Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 41/2004 AI generated

Inadmissibility of appeal against appellate court order extending preventive detention under Article 160d of the Code of Criminal Procedure.

Case Number Decizia nr. 41/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court's order extending preventive detention by 30 days, and ordered the defendant to pay 1,000,000 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned the admissibility of an appeal filed by a defendant against a procedural decision (cloting) of the Supreme Court of Justice, which had extended his preventive detention during the pendency of a criminal appeal for robbery convictions. The decisive legal basis was the principle of legality of legal remedies, specifically the interpretation of Articles 160d and 160c of the Code of Criminal Procedure (as in force at the time), which established that procedural decisions regarding the extension of detention issued by appellate or cassation courts were not subject to further appeal, as the legislation did not provide for a higher court to review such decisions, rendering the appeal inadmissible for lack of a statutory basis.

Legislator headnote

AI generated

art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) C. proc. pen, art. 160c C. proc. pen, art. 160a C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against appellate court order extending preventive detention under Article 160d of the Code of Criminal Procedure: Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că, „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Keywords

AI generated
extension of detention judicial review code of criminal procedure procedural costs statutory basis appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 160d C. proc. pen
a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și, prin încheierea pronunțată la data menționată, a dispus prelungirea acesteia cu câte 30 zile.
art. 160d alin. (1) C. proc. pen
a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C.
art. 160c alin. (1) C. proc. pen
Așa fiind și cum, prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G.
art. 160c C. proc. pen
160d și art. 160c C. proc. pen.
art. 160a C. proc. pen
160b, cu trimitere la art. 160a C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1094 din 12 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul L.M.D., la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie.

Curtea de Apel București, secția a I-a penală, prin decizia penală nr. 117 din 4 martie 2003, a respins recursul declarat, între alții, de acest inculpat, împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul L.M.D. și R.V. au declarat recurs, pentru judecarea cărora s-a fixat termen la 18 iunie 2003.

La data de 14 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs în dosarul nr. 1435/2003, când a fost fixat termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpaților menționați, a constatat că aceasta a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe și că, în primă instanță, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii. Ca atare, observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și, prin încheierea pronunțată la data menționată, a dispus prelungirea acesteia cu câte 30 zile.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul L.M.D. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, se prevede că, „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat, conform art. 375 alin. (1), pentru judecarea apelului sau la termenul fixat, conform 38512 alin. (1), pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că, „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum, prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe, prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că, pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că, prin art. I pct. 25 și 26 din O.U.G. nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, art. 160d și art. 160c C. proc. pen. au fost abrogate.

În același sens sunt, însă, dispozițiile art. 160b, cu trimitere la art. 160a C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență, privitoare la modificarea Codului de procedură penală, nu a vizat condițiile de exercitare a recursului în procesul penal, așa încât, acestea rămân în continuare așa cum au fost reglementate, prin Cap. III al Titlului II din Partea specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de control judiciar, recursul declarat nu poate declanșa controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul de reglementare, cu referire și la caracterul normelor procedurale, calea de atac apare ca o calitate a hotărârii judecătorești.

Ca atare, o hotărâre judecătorească, sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute de lege la data pronunțării acesteia.

În consecință, admisibilitatea recursului declarat de inculpat este examinată, în raport de exercitarea acestuia, cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală, la data pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece, în acest mod, s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor de judecată.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări, decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul L.M.D., împotriva încheierii din 16 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1435/2003, ca inadmisibil.

Obligă pe inculpatul L.M.D. să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, astăzi, 14 ianuarie 2004, în ședință publică.