Intervenor's appeal dismissed: reclassification of principal intervention as accessory intervention upheld as inadmissible

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 13 iulie 2018, reclamantul Preşedintele României A., reprezentat prin Administraţia Prezidenţială, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea parţială a Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 168 din 09.05.2018, precum şi a Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 265 din 04.07.2018, prin care s-a îndreptat eroare materială din cuprinsul primei hotărâri.

Prin încheierea din 12 februarie 2019, instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienţi, a persoanelor care au formulat petiţiile ce au stat la baza pronunţării, de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a hotărârilor atacate, respectiv B. S.R.L., C. şi D..

2. Cererea de intervenţie formulată de petenta E.

La data de 31 mai 2019, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea de intervenţie voluntară principală, formulată de petenta E., prin care s-a solicitat admiterea cererii de intervenţie şi, pe fondul cauzei, anularea amenzii în sumă de 2000 de RON, aplicată reclamantului Preşedintele României A., prin hotărârile emise de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, contestate în cauză.

3. Soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de intervenţie formulată de petenta E.

Prin încheierea din 04 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a calificat cererea formulată de petenta E. drept cerere de intervenţie accesorie şi a dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 4 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs petenta E., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de intervenţie voluntară principală.

În motivarea recursului, petenta a susţinut că instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile, pronunţându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut, calificând în mod greşit cererea de intervenţie principală ca fiind o cerere de intervenţie accesorie. Instanţa de fond era obligată să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii de intervenţie principală, fără a o putea recalifica, contrar voinţei petentei.

A apreciat recurenta că soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie, nu este motivată în fapt şi în drept, iar instanţa de fond nu a respectat obligaţia de a se pronunţa în şedinţa de judecată asupra cererii formulate şi de a prezenta, la acel moment, motivele respingerii cererii. Totodată, instanţa de fond nu a precizat, în sala de judecată, care este calea de atac pe care părţile o pot formula împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenţie şi termenul în care poate fi exercitată.

Recurenta-petentă a apreciat că, în mod greşit, prin încheierea atacată se indică recursul drept cale de atac, deşi legea prevede că încheierea se atacă cu apel.

A mai susţinut recurenta-petentă că instanţa a omis a-i pune în vedere obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, iar cererea de intervenţie nu este scutită de această obligaţie.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 februarie 2020, intimatul-reclamant Preşedintele României A., reprezentat prin Administraţia Prezidenţială, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Aspecte procesuale

Calificarea căii de atac declarate şi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant, au fost tratate în şedinţa publică din 29 iulie 2020, măsurile dispuse fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în care acesta se încadrează, Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta E. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile referitoare la calificarea juridică, de către prima instanţă, a cererii de intervenţie formulată de petentă, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, reţinând că, în aplicarea principiului rolului activ al judecătorului, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau stabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. Prin urmare, contrar susţinerilor formulate de recurenta-petentă, judecătorul cauzei are dreptul şi, totodată, obligaţia de a califica juridic cererile formulate de părţi, în funcţie de conţinutul acestora.

În cauză, petenta E. a formulat o cerere intitulată "cerere de intervenţie voluntară principală", invocând dispoziţiile art. 61 - 67 C. proc. civ., arătând că, pe fondul cauzei, solicită anularea amenzii în sumă de 2000 de RON, aplicată reclamantului Preşedintele României A. de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârile a căror legalitate fac obiectul cererii de chemare în judecată. În justificarea cererii de intervenţie, petenta s-a prevalat, în esenţă, de calitatea de cetăţean şi, totodată, de votant al actualului Preşedinte al României, apreciind că intervenţia sa este necesară pentru apărarea imaginii şi reputaţiei reclamantului.

În raport de conţinutul cererii de intervenţie şi de dispoziţiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta, Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanţă a calificat cererea formulată de petentă ca reprezentând o cerere de intervenţie accesorie. Judecătorul fondului a calificat cererea formulată în cauza nu după natura termenilor folosiţi de petentă, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acesteia, constatând că petenta nu pretinde un drept propriu în contradictoriu cu părţile iniţiale, ci solicită admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea amenzii aplicate de autoritatea pârâtă, aceasta sprijină poziţia procesuală a reclamantului.

Aşadar, Înalta Curte constată că, prin cererea de intervenţie, petenta nu a formulat pretenţii proprii, în condiţiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., ci a urmărit să sprijine apărarea uneia dintre părţi, în speţă a reclamantului, în conformitate cu art. 61 alin. (3) C. proc. civ., cererea astfel formulată având natura unei intervenţii accesorii.

Înalta Curte mai reţine că motivele recursului declarat de petentă s-au rezumat la a critica recalificarea juridică a cererii de intervenţie principală de către instanţa de fond, fără a prezenta argumente referitoare la admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie, astfel cum a fost recalificată. Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., analiza instanţei de control judiciar se realizează în limitele învestirii sale de către petentă, fără a antama chestiunea vizând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

Nefondate sunt şi criticile privitoare la nemotivarea încheierii recurate, inclusiv cele referitoare la pretinsa obligaţie a instanţei de fond de a se pronunţa pe loc, în şedinţă publică, atât cu privire la cererea formulată de petentă, cât şi cu privire la calea de atac ce poate fi declarată în cauză.

În cauză, dezbaterile asupra cererii de intervenţie formulate de petenta E. au avut loc la termenul de judecată din 26.09.2019, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa de fond a amânat pronunţarea asupra cererii petentei la data de 04.10.2019. Înalta Curte constată că recurenta-petentă nu a indicat dispoziţiile de procedură civilă care, în opinia acesteia, ar obliga judecătorul cauzei să se pronunţe pe loc asupra cererii de intervenţie, iar pe de altă parte dispoziţiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ. permit instanţei de judecată să dispună amânarea pronunţării pentru un termen care nu va depăşi 15 zile. În speţă, amânarea pronunţării s-a dispus pentru 8 zile, termen care respectă textul de lege anterior menţionat.

Referitor la critica privind nemotivarea încheierii recurate, Înalta Curte apreciază că argumentele petentei sunt neîntemeiate, hotărârea cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., inclusiv indicarea corespunzătoare a căii de atac ce poate fi exercitată în cauză, a termenului şi a instanţei la care se va depune recursul, conform alin. (3) al art. 425 C. proc. civ.

În privinţa greşitei indicări a căii de atac a recursului, Înalta Curte reţine că, astfel cum s-a arătat şi în cuprinsul încheierii de şedinţă ce reprezintă partea introductivă a prezentei decizii, calea de atac îndreptată împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie, este recursul, în raport de dispoziţiile art. 64 din C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ şi fiscal, calea de atac este recursul, iar nu apelul.

Nefondată este şi critica formulată de petentă, prin care a susţinut că instanţa de fond a omis a-i pune în vedere obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de intervenţie. Înalta Curte constată că aprecierea asupra caracterului timbrabil al cererii de intervenţie este atributul instanţei de fond, însă, chiar în ipoteza în care cererea ar fi fost supusă plăţii taxei de timbru, petenta nu justifică interesul invocării unei astfel de critici, având în vedere că pretinsa omisiune a instanţei de fond nu o prejudiciază în vreun fel.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenta E., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petenta E. împotriva încheierii din 04 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2020.