Standing to challenge insurance guarantee fund payment refusal based on statutory indemnity cap exhaustion

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 4526/27.02.2017, emisă de pârât şi obligarea acestuia să acorde reclamantei despăgubirile solicitate conform cererii depuse de asiguratul B. S.R.L.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2547 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca lipsită de interes.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2547 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei către prima instanţă, în vederea judecării fondului.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, a art. 33 din C. proc. civ. şi a art. 4 din Legea nr. 213/2015, instanţa de fond neluând în considerare împrejurarea că actul administrativ atacat a fost emis şi comunicat reclamantei, chiar dacă decizia priveşte un drept al utilizatorului/asiguratului. Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat că are un interes justificat în formularea acţiunii, în calitate de persoană vătămată prin emiterea actului administrativ, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurenta-reclamantă a justificat interesul în promovarea acţiunii prin raportare la conţinutul deciziei atacate, prin care pârâtul a reţinut în mod greşit că reclamanta, având calitatea de beneficiar al asigurării, a atins plafonul de maxim de despăgubire de 450.000 RON, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, iar dezlegarea pe care instanţa de fond o va da în cauză produce efecte în relaţia reclamantei cu utilizatorul şi îi conservă acesteia dreptul la despăgubiri în cazul daunelor totale şi al furtului.

Recurenta-reclamantă a invocat şi prevederile art. 4 lit. b) din Legea nr. 213/2015, raportat la art. 6.2 din Condiţiile generale de asigurare convenite de părţi, arătând că, în caz de daună parţială, despăgubirile se cuvin utilizatorului sau service-ului auto, iar în caz de daună totală, se cuvin finanţatorului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 noiembrie 2017, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, intimatul-pârât a susţinut că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea art. 9 şi art. 33 C. proc. civ., instanţa de fond reţinând în mod corect lipsa de interes a reclamantei în exercitarea acţiunii, ca o consecinţă a poziţiei sale procesuale de negare a calităţii de creditor de asigurare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 4526 din 27.02.2017, contestată în prezenta cauză, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată nr. x/10.12.2015, depusă de reclamanta A. S.A., prin împuternicit B. S.R.L. În motivarea deciziei, pârâtul a reţinut că, prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, suma acordată cu titlu de despăgubire acestui creditor de asigurare a atins plafonul de 450.000 RON, calculat pe creditor de asigurare al asigurătorului în faliment C. S.A.

Soluţionând excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cererea de plată adresată pârâtului vizează despăgubiri pentru daune parţiale aduse bunului, caz în care dreptul de a încasa sumele solicitate revine utilizatorului, iar nu societăţii reclamante finanţatoare, conform contractului de intermediere în asigurări, astfel încât reclamanta nu justifică interesul contestării deciziei emise de pârât.

Pentru a dezlega problema de drept referitoare la interesul reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, precum şi prevederile art. 33 din acelaşi act normativ, potrivit cărora interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În speţă sunt incidente următoarele dispoziţii din Legea nr. 554/2004:

"Art. 1 - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Art. 2 - (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

Art. 8 - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale."

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora, în caz de respingere a sumelor pretinse, se va emite o decizie de respingere, iar împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevederilor art. 19 din Legea nr. 503/2004, care fac trimitere la competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea acestor contestaţii.

Având în vedere de textele de lege precitate, instanţa de control judiciar reţine că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, acest act normativ stabilind sfera persoanelor interesate, care au deschisă calea contestării actelor administrative individuale emise de autorităţile publice.

Înalta Curte constată că reclamanta justifică interesul în formularea acţiunii, în principal prin raportare la calitatea de destinatar al actului administrativ individual a cărui anulare se solicită. Totodată, interesul rezultă şi din împrejurarea că, prin decizia contestată a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantă prin împuternicit, soluţie faţă de care reclamanta invocă producerea unei vătămări, pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia instanţei de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ şi obligării autorităţii pârâte la repararea acestei pagube, prin acordarea despăgubirilor solicitate.

Aşadar, în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 33 din C. proc. civ., reclamanta având calitatea de destinatar al actului administrativ individual, precum şi pe aceea de persoană vătămată prin emiterea deciziei, fiind îndeplinite condiţiile privitoare la justificarea unui interes determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În ceea ce priveşte susţinerile pârâtului şi apărările corelative ale reclamantei, formulate în fond şi în recurs, referitoare la chestiunea plăţii şi încasării efective a despăgubirilor (incluzând aspectele referitoare la persoana care are calitatea de creditor de asigurare - utilizatorul sau finanţatorul din contractul de leasing financiar, precum şi la modul de calcul al plafonului de despăgubire pe creditor de asigurare, iar nu pe creanţă de asigurare), Înalta Curte constată că acestea privesc fondul cauzei şi nu pot fi tranşate prin soluţia dată asupra excepţiei lipsei de interes, dezlegarea lor necesitând o analiză a raporturilor juridice deduse judecăţii, din perspectiva raporturilor contractuale utilizator-finanţator-asigurător şi a competenţelor legale ce revin pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel cum s-a arătat anterior, interesul formulării acţiunii aparţine, în contenciosul administrativ, persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, în principal destinatarului actului, dar şi oricărei alte persoane, titulare a unui drept ori a unui interes legitim, care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ adresat altui subiect de drept. Or, reclamanta este destinatara Deciziei prin care s-a respins cererea de plată adresată FGA. Stabilirea existenţei sau nu a unei vătămări concrete a drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei reprezintă un aspect ce ţine de analiza fondului litigiului.

Prin urmare, argumentele expuse de părţi în faţa instanţei de recurs, vizând modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, vor fi avute în vedere de instanţa de fond, după casarea sentinţei recurate, în continuarea judecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza instanţei de fond în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2547 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza instanţei de fond în vederea continuării judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2020.