Conflict of jurisdiction between civil and administrative courts over annulment of property attestation certificate issued by central authority

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 19 iunie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Societatea B. S.A., C., D., E., F. şi G., a solicitat:

- constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 07.03.1996, emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 700 mp, situată în str. x, Bucureşti;

- anularea tuturor actelor de proprietate emise în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv actul de vânzare-cumpărare încheiat la Biroul Notarial H., autentificat sub nr. x din 13.09.2005, prin care S.C. B. S.A. a vândut societăţii I. S.R.L. (actual S.C. B. S.R.L.) suprafaţa de teren de 970,45 mp, situată în str. x, Bucureşti;

- constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, situat în str. x, Bucureşti, prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani.

1.2. Prin cererea completatoare înregistrată la data de 08 mai 2019, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 07.03.1996 şi a anexelor acestui act.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1754 din 19 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe privind primele două capete ale cererii de chemare în judecată şi a declinat competenţa de soluţionare a acestor petite în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a disjuns cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani asupra terenului în suprafaţă de 700 de mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 3 şi a dispus formarea unui nou dosar, fixând termenul pentru soluţionarea acestei cauze.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut că principala pretenţie cu care a fost învestită prin acţiunea reclamantului o reprezintă constatarea nevalabilităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, act administrativ unilateral, emis de o autoritate publică centrală. Prin urmare, tribunalul a apreciat a fi incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) şi c), coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, inclusiv cu privire la capătul subsidiar de cerere vizând anularea actului subsecvent emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08 noiembrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 143 din 04 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, curtea de apel a avut în vedere că, prin cererea precizatoare a acţiunii iniţiale, reclamantul a modificat petitul privind constatarea nevalabilităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în sensul invocării excepţiei de nelegalitate a acestui act administrativ, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a reţinut instanţa că petitul principal este cel privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin efectul prescripţiei achizitive, în condiţiile în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate formează doar obiectul unei excepţii de nelegalitate.

În consecinţă, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a formulat critici de nelegalitate la adresa Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 07.03.1996, emis de Ministerul Agriculturii şi Deyvoltării Rurale, cu scopul anulării parţiale a acestui act administrativ în privinţa suprafeţei de teren de 700 mp, situat în str. x, Bucureşti. Totodată, reclamantul a solicitat şi anularea actelor subsecvente emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin efectul prescripţiei achizitive.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe a fost determinată de formularea petitului din cererea modificatoare a acţiunii iniţiale, prin care reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 07.03.1996, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004. Acest petit a fost interpretat de către Tribunalul Bucureşti ca reprezentând o completare a petitelor iniţiale, care nu produce efecte asupra capătului de cerere vizând anularea parţială a actului administrativ. Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că acest excepţia de nelegalitate a înlocuit capătul de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, astfel încât devin incidente dispoziţiile referitoare la competenţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a actului administrativ individual, determinată conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, observând conţinutul cererii aflate la fila x din vol. II al dosarulul Tribunalului Bucureşti, constată că reclamantul a precizat că înţelege să invoce excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 07.03.1996 în susţinerea capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin efectul prescripţiei achizitive şi în completarea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a actului administrativ contestat şi anularea actelor subsecvente.

Aşadar, prin cererea depusă la 08.05.2020, reclamantul a completat petitele cererii, fără a proceda la înlocuirea acestora. Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, capătul de cerere vizând "constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate" nu a fost înlocuit de excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act administrativ. Deşi ambele căi procedurale tind la lipsirea de efect a certificatului de atestare a dreptului de proprietate (în ceea ce priveşte terenul în litigiu), reclamantul a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ atât cu o acţiune directă în anularea actului administrativ, cât şi cu o excepţie de nelegalitate, iar cererea în anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca petit principal, este determinantă în stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza.

În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive, Înalta Curte reţine că excepţia de necompetenţă materială nu a privit şi acest petit, care a fost disjuns de către Tribunalul Bucureşti din acţiunea iniţială şi menţinut în competenţa de soluţionare a instanţei civile.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată):

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ. Având în vedere că pretenţiile reclamantului privesc legalitatea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate şi nu fac parte din categoria debitelor fiscale enumerate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că valoarea obiectului cererii nu este relevantă în stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată.

În raport de criteriul rangului autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat a fost emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (fost Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - dosar Tribunalul Bucureşti), autoritate publică de rang central, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în speţă, a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) şi art. 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii S.C. B. S.R.L., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Societatea B. S.A., C., D., E., F. şi G., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2020.