Transfer of municipal asset to sole shareholder qualifies as taxable supply of goods under Fiscal Code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania admitted the tax authority’s appeal, quashed the lower court’s judgment, and dismissed the company’s challenge, upholding the administrative decisions that imposed additional VAT and modified the tax base. The dispute concerned whether the transfer of a partial interest in a building from a limited liability company to its sole shareholder-municipality, executed to settle the shareholder’s investment contribution under a civil partnership contract, constituted a taxable supply of goods. The tax authority argued that the transaction was a reclassification based on economic reality, as the asset was recorded in the company’s accounting records and title deed as company property, making its removal to the shareholder a distribution of assets. The court held that the lower court erred by dismissing the relevance of the accounting and land registry entries, ruling that the transfer of ownership to the associate constituted a supply of goods under Article 128(1) and (5) of the Fiscal Code, subjecting it to VAT and profit tax, and rejecting the defense that the operation was merely the granting of a real right or a non-taxable accounting correction.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 128 din Legea nr. 571/2003, art. 493 C. proc. civ, art. 11 din Legea nr. 571/2003, art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Transfer of municipal asset to sole shareholder qualifies as taxable supply of goods under Fiscal Code: The dispute concerned whether the transfer of a partial interest in a building from a limited liability company to its sole shareholder-municipality, executed to settle the shareholder’s investment contribution under a civil partnership contract, constituted a taxable supply of goods. The tax authority argued that the transaction was a reclassification based on economic reality, as the asset was recorded in the company’s accounting records and title deed as company property, making its removal to the shareholder a distribution of assets. The court held that the lower court erred by dismissing the relevance of the accounting and land registry entries, ruling that the transfer of ownership to the associate constituted a supply of goods under Article 128(1) and (5) of the Fiscal Code, subjecting it to VAT and profit tax, and rejecting the defense that the operation was merely the granting of a real right or a non-taxable accounting correction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and re-judging the case due to incorrect application of substantive law.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 28 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea A. S.R.L. reprezentată legal prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, a solicitat anularea deciziei nr. 3841/28.10.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a deciziei de impunere nr. x/19.02.2016, a deciziei nr. F-NT 45/22.-02.2016 privind modificarea bazei de impunere, a RIF nr. x/19.02.2016, precum şi a deciziei referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. x/23.02.2016, toate emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, în privinţa sumei cu titlu de TVA impuse suplimentar de 604.184 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere şi în privinţa modificării bazei de impozitare cu suma de 2.517.433 RON.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 102 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ şi a anulat decizia nr. 3841/28.10.2016 emisă de D.G.R.F.P. Iaşi, precum şi deciziile nr. F-NT 44/19.02.2016, nr. F-NT 45/22.02.2016 şi nr. 2292/23.02.2016 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Astfel, arată că intimata-reclamantă a contestat parţial decizia de impunere, precum şi decizia de modificare a bazei de impozitare, în ceea ce priveşte TVA de plată suplimentară în sumă de 604.184 RON şi în cea ce priveşte baza impozabilă stabilită suplimentar cu care s-a diminuat pierderea fiscală, în sumă de 2.517.433 RON.
Motivele pentru care instanţa de fond a admis cererea şi a anulat deciziile contravin cadrului legal aplicabil.
Instanţa a reţinut că reclamanta a înregistrat în mod defectuos în contabilitate contractul de societate civilă, această înregistrare defectuoasă conducând la o compensare de creanţe între cele două părţi.
Aceste argumente încalcă flagrant prevederile art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, potrivit cărora orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează într-un document justificativ, ce stă la baza înregistrărilor în contabilitate, aceste documente justificative angajând răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Astfel, în urma verificării actelor puse la dispoziţie de societate şi a evidenţei contabile a veniturilor şi cheltuielilor, s-a constatat că suma de 2.517.433 RON reprezentând bază impozabilă suplimentară cu care s-a diminuat pierderea fiscală reprezintă preţul la care a fost preluat de către asociatul unic al A. S.R.L., respectiv Primăria Municipiului Piatra Neamţ, o parte din clădirea Staţiei de sosire telescaun, reprezentând livrare de bunuri, pentru care nu s-a emis factură şi nu s-a înregistrat venitul. Deci, suma reprezintă venituri neînregistrate şi nefacturate de societate către asociatul său unic, aferente livrării unui mijloc fix înregistrat în contul 212.04-Construcţii în luna august 2013 şi înstrăinat în luna septembrie 2015.
Prin art. 1 al actului adiţional nr. x la contractul de societate civilă nr. 56297/8.12.2006 s-a aprobat preluarea în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamţ a unei părţi din clădirea "Staţie sosire telescaun" în valoare de 2.517.433 RON, înscrisă în CF la nr. 54947-C1-U2.
Conform contractului de societate, care a avut ca obiect realizarea obiectivului "Dezvoltare infrastructură turistică Cozla", Municipiul Piatra Neamţ şi A. S.R.L. au adus ca aport bunuri, bani sau prestaţii în muncă şi, în funcţie de cota parte a fiecăruia la realizarea obiectivului, urmau să preia în proprietate privată o cotă parte din investiţie, adică proporţional cu suma investită conform art. 50.1 şi 50.2 din contract.
A. S.R.L. a convenit să compenseze datoriile către Primăria Piatra Neamţ cu parte din obiectivul de investiţii, fapt ce reprezintă o vânzare de mijloc fix pentru care sunt aplicabile reglementările Codul fiscal. Astfel, transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului fix este o livrare de bunuri, indiferent de modalitatea de plată, pentru care trebuia întocmită factură fiscală.
Potrivit Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1802/2014 orice compensare între elementele de active şi datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă, toate creanţele şi datoriile trebuind înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente justificative, conform principiului necompensării prevăzut expres de pct. 56 din Ordin. Pe cale de consecinţă, eventuale compensări între creanţe şi datorii faţă de aceeaşi entitate pot fi înregistrate numai după contabilizarea lor corespunzătoare.
Drept urmare, în temeiul art. 6 din Codul fiscal, organul fiscal a fost îndreptăţit să aprecieze relevanţa stării de fapt fiscale şi să adopte soluţia în raport de elementele relevante pentru impunere. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, care reglementează principiului prevalenţei economicului asupra juridicului.
Referitor la reţinerea instanţei potrivit căreia în cauză nu s-a realizat un transfer de proprietate, ci s-a predat o parte din investiţia realizată în comun, în schimbul sumei investite de Municipiul Piatra Neamţ, recurenta-pârâtă arată că A. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 212.04 partea din clădirea Staţiei sosire telescaun, recunoscând astfel apartenenţa mijlocului fix, adică aflarea acestuia în proprietatea societăţii. Aceeaşi situaţie juridică referitoare la dreptul de proprietate asupra clădirii rezultă şi din extrasul de carte funciară nr. x-C1 al Biroului de cadastru şi publicitate imobiliară Piatra Neamţ.
În raport de dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Codul fiscal intimatul-reclamant avea obligaţia să calculeze profitul impozabil ca diferenţă între veniturile din orice sursă şi alte elemente similare acestora şi cheltuielile efectuate în scopul realizării veniturilor.
Cât priveşte TVA necolectată, aferentă acestor venituri neînregistrate şi nefacturate (rezultate din livrarea mijlocului fix înregistrat în contul 212.04), recurenta-pârâtă evidenţiază acelaşi elemente referitoare la preluarea în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamţ a părţii de clădire şi la compensarea unor datorii ale societăţii reclamante faţă de Primăria Piatra Neamţ, care reprezintă vânzare de mijloc fix căreia i se aplică reglementările Codul fiscal.
Transferul dreptului de proprietate asupra imobilului este considerat livrare de bunuri, chiar dacă este modalitatea de plată a unei datorii, iar operaţiunea este impozabilă din perspectiva TVA chiar dacă se stinge o datorie faţă de cumpărător rezultată din creanţa acestuia faţă de propria societate, pe care a împrumutat-o.
În final, recurenta arată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile considerării operaţiunii ca intrând în sfera de aplicare a TVA, după cum urmează: operaţiunea este o livrare de bunuri în sfera taxei, efectuată cu plată, conform art. 128 alin. (1) şi (5) din Codul fiscal, locul livrării este în România, livrarea este realizată de o persoană impozabilă care acţionează ca atare, livrarea bunului este rezultatul desfăşurării unei activităţi economice.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare, arată că, în conformitate cu prevederile contractului de societate civilă nr. 57927/8.12.2006, Municipiul Piatra Neamţ a adus ca aport o cotă-parte din cheltuielile investiţiei, la momentul încheierii contractului în valoare de 3.605.967 RON, ulterior majorată la 7.692.819 RON, aşa cum s-a menţionat în HCL nr. 177/2015. Potrivit art. 50.1 din contractul de societate civilă, Municipiul Piatra Neamţ era îndrituit ca, la terminarea lucrărilor obiectivului, să preia în proprietate cota-parte din investiţie ce-i revine, proporţional cu suma investită.
Societatea reclamantă are ca asociat unic pe Municipiul Piatra Neamţ. Faptic şi scriptic s-a realizat o scoatere din contabilitatea societăţii a valorii de investitie aferentă bunului (proporţională cu contribuţia Municipiului) şi înscrierea acesteia în contabilitatea Municipiului. Preluarea cotei-părţi din clădirea Staţiei sosire telescaun a fost aprobată prin HCL nr. 177/2015. Cota parte din investiţie există ca valoare în contabilitatea Primăriei Piatra Neamţ, însă nu există fizic şi, din acest motiv, nu se poate interpreta că a avut loc un transfer de proprietate.
Or, suma de 604.184 RON cu titlu de TVA face parte din valoarea TVA aferentă contribuţiei Municipiului la contractul de societate şi a fost achitată prin plata facturilor către furnizori pentru lucrările finanţate de Primărie în cadrul proiectului, dovadă în acest sens stând anexele nr. 1 şi 2 la HCL nr. 177/2015 şi raportul de expertiză extrajudiciară.
Reprezentând parte din contravaloarea TVA aferentă contribuţiei Municipiului la contractul de societate, nu mai poate face obiectul unei alte plăţi cu titlu de TVA întrucât ar reprezenta o dublă impunere, care ar contraveni normelor de drept şi ar conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a ANAF.
Mai mult, realizarea operaţiunii de preluare a cotei-părţi din investiţie corespunzătoare contribuţiei Municipiului nu se putea face prin facturări reciproce întrucât Primăria Piatra Neamţ nu este plătitoare de TVA, deci nu s-ar fi putut include în facturi valoarea TVA, ceea ce ar fi pus intimata-reclamantă în situaţia imposibilităţii deducerii TVA.
Problema de drept supusă judecăţii a fost acea dacă operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri sau reprezintă acordarea unui drept real, în sensul art. 292 alin. (2) lit. e) din noul Codul fiscal, operaţiune scutită de TVA.
Pe baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a reţinut corect că nu a existat o livrare de bunuri, în sensul art. 128 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Recurenta-pârâtă afirmă fără temei că între părţile contractului ar fi intervenit compensarea unei datorii. În realitate, nu a existat o asemenea compensare, ci s-a realizat o delimitare fizică a contribuţiei părţilor la contractul de societate civilă, acordându-se dreptul de proprietate asupra unei cote-părţi din clădirea staţiei, în schimbul sumei investite de Municipiul Piatra Neamţ.
Este adevărat că întreaga construcţie a fost întabulată pe numele societăţii reclamante, însă aceasta a fost dezmembrată pe cote-părţi tocmai pentru a se stabili şi fizic cota-parte care revine Municipiului pentru investiţia sa. Întreaga construcţie a fost recepţionată ca mijloc fix pentru că legislaţia în vigoare nu permitea o altă încadrare, însă intimata-reclamantă nu a vândut o parte din construcţie pentru a încasa un preţ, ci Municipiul a preluat în proprietate o parte din obiectiv, corespunzător investiţiei sale.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia din 23 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 8 aprilie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. La termenul menţionat, cauza a fost suspendată de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi, apoi, repusă pe rol, cu termen la 15.07.2020.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele motive:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din deciziile nr. F-NT 44/19.02.2016 şi F-NT 45/22.02.2016 precum şi din decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 3841/28.10.2016 rezultă că organul fiscal a procedat la reîncadrarea unei operaţiuni care a avut loc între intimata-reclamantă A. S.R.L. şi asociatul său unic, Municipiul Piatra Neamţ, reîncadrare operată în temeiul dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la suma de 2.517.433 RON socotită bază impozabilă suplimentară, în raport de care, deopotrivă, s-a dispus o diminuare a pierderii fiscale şi o impozitare suplimentară în materie de TVA, considerându-se că preluarea de către asociatul unic al societăţii reclamante a unei părţi din clădirea Staţiei de sosire telescaun (construcţie înscrisă în CF x-C1 Piatra Neamţ) reprezintă livrare de bunuri, pentru care în mod greşit societatea nu a emis factură şi nu a înregistrat venitul.
Organul de soluţionare a contestaţiei administrative a subliniat că aportul Municipiului Piatra Neamţ a fost înregistrat în contabilitatea reclamantei prin contul 456 "Decontări cu asociaţii" cu cont corespondent 231 "Imobilizări în curs", cu analitice. În luna august 2013, societatea reclamantă a înregistrat în contul 212.04 parte din clădirea Staţiei sosire telescaun, iar scoaterea din evidenţa contabilă şi înstrăinarea mijlocului fix a fost înregistrată în baza notei contabile 456 = 212.04, cu valoarea de 2.517.433 RON.
Potrivit OMFP nr. 1802/2014, cu ajutorul contului 231, cont de activ, se ţine evidenţa imobilizărilor corporale în curs de execuţie, în debitul său înregistrându-se valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuţie, inclusiv cele primite ca aport la capitalul social (456).
În debitul contului 456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul" se înregistrează, între altele, capitalul subscris de acţionari/asociaţi în natură şi/sau numerar precum şi aporturile în natură la capitalul entităţii.
În contul 212 "Construcţii", care este tot un cont de activ, se ţine evidenţa existenţei şi mişcării construcţiilor.
Luând în considerare că aportul Municipiului Piatra Neamţ la realizarea investiţiei denumită Staţie sosire telescaun a fost înregistrat prin contul 456 cu cont corespondent 231, Staţia sosire telescaun fiind înscrisă în cartea funciară, ca proprietate a A. S.R.L., precum şi că la data de 14.09.2015, conform actului adiţional nr. x la contractul de societate civilă încheiat între societatea reclamantă şi Municipiul Piatra Neamţ s-a aprobat preluarea în proprietatea Municipiului a unei părţi din clădirea menţionată, iar din evidenţa contabilă a societăţii a fost scoasă această cotă-parte de clădire, în baza notei contabile 456=212, fără ca societatea să respecte principiul necompensării, s-a considerat că operaţiunea reprezintă livrare de bunuri, pentru care nu s-a emis factură şi nu s-au înregistrat venituri.
Instanţa de fond a admis cererea reclamantei şi a anulat actele administrative fiscale, reţinând că executarea contractului de societate civilă a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei în mod defectuos, ca o compensare de creanţe între cele două părţi, aspect care însă nu poate schimba natura relaţiei contractuale existente între părţile contractului de societate civilă (A. S.R.L. şi Municipiul Piatra Neamţ) şi, cu atât mai puţin, efectele produse de acest contract.
Or, în baza acestui contract, reţine instanţa, Municipiul Piatra Neamţ a contribuit cu o seamă de investiţii la obiectivul clădirii Staţiei sosire telescaun, contribuţie care îl îndrituieşte la preluarea cotei-părţi din obiectiv, proporţional cu suma investită, conform art. 50.1 din contractul de societate, aspect confirmat şi prin încheierea de către părţile contractului de societate civilă a actului adiţional nr. x/23.09.2015.
Prima instanţă s-a referit şi la HCL a municipiului Piatra Neamţ nr. 177/2017, care ar confirma situaţia investiţiilor la obiectivul turistic şi a arătat că înscrierea reclamantei în cartea funciară ca proprietar asupra clădirii nu face dovada dreptului exclusiv de proprietate al acesteia, aşa cum a reţinut organul fiscal.
Prin urmare, tocmai în aplicarea art. 11 din Codul fiscal, instanţa de fond a constatat că organul fiscal nu a indicat elemente concrete care să formeze convingerea că în realitate a avut loc înstrăinarea unui bun, care să fie considerată livrare de bunuri în sensul Codul fiscal, rezultând că organul fiscal a făcut o greşită apreciere a realităţii economice şi juridice.
Înalta Curte constată că recursul este fondat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 11 şi art. 128 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Organul fiscal a procedat corect la reîncadrarea operaţiunii, în funcţie de realitatea economică.
Astfel, cota-parte din clădirea Staţiei sosire telescaun în valoare de 2.517.433 RON a fost transmisă din proprietatea societăţii A. S.R.L. în proprietatea asociatului unic al acesteia, Municipiul Piatra Neamţ. În sensul considerării acestei realităţi economice pledează împrejurarea că imobilul era înscris în CF nr. x-C1-U2, ca fiind în proprietatea A. S.R.L., dar şi în evidenţa contabilă a societăţii, unde construcţia a fost înregistrată mai întâi în cadrul contului de activ 231-"Imobilizări în curs" şi apoi, la finalizarea lucrărilor, în contul 212 "Construcţii", în debitul căruia se înregistrează valoarea construcţiilor achiziţionate, realizate din producţie proprie, primite prin subvenţii pentru investiţii, ca aport la capitalul social (404, 231, 4871, 456).
Evidenţa contabilă a societăţii reclamante arată că investiţiile Municipiului Piatra Neamţ, care are şi calitatea de asociat unic al societăţii, nu numai pe aceea de parte în cadrul contractului de societate civilă, au fost înregistrate ca aport la capitalul social al societăţii, prin contul 456 "Decontări cu asociaţii" cu cont corespondent 231 "Imobilizări în curs", iar partea din clădirea Staţiei sosire telescaun a fost înregistrată în luna august 2012, la finalizare, în contul 212.04.
Rezultă din aceste înregistrări, coroborate cu evidenţa de carte funciară, că investiţiile asociatului unic au fost înregistrate ca aport la capitalul social al societăţii, iar obiectivul realizat a fost înregistrat ca element de activ în patrimoniul societăţii, dreptul de proprietate al acesteia fiind înscris în cartea funciară.
Instanţa de fond a apreciat fără temei că nici înregistrările în evidenţa contabilă şi nici evidenţa de carte funciară nu ar fi relevante în reîncadrarea operaţiunii.
Înalta Curte constată că, dimpotrivă, acestea sunt elementele certe care confirmă corecta încadrare a operaţiunii ca livrare de bunuri, în baza art. 128 alin. (1) şi (5) din Codul fiscal - distribuire de bunuri din activele persoanei impozabile către asociaţii sau acţionarii săi.
Este adevărat că reclamanta s-a referit la contractul de societate civilă nr. x/8.12.2006, la actul adiţional la contract nr. x/23.09.2015 şi la HCL a municipiului Piatra Neamţ nr. 177/28.05.2015, din care ar rezulta o anumită cotă de investiţie la obiectiv a Municipiului Piatra Neamţ, în baza căreia părţile contractului de societate civilă au convenit preluarea în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamţ a unei părţi din clădirea Staţiei sosire telescaun, în valoare de 2.517.433 RON.
Însă, înscrisurile menţionate, la care se adaugă raportul de expertiză contabilă extrajudiciară invocat de reclamantă, ca şi susţinerile reclamantei sunt inconsistente, incapabile să conducă la concluzia unei greşite încadrări a operaţiunii de către organul fiscal.
Astfel, intimata-reclamantă afirmă că, la terminarea lucrărilor, clădirea a fost înregistrată din contul investiţie în curs în contul de mijloace fixe şi, după stabilirea cotelor-părţi, a fost acordat asociatului unic al societăţii -Municipiul Piatra Neamţ- dreptul de prorpietate asupra cortei-părţi din clădire. Societatea fiind înfiinţată de asociatul unic Municipiul Piatra Neamţ, cota-parte din clădirea Staţiei sosire telescaun trebuia să ajungă în proprietatea asociatului unic, motiv pentru care s-a realizat scoaterea din contabilitatea societăţii a valorii de investiţie a bunului (realizat prin contribuţia Municipiului) şi înscrierea în contabilitatea Primăriei Municipiului Piatra Neamţ. Realizarea operaţiunii prevăzute de art. 50.1 şi 50.2 din contractul de societate civilă nr. 56927/8.12.2006 nu se putea face prin facturări reciproce întrucât Primăria Piatra Nemţ nu este plătitoare de TVA şi nu ar fi putut include în facturi valoarea TVA, ceea ce ar fi pus societatea în imposibilitatea deducerii acesteia. Astfel, societatea a apreciat că, în speţă, sunt incidente prevederile Codul fiscal referitoare la scutirea de TVA a operaţiunii referitoare la acordarea unor drepturi reale, şi anume, dreptul de proprietate.
Rezultă că însăşi intimata-reclamantă arată cum au fost înregistrate investiţiile făcute de Municipiul Piatra Neamţ, ca investiţii în curs ale societăţii şi se referă la calitatea Municipiului de asociat unic al societăţii. Pe cale de consecinţă, transferul mijlocului fix din patrimoniul societăţii în patrimoniul Municipiului a fost corect calificat ca un transfer de proprietate, adică o livrare de bunuri.
De altfel, susţinerile referitoare la acordarea unui drept real au fost înlăturate chiar de către instanţa de fond, această parte a considerentelor nefiind recurată.
Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosarul cauzei de către reclamantă trimite la o anexă cu situaţia cheltuielilor efectuate în baza contractului de societate civilă şi la contribuţia valorică a celor două părţi contractante, însă fără nicio referire la modul de înregistrare a acestor cheltuieli, ceea ce face ca înscrisul să nu aibă relevanţă în calificarea operaţiunii. Pe de altă parte, acelaşi raport răspunde unei solicitări a A. de a se indica maniera în care poate transfera dreptul de proprietate asupra unui obiectiv aflat în proprietatea sa către Municipiul Piatra Neamţ, în vederea achitării unor datorii. Expertul arată, în această privinţă, că transferul de proprietate asupra unui bun este livrare de bunuri, care intră în sfera de aplicare a TVA.
HCL a municipiului Piatra Neamţ nr. 177/28.05.2015 şi actul adiţional nr. x/23.09.2015 la contractul de societate sunt neclare şi nu demonstrează o altă situaţie economică decât cea reţinută de organul fiscal la încadrarea operaţiunii ca livrare de bunuri.
Astfel, intimata-reclamantă se referă la HCL nr. 177/2015, însă, aşa cum rezultă din cuprinsul actului adiţional, aceasta a fost modificată prin HCL nr. 230/30.07.2015, hotărâre de care intimata nu aminteşte şi pe care nu a prezentat-o. Pe de altă parte, actul adiţional are clauze confuze şi contradictorii. În art. 1 se aprobă "modificarea art. 2 din HCL nr. 177/2015" referitor la valoarea investiţiilor preluate în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamţ, de 5.712.683 RON, pentru ca art. 2 şi 3 să stipuleze că "se transmite în proprietatea privată a A. obiectivele conform procesului-verbal anexa nr. x la HCL nr. 177/2015 în valoare de 5.712.683 RON", contribuţia Municipiului la contractul de societate civilă rămasă după preluarea obiectivelor menţionate fiind de "707.167 RON (fără TVA), sumă ce se va înregistra în domeniul privat al Municipiului Piatra Neamţ".
Se remarcă lipsa de claritate a acestor înscrisuri, nelămuritoare cu privire la operaţiunile asupra cărora reclamanta şi Municipiul Piatra Neamţ au consimţit.
Pe de altă parte însă, rezultă cu certitudine că investiţiile au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, iar imobilul a fost înscris în cartea funciară ca proprietate a reclamantei.
Susţinerile intimatei-reclamante referitoare la asa-zisa dublă impunere nu pot fi retinute. Intimata arată că suma de 604.184 RON reprezentând TVA face parte din totalul de 1.272.968 RON reprezentând TVA aferentă contribuţiei Municipiului la contractul de societate menţionat şi a fost achitată de către Municipiul Piatra Neamţ odată cu decontarea facturilor către furnizori pentru lucrările finanţate de către Primărie în cadrul proiectului. În acest context, a apreciat că impunerea sa cu suma de TVA menţionată echivalează cu o dublă impunere.
Înalta Curte constată că operaţiunea pentru care organul fiscal a impus TVA suplimentară este distinctă de plata facturilor către furnizorii de produse şi servicii înglobate în mijlocul fix înscris în patrimoniul societăţii intimate-reclamante. Încadrarea operaţiunii ca livrare de bunuri în temeiul art. 128 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este cea care atrage atât obligaţia suplimentară de plată a TVA, operaţiunea fiind impozabilă în temeiul art. 126 din Codul fiscal, cât şi influenţa asupra categoriei veniturilor, relevantă la calculul impozitului pe profit, conform art. 19 alin. (1) din Codul fiscal.
Or, pentru toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că organul fiscal a procedat la o corectă încadrare a operaţiunii economice, în raport de toate datele şi informaţiile relevante, anterior expuse.
A mai reţinut instanţa că organul fiscal nu a dovedit că societatea reclamantă a dedus TVA aferentă bunului pentru care a transmis dreptul de proprietate, însă, prin cererea introductivă nu s-a invocat neîndeplinirea acestei condiţii prevăzute de art. 128 alin. (5) din Codul fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa civilă recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi prin administrator special C., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 102 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi prin administrator special C., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.