Appeal inadmissible due to lack of current interest after abrogation of emergency decree restricting movement

Şedinţa publică din data de 29 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 martie 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea aplicării art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa militară nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, cu aplicarea procedurii reglementate de art. 999 alin. (2) C. proc. civ., fără citarea părţilor, pentru caz de urgenţă deosebită.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 978 din 30 martie 2020, Tribunalul Bucureşti -, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31 martie 2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 223 din 06 aprilie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind suspendarea executării actului administrativ pe calea ordonanţei preşedinţiale şi a respins, ca inadmisibilă pe calea ordonanţei preşedinţiale, cererea de suspendare a executării dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa militară nr. 3 din 24.03.2020, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Juridică.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 223 din 06 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 1000 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea atât a sentinţei recurate, cât şi a sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei şi trimiterea cauzei instanţei competente material/material specializată să soluţioneze ordonanţa preşedinţială, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.

În motivarea recursului, reclamanta a invocat următoarele critici de nelegalitate:

a) Lipsa dispoziţiei de învestire a secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa nulităţii absolute a sentinţei atacate, potrivit art. 174 alin. (2) raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., pentru încălcarea dispoziţiilor art. 998 şi art. 129 alin. (2) penultima teză din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal fără ca această secţie să fi fost învestită cu soluţionarea acţiunii de către reclamantă sau de către instanţa de trimitere, prin dispozitivul sentinţei de declinare a competenţei materiale, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

b) Încălcarea principiului fundamental de drept procesual civil, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că cererea cu care a învestit instanţa de contencios administrativ avea ca obiect suspendarea aplicării art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa militară nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, cu aplicarea procedurii reglementate de art. 999 alin. (2) C. proc. civ., iar instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere vizând suspendarea executării actului administrativ. A fost încălcat, astfel, dreptul de disponibilitate al reclamantei, care a formulat o cerere cu un singur petit şi nu mai multe capete de cerere, iar pe de altă parte, obiectul ordonanţei preşedinţiale privea suspendarea aplicării şi nu a executării ordonanţei militare contestate.

c) Nepronunţarea asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de judecată, cu consecinţa încălcării legalităţii procesului civil, a art. 7, raportat la art. 129 şi art. 132 C. proc. civ., precum şi a principiului egalităţii de arme, respectiv a art. 8 C. proc. civ. şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în cuprinsul părţii introductive a sentinţei atacate nu s-a consemnat depunerea notelor prin care reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de judecată şi, totodată, asupra acestei excepţii, instanţa de fond nu s-a pronunţat prin dispozitivul hotărârii recurate, fiind nesocotite dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

d) Încălcarea obligaţiei reglementate de art. 131 C. proc. civ., de verificare, din oficiu, a competenţei instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, ceea ce determină nelegalitatea sentinţei pentru soluţionarea ordonanţei preşedinţiale cu încălcarea competenţei materiale şi materiale specializate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 mai 2020, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa militară nr. 3/2020, emisă de Ministerul Afacerilor Interne, care au reglementat, în perioada stării de urgenţă declarate pe teritoriul României, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele legislative care afectează existenţa/activitatea actului administrativ normativ, ulterior pronunţării hotărârii atacate, din perspectiva efectelor pe care actul administrativ a cărui suspendare se solicită le mai produce sau nu la momentul soluţionării căii de atac.

Înalta Curte reţine că, la momentul analizării cererii de recurs, prevederile art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa militară nr. 3/2020 sunt abrogate prin dispoziţiile art. 5 lit. a) din Ordonanţa militară nr. 10/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 340 din 27 aprilie 2020. Totodată, se reţine că măsurile dispuse în perioada de instituire a stării de urgenţă pe teritoriul României, conform Decretului nr. 195/2020 şi Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, au fost înlocuite cu măsurile valabile în perioada stării de alertă, conform dispoziţiilor Legii 55/2020, publicată în Monitorul Oficial 396/15.05.2020.

Întrucât, în prezenta cauză, interesul recurentei-reclamante, urmărit prin promovarea cererii de ordonanţă preşedinţială, era acela de a suspenda aplicarea măsurilor dispuse prin intermediul ordonanţei militare, referitoare la îngrădirea dreptului la circulaţie al persoanelor aflate într-o anumită categorie de vârstă, iar aceste măsuri nu se mai aplică în prezent, Înalta Curte constată că reclamanta nu ar mai avea nici un folos practic din analizarea pe fond a recursului.

Înalta Curte nu poate avea în vedere concluziile reclamantei, prin care a susţinut existenţa unui interes general, de ordine publică, constând în protejarea ordinii de drept pretins afectată prin pronunţarea unei sentinţe nelegale, întrucât, potrivit art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie personal, în sensul că cel care recurge la formularea unei acţiuni sau a unei căi de atac urmăreşte să obţină un folos practic pentru sine. Or, susţinerea recursului în scopul protejării ordinii de drept nu îndeplineşte cerinţa interesului personal în soluţionarea căii de atac, în condiţiile în care nu se întrevede utilitatea practică a acestui demers.

De asemenea, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susţinerile recurentei cu privire la obiectul excepţiei invocate de către intimatul-pârât. Recurenta-reclamantă susţine în mod eronat că excepţia invocată de autoritatea ministerială priveşte lipsa de interes a acţiunii, iar nu a căii de atac. Din lecturarea întâmpinării depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că intimatul-pârât a solicitat în mod expres "respingerea recursului, pe cale de execepţie, ca fiind lipsit de interes" (pagina 2 a întâmpinării), iar menţiunile referitoare la lipsa de interes a acţiunii au fost expuse în prezentarea unor considerente de ordin legislativ privitoare la necesitatea justificării interesului susţinerii acţiunii pe tot parcursul soluţionării cauzei, inclusiv în calea de atac. Prin urmare, excepţia lipsei de interes a fost invocată prin raportare la calea de atac a recursului şi nu la cererea de chemare în judecată.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte concluzionează că interesul procesual al reclamantei în susţinerea recursului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că dispoziţiile contestate din actul administrativ normativ atacat au fost abrogate şi nu mai produc efectul pretins prejudiciabil invocat de către reclamantă, constând în restrângerea dreptului său la circulaţie.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 06 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2020.