Accessory intervention in administrative litigation: insufficiency of neighborly interest lacking material or moral benefit

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 8 martie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a respins cererea de intervenţie accesorie, ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 8 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche A. şi B. S.R.L. au declarat recurs.

În motivarea recursurilor, care conţin critici identice, se arată că în analizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de intervenţie, instanţa a reţinut în mod neîntemeiat că nu ar fi îndeplinită condiţia interesului juridic, apreciind că folosul moral sau material al intervenientului ar fi o condiţie suplimentară justificării unui interes juridic în cauză.

Aceasta interpretare adaugă la lege şi este contradictorie din perspectiva textului de lege invocat, întrucât în realitate interesul terţului intervenient în cazul intervenţiei accesorii poate fi exclusiv un folos material sau moral propriu, nefiind două condiţii distincte de admisibilitate, respectiv pe de o parte interesul, iar pe de altă parte folosul.

În opinia recurenţilor instanţa s-a rezumat exclusiv la anumite paragrafe din cererea de intervenţie, omiţând să se pronunţe şi asupra aspectelor învederate de terţ în raport cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului învecinat, ce atrăgeau un evident interes al terţului în prezenta cauză, fiind în opinia acestuia singurul în măsură să aprecieze dacă cel puţin, în parte, motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant se susţin sau nu. Evident că la acest moment terţul intervenient nu poate opune un drept propriu, dar are un interes evident în a interveni în proces în lumina unui potenţial drept al său, ce urmează a fi valorificat în viitor.

De-a lungul anilor, recurentul-reclamant din prezenta cauză a încercat în repetate rânduri să-şi însuşească tot terenul din imobil, aceste intervenţii ale sale fiind stopate prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti nefavorabile acestuia, respectiv sentinţa civilă nr. 221/12.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Interesul terţului intervenient este mult mai extins decât reţinerile instanţei atunci când a analizat această condiţie de admisibilitate.

De asemenea, se mai susţine că este contradictorie motivarea instanţei, care subliniază în susţinerea soluţiei că doar un proprietar vecin afectat de autorizaţie sau construcţie ar avea interes în a interveni în cauză, dând o interpretare discriminatorie şi în afara prevederilor art. 61 şi urm. C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, instanţa apreciază că în această materie, cererile de intervenţie accesorie ar fi admisibile doar dacă sunt formulate în susţinerea reclamanţilor, ceea ce este o interpretare în afara legii, nespecificată de Legea contenciosului administrativ şi fără nicio trimitere la vreo prevedere a C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii C. şi D. S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor formulate prin întâmpinare, în raport cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Având în vedere faptul că motivele de recurs sunt identice, Înalta Curte le va analiza şi va răspunde criticilor formulate prin considerente comune.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.

(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Cererea de intervenţie principală este cererea prin care terţul care intervine din proprie iniţiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părţi, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenţia principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale, deci atât a reclamantului, cât şi a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terţul intervenient ar putea să formuleze aceeaşi pretenţie pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenţiei accesorii, terţul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terţul trebuie să urmărească obţinerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine, deoarece activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deşi, C. proc. civ. nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de intervenţie accesorie ca inadmisibilă reţinând că interesul invocat este reprezentat de intenţia de a păstra o relaţie de bună vecinătate cu intimatul-pârât, bună vecinătate ce ar putea duce la edificarea unui gard comun nou amplasamentului real al proprietăţilor, gardul actual fiind inestetic şi învechit, aşa cum se susţine în cererea de intervenţie.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii A. şi B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 8 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.