventariat în domeniul public al statului, şi să acorde prevalenţă acestui din urmă drept de proprietate publică.

Recurenta menţionează că nu a putut infirma în litigiul de faţă această concluzie neconformă realităţii şi la care s-a ajuns întrucât expertul topograf fără cunoştinţe în specialitatea hidrotehnie a fost indus în eroare de reprezentanţii reclamantei şi de expertul hidrotehnician B..

Instanţa de fond nu era ţinută să soluţioneze litigiul exclusiv din perspectiva celor de mai sus, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât o concluzie a unor experţi (care nu reprezintă nici măcar o constatare nemijlocită, ex propriis sensibus, a unei situaţii de fapt, ci reprezintă rezultatul prelucrării informaţiilor factuale prin prisma cunoştinţelor de specialitate) nu poate fi asimilată "lucrului judecat" care presupune, înainte de toate, un raţionament eminamente juridic.

Faţă de dispoziţiile legale privind proprietatea publică şi regimul apelor nu ar exista niciun motiv pentru care bazinul piscicol în litigiu să ţină de domeniul public al statului. În acest sens a invocat disp. Anexei I pct. 18, Anexa III, pct. 3 la Legea nr. 213/1998, disp. Legii apelor nr. 107/1996 - art. 3 alin. (2), alin. (5).

Referitor la admiterea capătului de cerere privind anularea contractului de concesiune, consideră că instanţa a încălcat normele de drept material ce guvernează nulitatea actului juridic, sancţiune ce se aplică în cazul existenţei unor încălcări ale unor norme de ordine publică anterioare sau contemporane încheierii actului, câtă vreme acest contract a fost încheiat de către pârâtă în calitate de titular legitim al bunului din domeniul public, atestat prin hotărâre de Guvern, în vigoare şi necontestată la acel moment.

4. Apărările intimatei

4.1. Intimata reclamantă Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea celor trei recursuri ca nefondate susţinând, în esenţă, că nu face altceva decât să-şi apere dreptul de administrare cu a cărui exercitare a fost învestită de către proprietarul Statul Român.

Scopul iniţial al întregii acumulări, inclusiv al bazinului D. este de apărare împotriva inundaţiilor, nu piscicultura şi acvacultura, astfel încât cheltuielile şi amenajările efectuate de pârâta S.C. A. S.R.L nu sunt nici necesare, nici utile, devenind necesare pentru asigurarea şi menţinerea activităţii de pescuit sportiv şi piscicultură. Expertiza tehnică judiciară este inutilă şi tinde doar să prelungească termenul de soluţionare a cauzei.

4.2. Recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de Guvernul României, precum şi a recursului formulat de S.C. A. S.R.L, numai în privinţa petitului principal prin care se solicită "admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei ca nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare, anularea încheierii de şedinţă din data de 26.04.2017 şi a motivelor expuse în susţinerea acestuia". A solicitat respingerea petitului subsidiar prin care solicită "(...) casarea în parte a sentinţei recurate prin admiterea cererii reconvenţionale formulate în cauză" (...) faţă de U.A.T. Comuna Ciocârlia, întrucât Statul Român ar fi cel ce trebuie obligat la despăgubiri pentru că este titularul domeniului public şi cel căruia îi vor profita investiţiile efectuate până în prezent.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta pârâtă S.C. A. S.R.L a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pe care l-a formulat, pentru motivele cuprinse în cererea de recurs.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

1.1. Referitor la recursul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L împotriva sentinţei se reţine că una dintre critici vizează faptul că în considerentele sentinţei se face referire la susţinerile DGRFP Ploieşti, deşi la termenul din 07.09.2016 s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului de Finanţe şi, implicit, al Statului Român de către această instituţie publică.

Critica este întemeiată, Înalta Curte reţinând că la termenul de judecată din 07.09.2016 instanţa de fond a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant considerând că prin înscrisul înregistrat sub nr. x/3.05.2016, DGRFP Ploieşti nu face dovada calităţii de reprezentant al Statului Român, situaţie faţă de care apărările formulate de aceasta prin întâmpinare nu vor fi supuse discuţiei contradictorii a părţilor şi nu vor fi analizate de Curte. Cu toate acestea, în sentinţă, atunci când motivează respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa menţionează că prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 1.06.2016, Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Ploieşti a solicitat a se constata că titularul dreptului este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor (art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998) şi că, potrivit art. 865 alin. (1) din noul C. civ., obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului, respectiv, Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 26.04.2017, Înalta Curte reţine că acesta priveşte încălcarea de către instanţa de fond a disp. art. 331 alin. (1) C. proc. civ. pentru argumentele expuse în cererea de recurs.

În acest sens, reţine că instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii hidrotehnice desemnând expert pe dl. B.. La termenul din 22.03.2017 a respins cererea de anulare a raportului de expertiză şi de efectuare a unei noi expertize formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., a încuviinţat obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâtele U.A.T. Comuna Ciocârlia şi S.C. A. S.R.L.

La termenul din 12.04.2017 instanţa a apreciat că prin răspunsul la obiecţiunile formulate expertul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, motiv pentru care se impune înlocuirea acestuia existând motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize, în sensul disp. art. 338 alin. (1) C. proc. civ.. Faţă de împrejurarea că expertul care întocmise raportul era singurul de pe lista de experţi comunicată de Biroul local de expertize de pe lângă Tribunalul Prahova, avocatul pârâtei U.A.T. Comuna Ciocârlia a prezentat instanţei o listă cu experţi din alte localităţi.

Instanţa a dispus, în conformitate cu art. 338 C. proc. civ., efectuarea expertizei de către un alt expert, dl. C., având specialitatea construcţii civile şi industriale, dar acesta a comunicat că respectiva lucrare nu poate fi efectuată decât de către un expert cu specialitatea amenajări şi construcţii hidrotehnice.

La termenul din 26.04.2017, faţă de această împrejurare, avocatul pârâtei S.C. A. S.R.L. a solicitat numirea ca expert, în condiţiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ., a unui profesor universitar la Facultatea Hidrotehnică a Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. Totodată, a precizat că este de acord cu desemnarea unuia dintre experţii menţionaţi pe lista depusă la termenul anterior de U.A.T. Comuna Ciocârlia.

Instanţa de fond a respins ambele solicitări şi a revenit asupra încheierii de şedinţă prin care a fost desemnat ca expert dl. C., având în vedere imposibilitatea obiectivă de efectuare a expertizei faţă de specializarea acestuia, precum şi de faptul că Biroul local de expertize de pe lângă Tribunalul Prahova a indicat un singur expert în lucrări hidrotehnice.

Cu toate acestea, în considerentele sentinţei reţine că în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize specialitatea construcţii hidrologice, care a stabilit că suprafaţa de 13,42 ha, bazinul nr. 6 este amplasată în cuveta lacului de acumulare Cotorca II, iar lucrările de investiţii efectuate de S.C. A. S.R.L. la bazinul piscicol de pe albia râului Cotorca au fost estimate la 52.421 RON şi au constat în: destufizarea şi decolmatarea bălţii, colectarea şi transportul deşeurilor voluminoase, amenajare terasament şi transport pe căile de acces din jurul bălţii, montaj ţeavă evacuare apă din lac, branşament lumină şi gard din plasă împletită.

Instanţa de fond a reţinut că atât în expertiza topo efectuată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Ploieşti în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 259/10.09.2012, cât şi în expertiza tehnică în specialitatea amenajări şi construcţii hidrotehnice, suprafaţa de 14,42 ha, bazinul nr. 6, este amplasată în cuveta lacului de acumulare Cotorca II, acesta aflându-se în domeniul public al statului.

Înalta Curte reţine că este vorba despre un litigiu anterior înregistrării prezentei cauze pe rolul instanţei, în cadrul căruia reclamanta a solicitat instanţei anularea în parte a H.G. nr. 1353/2001, respectiv poziţia nr. 16 din anexa nr. 19 cu privire la suprafaţa de 13,42 ha - suprafaţă denumită bazinul nr. 6, amplasată în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II.

Sentinţa civilă nr. 259/2012 a Curţii de Apel Ploieşti prin care acţiunea a fost admisă, sentinţă rămasă irevocabilă, s-a întemeiat în esenţă pe concluziile raportului de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, care concluzionează că suprafaţa de apă în litigiu este cea care reprezintă bazinul D., cuprinsă la punctul 16 al Anexei 19 la H.G. nr. 1353/2001 şi că aceasta se află în cuveta Lacului de acumulare Cotorca II, bun inventariat în domeniul public al statului.

Înalta Curte reţine aşadar, că soluţia pronunţată de instanţă prin sentinţa recurată s-a întemeiat atât pe concluziile raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Ploieşti, cât şi pe concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea construcţii hidrologice întocmit în prezenta cauză.

Deşi instanţa de fond a revenit asupra încheierii de şedinţă prin care a fost desemnat ca expert dl. C., având în vedere imposibilitatea obiectivă de efectuare a expertizei, a înţeles totuşi să-şi bazeze soluţia de admitere a acţiunii pe concluziile raportului de expertiză întocmit de primul expert desemnat despre care a apreciat că nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi că se impune înlocuirea lui existând motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize.

Se mai reţine totodată, că potrivit art. 333 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa sa şi autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare".

Rezultă că instanţa va numi expertul asupra căruia părţile se învoiesc şi numai în măsura în care nu s-a ajuns la o asemenea învoială va desemna expertul prin tragere la sorţi, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză. În consecinţă, nu se poate reţine o imposibilitatea obiectivă de efectuare a expertizei în condiţiile în care părţile se învoiseră cu privire la desemnarea unui expert după ce instanţa ajunsese la concluzia că există motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize.

Faţă de toate aceste considerente se constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Trebuie subliniat însă faptul că este nefondată critica privind respingerea de către instanţa de fond a cererii pârâtei S.C. A. S.R.L. de numire ca expert a unui profesor universitar de la Facultatea Hidrotehnică a Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, caracter nefondat reţinut prin prisma disp. art. 330 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "(3) În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv".

Aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte, unui specialist sau unei personalităţi dintr-un domeniu i se poate solicita un punct de vedere, acesta neputând fi numit ca expert, iar, pe de altă parte, în domeniul în care a fost încuviinţată proba cu expertiza există experţi autorizaţi, astfel că cererea pârâtei nu are suport legal.

În ceea ce priveşte toate celelalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reţine că nu se mai impune analizarea lor de către Înalta Curte în condiţiile în care a reţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de instanţă cu ocazia rejudecării.

1.2. Cu privire la recursul formulat de Guvernul României se reţine că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport cu împrejurarea că nu i-a fost comunicată şi încheierea de şedinţă din data de 07.09.2016 prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii.

În opinia recurentului, în lipsa încheierii de amânare a pronunţării prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii nu îi sunt cunoscute integral motivele hotărârii, fiind înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor sale procesuale.

Înalta Curte constată că invocarea acestui motiv de casare se întemeiază pe susţinerea că încheierea din data de 07.09.2016 este încheierea de amânare a pronunţării. Această susţinere este eronată, întrucât încheierea de amânare a pronunţării este cea de la termenul de judecată din 24.05.2017, astfel cum rezultă din sentinţa recurată în care se menţionează că dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 24.05.2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată.

Aşadar, excepţia tardivităţii acţiunii nu a fost respinsă prin încheierea de amânare a pronunţării de la termenul de judecată din 24.05.2017, ci prin încheierea de la termenul de judecată din 7.09.2016.

În ceea ce priveşte necomunicarea încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii acţiunii, instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii".

Din interpretarea disp. art. 424 - 427 C. proc. civ. rezultă obligaţia instanţei de a comunica din oficiu părţilor hotărârea judecătorească prin care litigiul este soluţionat şi nu orice încheiere de şedinţă, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare invocat, prin prisma faptului că instanţa de fond a încălcat norme de procedură prin aceea că nu a comunicat pârâtului Guvernul României încheierea de la termenul de judecată din 7.09.2016 pentru care pârâtul avea termen în cunoştinţă.

Criticile formulate de recurent cu privire la soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii nu pot fi deci examinate de instanţa de control judiciar în condiţiile în care pârâtul nu a declarat recurs împotriva încheierii din 7.09.2016. În acest sens se au în vedere disp. art. art. 466 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora "(4) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Art. 494 C. proc. civ. prevede că "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

Cel de-al doilea motiv de casare invocat este cel reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmând să aibă în vedere considerentele expuse cu privire la recursul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L. Criticile privind fondul cauzei vor fi analizate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării, nefiind necesar ca instanţa de control judiciar să le examineze câtă vreme a reţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru argumentele mai sus expuse.

1.3. Referitor la recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia se constată că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o primă critică subsumată acestui motiv fiind cea care vizează respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii.

Aşa cum a argumentat în cazul analizării recursului declarat de Guvernul României, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea acestei critici din moment ce pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia nu a înţeles să recureze şi încheierea de şedinţă prin care instanţa de fond a soluţionat excepţia în discuţie.

O altă critică are în vedere respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, critică în privinţa căreia instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Această excepţie a fost invocată pentru prima dată de U.A.T. Comuna Ciocârlia, prin întâmpinare, prin care a arătat că "reclamanta însăşi afirmă că în prezenta cerere Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este cel care ar avea calitate procesuală activă, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică", în condiţiile în care prin acţiunea în contencios administrativ a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate publică alegat, făcând trimitere la disp. art. 865 şi 866 C. civ., aşadar recunoscând că obiectul litigiului se circumscrie dreptului de proprietate, iar nu dreptului de administrare.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 7.09.2016, instanţa de fond a respins excepţia reţinând disp. art. 866, art. 870 alin. (1) C. civ., art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, faptul că reclamanta a formulat acţiunea invocând dreptul de administrare a cursului de apă aflat în domeniul public al statului, curs pe care se află acumulările identificate ca bazinul nr. 6, inventariate la poziţia nr. 16 din anexa 19 a H.G. nr. 985/2011, punctul referitor la bazinul D., în suprafaţă de 134,200 mp. Aşa fiind, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) din Legea 554/2004, afirmându-şi statutul de persoană vătămată, care urmează a fi confirmat sau infirmat pe fondul cauzei, reclamanta are calitate procesuală activă.

Soluţia de respingere a excepţiei prin această încheiere nu poate fi supusă controlului judiciar pentru că pârâta nu a exercitat calea de atac a recursului şi împotriva acestei încheieri.

Pârâta U.A.T. Comuna Ciocârlia a reiterat această excepţie prin înscrisul depus pentru termenul din 17 mai 2017, prin invocarea incidenţei O.U.G. nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 957/28.11.2016, deci ulterior încheierii din 7.09.2016.

Prin sentinţa recurată instanţa a respins excepţia reţinând că pârâta U.A.T. Ciocârlia nu a făcut dovada existenţei unui protocol de predare-primire a bazinului piscicol în suprafaţă de 13,42 ha amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II dintre Administraţia Naţională "Apele Române" şi Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură. De asemenea, la data introducerii acţiunii de anulare a H.G. nr. 985/2011, calitatea de administrator al bazinului nr. 6 amplasat în cuveta lacului de acumulare Cotorca II aparţinea reclamantei Administraţia Naţională "Apele Române".

Mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 1.06.2016, Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Ploieşti a solicitat a se constata că titularul dreptului este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor (art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998) şi că, potrivit art. 865 alin. (1) din noul C. civ., obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului, respectiv, Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice.

Instanţa de control judiciar apreciază că soluţionarea excepţiei s-a făcut printr-o analiză formală a dispoziţiilor legale incidente, fără lămurirea unor aspecte esenţiale, prin raportare la disp. art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016 potrivit cărora "Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură are următoarele atribuţii: c) administrează terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparţinând domeniului public al statului, inclusiv lacurile de acumulare care au drept folosinţă unică piscicultura, prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare".

Astfel, încheierea protocolului la care face referire prima instanţă prezintă relevanţă în soluţionarea excepţiei în discuţie în măsura în care se stabileşte că lacul de acumulare în litigiu are drept folosinţă unică piscicultura.

De altfel, Ministerul Finanţelor Publice, în notele de şedinţă depuse în dosarul de recurs, a susţinut că imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanţă deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul D., nu are drept unică folosinţă piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni.

În consecinţă, sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este incident şi în ceea ce priveşte modul în care instanţa de fond a înţeles să administreze şi să revină asupra probei cu expertiza tehnică, pentru considerentele expuse deja în privinţa recursului pârâtei S.C. A. S.R.L.

Dată fiind reţinerea acestui motiv de casare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Cu ocazia rejudecării, în vederea corectei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa de fond va proceda şi la analiza susţinerilor Ministerului Finanţelor Publice din notele de şedinţă depuse în dosarul de recurs potrivit cărora imobilul în litigiu nu poate face obiectul protocolului la care s-a referit prima instanţă deoarece lacul de acumulare Cotorca II, în care este amplasat bazinul D., nu are drept unică folosinţă piscicultura, astfel cum prevăd în mod expres disp. art. I, pct. 8 lit. c) din O.U.G. nr. 85/2016, acesta fiind edificat pentru apărarea împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni. În consecinţă, în conformitate cu disp. art. 22 C. proc. civ. care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului, instanţa de rejudecare va lămuri dacă acest imobil intră sau nu sub incidenţa O.U.G. nr. 85/2016, împrejurare în raport cu care va fi dezlegată problema calităţii procesuale active a reclamantei. Totodată, vor fi analizate de către instanţa de fond şi celelalte susţineri din notele scrise depuse de Ministerul Finanţelor Publice în dosarul de recurs.

În ceea ce priveşte proba cu expertiză tehnică, Înalta Curte constată că se impune administrarea acestei probe pentru atingerea scopului edictat prin disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., acela de a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală. În acest scop, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.

Or, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru aplicarea corectă a legii este necesară efectuarea unei expertize tehnice conform obiectivelor stabilite la prima judecată în fond a cauzei, probă asupra căreia instanţa de fond a revenit cu motivarea imposibilităţii obiective de efectuare. Pentru efectuarea acestei expertize părţile au posibilitatea să ajungă la un acord cu privire la expertul ce va fi desemnat, iar în măsura în care nu se va realiza un asemenea acord, instanţa de fond va putea proceda la numirea unui expert de pe lista unui alt birou local de expertize decât cel de pe lângă Tribunalul Prahova, aflat în raza teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentinţa şi încheierea recurate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 127 din 07 iunie 2017 şi a încheierii din data de 26 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciocârlia şi Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa şi încheierea recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2020.