Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3905/2019 AI generated

Validity of including commercial distribution margins in the clawback tax base for pharmaceutical marketing authorization holders

Case Number Decizia nr. 3905/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision that rejected the annulment of the National Health Insurance House's (CNAS) notification and related administrative acts. The dispute centered on the legal basis for the "clawback" contribution calculated for the second quarter of 2015, with the pharmaceutical company (APP holder) arguing that CNAS illegally included commercial margins from distributors and pharmacies in the consumption value, violating principles of tax certainty, equity, and prohibition of double taxation. The court held that the calculation of the contribution is governed by Government Emergency Ordinance no. 77/2011, specifically Article 3 and Article 5, which mandates that the tax base is the centralized consumption value supported by the National Health Insurance Fund and the Ministry of Health Budget, inclusive of commercial margins. Relying on consistent Constitutional Court jurisprudence, the court determined that including these margins does not constitute double taxation or a violation of constitutional tax principles, as the APP holder benefits from state reimbursement of drug values, and the lack of direct access to primary source data by the taxpayer does not render the administrative act illegal, provided the required statutory elements are communicated.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Validity of including commercial distribution margins in the clawback tax base for pharmaceutical marketing authorization holders: The dispute centered on the legal basis for the "clawback" contribution calculated for the second quarter of 2015, with the pharmaceutical company (APP holder) arguing that CNAS illegally included commercial margins from distributors and pharmacies in the consumption value, violating principles of tax certainty, equity, and prohibition of double taxation. The court held that the calculation of the contribution is governed by Government Emergency Ordinance no. 77/2011, specifically Article 3 and Article 5, which mandates that the tax base is the centralized consumption value supported by the National Health Insurance Fund and the Ministry of Health Budget, inclusive of commercial margins. Relying on consistent Constitutional Court jurisprudence, the court determined that including these margins does not constitute double taxation or a violation of constitutional tax principles, as the APP holder benefits from state reimbursement of drug values, and the lack of direct access to primary source data by the taxpayer does not render the administrative act illegal, provided the required statutory elements are communicated.

Keywords

AI generated
direct tax statutory benefit commercial dispute legal certainty notification of the decision insurance reimbursement

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate, invocând cazurile prevăzute de art. 488 pct.
art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011
Această concluzie a instanţei de fond este eronată fiind consecinţa greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material aplicabile în cauză, în special art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.
art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011
77/2011, rezultând din cuprinsul notificării că valoarea procentului "p" pentru trimestrul II 2015 este de 23,97%, că elementele CTt şi Bat din formula de calcul prevăzută la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 nu includ TVA, iar Bat este de 1.515 milioane RON.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate, invocând cazurile prevăzute de art. 488 pct.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Contrar susţinerilor recurentei, motivarea reflectă raţionamentul instanţei, dispoziţiile legale aplicate situaţiei de fapt; judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părţi, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.
art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011
Astfel, începând cu trimestrul II 2015, intimata-pârâtă a afişat pe site-ul său valorile de consum ale medicamentelor prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 înregistrate în Sistemul Informativ Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor menţionate la art.
art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011
77/2011 înregistrate în Sistemul Informativ Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor menţionate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the operative part as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat anularea notificării nr. x/30.07.2015 transmisă de către pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin care au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului I al anului 2015;

- anularea adresei nr. x/03.09.2015 prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă;

- obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei;

- obligarea CNAS la comunicarea către reclamantă a consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor proprii, în trimestrul II 2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2082 din 15 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate, invocând cazurile prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta, în cadrul criticilor invocate în cererea de recurs, a prezentat în mod amplu şi cronologic situaţia de fapt care a avut ca urmare emiterea actului administrativ contestat, reiterând în esenţă aceleaşi susţineri prezentate şi în acţiunea învestirii instanţei de fond.

Totodată, recurenta a prezentat texte ale actelor normative în materie pe care le apreciază a fi fost încălcate de către pârâtă şi prin urmare, de către instanţa de judecată prin respingerea acţiunii sale.

A invocat practica CEDO, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi practica Curţii Constituţionale a României.

În esenţă, recurenta a susţinut următoarele:

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a motivat în concret respingerea ambelor argumente prezentate de reclamantă cu privire la nelegalitatea modului în care CNAS stabileşte baza de calcul a contribuţiei, singura frază din cuprinsul motivării sentinţei care tratează numeroasele argumente invocate de reclamantă fiind "modalitatea de stabilire a contribuţiei este prevăzută printr-un act cu putere de lege, nefiind în căderea instanţei de contencios administrativ să-l înlăture de la aplicare".

Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins elementul de nelegalitate privind nemotivarea notificării. Instanţa de fond a susţinut că actul contestat de reclamantă cuprinde toate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011. Urmare a cestui argument, susţine recurenta că instanţa a avut în vedere faptul că reclamanta nu este îndreptăţită să solicite comunicarea unor date suplimentare celor deja incluse în notificare, argument total eronat.

A arătat recurenta că pârâta CNAS nu a prezentat nicio explicaţie faţă de situaţia medicamentelor indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, respectiv motivele pentru care valoarea comunicată a consumului corespunzător unor cantităţi mult mai mari decât cele puse pe piaţă.

Din datele cuprinse în notificare şi din înscrisurile depuse de CNAS în faţa primei instanţe rezultă lipsa documentelor primare care au condus la rezultatul valorii consumului indicat în notificare, respectiv la valoarea procentului "p". Ca urmare a acestei lipse totale de transparenţă în comunicarea datelor ce stau la baza achitării contribuţiei, nici contribuabilul şi nici instanţa nu pot efectua o verificare efectivă a realităţii acestora.

Astfel, arată recurenta, deşi CNAS se află în prezenţa unor informaţii complete cu privire la cantitatea şi canalele de consumare a medicamentelor, CNAS nu le-a pus la dispoziţia reclamantei, obligând-o pe aceasta să achite o contribuţie stabilită pe baza unor informaţii pe care nu le poate verifica .

A mai susţinut recurenta că în mod greşit instanţa de fond a respins elementul de nelegalitate referitor la modul de stabilire a bazei de clacul a contribuţiei clawback.

Astfel, în ceea ce priveşte raportarea valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor, instanţa de fond a reţinut că modalitatea de stabilire a contribuţiei este prevăzută printr-un act cu putere de lege, nefiind în căderea instanţei de contencios administrativ să-l înlăture de la aplicare. Această concluzie a instanţei de fond este eronată fiind consecinţa greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material aplicabile în cauză, în special art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

În mod greşit a determinat CNAS baza de calcul a contribuţiei ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu cu valoarea vânzărilor plătitorului de contribuţie.

Instanţa de fond a nesocotit prevederile O.U.G. nr. 77/2011 ce instituie modul de calcul a contribuţiei, mai exact baza asupra căreia se aplică procentul "P".

În acest sens, recurenta a arătat că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată de FUNAS). Însă CNAS a comunicat reclamantei o bază de calcul ce se raportează la valoarea de compensare a medicamentelor, valoare ce cuprinde şi adaosurile comerciale ale altor entităţi de pe lanţul de comercializare-distribuitori şi farmacii.

Interpretarea adoptată de CNAS contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale. O interpretare susţinută de CNAS şi reţinută de instanţa de fond, respectiv aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale percepute pe lanţul de distribuţie şi care reprezintă venituri ale altor entităţi şi taxarea deţinătorului de APP cu privire la acest venituri ce nu sunt ale sale reprezintă o măsură nelegitimă de impunere care încalcă principiile justei aşezări a sarcinilor fiscale prevăzut în art. 56 alin. (2) din Constituţie.

Faţă de această interpretare a instanţei, recurenta a susţinut că acest principiu trebuie interpretat în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori unor beneficii proprii.

O atare modalitate de stabilire şi calcul al contribuţiei trimestriale (taxa Clawback) încalcă şi principiul certitudinii impunerii fiscale, prev. de art. 3 lit. b) din Codul fiscal, întrucât baza de calcul al contribuţiei trimestriale include sume variabile, stabilite de ceilalţi participanţi din lanţul de distribuţie şi de comercializare a medicamentelor.

A mai susţinut recurenta că a fost încălcat principiul certitudinii impunerii prevăzut de art. 3 Codul fiscal, arătând că acolo unde legislaţia naţională oferă interpretări ambigue sau multiple unor drepturi şi obligaţii ale contribuabililor, remediul cel mai la îndemână pentru autorităţi pentru a se conforma CEDO este aplicarea principiului in dubio contra fiscum, dând astfel preferinţă contribuabilului.

Referitor la efectele modului în care CNAS interpretează şi aplică O.U.G. nr. 77/2011, recurenta a arătat că este vorba de o contribuţie specială, impusă doar anumitor persoane (deţinători de APP), stabilită potrivit interpretării date de CNAS, nu doar funcţie de veniturile obţinute de aceştia ca urmare a APP urilor deţinute ci şi în funcţie de veniturile altor persoane (distribuitorii şi farmaciile), împrejurare care conduce la situaţia în care deţinătorii de APP plătesc o contribuţie pentru venituri pe care nu le realizează ei ci alte persoane, situaţie care, în susţinerea recurentei este de natură să încalce principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale stabilite de art. 56 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale .

Afirmă recurenta că în materie fiscală, trebuie respectate cele 4 criterii constituţionale, respectiv echitate, proporţionalitate, rezonabilitate şi nediscriminare, criterii, care în aprecierea recurentei sunt nesocotite în modul în care CNAS aplică O.U.G. nr. 77/2011 întrucât deţinătorii de APP ajung să suporte o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit ci de cel al altor entităţi, aceasta întrucât din bugetul FNUASS, respectiv al MS nu este suportat doar preţul de vânzare al deţinătorului de APP, ci preţul final cu care medicamentul ajunge la pacient, preţ care includ şi adaosurile comerciale care constituie veniturile distribuitorilor şi farmaciilor.

Referitor la deţinătorul de APP în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, recurenta a susţinut că specificul relaţiilor comerciale de pe lanţul de distribuţie arată, pe de o parte, că farmaciile şi distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar pe de altă parte, deţinătorii de APP nu au relaţii juridice directe cu casele de asigurări.

A mai susţinut recurenta că nu există mai multe categorii de deţinători de APP şi că nu există temei pentru a susţine că deţinătorilor de APP li se decontează din FUNASS şi din bugetul MS contravaloarea medicamentelor, ci, dimpotrivă farmaciilor şi spitalelor li se decontează de către casele judeţene contravaloarea amintită, iar aceste entităţi, în baza raporturilor contractuale pe care le au cu distribuitorii, urmează să-şi achite datoriile faţă de aceştia.

Astfel, deţinătorii de APP reprezintă furnizorii ai distribuitorilor, aceştia din urmă fiind furnizori ai spitalelor şi farmaciilor, acestea din urmă abia facturând către casele de asigurări de sănătate preţul final al medicamentului, respectiv preţul către casele de asigurări de sănătate preţul final al medicamentului, respectiv preţul la care medicamentul respectiv a fost compensat/decontat, preţ format din adaosul comercial al farmaciei plus preţul cu care medicamentul este achiziţionat de la distribuitor. Preţul cu care medicamentul este achiziţionat de la distribuitor include preţul producătorului (preţul cu care cumpără medicamentul distribuitorul de la producător) şi adaosul distribuitorului.

Preţul producătorului (deţinătorul de APP) se stabileşte în baza prevederilor Ordinului nr. 75/2009 .

Distribuitorii şi farmaciile nu sunt simpli interpuşi ci urmăresc propriile avantaje comerciale .

Deţinătorul de APP nu poate influenţa adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori şi farmacii astfel încât să stabilească preţul final al medicamentului, prin urmare deţinătorii de APP nu au nicio plajă de valori cu care pot opera modificări ale preţurilor de producător astfel încât să încerce să acopere povara contribuţiei clawback.

Modalitatea de interpretare şi aplicare a O.U.G. nr. 77/2011 este lipsită de proporţionalitate

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta ideea, cu care recurenta nu este de acord, că este posibilă stabilirea unui impozit sau a unei contribuţii care să privească activitatea sau veniturile unor terţi, apreciază recurenta, că în cazul de faţă, această obligaţie este neproporţională. Tocmai mecanismelor de calcul a preţului medicamentului şi modul de stabilire a adaosurilor comerciale - care în cazul medicamentelor ieftine pot adăuga aprox. 41% la preţul de producător - conduc la concluzia nesocotirii condiţiei proporţionalităţii contribuţiei.

În concluzie, recurenta a susţinut că în mod greşit a respins instanţa de fond elementul de nelegalitate privind includerea a numeroase medicamente ce nu puteau fi puse pe piaţă în perioada de referinţă - trimestrul II 2015.

Cu privire la problema includerii în notificare a unor medicamente ce nu puteau fi puse pe piaţă în trimestrul de referinţă, instanţa de fond s-a limitat în a prelua integral afirmaţiile făcute de CNAS prin întâmpinare, fără a examina în niciun fel argumentele reclamantei.

În primul, rând a arătat că notificarea cuprinde medicamente care nu mai au APP valabil, referindu-se aici, la situaţia medicamentelor având codurile CIM: W08618001, W12819002, W54515006, W54516006, x I(anexa 4 a cererii de chemare în judecată).

Nefiind vorba de medicamente cu APP valabil deţinut de recurentă, CNAS nu are nici un temei legal pentru a comunica reclamantei valoare consumului acestor medicamente. Pe cale de consecinţă, niciunul din aceste,medicamente nu putea fi acordat asiguraţilor în perioada de referinţă, astfel încât este nelegală includerea respectivelor coduri CIM în cuprinsul notificării a cărei anulare o solicită.

În al doilea rând, a arătat la instanţa de fond că notificarea cuprinde medicamente care erau expirate cu mult înaintea perioadei de referinţă, referindu-se la următoarele medicamente cu coduri CIM: W08618001, W12819002, W54515006, W54516006.

Nici cu privire la aceste medicamente CNAS nu a făcut dovada faptului că ar fi fost consumate în realitate. Mai mult, instanţa de fond nu a motivat în nici un fel respingerea argumentelor prezentate de reclamantă, limitându-se în a prelua tale quale cele menţionate de CNAS prin întâmpinare.

În ala treilea rând, a susţinut la instanţa de fond că notificarea cuprindE medicamente ce nu se regăsesc în declaraţia privind medicamentele pentru care se datorează contribuţia, astfel cum a fost depusă de reclamantă pentru perioada de referinţă, acestea având codurile CIM: W08618001, W02635001, W02636001, W02637001, W55766002, W54546002, W12819001, W12819002, W1349001, W54295001, W56785001, W60869001. Răspunsul CBAS a fost unul care nu poate justifica legal includerea medicamentelor în notificare.

În al patrulea rând, a arătat la instanţa de fond că notificare cuprindea medicamente care nu au preţ avizat în condiţiile legii, aceasta fiind situaţia medicamentelor W5456002, x, W12819002, W1349001, W54295001, W56785002, W61459001, W42808001 care nu se regăsesc în Catalogul Naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă/CANAMED) valabil în perioada referinţă -2015- luna ianuarie, neavând preţul avizat în conformitate cu prevederile legale incidente.

De altfel, CNAS a recunoscut prin întâmpinare depusă la instanţa de fond (pa8.10)că aceste medicamente au avut ultimul preţ avizat în CANAMED cu mult înaintea perioadei de referinţă vizată de speţă (trim. II 2015), chiar CNAS făcând referire la perioade precum trim. IV 2013, trim. I 2015, Trim I 2012, trim I 2011.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefundat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl formează: - anularea adresei nr. x/03.09.2015 prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă; -obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei; - obligarea CNAS la comunicarea către reclamantă a consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor proprii, în trimestrul II 2015.

Prin notificarea nr. x/30.07.2015, CNAS a comunicat reclamantei datele necesare în vederea stabilirii şi plăţii contribuţiei prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, rezultând din cuprinsul notificării că valoarea procentului "p" pentru trimestrul II 2015 este de 23,97%, că elementele CTt şi Bat din formula de calcul prevăzută la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 nu includ TVA, iar Bat este de 1.515 milioane RON.

Prin aceeaşi notificare, pârâta a transmis reclamantei valoarea aferentă consumului de medicamente, precizând că aceasta conţine TVA, ce urmează a fi dedus de către reclamantă.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva notificării nr. x/2015, solicitând în cuprinsul acesteia şi comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor sale, contestaţia fiind respinsă prin adresa nr. x/03.09.2015.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

A. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond, în propria analiză, a examinat situaţia de fapt, făcând referire la toate probele administrate, coroborate cu criticile aduse prin acţiunea reclamantei şi cu apărările formulate de intimaţi, a analizat temeinicia acţiunii formulate făcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea şi împrejurarea în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamantă şi cu cele ale apărării.

Contrar susţinerilor recurentei, motivarea reflectă raţionamentul instanţei, dispoziţiile legale aplicate situaţiei de fapt; judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părţi, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu impun un răspuns detaliat pentru fiecare argument al reclamantului sau al pârâtului, în condiţiile în care instanţa a răspuns explicit motivelor şi apărărilor, atât cu privire la cele esenţiale cât şi la cele subsidiare sub aspectul situaţiei de fapt şi de drept invocate.

Împrejurarea că, în considerentele hotărârii, argumentele de fapt şi de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de către recurentă, nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu înseamnă că hotărârea nu a fost motivată, sau că nu a fost judecat fondul cauzei, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ.

Nu constituie argumente concludente, prin prisma acestui motiv de casare, nici pretinsa lipsă de motivare a hotărârii pe considerentul că instanţa nu se pronunţă asupra unor argumente, cum ar fi cele referitoare la greşita stabilire a bazei de calcul a contribuţiei, sau că greşit au fost respinse anumite apărări cu privire la includerea în valoarea consumului a unor medicamente, care au fost analizate şi înlăturate motivat de prima instanţă.

B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

a). Cu privire la critica recurentei referitoare la faptul că notificarea CNAS nu este motivată în fapt, recurentei fiindu-i imposibil să verifice realitatea valorilor consumului comunicat de CNAS, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că actul contestat de reclamantă cuprinde toate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, iar valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente, care include şi TVA, a fost transmisă de CNAS în format electronic persoanelor prev. la art. 1, în temeiul art. 5 alin. (7) din aceeaşi ordonanţă, iar procentul "p" pentru trimestrul II 2015 a fost calculat potrivit formulei prev. de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011.

Astfel, pentru trimestrul II 2015, ca urmare a modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 69/2014, potrivit art. 5 alin. (4) din OU nr. 77/2011, casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS în baza raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente suportate din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătătii.

Verificând motivul de nulitate al nemotivării notificării, prima instanţă în mod corect a reţinut că aceasta cuprinde referiri la dispoziţiile legale aplicabile, precum şi datele pe care legea obliga a fi comunicate către reclamantă.

Susţinerile recurentei reiterate în recurs cu referire la nemotivarea notificării confirmă concluzia primei instanţe în sensul că, în realitate reclamanta este nemulţumită de faptul că nu i-au fost comunicate, o dată cu notificarea, toate datele necesare pentru a putea verifica corectitudinea datelor transmise şi realitatea acestora, prin raportare la comunicările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate.

Recurenta reclamantă nu invocă în realitate nemotivarea notificării ci imposibilitatea verificării datelor comunicate de CNAS cu privire la sursele efective ale consumurilor pe canalele de eliberare a medicamentelor, ceea ce nu constituie premisa verificării raţionamentului CNAS, aşa cum afirmă aceasta, ci urmăreşte obţinerea unor date suplimentare a căror comunicare nu-i revine CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011. În acest sens, singurele elemente necesare sunt cele care privesc consumul de medicamente pe fiecare canal (potrivit opiniei Consiliului Concurenţei nr. CB/7542/20.09.2013).

Astfel, începând cu trimestrul II 2015, intimata-pârâtă a afişat pe site-ul său valorile de consum ale medicamentelor prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 înregistrate în Sistemul Informativ Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor menţionate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011.

Principiile transparenţei şi previzibilităţii fiscale trebuie coroborate cu principiul confidenţialităţii datelor furnizate.

b). Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei în ceea ce priveşte raportarea valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor, instanţa de fond a reţinut în mod corect că modalitatea de stabilire a contribuţiei este prevăzută printr-un act cu putere de lege, nefiind în căderea instanţei de contencios administrativ să-l înlăture de la aplicare. Această concluzie a instanţei de fond nu este eronată şi nici nu este consecinţa greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material aplicabile în cauză, în special art. 3 din O.U.G. nr77/2011, aşa cum în mod greşit afirmă recurenta.

Susţinerea recurentei-reclamante priveşte neconstituţionalitatea normei şi nu nelegalitatea actului administrativ ce a fost emis în conformitate cu norma legală.

Referitor la încălcarea principiilor fiscalităţii, prin includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en detail aceste produse, Înalta Curte urmează să înlăture susţinerile recurentei.

În ceea ce priveşte includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en detail aceste produse, instanţa de fond a reţinut corect că, în raport cu prevederile art. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 77/2011 şi procedura de raportare a consumului de medicamente, prevăzută de art. 5, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, iar consumul raportat de farmacii include şi adaosuri comerciale (adaosul comercial de distribuţie, respectiv adaosul comercial de farmacie), calculate potrivit art. 20 şi 21 din Ordinul nr. 75/2009.

Norma legală, astfel cum a fost interpretată de CNAS, a făcut obiectul mai multor excepţii de neconstituţionalitate, respinse de către instanţa de contencios constituţional, cu titlu exemplificativ Deciziile nr. 668/2014, nr. 665/2014 şi nr. .789/2015.

În deciziile sus-menţionate, Curtea Constituţională s-a referit şi la faptul că o atare interpretare nu încalcă principiul certitudinii fiscale, echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, deoarece DAPP beneficiază de un real avantaj, are certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor, iar măsurile instituite sunt în acord cu prevederile constituţionale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi nu aduce atingere prevederilor din art. 1 par. 2 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de acestea, Înalta Curte consideră că argumentele aduse de recurenta-reclamantă în favoarea unei interpretări contrare nu pot fi luate în considerare.

Critica vizând nemotivarea hotărârii recurate din perspectiva neluării în considerare a argumentelor vizând includerea TVA în baza de calcul a contribuţiei este nefondată întrucât, în contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, judecătorul fondului a reţinut disp. art. 5 alin. (3) şi (7) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cu care:

"(3) Stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 1, după deducerea TVA-ului de către aceştia din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate conform alin. (7). Contribuţia trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8)"; . . . . . . . . . . . ."(7) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prin modificările aduse disp. art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, prin O.U.G. nr. 69/2014, legiuitorul a menţionat expres faptul că stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plată, după deducerea de către acestea a TVA-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial transmis.

Înalta Curte reţine, astfel, că nu sunt fondate criticile recurentei în ceea ce priveşte includerea în consum a valorii adaosurilor de pe lanţul de distribuţie, întrucât, aşa cum rezultă din prevederile art. 3 şi art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, coroborate şi cu Decizia nr. 665/2014 a Curţii Constituţionale, contribuţia clawback se raportează la o bază de calcul constând în valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente (din care se scade valoarea TVA), aşa cum este suportat din FNUASS şi din bugetul MS, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, iar nu la o bază de calcul constând în valoarea vânzărilor deţinătorului de autorizaţii de punere pe piaţă.

Curtea Constituţională a subliniat în jurisprudenţa sa că această contribuţie trimestrială a fost reglementată în considerarea împrejurării că deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă şi celorlalţi subiecţi implicaţi în distribuţia medicamentelor. Pentru vânzarea medicamentelor, aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat chiar cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, fiind prin urmare, firesc ca acest adaos să intre în baza de calcul a contribuţiei.

Includerea adaosurilor în consumul comunicat reclamantei nu reprezintă o dublă impunere din punct de vedere al reclamantei, împrejurarea că operatorii economici care comercializează medicamente plătesc impozite pentru aceste adaosuri nu poate conduce la concluzia unei duble impuneri, reclamanta criticând practic modul de reglementare a taxei parafiscale.

Or, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia nr. 245/21.05.2013, "taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Susţinerea recurentei că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, aceste adaosuri nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitorii en gross şi en detail, nu poate fi reţinută, întrucât la introducerea pe piaţă a unui produs titularii contribuţiei cunoşteau faptul că nu vor plăti o taxă raportată doar la preţul de producător.

Astfel cum s-a reţinut prin decizia Curţii Constituţionale nr. 484/25.09.2014, "în aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus". Această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de APP.

În lipsa unor argumente concrete legate de modul de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie în realitate critici ce vizează justeţea reglementării şi nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii, având o marjă de apreciere redusă, acte care constituie obiectul controlului jurisdicţional.

Prin urmare, susţinerea recurentei referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea bazei de calcul raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, valoarea ce cuprinde şi adaosurile comerciale ale altor entităţi de pe lanţul de comercializare - distribuitori şi farmacii, este nefondată.

Pe de altă parte, până la momentul actual, Curtea Constituţională nu a revenit asupra jurisprudenţei sale, neputând fi, aşadar, înlăturate de la aplicare de către instanţa de contencios administrativ, în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea notificării emise în temeiul art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, întrucât lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei judecătoreşti competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

c). Este nefondată, de asemenea, şi critica recurentei privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, a certitudinii impunerii. Astfel cum corect a reţinut judecătorul fondului, reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la legalitatea consumului, ci a susţinut la modul general că, formula de calcul a contribuţiei trimestriale prevăzuta de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 se raportează la valori furnizate in exclusivitate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, greu de verificat de către operatorii economici, plătitorul contribuţiei fiind obligat să suporte sarcini fiscale penru veniturile realizate de alte entităţi.

În ceea ce priveşte sintagma "valoarea consumului de medicamente", în mod legal s-a reţinut că se referă la valoarea totală a medicamentelor pentru care reclamanta deţine APP, care au ajuns la consumatorul final în perioada de referinţă, aşadar acea valoare care a fost raportată pentru trimestrul respectiv de farmacii şi unităţi spitaliceşti aferent vânzărilor ei, suportat din Fondul Naţional de asigurări sociale de sănătate.

Aşadar, este neîntemeiat acest motiv, prima instanţă reţinând că în mod corect CNAS a comunicat valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă acest preţ final include şi eventuale adaosuri, acest aspect nefiind nici nelegal şi nici discriminatoriu.

În concluzie, Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond potrivit căreia între momentul vânzării de către DAPP a medicamentelor către depozite şi momentul vânzării acestora în farmacii către consumatorul final intervine în mod logic un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului II 2015, dar care au fost consumate în trimestrul II 2015, care, aşadar, au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor şi unităţilor spitaliceşti în perioada de referinţă.

d). Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei potrivit căreia notificarea cuprinde medicamente ce nu se regăsesc în declaraţia privind medicamentele pentru care se datorează contribuţia, astfel cum a fost depusă de reclamantă pentru perioada de referinţă, sau unele medicamente erau expirate în perioada de referinţă, iar alte medicamente nu ar trebui să intre în baza de calcul a contribuţiei, notificarea contestată cuprinzând anumite coduri CIM eronate.

În cadrul acestei critici, recurenta a arătat că aceastea au fost invocate şi în faţa instanţei de fond, însă prima instanţă nu a făcut altceva decât să preia tale quale apărările pârâtei.

Înalta Curte reţine că, în analizarea probelor care au stat la baza pronunţării soluţiei raportat la situaţia de fapt, în aflarea adevărului, instanţa poate primi apărările/criticile uneia dintre părţi asupra cauzei, critica recurentei nefiind fondată.

Astfel, Înalta Curte reţine că medicamentele faţă de care se susţine că în mod eronat au fost cuprinse în consum, raportate de furnizorii de servicii medicale la casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienţilor în trim. II- 2015, se regăsesc în lista medicamentelor pentru care recurenta datorează contribuţia trimestrială depusă de reclamantă la CNAS, prin urmare, având în vedere decalajul existent între data achiziţionării şi data eliberării către pacient a medicamentelor de către frurnizorii de servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligaţia de plată a contribuţiei nu este înlăturată chiar dacă pentru respectivele medicamente codurile CIM s-au schimbat, între timp APP şi-a pierdut valabilitatea sau anumite medicamente nu mai au preţ avizat în Canamed, cât timp aceste evenimente au intervenit ulterior vânzării şi nu au împiedicat eliberarea respectivelor medicamente către pacienţi. Astfel, raportat la cele invocate, se reţin următoarele;

Referitor la medicamentele codificate WO2635001, W02636001, W02637001, W55766002, cu privire la care reclamanta susţine că nu au fost asumate pentru plata contribuţiei trimestriale, se reţine că acestea au fost raportate numai de furnizori de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, eliberate pacienţilor în trim. II 2015 şi se regăsesc în lista medicamentelor pentru care reclamanta înţelege că datorează contribuţia trimestrială, depusa cu adresă de înaintare la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare, unde a fost înregistrată cu nr. RG 4523/02.04.2013.

Totodată, medicamentele codificate W02635001, W02636001, W02637001, W55766002 au avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, astfel: - pentru W02635001, W02636001, W02637001 perioada TRIM. II 2009 - TRIM. III 2015; - pentru W55766002 perioada TRIM IV 2010 - TRIM III 2015.

Inclusiv pentru trim. II 2015 sunt incidente dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1523/16.12.2014 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului, sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor ia medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România, care a intrat în vigoare începând cu 01.01.2015, şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 384/31.03.2015 privind prorogarea termenului prevăzut la art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România.

Referitor la medicamentele codificate W12819001 şi W60869001, cu privire la care recurenta susţine că acestea nu au fost asumate pentru plata contribuţiei trimestriale, acestea au fost raportate de furnizorii de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, eliberate pacienţilor în trim. II 2015 şi se regăsesc în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, depusă de reclamantă cu adresă de înaintare la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, unde a fost înregistrată cu nr. RG9958/08.07.2015.

Totodată, medicamentele codificate W12819O01 şi W60869001 au avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, astfel: - W12819001 TRIM II 2013 - TRIM III 2015; - W608690Q1 TRIM 12015 - TRIM III 2015. Prin urmare aceste medicamente au avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii inclusiv pentru trim. II2015.

Referitor la medicamentele codificate W54560002, W54295001 şi W56785002, se reţine că acestea au fost raportate de furnizorii de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente, suportate din Fondui naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, eliberate pacienţilor în trim. II 2015 şi se regăsesc în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială depusă de reclamantă cu adresă de înaintare la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, unde a fost înregistrată cu nr. RG478/11.01.2015.

Totodată medicamentele codificate W54560002, W54295001 şi W56785002 au avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, astfel:

- W54560O02 TRIM 1 2010, -TRlM IV 2014; -W54295001 TRIM I 2010 -TRIM IV 2013; -W56785002 TRIM 1 2012 - TRIM II 2014.

Referitor la medicamentul codificat W13490001, se reţine că acesta a fost raportat de furnizorii de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicament, suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, eliberat pacienţilor în trim. II 2015 şi se regăseşte în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, depusă de reclamantă cu adresă de înaintare la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare, unde a fost înregistrată cu nr. RG4523/02.04.2013.

Totodată, medicamentul codificat W13490001 a avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, (perioada trim. II 2009 - trim. II 2014), iar intre data de achiziţie a medicamentului de către deţinătorii de autorizaţii de procurare/comercializare, deţinere (depozitarej/manipulare, livrare, facturare, import paralel (distribuitori angro), pe de o parte, şi ulterior de către furnizorii de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi şi centre de dializă)/furnizorii de medicamente (farmacii cu circuit deschis), pe de altă parte, şi data de eliberare către pacient (consum) poate exista un decalaj important de timp, iar în cadrul lanţului de distribuţie deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă comercializează medicamente prin intermediul mai multor distribuitori angro de medicamente

Referitor la medicamentele codificate WS4515006 şi W54516006, cu privire la care recurenta a susţinut că nu au autorizaţie de punere pe piaţă valabilă, nu apar în Nomenclatorul ANMDM şi că au expirat înaintea perioadei de referinţă, Înalta Curte reţine că acestea au fost raportate numai de furnizorii de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, eliberate pacienţilor în trim. II 2015 şi se regăsesc în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, depusă de reclamantă cu adresă de înaintare la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, unde a fost înregistrată cu nr. RG9958/08.07.2015.

Totodată, medicamentele codificate W54515006 şi W54516006 au avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, astfel: - W54515006 - TRIM I 2010 - TRIM I 2015; - W54516006 - TRIM I 2010 -TRIM I 2015.

Întreruperea APP-ului din data de 22.07.2014 permite menţinerea în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităţilor distribuite în reţeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizaţiei de punere pe piaţă, iar în Nomenclatorul de medicamente postat pe pagina de internet a Agenţiei Naţionaie a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) sunt prezentate informaţii valabile la o anumită dată calendaristică, fără să se precizeze situaţia evoluţiei în timp a statutului unei autorizaţii de punere pe piaţă pentru fiecare cod de identificare al medicamentului.

Referitor la medicamentele codificate W08618001 şi W42808001, cu privire la care recurenta a susţinut că nu au autorizaţie de punere pe piaţă valabilă, nu apar în Nomenclatorul ANMDM sau că au expirat înaintea perioadei de referinţă, acestea au fost raportate de furnizorii de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, eliberate pacienţilor în trim. II 2015 şi se regăsesc în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială depusă de către reclamantă cu adresă de înaintare la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, unde a fost înregistrată cu nr. RG10217/10.09.2012.

Totodată, medicamentele codificate W08618001 şi W42808001 au avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, astfel: -W08618001 - TRIM IV 2008 - TRIM I 2012; - W42808001 - TRIM IV 2008-TRIM I 2011.

Referitor la medicamentul codificat W12819002, cu privire la care recurenta susţine că nu are autorizaţie de punere pe piaţă valabilă, nu apare în Nomenclatorul ANMDM şi că a expirat înaintea perioadei de referinţă, acesta a fost raportat de furnizorii de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicament, suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, eliberat pacienţilor în trim. II 2015 şi se regăseşte în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, depusă de reclamantă la CNAS în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, unde a fost înregistrată cu nr. RG13514/09.10.2013.

Totodată, medicamentul codificat W12819002 a avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii în perioada trim. II 2009 - trim. I 2013, iar între data de achiziţie a medicamentului de către deţinătorii de autorizaţii de procurare/comercializare, deţinere (depozitare)/manipulare, livrare, facturare, import paralel (distribuitori angrd), pe de o parte, şi ulterior de către furnizori de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi şi centre de dializă)/furnizorii de medicamente (farmacii cu circuit deschis), pe de altă parte, şi data de eliberare către pacient (consum) poate exista un decalaj important de timp, în cadrul lanţului de distribuţie deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă comercializează medicamente prin intermediul mai multor distribuitori angro de medicamente.

Nomenclatorul de medicamente postat pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) prezintă informaţii valabile la o anumită dată calendaristică fără să precizeze situaţia evoluţiei în timp a statutului unei autorizaţii de punere pe piaţă pentru fiecare cod de identificare al medicamentului, iar potrivit datelor transmise în format electronic de călre ANMDM la CNAS, medicamentul codificat W12819002 a fost prezent în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman din 16.12.2014.

Contrar acestor ultime critici ale recurentei, instanţa de recurs reţine că anterior perioadei de referinţă din prezenta cauză - trim II 2015 reclamanta a avut autorizaţie de punere pe piaţă valabilă pentru aceste medicamente, funcţie de care activitate recurentei este supusă plăţii contribuţiei în discuţie.

Între data de achiziţie a medicamentului de către deţinătorii de autorizaţii de procurare/comercializare, deţinere (depozitarej/manipulare, livrare, facturare, import paralel (distribuitori angro), pe de o parte, şi ulterior de către furnizori de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi şi centre de dializă)/furnizorii de medicamente (farmacii cu circuit deschis), pe de altă parte, şi data de eliberare către pacient (consum) poate exista un decalaj important de timp.

În concluzie, ceea ce este relevant în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuţiei trimestriale este data consumului de medicamente şi nu data comercializării lor în lanţul de distribuţie, existând posibilitatea ca între data achiziţionării unui medicament şi data eliberării acestuia către pacient să existe un declaj de timp. Medicamentele în discuţie pot proveni din stocurile anterioare, din stocurile şi achiziţia curentă sau doar din achiziţia curentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2082 din 15 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2019.