Integrity evaluation report challenge dismissed as late due to inapplicability of civil law interruption rules to procedural decadence terms

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2016, sub dosar x/2015 pe rolul Curţii de Apel - Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/17.06.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, comunicat la data de 24.06.2015, prin intermediul Instituţiei Prefectului Judeţul Gorj.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 159/2016 pronunţată în data de 22 iunie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de către pârâtă, a respins ca tardivă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a respins în fond cererea de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantului formulată de intervenientul Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins ca tardivă contestaţia formulată, considerând că nu sunt aplicabile disp. art. 2548 alin. (3), (25)39 alin. (2), (25) pct. 2 C. civ.

Astfel, raportul de evaluare i-a fost comunicat la data de 01.07.2015, acesta fiind contestat la Curtea de Apel Craiova în termenul legal, formându-se dosarul nr. x/2015.

Împotriva raportului de evaluare, recurentul a depus, în termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, contestaţie la Curtea de Apel Craiova, ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, cerere anulată în procedura de regularizare.

Apreciază că, în ipoteza în care instanţa va considera că termenul de decădere de 15 zile curge de la data comunicării raportului spre informare Consiliului Judeţean Gorj de către Instituţia Prefectului, şi nu de la data de 01.07.2015 când i s-a comunicat personal recurentului, devin incidente efectele întreruptive ale unei cereri anulate ca informă, în speţă anulată sau netimbrată, în aplicarea instituţiilor juridice ale decăderii şi prescripţiei extinctive.

Art. 2548 alin. (3) din C. civ. stabileşte expres un caz de întrerupere a termenului de decădere iar norma de trimitere a acestui text de lege vizează art. 2537 pct. 2 C. civ. care reglementează cazul de întrerupere a prescripţiei.

Este de observat că a doua cerere cu acelaşi obiect, pentru care s-a format dosarul nr. x/2015 a fost introdusă la data de 17.07.2015, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de anulare a cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x, situaţie ce asigură premisele incidenţei instituţiei întreruperii termenului de decădere în condiţiile art. 2548 alin. (3) C. civ.

Prin urmare, petentul s-a conformat termenului iniţial de decădere de 15 zile prevăzut de Legea nr. 176/2010.

În consecinţă, o eventuală tardivitate ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 nu poate fi constatată întrucât titularul cererii nu a rămas în pasivitate, în condiţiile în care a formulat o nouă cerere în termenul de 15 zile prevăzut de art. 2548/alin. (3) C. civ.

Apreciază că instanţa de fond, admiţând excepţia tardivităţii, a încălcat dispoziţiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a, art. 2548 alin. (3) C. civ.

În consecinţă, solicită admiterea recursului.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele de recurs nu se circumscriu niciunui motiv de casare prevăzut de lege şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Apreciază că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că termenul de exercitare a contestaţiei împotriva raportului de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 este un termen care conduce la pierderea dreptului de acces la instanţă şi nu pierderea unui drept substanţial. Dreptul de acces la instanţă este un drept exclusiv procedural şi nu termen care apără un drept material.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă prin încheierea din data de 28.01.2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Intimata a emis raportul de evaluare nr. x/17.06.2015 prin care s-a stabilit că au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor de către recurentul-reclamant A., prin nerespectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

Iniţial, recurentul-reclamant a depus contestaţia împotriva raportului de evaluare la data de 25.06.2015, a doua zi după ce a fost comunicat, de către Instituţia Prefectului - Judeţul Gorj, către Consiliul Judeţean Gorj, recurentul deţinând funcţia de preşedinte al acestei instituţii publice.

În această situaţie, instanţa de recurs, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că recurentul a luat cunoştinţă de conţinutul raportului de evaluare împotriva căruia a formulat contestaţie, cel mai târziu la data de 25.06.2015, neputându-se accepta existenţa a două momente de la care încep să curgă termenele pentru formularea contestaţiei.

Textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 uzitează expresia "de la primirea acestuia", fără a se face o distincţie cu privire la modalitatea în care persoana care face obiectul evaluării a "primit" raportul.

Or, în condiţiile de faţă, este evident că, la momentul la care a formulat contestaţia iniţială (data de 25.06.2015), recurentul-reclamant avea cunoştinţă despre conţinutul raportului de evaluare, interpretarea dată de instanţa de fond situaţiei de fapt aplicată la prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 fiind corectă şi în spiritul voinţei legiuitorului.

În consecinţă, termenul de 15 zile pentru contestarea raportului de evaluare a început să curgă de la data de 25.06.2015, şi nu de la data confirmării de primire a raportului(01.07.2015).

Instanţa de recurs reţine că termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 are natura juridică a unui termen de decădere, fiind reglementat intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură, potrivit prevederilor art. 180 C. proc. civ., actul normativ special neconţinând alte dispoziţii exprese în acest sens. Această concluzie se impune şi din interpretarea dispoziţiilor art. 32 din acest act normativ, care prevede că Legea nr. 176/2010 se completează cu normele procedurale de drept comun.

Recurentul s-a prevalat de dispoziţiile art. 2548 alin. (3) din C. civ. potrivit cărora "(3) De asemenea, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător."

Astfel cum s-a arătat mai sus, termenul legal de 15 zile prevăzut pentru formularea contestaţiei împotriva raportului de evaluare este un termen procedural de decădere, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 180 şi următoarele din C. proc. civ., şi nu prevederile art. 2548 alin. (3) cu trimitere la art. 2537 pct. 2 şi art. 2539 alin. (2) din C. civ.

Prevederile art. 2501 din C. civ., potrivit cărora"(1) Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.(2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, sunt supuse prescripţiei extinctive şi alte drepturi la acţiune, indiferent de obiectul lor" se coroborează cu cele ale art. 2663 prin care se dispune că "Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însuşi."

Din interpretarea sistematică a textelor legale incidente, indicate anterior, se desprinde concluzia conform căreia, instituţia prescripţiei reglementată de prevederile C. civ. nu se aplică în cazul drepturilor la acţiune prin care nu se urmăreşte valorificarea unui drept substantial şi faţă de care este prevăzut în mod expres un termen de decădere în sens procedural.

În consecinţă, astfel cum corect a interpretat instanţa de fond, dispoziţiile art. 2548 alin. (3) din C. civ., invocate de către recurent, sunt aplicabile numai termenelor de decădere de drept material, substanţial, pentru a căror valorificare este necesară promovarea acţiunii în justiţie iar consecinţele decăderii sunt pierderea a însuşi dreptului material.

În acest context, instituţia decăderii din exercitarea dreptului substanţial nu trebuie confundată cu decăderea din termenul de procedural, care are alte consecinţe, şi anume pierderea dreptului de a accede la instanţa de judecată, astfel că nu se vor reţine ca fiind întemeiate susţinerile recurentului-reclamant referitoare la incidenţa prevederilor art. 2548 alin. (3) cu referire la art. 2539 din C. civ.

În cazul de faţă, depăşirea termenului de 15 zile pentru contestarea raportului de evaluare în faţa instanţei de contencios administrativ, prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a condus la pierderea dreptului de acces la instanţă şi nu la pierderea unui drept substanţial, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 184 C. proc. civ., ca efect al decăderii dintr-un drept procesual.

Or, atât timp cât recurentul-reclamant nu a solicitat repunerea în termen şi nici nu a invocat întreruperea termenului de decădere, în condiţiile prevăzute de normele C. proc. civ., se impunea ca să fie formulată contestaţia împotriva raportului de evaluare, în termen de 15 zile începând cu data de 25.06.2015.

Cea de-a doua contestaţie a fost formulată la data de 17.07.2014, fiind depăşit termenul de decădere prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 astfel că nu prezintă relevanţă faptul că prima contestaţie, care a fost anulată în procedura de regularizare din culpa reclamantului, a fost formulată în termen.

De altfel, nu este lipsit de importanţă faptul că jurisprudenţa instanţei supreme este în acest sens (decizia nr. 1157/22.03.2017, decizia nr. 3185/16.10.2015).

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 159/2016 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.