Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3958/2019 AI generated

Inadmissibility of revision against an order dismissing a third-party joinder as non-substantive

Case Number Decizia nr. 3958/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s civil judgment that rejected the extraordinary appeal for revision; the applicant had sought to revise a procedural order dismissing a third-party joinder (intervenția) as inadmissible, arguing violations of constitutional and ECHR rights, and contending that the original proceedings were erroneous due to procedural defects. The Court held that revision is strictly limited to judgments rendered on the merits or evoking the merits, whereas the challenged order merely rejected the admissibility of the joinder request without examining the substance of the case, thus failing to meet the statutory prerequisite for revision. Relying on Article 509(1) of the Civil Procedure Code, which defines the scope of revision, and Article 513(3), which limits debate in revision proceedings to admissibility and grounds, the Court confirmed that the lower instance correctly determined the action was inadmissible and that substantive analysis was not required.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 480 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of revision against an order dismissing a third-party joinder as non-substantive: The Court held that revision is strictly limited to judgments rendered on the merits or evoking the merits, whereas the challenged order merely rejected the admissibility of the joinder request without examining the substance of the case, thus failing to meet the statutory prerequisite for revision. Relying on Article 509(1) of the Civil Procedure Code, which defines the scope of revision, and Article 513(3), which limits debate in revision proceedings to admissibility and grounds, the Court confirmed that the lower instance correctly determined the action was inadmissible and that substantive analysis was not required.

Keywords

AI generated
revision of a judgment third-party proceedings violation of procedural rights article of civil procedure extraordinary revision grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 480 alin. (5) C. proc. civ
art. 493 din C. proc. civ
Prin rezoluţia din 22 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, la data de 7 februarie 2020, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Fiind luate în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului invocate de către intimaţi, Înalta Curte urmează să le respingă, ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, din analiza motivelor de recurs se constată că criticile de nelegalitate formulate pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin.
art. 513 alin. (5) C. proc. civ
Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar conform alin.
art. 64 alin. (4) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.: "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.
art. 485 alin. (1) din C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

The procedural basis cited in the operative decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 mai 2016, sub nr. x/2016, revizuentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Serviciul Român de Informaţii şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea, cerere de revizuire a încheierii din 02.06.2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, pe care a criticat-o ca netemeinică şi nefondată, solicitând: admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea încheierii, prin care a fost respins apelul, şi a încheierii din 02.06.2015 a instanţei de fond şi modificarea acestei din urmă încheieri, în sensul admiterii în principiu, ca admisibilă, a cererii de chemare în garanţie formulată de pârât.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 11, 20 şi 21 din Constituţia României, şi ale art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3442, pronunţată la data de 08 noiembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 02.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi intimaţii-chemaţi în garanţie Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Justiţiei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat iniţial, "apel", ulterior, recalificat de instanţă drept recurs (încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu de la 16 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), revizuentul A., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea/anularea hotărârii atacate şi schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de revizuire a încheierii supuse revizuirii şi admiterii cererii introductive a revizuentului- pârât, privind chemarea în garanţie a intimaţilor; în subsidiar, a arătat că cererea poate fi trimisă spre rejudecare primei instanţe, deoarece dezlegarea dată problemelor de drept, precum şi administrarea unor probe pentru judecătorii fondului este obligatorie, conform art. 480 alin. (3), teza ultimă C. proc. civ. În cazul în care instanţa va constata că are dreptul să judece în primă instanţă şi va judeca prezenta cauză, recurentul- revizuent a solicitat anularea hotărârii supuse recursului şi judecarea în fond, a cauzei, pronunţând o hotărâre susceptibilă, după caz, de apel sau recurs, conform art. 480 alin. (5) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate în susţinerea căii de atac, recurentul- revizuent A. a reluat apărările formulate în etapa procesuală anterioară, în referire amplă la cererea de chemare în garanţie şi cererea de revizuire, cu dezvoltarea argumentelor formulate în susţinerea acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE a formulat întâmpinare, prin care, în prealabil, a arătat că înţelege să invoce excepţia tardivităţii cererii de recurs, iar, în situaţia în care se va trece peste acest aspect, faţă de motivele invocate, a solicitat să se constate că recursul este nefondat şi, ca atare, respingerea acestuia.

Intimatul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând admiterea excepţiei şi să se constate nul recursul.

Şi intimaţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea şi Ministerul Justiţiei au formulat, la rândul lor, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 22 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, la data de 7 februarie 2020, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Fiind luate în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului invocate de către intimaţi, Înalta Curte urmează să le respingă, ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, din analiza motivelor de recurs se constată că criticile de nelegalitate formulate pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., şi, pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Cât priveşte excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, de asemenea, prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă, ca nefondată.

Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar conform alin. (6), "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători.".

În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri, date asupra unei cereri de revizuire a încheierii pronunţate într-o cerere de chemare în garanţie, în sensul respingerii cererii, ca inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.: "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în primă instanţă, respectiv numai recursul, la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel. (...)".

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că prezentul recurs a fost formulat de revizuentul A. la data de 13 februarie 2017, aşa cum reiese din data menţionată de serviciul de curierat, "data colectării", iar sentinţa civilă atacată i-a fost comunicată la 06 februarie 2017, conform dovezii de înmânare aflată la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, fila x.

Conform dispoziţiilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2), cu aplicarea dispoziţiilor art. 182 din acelaşi act normativ, termenul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei atacate s-a împlinit, aşadar, la data de 13 februarie 2017, de altfel, data exercitării recursului în cauză, cu respectarea termenului procedural legal, astfel încât, excepţia tardivităţii recursului se găseşte a fi nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept în care a fost încadrat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva încheierii de respingere, de asemenea, ca inadmisibilă, a unei cereri de chemare în garanţie, reţinând, pe de o parte, că încheierea supusă revizuirii nu a fost pronunţată asupra fondului, şi nici nu evocă fondul, iar, pe de altă parte, că nici măcar respectiva încheiere nu soluţionează fondul cererii de chemare în garanţie.

În ce priveşte recursul declarat de recurentul- revizuent A. împotriva acestei sentinţe, Înalta Curte reţine următoarele:

De pe fundamentul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., este de observat că, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: …".

Din interpretarea literală a textului procedural precitat, rezultă că prima dintre condiţiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire rezidă în faptul că, este supusă revizuirii numai o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul, obiectul revizuirii în unul din cele 11 cazuri enumerate de acelaşi articol constituindu-l, aşadar, o hotărâre care vizează fondul pricinii.

Cerinţa evocării fondului prevăzută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., drept condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, se analizează în raport cu hotărârea a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii.

În speţă, nu se identifică o asemenea situaţie, întrucât, prin încheierea împotriva căreia a fost exercitată cererea de revizuire, a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de chemare în garanţie. Astfel, motivele invocate de către părţi nu au fost examinate pe fondul lor şi această analiză făcută de instanţa de încuviinţare în principiu a cererii de chemare în garanţie nu constituie o evocare a fondului, în sensul textului mai sus- arătat.

În atari condiţii, în mod corect şi legal a constatat instanţa anterioară că încheierea atacată nu este susceptibilă a face obiectul unei cereri de revizuire, nefiind o hotărâre pronunţată de instanţă asupra fondului sau care evocă fondul, astfel cum pretind dispoziţiile arătate, ci a fost pronunţată în cadrul soluţionării unei cereri de chemare în garanţie, pe aspectul vizând analiza condiţiilor de admisibilitate în principiu a acesteia, şi, astfel, cu respectarea prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., a hotărât în sensul inadmisibilităţii căii extraordinare de atac promovate de revizuent.

Deopotrivă, se mai reţine că dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează; astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict şi limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte observă că, expunând situaţia de fapt dedusă judecăţii, recurentul- revizuent a reiterat solicitările ce vizează fondul cauzei, formulate şi în cadrul cererii de revizuire, aspecte care nu se circumscriu dispoziţiilor incidente cauzei şi care trebuie interpretate restrictiv, pentru a nu se deschide calea unui veritabil recurs.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că în mod corect şi legal Curtea de Apel a constatat că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, impusă de prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., analiza condiţiilor specifice reglementate de pct. 7 şi pct. 9 ale aceluiaşi text, privindu-se ca fiind un demers inutil.

Fiind inadmisibilă exercitarea căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii îndreptată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de chemare în garanţie, Înalta Curte apreciază că în mod corect şi legal s-a făcut aplicarea art. 509 alin. (1) pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, hotărârea astfel pronunţată fiind la adăpost de orice critică.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., raportat la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs dedus judecăţii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, prin întâmpinare, ca nefondată.

Respinge excepţia tardivităţii recursului, invocată de către intimatul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, prin întâmpinare, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 3442 din 08 noiembrie 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2019.