Judicial salary equality under art. 1(5¹) O.U.G. 83/2014: scope of "same level" pay applies to judges

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL CRAIOVA, solicitând: anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1373/C/2016 din 14.04.2016; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază şi sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la acelaşi nivel al instanţei şi cu aceleaşi condiţii privind tranşele de vechime în muncă şi în funcţie, şi obligarea ambilor pârâţi la plata diferenţelor salariale în cuantum actualizat şi cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, începând cu data de 01.10.2015 şi până la executarea acestei obligaţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 12/2017 din 10 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova; a anulat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1373/C/2016 din 14.04.2016; a obligat pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 01.10.2015, actualizate cu rata inflaţiei aferentă perioadei cuprinse între data scadenţei fiecărei sume acordate cu titlul de diferenţă salarială şi data plăţii efective a acestor sume, şi a obligat pârâtul la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate în baza prezentei hotărâri pentru perioada cuprinsă între data scadenţei fiecărei sume acordate cu titlul de diferenţă salarială şi data plăţii efective a acestor sume.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL CRAIOVA.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa primei instanţe ca fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, şi casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerului Justiţiei de a plăti diferenţele salariale acordate intimatei- reclamante.

Astfel, recurentul-pârât solicită a se constata că în mod neîntemeiat s-a dispus obligarea sa la plata drepturilor băneşti acordate, arătând, în acest sens, că prin Decizia nr. 13 din 13.06.2016 pronunţată în recursul în interesul legii în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sens contrar celor reţinute de instanţa de fond.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei susţine că în mod greşit a fost obligat la plata diferenţelor salariale începând cu 1.10.2015, în opinia recurentului această obligaţie putând reveni doar instanţei angajatoare.

În contextul dispoziţiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare şi repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, se arată că dispozitivul sentinţei recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plăţii drepturilor salariale ale intimatei- reclamante, dat fiind faptul că această obligaţie excedează atribuţiilor acestui minister.

Prin urmare, susţine recurentul- pârât, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc de către angajaţii instanţelor de judecată nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume numai prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite. Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatei- reclamante sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale sunt calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea impozitului şi contribuţiilor sociale către stat.

În recursul său, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- pârâtă Curtea de Apel Craiova a criticat sentinţa recurată ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii faţă de Curtea de Apel Craiova, sens în care, a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În considerarea dispoziţiilor legale ale art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, a emis circulara nr. 83158/2015 prin care preciza că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 se aplică funcţionarilor publici şi personalului contractual din sistemul justiţiei întrucât aceste categorii de personal sunt salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

Subliniază recurenta faptul că, în considerarea calităţii reclamantei, de judecător, instanţa sa nu are competenţa stabilirii drepturilor salariate ale acesteia, această obligaţie incumbând în exclusivitate ordonatorului principal de credite - Ministrul Justiţiei - potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "JUSTIŢIE" a Legii nr. 284/2010 care prevede expres că: "Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi a/e personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei (...)".

Totodată, recurenta- pârâtă precizează că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, ordonatorul principal de credite gestionează sistemul de salarizare a personalului din instanţele judecătoreşti, Curtea de Apel Craiova neavând nicio competenţă în acest sens.

Aşadar, susţine că, în speţă, Curtea de Apel Craiova are doar calitatea de plătitor al drepturilor salariale şi, în acest context, ţinând cont de dispoziţiile art. 14 alin. (3) şi cele ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora "Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare" şi, respectiv "Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate (...)", Curtea de Apel Craiova nu avea posibilitatea legală şi nici temeiul legal de a plăti reclamantei drepturile solicitate întrucât nu au fost alocate sume cu această destinaţie de către ordonatorul principal de credite, care nu a emis ordinul de stabilire a drepturilor salariale solicitate de intimata-reclamantă.

În altă ordine de idei, se arată, instanţa de fond îşi motivează soluţia pe Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, care, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., este obligatorie pentru instanţe.

Or, susţine recurenta- pârâtă, Curtea de Apel Craiova este ordonator secundar de credite, iar prin prisma acestei calităţi nu poate face în mod direct aplicarea Deciziei nr. 23/2016 a ÎCCJ, întrucât "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.".

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă A., căreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. i s-a comunicat recursul, nu a înţeles să formuleze întâmpinare în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 septembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, intimata-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o acţiune privind recunoaşterea stării de discriminare în materie salarială, în raport cu salariul de bază şi sporurile unui judecător aflat la acelaşi nivel al instanţei şi cu aceleaşi condiţii privind tranşele de vechime în muncă şi în funcţie, solicitând anularea Ordinului M.J. nr. 1373/C/2016 din 14.04.2016 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, precum şi plata diferenţelor salariale în cuantum actualizat şi cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 01.10.2015 şi până la executarea obligaţiei.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamantei, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

Principala critică de nelegalitate formulată de recurentul- pârât Ministerul Justiţiei, în recursul său priveşte soluţionarea capătului de cerere vizând plata drepturilor salariale cuvenite intimatei- reclamantei, recurentul susţinând că, deşi deţine calitatea de ordonator principal de credite, nu exercită atribuţia plăţii efective a acestor drepturi, această obligaţie revenind instituţiei angajatoare.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că prima instanţă nu a obligat pârâtul, în sine, efectiv, să achite diferenţele şi drepturile salariale solicitate de reclamantă, ci să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii acestor drepturi, obligaţie care se înscrie în sfera atribuţiilor legale ce-i revin recurentului- pârât, în calitatea sa de ordonator principal de credite.

Aşadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituţia angajatoare, dar recurentului-pârât Ministerul Justiţiei îi revine obligaţia asigurării cadrului necesar efectuării plăţii, respectiv, a îndeplinirii tuturor operaţiunilor şi formalităţilor de ordin administrativ care să permită încasarea de către intimata- reclamantă a sumelor ce i se cuvin în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite şi emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanţă faptul că ministerul are rolul de a vira banii, şi nu de a emite ordin, şi, de asemenea, nici că intimata- reclamantă este angajată de către Curtea de Apel Craiova.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a soluţionat cauza.

În cauză, reclamanta, judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea şi plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv, obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială, dar şi la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoaşterea dreptului la o anumită modalitate de calcul şi la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale şi/sau curţi de apel este neîntemeiată.

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului- pârât sunt nefondate, şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.

Cât priveşte recursul declarat de recurenta- pârâtă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

Alin. (5) al aceluiaşi act normativ prevede că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în anul 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială beneficiază de drepturile salariale stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015".

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

În esenţă, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a criticat sentinţa recurată ca fiind dată cu greşita aplicare a art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, prevederi care nu s-ar aplica judecătorilor, dar critica este nefondată.

Problema centrală a cauzei, ce face şi obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 şi care prevede următoarele:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Recurenta- pârâtă consideră că acest text de lege trebuie interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul aplicării sale doar în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, interpretare pe care prima instanţă a înlăturat-o cu motivarea că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" corespunde personalului încadrat în aceeaşi funcţie, clasă de salarizare, gradaţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi pentru care prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 a prevăzut păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia instanţei de fond este corectă, fiind confirmată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în cuprinsul căreia instanţa supremă a statuat următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Pentru a motiva această soluţie s-a arătat că:

Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din acelaşi act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorităţi şi instituţii publice" la care se referă textul supus interpretării sunt: Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi), precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

Concluzia anterioară este susţinută şi de împrejurarea că aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi (care se adaugă autorităţilor şi instituţiilor publice de mai sus) sunt enunţate de o manieră explicită în textul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare; pe de altă parte, Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă, potrivit art. 3 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, constatare valabilă şi pentru Curtea de Conturi, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, aceste autorităţi administrative se încadrează în una dintre categoriile enumerate limitativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare - autorităţi administrative autonome.

Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" priveşte personalul tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse şi autorităţile şi instituţiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari".

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din cuprinsul Raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (disponibil online la secţiunea http://www.x.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp191.pdf.), de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al articolului 1 la O.U.G. nr. 83/2014 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Argumentul recurentei-pârâte referitor la extinderea, de către instanţa de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia, nu poate fi reţinut, instanţa de judecată având dreptul, dar şi obligaţia, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din restul actelor normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Prin urmare, textul de lege în discuţie se aplică personalului tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, inclusiv, celui din sistemul de justiţie, în cazul în care se constată o salarizare diferită între persoane care sunt încadrate în aceeaşi funcţie şi aceeaşi clasă de salarizare, având aceeaşi vechime în muncă şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Din această perspectivă, refuzul recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova de a recunoaşte că dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.

Instanţa supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, considerente pentru care, criticile recurenţilor - pârâţi sunt nefondate şi, astfel, Înalta Curte constată că în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, sentinţa recurată fiind legală şi la adăpost de orice critică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii- pârâţi MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinţei civile nr. 12/2017 din 10 ianuarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2019.