Judicial transfer versus promotion: distinction between vertical transfer and exam-based promotion, and discretion in applying criteria

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, să se dispună anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ, cu consecinţa obligării pârâtului să dispună transferul, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra-Neamţ, la una din secţiile civile ale Tribunalului Neamţ, precum şi anularea parţială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006 în raport cu dispoziţiile cuprinse în Capitolul V din Legea privind statutul judecătorilor nr. 303/2004 care reglementează promovarea judecătorilor pe baza unui examen de promovare, în măsura în care se referă şi la transferul judecătorilor la instanţa superioară corespunzătoare gradului profesional obţinut prin examen de promovare pe loc, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii petitului privind anularea parţială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte anularea parţială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta A. a formulat recurs.

În motivarea recursului, în cadrul primei critici, se arată că excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea parţială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, cu motivarea că nu a fost formulată plângerea prealabilă, a fost soluţionată în mod formal de către prima instanţă, impunându-se soluţionarea sa pe fond.

A doua critică vizează, în esenţă, pretinsa nelegalitate a hotărârii, ce derivă din faptul că instanţa de fond nu ar fi sancţionat modalitatea discreţionară a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în alegerea criteriului aplicabil la soluţionarea cererilor de transfer pe verticală, de la judecătorie la tribunal, transfer care, în realitate, constituie etapa esenţială a examenului de promovare în funcţii de execuţie. Susţine recurenta că instanţa de fond ar fi omis să facă aplicarea principiului meritocraţiei, respectiv al promovării judecătorilor numai pe bază de examen, optând să invoce în mod formal criteriile reglementate de art. 3 sus-menţionat; prin aplicarea cu prioritate a unui motiv de ordin personal (efectuarea navetei la locul de muncă de către judecător) se nesocoteşte în mod grav principiul meritocraţiei, iar respectivul criteriu de ordin personal putea fi invocat în mod legitim, în opinia recurentei, numai într-o cerere de transfer de la Judecătoria Bicaz la Judecătoria Piatra-Neamţ, cerere care, însă, niciodată nu a fost formulată.

Arată recurenta că există mai multe aspecte de natură a crea o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ în discuţie, în condiţiile în care au fost desconsiderate prevederile legale din Statutul judecătorilor care impun ca promovarea de la judecătorie la tribunal să se facă pe baza examenului de promovare, fiind aplicate criteriile de la art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, contrar spiritului acestor norme legale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii a formulat, în termen legal, întâmpinare, pe calea căreia a solicitat respingerea ca nefondat a recursului în întregul său, soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii fiind temeinică şi legală, iar criticile reclamantei şi în ceea ce priveşte soluţia având ca obiect Hotărârea nr. 1096/13.11.2018 a secţiei pentru judecători, sunt neîntemeiate.

5. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de fond, reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi anularea parţială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a articolului 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor.

Anterior formulării acţiunii, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta s-a adresat instituţiei pârâte cu o plângere prealabilă care a vizat numai Hotărârea nr. 1096/13.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că excepţia inadmisibilităţii petit-ului privind anularea parţială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul CSM, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, este întemeiată, astfel că a admis-o, cu consecinţa respingerii acestui petit, ca inadmisibil.

Pe calea primului motiv de recurs, recurenta-reclamantă a criticat această soluţie, susţinând faptul că interpretarea potrivit căreia, prin plângerea prealabilă, trebuia să solicite în mod expres şi separat anularea art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 este excesiv de formalistă, considerând că, din modul de redactare a motivelor plângerii prealabile, se putea înţelege critica pe care a adus-o acestei reglementări cu caracter normativ, iar autoritatea administrativă (Consiliul Superior al Magistraturii) putea să analizeze legalitatea art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, din perspectiva lipsei de previzibilitate care atrage aplicarea discreţionară a normelor invocate.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, iar soluţia instanţei de fond, din această perspectivă, este temeinică şi legală. Este fără putere de tăgadă faptul că reclamanta s-a adresat pârâtului, anterior promovării prezentului litigiu, numai cu o plângere prealabilă ce viza Hotărârea nr. 1096/13.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, nu şi articolul 3 al Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, iar sancţionarea de către curtea de apel a acestei lipse a procedurii prealabile în legătură cu respectivul aspect nu poate fi apreciată, sub nicio formă, ca având caracter formalist sau excesiv. Pentru a fi deschisă calea unei acţiuni în contencios administrativ, indiferent dacă obiectul cererii este un act administrativ individual sau normativ, reclamantul trebuie să facă dovada că s-a adresat instituţiei pârâte cu o solicitare de revocare a actului, aspecte pe care reclamanta, judecător fiind, era ţinută să le cunoască.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise aceluiaşi motiv de recurs şi pe care recurenta reclamantă le aduce soluţiei de respingere a contestaţiei sale pe fondul ei, aceste critici, în raport de situaţia de fapt reţinută în mod corect de către judecătorul fondului, apar, de asemenea, ca fiind nefondate.

Astfel, aşa cum am arătat anterior, recurenta susţine faptul că hotărârea instanţei de fond ar fi nelegală prin prisma faptului că ar încălca dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor, din perspectiva nerespectării principiului meritocraţiei în ceea ce priveşte promovarea în sistemul judiciar, întrucât curtea de apel nu ar fi sancţionat modalitatea discreţionară a secţiei pentru judecători în alegerea criteriului aplicabil la soluţionarea cererilor de transfer pe verticală. Consideră recurenta că, la alegerea criteriului aplicabil cererilor de transfer de la judecătorie la tribunal, nu se putea face abstracţie de împrejurarea că, urmare a acestui transfer, se constituie instanţa ierarhic superioară, iar criteriile aplicate trebuie să fie exclusiv profesionale întrucât, în caz contrar, în fapt, se ajunge la situaţia de a constitui o instanţă ierarhic superioară pe criterii personale.

Susţinerile recurentei în sensul arătat sunt lipsite de temei, iar faptul că aceasta este nemulţumită de soluţia sau de considerentele curţii de apel, nu induce automat ideea încălcării unor norme de drept substanţial; analiza respectării şi aplicării întocmai a normelor legale incidente în cauză nu se poate face prin prisma felului în care recurenta interpretează în mod subiectiv acele norme sau cum ar vrea să fie reglementată situaţia aplicabilă în cauză.

Astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, susţinerea reclamantei în sensul că promovarea pe loc urmată de transfer la instanţa ierarhic superioară, corespunzătoare gradului, reprezintă cele două etape ale procesului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorului, nu are corespondent în cadrul normativ privind promovarea şi transferul. Aceasta deoarece transferul şi promovarea pe loc în funcţii de execuţie sunt două proceduri distincte, din perspectiva normelor legale incidente, a condiţiilor impuse a fi îndeplinite şi a efectelor pe care le produce fiecare instituţie în parte.

Se poate observa că, în ciuda celor susţinute de către titulara căii de atac, nu există nicio normă legală din interpretarea căreia să rezulte că transferul este o etapă a promovării în funcţii de execuţie. Pe de altă parte, viziunea sus-numitei asupra transferului pe orizontală şi pe verticală, precum şi propunerea utilizării unui criteriu prioritar constând în vechimea în gradul profesional sau utilizarea criteriului vechimii în funcţia de judecător sau criteriul notei obţinute la examenul de promovare pentru aceeaşi vechime în grad şi aceeaşi specializare, nu are nicio bază legală.

Este fără putere de tăgadă faptul că respectivele criterii prevăzute de art. 3 din Regulament (printre care se regăsesc vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul şi vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror) nu au o ordine de prioritate, revenind secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general. Nu este lipsit de semnificaţie nici faptul învederat şi probat de intimata-pârâtă în sensul că, şi în situaţia în care soluţionarea cererilor de transfer s-ar fi raportat exclusiv la criteriul vechimii în grad profesional, (aşa cum propune, printre altele, reclamanta) existau două candidate la transfer ale căror cereri ar fi fost prioritare faţă de cererea reclamantei din acest punct de vedere, aspect pe care aceasta din urmă nu îl contestă. Pe de altă parte, criteriul "meritocraţiei" pe care îl invocă în mod constant sus-numita, nu este definit ca atare de vreo normă juridică în sensul că acest concept primează din perspectiva datei dobândirii gradului profesional.

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs vizează pretinsa nelegalitate a soluţiei Curţii de Apel Braşov în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei recurentei privind admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B., susţinând sus-numita că o asemenea cerere nu putea fi admisă Ia data de 13.11.2018, întrucât persoana în cauză nu avea la acel moment gradul profesional de tribunal recunoscut iar îndeplinirea de către judecător a condiţiei legale pentru transfer se analizează în raport de situaţia existentă la data soluţionării cererii, iar nu în raport de o situaţie viitoare, la momentul operării efective a transferului, ceea ce face ca judecătorul în cauză să nu fi îndeplinit condiţia legală impusă de prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Şi această critică este nefondată iar soluţia judecătorului de fond este corectă şi bazată pe o analiză eficientă a situaţiei de fapt reală, aşa cum rezultă din economia probelor administrate. Astfel, aşa cum a reţinut în mod corect curtea de apel, la momentul soluţionării cererilor de transfer, respectiv 13.11.2018, erau validate rezultatele finale ale concursului de promovare, efectivă şi pe loc, a judecătorilor şi procurorilor, validare realizată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 973/11.10.2018, promovarea pe loc în gradul aferent tribunalului fiind dispusă începând cu data de 15.11.2018, deci anterior datei de la care urmează să producă efecte transferul admis, respectiv 01.12.2018; ca atare, la această ultimă dată, de la care s-a dispus transferul, doamna judecător B. avea gradul profesional de tribunal, grad corespunzător instanţei la care a fost transferată, contrar celor susţinute de către recurentă, inclusiv în prezenta cale de atac.

O altă susţinere pe care reclamanta a reiterat-o şi în faţa instanţei de reformare este aceea referitoare la pretinsa inconsecvenţă a secţiei pentru judecători din cadrul instituţiei pârâte în ceea ce priveşte analiza şi aplicarea criteriilor pentru admiterea sau respingerea cererilor, aplicând cu prioritate când criteriul vechimii în funcţia de judecător, când criteriul motivelor personale, când criteriul materiei de concurs/specializării.

Nici cu privire la această critică, Înalta Curte nu constată aplicarea sau interpretarea greşită de către curtea de apel a vreunei norme de drept substanţial, de natură să atragă în cauză incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ori a vreunui alt motiv de reformare a sentinţei. Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond în mod temeinic, Secţiile corespunzătoare ale Consiliului analizează fiecare cerere de transfer în funcţie de circumstanţele specifice şi de criteriile cuprinse în art. 3 din Regulament, recurenta nefăcând în niciun fel dovada faptului că hotărârea contestată ar fi fost adoptată ca o consecinţă a săvârşirii de către instituţia pârâtă a vreunui abuz de putere. Aceasta deoarece, chiar dacă în privinţa cererii doamnei judecător B., pârâtul a aplicat criterii de ordin personal, această decizie administrativă se înscrie în marja de apreciere conferită de lege organului administrativ, nefiind îndeplinite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, referitoare la excesul de putere.

5.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În raport de motivele invocate, întrucât recursul nu atrage incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A., împotriva sentinţei nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.