Competition law fine miscalculation: failure to apply cumulative mitigation reduces penalty despite valid vertical price-fixing finding

Şedinţa publică din data de 27 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Concurentei, în principal, anularea în totalitate a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 53/10.08.2016 ca nelegală şi netemeinică, cu consecinţa înlocuirii sancţiunii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului, conform art. 7 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, iar în subsidiar, anularea parţială a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 53/10.08.2016, în sensul constatării nelegalităţii cuantumului amenzii aplicate şi, subsecvent, reindividualizarea sancţiunii cu amendă aplicată, prin reducerea acesteia la cuantumul de 0,2% din cifra de afaceri a acesteia pe anul 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3681 din data de 13 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3681 din data de 13 octombrie 2017 a Curţii de

Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Solicită, în principal, anularea în totalitate a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 53/10.08.2016, ca nelegală şi netemeinică, cu consecinţa înlocuirii sancţiunii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului, conform art. 7 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În subsidiar, solicită anularea parţială a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 53/10.08.2016 în sensul constatării nelegalităţii cuantumului amenzii aplicate şi, subsecvent, reindividualizarea sancţiunii cu amendă aplicată prin reducerea acesteia la cuantumul de 0,2% din cifra de afaceri a recurentei pe anul 2015, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., trebuie observat că sentinţa civilă nr. 3681/2017 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, şi cu atât mai puţin motivele pentru care s-au admis, respectiv cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din moment ce în motivarea sa, Curtea nu face altceva decât să redea în mod fidel considerentele şi apărările formulate de către intimată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fără însă a prezenta de o manieră convingătoare raţionamentul juridic în baza căruia a înlăturat argumentele aduse de reclamantă cu privire la incidenţa principiului proporţionalităţii în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii avertismentului, este cât se poate de clar că hotărârea pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul, controlul judiciar fiind astfel mult îngreunat.

În egală măsură, nu poate fi trecut cu vederea faptul că instanţa a omis să precizeze care sunt motivele pentru care nu împărtăşeşte opiniile jurisprudenţiale potrivit cărora sancţiunea avertismentului poate fi dispusă în ipoteza în care fapta imputată este una de gravitate redusă, cu toate că reclamanta a făcut referire în repetate rânduri la o serie de decizii de speţă relevante în materie.

Cu toate că în mod corect a reţinut instanţa fondului faptul că sancţiunea avertismentului se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare al contravenţiei, în speţă Legea nr. 21/1996, nu prevede această sancţiune, apreciază a fi vădit nefondate statuările instanţei potrivit cărora avertismentul nu se poate dispune în prezentul litigiu, pe motiv că fapta sancţionabilă reţinută nu este una de gravitate redusă.

Contrar acestei aserţiuni, însăşi instanţa a reţinut anterior faptul că gravitatea faptelor anticoncurenţiale stabilite în sarcina reclamantei ar fi una mică, aspect pe care dealtfel nici nu ar fi putut să îl conteste raportat la concluziile Consiliului Concurenţei efectuate odată cu individualizarea sancţiunilor aplicate.

În această ordine de idei, se impune a se observa că, în conformitate cu Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 53 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea gravităţii unei încălcări se face de la caz la caz, pentru fiecare tip de încălcare luându-se în considerare toate împrejurările relevante ale cazului.

Actul normativ citat supra, prevede în funcţie de gravitatea încălcării, trei categorii de fapte, respectiv fapte de gravitate mică, fapte de gravitate medie, şi fapte de gravitate mare. Strict în ceea ce priveşte faptele de gravitate mică, legiuitorul a reţinut că în această categorie se încadrează, în general, restricţionările pe verticală, cu un impact redus asupra pieţei sau care afectează o parte limitată a acesteia.

Or, din moment ce fapta anticoncurenţială pentru care a fost sancţionată cu amendă a fost calificată drept una de gravitate mică, consideră a fi vădit nelegală şi netemeinică soluţia instanţei de fond prin care s-a respins petitul de înlocuire a sancţiunii amenzii aplicate reclamantei cu sancţiunea avertismentului, hotărârea pronunţată fiind dispusă pe de o parte ca urmare a interpretării eronate a stării de fapt expuse în litigiul pendinte, şi pe de altă parte prin aplicarea greşită a normelor de drept naţional şi european incidente.

În sprijinul acestei afirmaţii, face trimitere la considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in Decizia nr. 4503 din 26 nov. 2014, potrivit cărora:

"Având în vedere că legea-cadru a contravenţiilor prevede avertismentul ca sancţiune cu aplicabilitate generală, în absenţa unor prevederi exprese în Legea concurenţei care să interzică aplicarea unei astfel de sancţiuni, de lege lata nu se poate susţine că sancţiunea avertismentului nu ar avea aplicabilitate şi în privinţa contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 21/1996.

Această sancţiune ar putea fi aplicată însă doar în cazul unor încălcări de gravitate redusă, astfel cum sunt acestea definite de Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor (Cap. 2 pct. B) şi doar pentru întreprinderi faţă de care nu s-ar reţine niciuna dintre circumstanţele agravante prevăzute în aceleaşi Instrucţiuni (Cap. 3 lit. b): să nu se afle în situaţia de recidivă, să fi încetat practica anticoncurenţială cel mai târziu la momentul începerii investigaţiei Consiliului Concurenţei, să nu fi refuzat cooperarea cu Consiliul pe parcursul investigaţiei, să nu fi obstrucţionat în vreun fel investigaţia, să nu fi fost iniţiatoare a practicii interzise sancţionate).,,

Analiza tuturor acestor criterii de acordare a avertismentului enunţate în Decizia nr. 4503 din 26 nov. 2014 a instanţei supreme, conduce la concluzia că, în situaţia concretă dedusă judecăţii, reclamanta îndeplinea cerinţele respective, atât raportat la declaraţiile proprii date în cursul investigaţiei desfăşurate în faţa Consiliului Concurenţei, cât şi raportat la starea de fapt reţinută de către intimată în cuprinsul Deciziei atacate.

Cu referire la acest din urmă aspect, arată că:

- "Fapta săvârşită de A. prin înţelegerea anticoncurenţială încheiată cu furnizorul B. a fost calificată ca faptă de gravitate mică" - pag. 13 întâmpinare;

- "în cazul A. nivelul de baza al amenzii a fost diminuat cu 45% prin reţinerea a trei circumstanţe atenuante, nefiind reţinute circumstanţe agravante."

Referitor la proporţionalitatea aplicării sancţiunii avertismentului:

Reclamanta a solicitat aplicarea sancţiunii avertismentului atât în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, cât şi prin raportare la principiul proporţionalităţii. drept pentru care apare că vădit nelegală soluţia Curţii conform căreia:

"invocarea principiului proporţionalităţii nu poate duce la aplicarea sancţiunii avertismentului, aceasta reflectându-se însă în modul de individualizare a sancţiunii sub aspectul determinării cuantumului amenzii...Curtea va analiza modalitatea de aplicare a acestui principiu cu ocazia analizei capătului de cerere subsidiar".

Principiul proporţionalităţii, ca principiu de bază în materia sancţionării faptelor anticoncurenţiale, a fost permanent pus în aplicare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, întrucât în viziunea instanţei supranaţionale "pedeapsa nu este justificată exclusiv prin caracterul de descurajare viitoare a comportamentelor anticoncurenţiale, ci mai ales deoarece o persoană care încalcă legea trebuie să plătească proporţional cu prejudiciul provocat'".

Într-o altă cauză similară, CJUE a statuat că: "acolo unde există mai multe măsuri considerate corespunzătoare, trebuie să se apeleze la cea mai puţin oneroasă, iar dezavantajele nu trebuie să fie disproporţionate cu scopul urmărit."

Pornind de la dezideratul potrivit căruia sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei imputate, astfel cum reiese din considerentele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauza nr. C-681/11: "Autorităţile naţionale de concurenţă pot decide în mod excepţional să nu aplice o amendă chiar dacă o întreprindere a încălcat în mod intenţionat sau din neglijenţă articolul 101 TFUE. Această situaţie se poate regăsi în special atunci când un principiu general al dreptului Uniunii, precum principiul protecţiei încrederii legitime, se opune aplicării unei amenzi (paragraful 40).,,

S-a reţinut că autorităţile naţionale au posibilitatea să nu aplice sancţiunea amenzii doar în situaţii excepţionale, însă, în acelaşi context (a se vedea în acest sens parag. 488-50) instanţa supranaţională a statuat că, în măsura în care contravenientul cooperează cu autoritatea care aplică sancţiuni în materia concurenţei, facilitează descoperirea faptei şi depune toate diligentele necesare în vederea încetării sau înlăturării efectelor produse în urma încălcării normelor din materia concurenţei, autoritatea naţională poate decide să nu aplice sancţiunea amenzii.

În cazul faptei imputate reclamantei, aplicarea principiului proporţionalităţii impune ca sancţiunea dispusă în sarcina S.C. A. S.R.L. să fie corespunzătoare raportat la elementele ce descriu gravitatea încălcării, urmările produse, şi circumstanţele săvârşirii faptei şi ale contravenientului.

Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul că însuşi legiuitorul a înţeles să nu excludă aplicabilitatea art. 7 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la faptele anticoncurentiale sancţionate în Legea nr. 21/1996, în cuprinsul aceleiaşi legi fiind inserate inclusiv condiţiile si criteriile de aplicare ale unei politici de clemenţă fată de contravenienţi, care pot conduce până într-acolo încât persoana investigată să fie absolvită de răspunderea pecuniară.

În continuare, instanţa a statuat că, nu pot fi luate în considerare apărările formulate cu privire la imposibilitatea negocierii conţinutului contractului de distribuţie, întrucât producătorul B. nu ar fi semnat astfel de clauze cu toţi distribuitorii activi de pe teritoriul României.

Contrar acestei aserţiuni, Consiliul a reţinut faptul că în speţa analizată B. a avut rolul de iniţiator, această întreprindere fiind cea care a propus varianta de contract care conţinea clauzele de stabilire a preţului de vânzare către clientul final.

Prin urmare, contractele de distribuţie din perioada respectivă pot fi calificate drept veritabile contracte de adeziune, întrucât furnizorul era cel care stabilea de o manieră abstractă şi generală clauzele contractelor de distribuţie, opţiunea distribuitorilor fiind redusă la a semna sau nu contractul respectiv, fără însă a dispune de posibilitatea de a stabili conţinutul efectiv al contractului.

Că distribuitorii supuşi investigaţiei nu au avut posibilitatea de a negocia clauza contractuală aflată în strânsă legătură cu obiectul investigaţiei reiese inclusiv din împrejurarea că, în acele situaţii în care au fost totuşi posibile negocieri cu privire la clauzele contractului, acestea au vizat strict negocierea termenelor de plată, a condiţiilor de livrare, respectiv a limitei de credit.

În atare condiţii, apare că vădit neîntemeiată concluzia potrivit căreia reclamanta ar fi avut posibilitatea de a negocia clauzele contractului de distribuţie încheiat cu B., aceasta fiind contrazisă de constatările cuprinse în cadrul Deciziei Consiliului Concurenţei mai sus citate, din cuprinsul cărora reiese fără echivoc că nu a fost posibilă negocierea clauzei aflată în legătură cu obiectul investigaţiei.

Referitor la caracterul nelegal al soluţiei de respingere a petitului subsidiar prin care a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 53/2016, în sensul reducerii sancţiunii amenzii aplicate la cuantumul de 0,2%.

Reclamanta recurentă a criticat atât modalitatea arbitrară de stabilire globală a aceluiaşi procent de 0,9% (nivel de bază) pentru toţi cei 25 de distribuitori investigaţi, cât şi împrejurarea potrivit căreia, în favoarea sa nu au fost reţinute o serie de circumstanţe atenuante de care a înţeles să se prevaleze.

În ceea ce priveşte criticile aduse cu privire la modalitatea arbitrară de stabilire a aceluiaşi procent de 0,9% (nivel de bază) pentru toţi cei 25 de distribuitori investigaţi,stabilirea unui procent de gravitate unic tuturor distribuitorilor B. goleşte de conţinut principiul proporţionalităţii si caracterul disuasiv al sancţiunii, şi nu are la bază niciun fundament juridic.

În egală măsură, procentul aferent gravităţii faptei imputate fiecărui actor economic în parte trebuie să se circumscrie normelor din Instrucţiunile de individualizare, atrăgând aşadar o individualizare concretă a sancţiunii, pentru fiecare situaţie în parte, şi nu una aplicată în bloc.

Ca atare, conform cap. II lit. A) din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 53 din Legea concurenţei nr. 21/1996, nivelul de bază se stabileşte potrivit formulei x gravitate + y durată.

Pentru a determina în mod corespunzător acest nivel, este imperios necesar a se stabili atât gravitatea încălcării, cât şi durata acestei încălcări, ambele aspecte fiind deopotrivă relevante în scopul stabilirii corecte a nivelului de bază.

În ceea ce priveşte stabilirea nivelului de bază în funcţie de gravitatea faptei, s-a reţiunut că faptele sunt de gravitate mică, sens în care intimata a fixat conform cap. II pct. B din Instrucţiuni, un procent unic aplicabil tuturor celor 25 de operatori investigaţi, situat în intervalul [0,6%, 2%] din cifra de afaceri a contravenientului-"pentru distribuitorii B. cuantumul decis este de 0,9% din cifra de afaceri totală a fiecăruia".

Nicăieri în cuprinsul deciziei respective nu a fost explicitat algoritmul avut în vedere la stabilirea aceluiaşi procent vis-a-vis de toţi actorii economici investigaţi, şi nici criteriile pe baza cărora a fost ales cuantumul de 0,9%.

Fără a nega dreptul Consiliului de a alege nivelul de bază în limitele marjei de apeciere mai sus indicată, acesta trebuia justificat prin raportare la toate elementele şi împrejurările relevante ale cazului.

Pe de altă parte, potrivit pct. 1 şi 2 ale Cap. II lit. B) din Instrucţiuni, "în evaluarea gravităţii încălcării se iau în considerare, printre altele, natura faptei săvârşite, dimensiunea şi importanţa pieţei relevante, cotele de piaţă cumulate ale tuturor întreprinderilor participante, impactul concret al încălcării pe piaţă, atunci când acesta poate fi măsurat, probabilitatea ca o operaţiune de concentrare economică să fi fost interzisă dacă ar fi fost notificată."

Că intimata nu era ţinută la a stabili acelaşi nivel de bază al sancţiunii pentru toţi actorii economici investigaţi reiese inclusiv din lecturarea pct. c din cap. II lit. B) al Instrucţiunilor, potrivit căruia: "în determinarea nivelului de bază în funcţie de gravitate. Consiliul Concurenţei va urma principiile de individualizare prevăzute anterior, având posibilitatea de a aplica un cuantum diferit de cuantumul preconizat pentru categoria de gravitate reţinută în ceea ce priveşte fapta constatată, în funcţie de elementele prevăzute la pct. 5, 6 şi 7 de mai jos sau de elemente de aceeaşi natură, precizând, în fiecare caz în care are loc o derogare de la regulile de mai sus, motivele pe care aceasta se bazează."

La pct. 5, 6 şi 7 se identifică elemente precum capacitatea economică efectivă a autorilor încălcării de a produce o pagubă importantă celorlalte întreprinderi şi mai ales consumatorilor, şi respectiv dimensiunea întreprinderilor, apreciindu-se că întreprinderile de mari dimensiuni dispun de obicei de cunoştinţe şi infrastructuri juridice şi economice care le permit să aprecieze mai uşor caracterul contravenţional.

Sub aspectul duratei încălcării, astfel cum reiese din tabelele care se regăsesc la filele x din Decizia nr. 53/10.08.2016, durata încălcării în relaţia întreprinderii B. cu fiecare distribuitor în parte, a variat de la caz la caz, de la 7 luni la 7 ani şi 6 luni.

În concret, recurenta s-a încadrat în categoria încălcărilor de scurtă durată, motiv pentru care, spre deosebire de tratamentul aplicat celorlalţi contravenienţi investigaţi, nu i s-a adăugat un cuantum adiţional la amendă.

In ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere vizând reindividualizarea sancţiunii prin aplicarea circumstanţelor atenuante invocate în faţa instanţei fondului:

Potrivit cap. II pct. C lit. a) din Instrucţiunile de individualizare, "nivelul de bază al amenzii va fi redus atunci când Consiliul Concurenţei constată că întreprinderea implicată furnizează dovezi că a pus capăt încălcării imediat ce autoritatea de concurenţă a intervenit."

Cu toate că a indicat atât în scris cât şi oral (în cadrul audierilor desfăşurate în faţa Consiliului Concurenţei) incidenţa atenuantei de la lit. a), intimata a refuzat să ia act de aceasta, soluţie pe deplin însuşită de către instanţa fondului în hotărârea pronunţată.

În mod greşit s-a reţinut de către Curte că recurenta nu ar fi furnizat documente contabile relevante, câtă vreme a prezentat instanţei fondului facturi de intrare şi facturi de ieşire pentru produsele achiziţionate de la societate B., din consultarea cărora reiese în mod neîndoielnic că bunurile procurate au fost vândute la preţuri distincte faţă de cele de achiziţie.

Aminteşte în acest sens că Facturile x au fost anexate cererii de chemare în judecată, şi puteau fi consultate de la dosarul cauzei, însă instanţa nu le-a luat în considerare la momentul pronunţării sentinţei recurate.

Mai mult decât atât, pentru a demonstra faptul că nu a vândut uşile achiziţionate la un preţ anume fixat de către distribuitorul B., a explicitat printr-o serie de scripte depuse la dosar, faptul că pentru unele produse preţul de revânzare a suportat un adaos comercial de 25%, sau chiar de 141% faţă de preţul iniţial de achiziţionare, ceea ce din punctul său de vedere reflecta în mod clar negocierile efectiv purtate cu consumatorul final, precum şi libertatea de a stabili propriile preţuri la revânzare.

În plus faţă de aceste aspecte, în perioada 31.10.2007-30.05.2008, preţurile practicate la revânzarea produselor similare achiziţionate de la alţi furnizori relevanţi de pe piaţa producţiei şi comercializării uşilor de interior, în speţă de la furnizorul S.C. C. S.R.L., au fost constante şi nu au diferit faţă de cele aplicate în cazul uşilor procurate de la furnizorul S.C. D. S.R.L..

De asemenea, în mod complet nejustificat au fost înlăturate apărările formulate cu privire la imposibilitatea obiectivă a de a prezenta cataloagele de produse B. din perioada 2007-2008.

Deşi conţinutul clauzei de la pct. V.2. din Contract prevedea că reclamanta ae fi obligată să folosească un preţ uniform în detaliu pentru produsele B., publicat de furnizor în actuala ofertă existentă pe piaţa romanească, în realitate nu au existat anexe la contractul încheiat între părţi care să conţină liste ale preturilor de achiziţie, si cu atât mai puţin nu ne-au fost furnizate "spre orientare" cataloage sau oferte comerciale provenind de la furnizor.

Chiar şi în ipoteza în care cataloagele respective ar fi intrat în posesia sa, potrivit punctului III art. 3 din Contract, toate cataloagele şi ofertele publicate de B. şi disponibile pe piaţă nu vor include preţuri, drept pentru care acestea nu ar fi prezentat relevanţă în dovedirea apărărilor formulate.

În al doilea rând, referitor la concluzia potrivit căreia reclamanta nu ar fi putut beneficia de reducerea sancţiunii nici ca urmare a faptului că a pus capăt încălcării imediat ce autoritatea a intervenit, aceasta nu este susţinută de niciun fundament legal, şi se impune a fi înlăturată ca neîntemeiată.

Recurenta a încetat încălcarea chiar înainte de intervenţia Consiliului Concurentei, aspect care transpare din consultarea actelor trimise investigatorului raportor, potrivit cărora la momentul demarării investigaţiei, mai exact la nivelul anului 2011, în contractul de distribuţie încheiat cu B. nu mai figura clauza nelegală de la pct. V.2. Cu toate acestea, singura entitate în beneficiul căreia s-a reţinut atenuanta a fost societatea E. care, în consecinţă a beneficiat de reducerea aferentă de 10%.

În această ordine de idei, este complet nejustificat ca această atenuantă să profite în mod exclusiv companiilor care au încălcat normele concurenţiale în anul 2011, când au fost notificate de Consiliu, şi nu şi reclamantei, care a încetat încă înainte de acest moment să încalce aceleaşi norme.

În ceea ce priveşte solicitările reclamantei cu privire la acordarea beneficiului recunoaşterii încălcării, prevăzut la capitolul V din cuprinsul Instrucţiunilor de individualizare, acestea au fost respinse în mod nelegal de către instanţă.

Unicul motiv de care instanţa s-a prevalat la momentul pronunţării soluţiei de respingere a acordării beneficiului recunoaşterii încălcării, este în esenţă acela potrivit căruia nimeni nu se poate scuza invocând necunoaşterea legii.

Acest principiu se impune însă a cunoaşte anumite limitări, sub nicio formă neputând fi aplicat în mod discreţionar şi abuziv. În acest context, pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceştia din urmă să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita în funcţie de prevederile sale.

În egală măsură, obligativitatea respectării legii implică totodată obligaţia pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare şi precise, claritatea legii fiind apreciată în lumina experienţei juridice normale, iar norma trebuie să fie previzibilă şi accesibilă. în acest context, cerinţa previzibilitătii presupune ca norma juridică să fie enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite celui căruia i se adresează să poată să prevadă, într-o măsură rezonabilă fată de circumstanţele speţei, consecinţele la care ar conduce aplicarea acesteia.

Modul de calcul al sancţiunii amenzii este următorul:

- " Nivelul de bază al amenzii, obţinut prin însumarea cuantumurilor stabilite pentru gravitate (0.6%) şi durată (17.5% din cuantumul determinat pe baza gravităţii faptei), este de 0,705% (0,6% + 17,5% * 0,6%); din acesta se deduc cele 2 circumstanţe atenuante recunoscute de Consiliul Concurenţei de 10% fiecare din nivelul de bază, reieşind un total de 0,585%. în acest context, aplicând nivelul determinat la cifra de afaceri totală a părţii reclamate din anul 2014 rezultă o amendă în cuantum de 129.217 RON"

Aşadar, doar după stabilirea nivelului de bază se poate aplica diminuarea sancţiunii ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante şi a circumstanţei privind recunoaşterea, conform dispoziţiilor art. 57 alin. (2) şi (3) din Legea concurenţei.

În concret, recurenta a declarat prin Memoriul de recunoaştere înaintat Consiliului Concurenţei, că este dispusă a accepta o amendă în cuantum de 0,2% din cifra de afaceri pe anul 2015, rezultat la care a ajuns prin operaţiunea aritmetică de scădere din nivelul de bază de 0,9% a sumei tuturor atenuantelor prevăzute în Instrucţiuni.

Împrejurarea potrivit căreia maximul pe care l-a precizat că l-ar putea achita nu coincide cu cel preconizat de Consiliu este pur arbitrară în condiţiile în care reclamanta nu putea prevedea un cuantum care nu este sub nicio formă previzibil (în sensul în care acesta nu putea fi calculat printr-o operaţiune aritmetică luând în calcul circumstanţele atenuante).

Nu în ultimul rând, soluţia vădit prejudiciabilă de a nu beneficia de diminuarea sancţiunii ca urmare a recunoaşterii, pe motiv că nu a prevăzut la ce s-a gândit autoritatea când a calculat sancţiunea, încalcă totodată principiul legalităţii pedepsei şi principiul proporţionalităţii, în condiţiile în care acest calcul nu este grefat decât în parte pe normele legale scrise

În ceea ce priveşte critica formulată referitor la cuantumul greşit al amenzii, trebuie observat faptul că, între textele de lege invocate de instanţa fondului în sprijinul soluţiei de respingere a apărărilor formulate şi împrejurarea efectiv adusă în discuţie de către reclamantă, nu poate fi stabilită vreo legătură, întrucât normele juridice invocate de Curte, în speţă art. 101 din Tratat şi art. 55 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1996, nu oferă o dezlegare efectivă a pretenţiilor reclamantei, de a se reanaliza corectitudinea stabilirii cuantumului amenzii.

Cu toate acestea, dovada caracterului nelegal şi arbitrar al amenzii aplicate rezultă cu certitudine din cuantumul greşit al amenzii care i s-a aplicat prin Decizia nr. 53/2016, întrucât printr-un calcul simplu de deducere a circumstanţelor atenuante reţinute efectiv în beneficiul său (par. 926 pg. 204 -205) din nivelul de bază de 0,9% rezultatul este de 0,45%, şi nicidecum de 0,5% cum în mod greşit a stabilit Consiliul.

Simpla existenţă a unui calcul matematic greşit în condiţiile în care este vorba de stabilirea şi aplicarea unei amenzi de un cuantum foarte mare, duce în mod evident, la aplicarea unei sancţiuni nelegale, motiv pentru care şi din această perspectivă sentinţa se impune a fi casată, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale naţionale şi europene incidente.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de către S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3681/13.10.2017, ca nefondat.

5. Aspecte de fapt relevante

În fapt, prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 717/14.09.2011, s-a dispus declanşarea unei investigaţii din oficiu având ca obiect încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 101 din TFUE, de către S.C. D. S.R.L. şi distribuitorii săi pe piaţa distribuţiei de uşi de interior şi metalice.

Printre cele 25 de contracte analizate de către Consiliu, s-a aflat şi Contractul de distribuţie de uşi încheiat între D. şi recurenta reclamantă, cu nr. x/24.10.201,7 care, la punctul V.2, conţinea o clauză potrivit căreia:

"distribuitorul este obligat a folosi un preţ uniform în detaliu pentru produsele B., publicate de B. în actuala ofertă comercială pe piaţa romanească".

Prin Decizia nr. 53/10.08.2016 a Consiliului Concurenţei s-a dispus sancţionarea S.C. A. S.R.L. cu o amendă în cuantum de 301.547 RON, respectiv 0,5% din cifra sa de afaceri pe anul 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 3681/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în prezenta cauză, instanţa a respins cererea de chemare în judecată, reţinând în esenţă următoarele aspecte:

- cererea de înlocuire a amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului este neîntemeiată raportat la faptul că legea aplicabilă litigiului este Legea 21/1996, care constituie o reglementare specială faţă de prevederile O.G. nr. 2/2001. Este adevărat că potrivit O.G. nr. 2/2001 avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune, însă nu se poate face abstracţie de prevederile aceluiaşi act normativ potrivit cărora posibilitatea de aplicare a acestei sancţiuni se limitează la cazurile în care fapta este de gravitate redusă.

- modalitatea de stabilire a nivelului de bază al sancţiunii în procent de 0,9% din cifra de afaceri pentru toţi distribuitorii B. este corectă, întrucât fapta imputată celor 25 de distribuitori investigaţi este aceeaşi, în contractele intervenite între fiecare dintre aceştia şi furnizorul B. fiind inserată aceeaşi clauză.

- reindividualizarea sancţiunii aplicate, în sensul reducerii acesteia la cuantumul de 0,2% din cifra de afaceri, este nefondată câtă vreme circumstanţele atenuante invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt incidente în prezenta cauză.

6. Considerentele Înaltei Curţi în ceea ce priveşte recursul

Examinând sentinţa atacată prin prisma tuturor criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune casarea în parte a acesteia, numai în privinţa cuantumului sancţiunii aplicate, pentru argumentele expuse în continuare.

Criticile formulate de recurentă, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării, susţinând că instanţa nu a făcut o judecată de valoare, nu şi-a prezentat argumentele proprii, curcumscrise cauzei.

Contrar afirmaţiei recurentei, hotărârea este motivată, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

De principiu, un raţionament logico-juridic neconvingător poate conduce la o nemotivare/motivare necorespunzătoare însă, în speţă, faptul că recurenta-reclamantă nu a agreat raţionamentul judecătorului fondului, nefiind în acord cu acesta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare. Interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenta reclamantă a probelor administrate în cauză si a dispoziţiilor legale incidente nu echivalează cu absenţa motivării, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În analiza deciziei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti şi cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanţie procesuală esenţială, întrucât instanţa de fond a expus argumentele de fapt şi de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecăţii, hotărârea conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.

Este real că unele argumente ale părţilor nu au fost examinate, însă aceasta nu poate echivala cu o "necercetare a fondului" cauzei şi nu există temei pentru a se considera că s-ar fi încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie, câtă vreme sentinţa, în ansamblul său, răspunde la toate motivele de fapt şi de drept din acţiunea judiciară.

Nu se poate pretinde unei instanţe de judecată să răspundă punctual la toate susţinerile părţilor, fiind satisfăcător din perspectiva exigenţelor procesuale dacă acestea sunt grupate şi analizate astfel încât clarificarea punctelor importante să fie asigurată logic şi coerent, în detrimentul aspectelor secundare care nu au aptitudinea să conducă la o altă soluţie.

Prin urmare, în criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material.

În doctrină s-a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. De asemenea, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

În concret, motivul de recurs ce priveşte respingerea solicitării de înlocuire a amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Prin urmare, dacă, cu referire la contravenţia prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, nu se interzice expres aplicarea avertismentului, contravenientul poate fi sancţionat cu avertisment, dispoziţiile contravenţionale urmând regimul dreptului comun în materie, în măsura în care nu există în Legea nr. 21/1996, prevederi contrare.

Sancţiunea "avertisment, se aplică însă în cazul în care fapta este de gravitate redusă, potrivit art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

În speţă, fapta contravenţională reţinută nu poate fi considerată ca având o gravitate minimă, care să justifice înlocuirea sancţiunea amenzii cu avertismentul.

Conform dispoziţiilor cuprinse în Legea concurenţei, încălcarea art. 5 alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 0,5% până la 10 % din cifra de afaceri totală, realizată de întreprinderile implicate în anul anterior sancţionării.

Individualizarea sancţiunilor se realizează potrivit dispoziţiilor art. 51 şi 52 din lege şi Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, emise de Consiliul Concurenţei. Acest act normativ infralegislativ emis în aplicarea art. 52 din lege detaliază şi explicitează modalităţile de individualizare a sancţiunilor, ţinându-se seama de gravitatea şi durata faptei, dar şi de alte elemente.

Prin decizia atacată, pe baza probelor obţinute pe parcursul investigaţiei, în sarcina mai multor întreprinderi printre care şi A., s-a constatat o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei şi ale art. 101 alin. (1) din Tratatul TFUE, prin încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale având ca obiect stabilirea preţurilor de revânzare a produselor D. S.R.L. către clienţii finali.

În cazul în care un acord include restricţii de tipul fixării unui nivel fix sau minim al preţului direct sau indirect, acel acord este prezumat ca restrângând concurenţa şi ca intrând sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din Tratat.

Înalta Curte apreciază că faptele anticoncurenţiale imputate, înţelegerile prin care s-au stabilit preturile de revânzare a produselor pe care B. le furniza A., au avut aptitudinea de a distorsiona concurenta pe piaţă.

Contrar celor susţinute de recurenta- reclamantă, instanţa de fond a analizat susţinerile A. referitoare la înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul şi avînd în vedere situaţia de fapt, a constatat că pericolul social al faptei este incompatibil cu sancţiunea avertismentului, iar apărările acesteia nu pot să înlăture această gravitate.

Aşa cum recunoaşte de altfel şi recurenta, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, cât despre petinsele limitări ale acestui principiu, legea este suficient de precisă, clară şi previzibilă astfel încât destinatarii ei să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita în funcţie de prevederile sale. De altfel nu au fost ridicate obiecţii de neconstituţionalitate a textelor de lege incidente în speţă, prin prisma art. 1 din Constituţie, care să justifice o sesizare a instanţei de contencios constituţional.

În ceea ce priveşte imposibilitatea de negociere a clauzei de fixare a preţului de revânzare, aceasta este contrazisă de faptul că producătorul B. nu a semnat astfel de clauze cu toţi distribuitorii activi pe teritoriul României, neaflându-ne aşadar în prezenţa unor contracte de adeziune, impuse de producător tuturor partenerilor contractuali.

Corect susţine intimatul că nici referirea laîmprejurarea că respectiva clauză nu a fost pusă în aplicare nu poate avea ca efect aplicarea avertismentului întrucât, pe de o parte, acest aspect nu a fost dovedit iar pe de altă parte, contravenţia incriminată de lege constă în intervenirea unor astfel de înţelegeri fără a fi necesară şi punerea lor în aplicare.

Examinând toate susţinerile invocate de A., instanţa de fond a constatat judicios că aplicarea principiul proportionalitatii nu poate conduce la aplicarea sancţiunii avertismentului.

Parcurgând toate etapele procesului de individualizare a sancţiunii, nivelul de bază al amenzii este dat de suma gravităţii faptei şi a duratei încălcării.

Cu privire la gravitate, au fost avute în vedere împrejurările relevante ale cazului, circumstanţele specifice implicării fiecărei întreprineri în parte la săvârşirea faptei anticoncurenţiale valorificându-se ulterior, prin stabilirea duratei încălcării şi a circumstanţelor personale, atenuante sau agravante incidente.

Fapta recurentei, cu efect de restricţionare pe verticală şi cu impact redus asupra pieţei, a fost calificată ca având gravitate mică astfel că autoritatea de concurenţă a avut posibilitatea de a stabili un nivel de gravitate cuprins între 0,6 şi 2%, conform pct. 7 lit. a) din Instrucţiuni.

Trimiterile făcute de către intimat la jurisprudenţa CJUE în materie sunt demne de menţionat, faptul că luarea în considerare a efectelor concrete ale unui acord este redundantă din moment ce rezultă că acesta are ca obiect restrângerea sau denaturarea concurenţei fiind concluzia la care a ajuns Curtea Europeană de Justiţie prin Hotărârea din 11 iulie 2013 in cauza C-440/11 P Comisia c/Stichting Administratiekantoor Portielje si F. (paragraful 97).

Prin urmare, deşi fapta săvârşită de A. si de către celelalte întreprinderi sancţionate prin decizia atacată se circumscrie restricţiilor verticale, care în general comportă o gravitate redusă, în cadrul acestora fixarea preţurilor reprezintă una din cele mai grave încălcări, astfel încât este corectă susţinerea Consiliului potrivit cu care procentul pentru gravitate nu poate fi stabilit la nivelul minim (de 0,6%) prevăzut de Instrucţiuni.

Cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor relevante ale cazului, pentru distribuitorii B. (inclusiv A.) cuantumul decis pentru gravitatea faptei a fost de 0,9%, spre limita inferioară a intervalului prevăzut de Instrucţiunile de individualizare, aspect pe care instanţa nu îl găseşte criticabil. În schimb, pentru producătorul D. S.R.L. cuantumul decis pentru gravitate a fost de 1% din cifra de afaceri totală a acestuia.

Înalta Curte validează raţionamentul instanţei de fond care a condus la concluzia că evaluarea gravităţii se face de la caz la caz, nu prin raportare la fiecare participant la fapta anticoncurenţială ci prin raportare la fapta săvârşită de aceştia, circumstanţele concrete urmând a fi avute în vedere ulterior, în cadrul următoarelor etape de individualizare a sancţiunii.

Întrucât în privinţa A. durata încălcării a fost de 7 luni (încălcare de scurtă durată conform Instrucţiunilor de individualizare) nu s-a aplicat niciun cuantum adiţional la cuantumul stabilit pentru gravitatea încălcării. Durata redusă a încălcării săvârşite de întreprindere poate fi însă valorificată o singură dată în procesul de individualizare a sancţiunii, ceea ce în speţă s-a realizat prin faptul că nu s-a aplicat un cuantum adiţional al amenzii pentru componenta "durată,,.

Cu privire la circumstanţele atenuante incidente în privinţa A., acestea au fost reţinute în mod corect, în ultima etapă a individualizării amenzii, nivelul de bază (0,9% din cifra de afaceri) fiind redus prin acordarea următoarelor 3 (trei) circumstanţe atenuante - incidente în privinţa A.:

- întreprinderea dovedeşte existenţa şi implementarea efectivă a unui program de conformare cu regulile de concurenţă, astfel că nivelul de bază s-a redus cu 10%;

- cifra de afaceri realizată pe piaţa pe care a avut loc încălcarea reprezintă o parte relativ redusă de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii, astfel că nivelul de bază a fost diminuat cu procentul maxim prevăzut de Instrucţiunile C. civ. pentru aceasta circumstanţă, respectiv 25%;

- întreprinderea a furnizat datele şi informaţiile care au stat la baza constatării faptelor anticoncurenţiale, astfel că nivelul de bază a fost redus cu 10% pentru a recompensa colaborarea întreprinderii cu autoritatea de concurenţă.

Cu privire la împrejurările calificate de A. drept circumstanţe atenuante ce ar fi trebuit reţinute, corect instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt incidente.

Consiliul Concurenţei a redus nivelul de bază al amenzii pentru întreprinderile care au furnizat dovezi că participarea lor în încălcarea săvârşită este extrem de redusă şi că au evitat punerea în aplicare a acesteia.

Aşa cum arată intimatul, în privinţa A. nu se poate retine incidenţa acestei circumstanţe atenuante, având in vedere următoarele:

- pentru durata încălcării legii de către A. S.R.L., respectiv 24.10.2007-02.06.2008, întreprinderea nu a furnizat situaţia preţurilor de vânzare ale produselor B., conform solicitării Consiliului Concurenţei. Astfel, întreprinderea a declarat că "Pentru perioada aferentă anului 2008 până la 06.07.2009 suntem în imposibilitate obiectivă de a vă oferi datele solicitate pentru faptul că nu mai putem identifica pe coduri produsele, conform situaţiei solicitate."

- în absenţa unor dovezi în măsura să probeze evitarea punerii in aplicare a înţelegerilor incriminate, autoritatea de concurenţă nu putea reţine de plano în ceea ce o priveşte pe A. circumstanţa atenuanta în cauză având in vedere ca A. nu a probat faptul ca a evitat punerea in aplicare a înţelegerilor, rezulta ca apărarea întreprinderii nu poate fi primită;

- recurenta-reclamantă a anexat la cererea de chemare in judecată nişte facturi fara insa a indica, in mod precis, elementele din care rezulta gradul de punere in aplicare de către A. a înţelegerii anticoncurenţiale sancţionate prin decizia atacată.

Circumstanţa atenuantă potrivit căreia întreprinderea furnizează dovezi că a pus capăt încălcării imediat ce autoritatea de concurenţă a intervenit nu este, de asemenea, incidentă. Pentru a putea beneficia de aceasta circumstanţă, întreprinderea trebuie să demonstreze că acţiunea sa voluntară de încetare a încălcării este direct legată de acţiunea Consiliului Concurenţei, semnificând conştientizarea caracterului prezumtiv anticoncurenţial al faptei.

De altfel si in practica Comisiei Europene s-a considerat că, dacă o întreprindere implicată într-un acord anticoncurenţial încetează încălcarea din proprie iniţiativă înainte de intervenţia Comisiei aceasta acţiune unilaterală a întreprinderii nu poate fi interpretată ca circumstanţă atenuantă.

Atingerea scopului anticoncurenţial şi, ulterior, renunţarea la acţiunile care l-au determinat nu pot semnifica intenţia de îndreptare a făptuitorului, de abandonare a demersului de obţinere ilicită a profitului. Încetarea independentă şi unilaterală a încălcării nu va influenţa, aşadar, decât durata acesteia, fără a constitui, însă, circumstanţă atenuantă.

Decizia Consiliului retine intervalul 24.10.2007 - 02.06.2008 ca durată a încălcării Legii concurentei de către A., împrejurare ce a fost valorificată la stabilirea nivelului amenzii aferent duratei încălcării. Or, fapta anticoncurentiala săvârşită de A. a încetat in iunie 2008, anterior intervenţiei autorităţii de concurenta, respectiv în septembrie 2016.

Cu privire la beneficiul recunoaşterii, potrivit art. 57 alin. (2), (3) din Legea concurenţei, pentru ca autoritatea de concurenţă să reducă cuantumul amenzii în cadrul acestei proceduri, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe cumulative:

- întreprinderea recunoaşte, în mod expres, clar şi neechivoc răspunderea pentru săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi

- întreprinderea îşi asumă cuantumul maxim preconizat al amenzii pe care este dispusă să îl plătească.

Potrivit pct. III din Memoriul depus de A. la Consiliul Concurenţei ulterior comunicării raportului de investigaţie, întreprinderea a solicitat aplicarea sancţiunii avertismentului şi în subsidiar scăderea amenzii la 0,2 % din cifra de afaceri a A. pe anul 2015.

Acordarea beneficiului recunoaşterii încălcării se poate realiza doar în condiţiile în care cuantumul maxim al amenzii asumat de întreprindere este determinat în conformitate prevederile Legii concurentei si ale normelor privind individualizarea sancţiunilor în materie, cerinţă care nu a fost reţinută ca fiind îndeplinită.

În ceea ce priveşte cuantumul amenzii aplicate, nivelul de bază stabilit, conform prevederilor lege, în funcţie de gravitatea şi durata faptei săvârşite de A. (respectiv 0,9%) a fost redus prin acordarea a 3 circumstanţe atenuante. Pentru fiecare dintre acestea a fost acordată reducerea maximă prevăzută de Instrucţiuni, cumulându-de o reducere cu 55% a nivelului de bază. Aceasta ar fi trebuit să conducă la un cuantum al amenzii de 0,45% iar nu de 0,5% cum susţine intimatul, aspect ce se impune a fi corectat prin prezenta decizie.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentintei nr. 3681 din 13 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

Va anula, în parte, decizia nr. 53 din 10.08.2016 emisă de Consiliul Concurenţei, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate reclamantei S.C. A. S.R.L. la suma de 271.392 RON, reprezentând 0,45% din cifra de afaceri realizată în anul 2015.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimatul -pârât Consiliul Concurenţei la plata sumei de 5.289,96 RON către recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată, taxă timbru şi onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentintei nr. 3681 din 13 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

Anulează, în parte, decizia nr. 53 din 10.08.2016 emisă de Consiliul Concurenţei, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate reclamantei S.C. A. S.R.L. la suma de 271.392 RON, reprezentând 0,45% din cifra de afaceri realizată în anul 2015.

Obligă intimatul -pârât Consiliul Concurenţei la plata sumei de 5289,96 RON către recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iulie 2020.