Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3893/2020 AI generated

Limits of post-judgment clarification procedure: Prohibition on using Art. 443 CPC to introduce new defenses or modify operative dispositive

Case Number Decizia nr. 3893/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the appeal filed by the tax authority, thereby upholding the lower court’s refusal to allow a clarification of the judgment and leaving in force the appellate decision that suspended the execution of a tax installment payment decision pending the final ruling on the annulment of that administrative act. The dispute concerned the tax authority’s attempt to clarify the operative part of a suspension order, arguing that the lower court’s reasoning was insufficient and that the clarification request was procedurally valid, whereas the company argued that the request effectively sought to modify the judgment by introducing new inadmissibility defenses not previously raised in the main proceedings. Relying on the Code of Civil Procedure and the Law on Administrative Litigation, the court held that the procedure for clarifying a judgment’s operative part is strictly limited to resolving ambiguities or contradictions affecting enforcement and cannot be used to introduce new legal arguments, modify the solution, or supplement the reasoning, as such substantive changes are reserved for ordinary legal appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 443 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Limits of post-judgment clarification procedure: Prohibition on using Art. 443 CPC to introduce new defenses or modify operative dispositive: The dispute concerned the tax authority’s attempt to clarify the operative part of a suspension order, arguing that the lower court’s reasoning was insufficient and that the clarification request was procedurally valid, whereas the company argued that the request effectively sought to modify the judgment by introducing new inadmissibility defenses not previously raised in the main proceedings. Relying on the Code of Civil Procedure and the Law on Administrative Litigation, the court held that the procedure for clarifying a judgment’s operative part is strictly limited to resolving ambiguities or contradictions affecting enforcement and cannot be used to introduce new legal arguments, modify the solution, or supplement the reasoning, as such substantive changes are reserved for ordinary legal appeals.

Keywords

AI generated
operative part of judgment procedural review tax procedure enforcement of ruling Civil Procedure Code suspension of payments

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Main legal ground for dismissing the appeal in the administrative dispute.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 25131/2.04.2019 emisă de către DGAMC, până la pronunţarea de către instanţa de fond asupra acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 178 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a suspendat executarea Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 25131/02 04 2019 emisă de DGAMC până la pronunţarea instanţei de fond.

Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 178/10.07.2019.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 31/2019 din 25 septembrie 2019, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată şi a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 178/10.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia, formulată de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L. Sibiu.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii nr. 31 din 25. septembrie 2019 pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs se arată că încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci prima instanţă invocă în mod succint faptul că cererea de lămurire excede cadrului procesual determinat de părţi.

În opinia recurentei, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să îşi invoce propriile aprecieri, fără a arăta care ar fi noile presupuse apărări invocate de DGAMC, ceea ce echivalează cu nemotivarea nici în fapt şi nici în drept a încheierii criticate.

De asemenea, se mai susţine că prima instanţă în mod nelegal a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 178/10.07.2019, reţinând în mod eronat faptul că DGAMC tinde la formularea de noi apărări.

Lămurirea dispozitivului unei hotărâri presupune doar clarificarea dispozitivului hotărârii, şi nu modificarea acestuia sau completarea considerentelor hotărârii (aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în considerentele Deciziei nr. 70 din data de 25 ianuarie 2017).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L. Sibiu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul încheierii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea încheierii se regăsesc toate susţinerile invocate de părţi astfel că încheierea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 443 din C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.

Obiectul lămuririi sau al interpretării vizat de dispoziţiile legale mai sus citate are în vedere clarificarea dispoziţiilor contradictorii ale hotărârii judecătoreşti. Această posibilitate de interpretare oferită de C. proc. civ. instanţei, după pronunţarea hotărârii, aşadar după ce s-a dezinvestit are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al menţiunilor din dispozitiv.

Înalta Curte constată că mod corect, instanţa de fond a apreciat netemeinică solicitarea recurentei în contextul argumentelor invocate în cererea acesteia de «lămurire» a dispozitivului, reţinând că de fapt aceasta urmăreşte modificarea soluţiei pronunţate, prin invocarea unei anumite inadmisibilităţi a cererii de suspendare, aspecte ce nu au fost invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, Înalta Curte constată că temeinic şi legal s-a apreciat că motivele invocate de către recurenta-petentă sunt contrazise de însăşi întâmpinarea formulată de aceasta pe fondul cauzei, prin care se invoca lipsa criteriilor şi condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, fără a se invoca o eventuală inadmisibilitate a cererii de suspendare în contextul actului administrativ.

Jurisprudenţa instanţei supreme atestă clar că procedura specială de lămurire a dispozitivului poate fi folosită de părţi doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar, fapt ce poate crea dificultăţi în procedura de executare silită, nefiind o cale menită să ducă la anularea ori modificarea titlului executoriu, întrucât o astfel de finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii nr. 31/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.