Statutory supplements for medical unfitness denied due to age limit; rent compensation barred by procedural non-compliance and statute of limitations

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20 august 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, acordarea următoarelor drepturi: plata celor 20 de solde compensatorii cuvenite conform Legii 284/2010, valoarea lor fiind de 76 260 RON, plata sporurilor stabilite de art. 50 lit. b) din Legea 35/1990, respectiv a sporului de 25 % al indemnizaţiei de clasă, sporul de 15 % pentru încordare psihică şi cel de 10 % de deservire aerodrom, calculate la funcţia de bază, şi compensarea valorică a chiriei pentru locuinţa de serviciu pentru perioada 2000-2013.

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 21 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 4507/15.06.2015, Tribunalul Bucureşti - SCAF a disjuns capătul de cerere având ca obiect plata soldei compensatorii, dispunând formarea unui nou dosar repartizat aceluiaşi complet de judecată, a admis excepţia necompetenţei materiale cu privire la ultimele două capete de cerere, a declinat judecarea acestora în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării.

Prin decizia nr. 3526/21.10.2015, ICCJ - SCAF a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.12.2015, având ca obiect acordarea sporurilor stabilite de art. 50 lit. b) din Legea 35/1990, constând în sporul de 25 % al indemnizaţiei de clasă, sporul de 15 % pentru încordare psihică şi cel de 10 % de deservire aerodrom, calculate la funcţia de bază, şi compensarea valorică a chiriei pentru locuinţa de serviciu pentru perioada 2000-2013.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 694 din 2 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate.

Recurentul a solicitat admiterea recursului şi obligarea pârâtei la plata sumei de 438.495,00 RON, reprezentând sporuri stabilite de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990 pentru perioada 01.03.2008-30.11.2013 (131.548,59 RON), precum şi compensarea valorică a chiriei pentru locuinţa de serviciu (neacordată) pentru perioada 2000-2013 (306.946,50 RON).

A susţinut recurentul că, în conformitate cu art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990 privind modificarea şi completarea Statutului personalului aeronautic din Aviaţia Militară a României, reclamantul avea dreptul la o compensaţie la solda tarifară care să fie la cuantumul conferit de: sporul de 25% al indemnizaţiei de clasă, sporul de 15% pentru încordare psihică, precum şi sporul de 10% deservire aerodrom, calculate la cuantumul funcţiei de bază.

A arătat recurentul că a activat ca personal aeronavigant în perioada 1980-2008 şi, din cauza problemelor medicale a fost declarat inapt. Or, conform art. 50 lit. b) din Legea 35/1990, ar fi trebuit să beneficieze de aceste sporuri, întrucât anterior acestui eveniment solda sa tarifară le cuprindea.

În perioada 19-25.02.2008 recurentul a fost internat în Spitalul Militar Central pentru refacerea capacităţii de efort, recomandându-i-se 14 zile de concediu medical.

Institutul de Medicină Aeronautică şi Spaţială, prin certificatul medical nr. 93 din 29.02.2008, i-a stabilit diagnosticul clinic şi funcţional de "Discartroză vertebrală lombar cu tulburări funcţionale", iar la rubrica "Legătura cauzală a bolii" a menţionat "Boală contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii activităţilor aeronautice", ca urmare ofiţerul a fost declarat "Inapt personal aeronavigant" .

Prin Ordinul Şefului Statului Major General nr. SMG-39 din 08.09.1999 şi în baza aprobării ministrului Apărării Naţionale pe raportul şefului SMG nr. 385/20.08.1999, a fost aprobat "Pct. 8, Norme privind admiterea, atestarea şi calificarea paraşutiştilor din Ministerul Apărării Naţionale", norme prin care la art. 1-4, se prevede că Statul Major al Trupelor de Uscat (devenit ulterior Statul Major al Forţelor Terestre, SMFZ), prin structura specializată, poartă responsabilitatea pentru coordonarea activităţii de instruire.

Prin adresa nr. K- 5081/24.04.2008, comisia de specialitate din SMFT a a confirmat că reclamantul este îndrituit să primească drepturile pe baza certificatului x/29.02.2008, cu condiţia ca persoana declarată "inapt personal aeronavigant" să nu mai ocupe o funcţie de paraşutist. Pe baza raportului personal, reclamantul a fost încadrat pe funcţie de personal nenavigant, comunicarea fiind realizată secţiei financiar - contabile a SMG cu adresa x/23.06.2008 pentru primirea compensaţiei la solda lunară, prevăzută la art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990.

Direcţia financiar-contabil a SMG a apreciat sintagma "până la pensionare" ca fiind aplicabilă doar până la vârsta de 50 de ani, însă pensionarea recurentului s-a produs la 31.10.2013.

În perioada 2008-2013, recurentul a utilizat salariul pe tratamente medicale, fără a beneficia de sporul prevăzut de legiuitor la art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990, aplicabil pentru deteriorarea stării sale de sănătate intervenite în timpul şi din cauza activităţii aeronautice.

Cu privire la compensarea plăţii chiriei cu locuinţa de serviciu, recurentul a arătat că, ocupând funcţie de conducere în Ministerul Apărării Naţionale, a făcut demersurile legale succesive în acest sens, respectiv a întocmit raportul pentru asigurarea locuinţei (de 3-4 camere), la nivelul conducerii UM 02005 Bucureşti nr. x/16.05.2000 rezoluţia fiind favorabilă, fiind aprobată de către ministrul Apărării Naţionale conform rezoluţiei pe raportul nr. x/2001 al şefului statului Major General. Adresa Direcţiei Logistică nr. L/6454 din 01.07.2004 trimisă Direcţiei Operaţii confirmă că reclamantul ocupă poziţia 6 în SMG, pentru asigurarea unui apartament cu 3 camere.

A mai susţinut recurentul că, deşi a beneficiat de aprobări succesive privind asigurarea unui apartament de 3-4 camere, nu a beneficiat de locuinţă de serviciu şi nici de compensarea valorică a chiriei, deoarece acesta nu a solicitat plata chiriei, întrucât MAN s-ar fi considerat exonerat de asigurarea locuinţei, afirmând că a soluţionat dreptul la locuinţă al reclamantului.

A mai arătat recurentul că utilizarea cuantumului plăţii chiriei ca modalitate de calcul este mult sub valoarea de piaţă a unui apartament de 3-4 camere, iar în perioada 2000-2013 şi-a folosit propriile venituri pentru a soluţiona plata chiriei în sectorul privat.

Faţă de cererea privind acordarea contravalorii chiriei, susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond prin care s-a considerat această cerere ca fiind prescrisă nu are fundament legal, întrucât acţiunea a fost introdusă în baza legii contenciosului administrativ în termenul legal.

În drept, au fost invocate prevederile Legii 554/2004, Legii 35/1990 şi Legii 284/2010.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de a plăti reclamantului, cadru militar, sporurile stabilite de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990 (indemnizaţia de clasă constând în sporul de 25%, încordare psihică constând în sporul de 15% şi deservire aerodrom constând în sporul de 10%), precum şi contravaloarea compensării chiriei pentru locuinţa de serviciu pentru perioada 2000-2013, şi, în consecinţă, recunoaşterea acestor drepturi.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României, forma în vigoare anterior datei de 22.07.2011, când a fost modificat prin Legea nr. 139/2011, "În cazul imposibilităţii desfăşurării activităţilor aeronautice specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, ca urmare a unui eveniment de aviaţie, a unei boli profesionale sau a unor afecţiuni cauzate de activităţile aeronautice desfăşurate, personalul aeronautic beneficiază de: a) toate drepturile prevăzute pentru categoria de personal aeronautic din care face parte, pe timpul recuperării capacităţii de muncă, până la stabilirea situaţiei medico-militare, fără a se depăşi însă durata de 2 ani; b) o compensaţie la solda tarifară, astfel încât noile sale venituri băneşti să nu se micşoreze, în cazul în care desfăşoară alte activităţi militare decât cele specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, până la pensionare. Prevederea de la lit. b) se aplică pentru personalul aeronautic care are o vechime efectivă în serviciu de cel puţin 80% din vechimea minimă prevăzută de legislaţia în vigoare pentru pensionare".

Dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 35/1990 (forma în vigoare în anul 2008) prevedeau următoarele:

"Personalul aeronavigant, apt medical, se admite la zbor (paraşutare) până la vârsta maximă prevăzută pentru fiecare categorie, astfel: personalul aeronavigant din aviaţia de vânătoare, vânătoare-bombardament, cercetare şi paraşutişti - 50 de ani (…)".

Rezultă că disp. art. 50 din Legea nr. 35/1990 (forma în vigoare în anul 2008) se aplică personalului aeronautic care din anumite motive (eveniment aviaţie, boală profesională, afecţiuni cauzate de activităţi aeronautice), nu mai puteau desfăşura activităţi specifice.

Prin actul administrativ FT 105/03.03.2008 (necontestat de către reclamant), recurentul-reclamant a fost oprit de la zbor ca urmare a împlinirii vârstei de 50 de ani, astfel încât dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 35/1990 nu îi sunt aplicabile.

Ulterior acestei date, ca urmare a comunicării de către INMAS a certificatului medical emis la 29.02.2008, şeful SMFT a emis Ordinul nr. FT 117/07.03.2008, prin care reclamantul a fost oprit definitiv de la paraşutări din cauza inaptitudinii psiho-fizice.

În perioada 29.02.2008-03.03.2008, recurentul a beneficiat de toate drepturile sale de paraşutist, întrucât certificatul medical privind inaptitudinea medicală nu era comunicat spre a produce efectele juridice prevăzute de art. 50 din Legea nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic. Practic, recurentul a fost inapt medical pentru paraşutare în intervalul în 29.02.2008-03.03.2008, la această ultimă dată activitatea aeronautică încetând de drept prin împlinirea vârstei de 50 de ani.

Astfel, din probele administrate la dosarul cauzei a rezultat că recurentul- reclamant a fost oprit de la zbor ca urmare a împlinirii vârstei maxime admise. Motivul nedesfăşurării activităţii aeronautice, începând cu data de 03.03.2008, a constat în faptul că a împlinit vârsta de 50 de ani, şi nu una medicală, aşa cum susţine recurentul.

Într-adevăr, din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că recurentului-reclamant i s-a deteriorat starea de sănătate ca urmare a activităţii desfăşurate ca personal aeronavigant, însă acestea şi-au produs efectele pentru intervalul 29.02.2008-03.03.2008, întrucât la data de 03.03.2008 recurentul a împlinit vârsta de 50 de ani, care exclude de drept aplicarea beneficiului sporurilor în discuţie .

Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia în mod greşit Direcţia financiar-contabil a SMG a apreciat sintagma "până la pensionare" ca fiind aplicabilă doar până la vârsta de 50 de ani, întrucât pensionarea s-a produs la 31.10.2013.

În baza Ordinului MGDP-91/25.11.2013, prin documentul x/27.11.2013, recurentul-reclamant a fost trecut în rezervă începând cu 30.11.2013, însă neaplicarea sporurilor prev. de art. 50 din Legea nr. 35/1990 s-a produs ca urmare aîmplinirii vârstei de 50 de ani şi nu ca urmare a declarării ca "inapt personal aeronavigant". Astfel, dreptul de desfăşurare a activităţii de personal aeronavigant, în fapt de la executarea paraşutărilor, a încetat de drept prin aplicarea legii, respectiv art. 45 din Legea nr. 35/1990, şi nu ca urmare a situaţiei medicale deteriorate a recurentului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond ca fiind întemeiat refuzul pârâtului de a plăti reclamantului contravaloarea sporurilor prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990, întrucât din interpretarea acestui text legal rezultă că drepturile băneşti sunt acordate numai în situaţia în care imposibilitatea desfăşurării activităţilor aeronautice specifice se datorează împrejurărilor limitativ prevăzute de norma legală.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte contravaloarea chiriei pentru perioada 2000-2013, instanţa de fond a reţinut justificat refuzul autorităţii pârâte de a plăti reclamantului contravaloarea chiriei pentru locuinţa de serviciu aferentă perioadei 2000-2013.

Având în vedere că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată în luna august 2014, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, este prescris dreptul la acţiune al reclamantului pentru perioada iulie 2000 - iulie 2011, iar pentru perioada ulterioară, la dosar nu există dovada că reclamantul ar fi solicitat compensaţia lunară pentru chirie prin raport scris adresat comandantului unităţii militare, astfel cum impun prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1867/2005.

Potrivit disp. art. 201din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv numite în prima funcţie sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană decât cea în care îşi au domiciliul şi care nu deţin locuinţă proprietate personală în acea garnizoană, nici ei şi nici soţiile acestora, în situaţia în care nu li se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din solda lunară, cuantumul concret al compensaţiei şi condiţiile de acordare a acesteia fiind stabilit prin H.G. nr. 1867/2005, aşa cum prevede alin. (3) al art. 201din Legea nr. 80/1995.

Art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1867/2005 prevede:

"Cadrele militare în activitate îndreptăţite să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, comandantului/şefului unităţii militare în care sunt încadrate acordarea acestui drept bănesc".

Prin urmare, dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie nu reprezintă un drept de care beneficiază de plano toate cadrele militare din MAN, alocarea acestora efectuându-se anumitor proceduri care trebuie parcurse potrivit H.G. nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale.

Acordarea compensaţiei lunare pentru chirie se acordă în urma efectuării unui raport scris la unitatea militară din care face parte, la care se ataşează înscrisurile necesare, prevăzute la art. 6 din H.G..1867/2005.

Din probele administrate nu a rezultat că recurentul a înregistrat vreun raport scris, în sensul dispoziţiilor legale, pentru a beneficia de alocarea sumelor ce reprezintă plata compensaţiei lunare pentru chirie. Cu privire la susţinerile recurentului potrivit cărora, ocupând funcţie de conducere în Ministerul Apărării Naţionale, a făcut demersurile legale pentru asigurarea locuinţei, repartiţia unui apartament din fondul locativ MAN nu are legătură cu plata compensaţiei lunare pentru chirie, care se acordă potrivit normelor legale menţionate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 694 din 2 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2019.