Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3835/2019 AI generated

Recovery of EU rural development aid for artificial entity creation and failure to maintain minimum viability

Case Number Decizia nr. 3835/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the cassation appeal filed by the applicant company, thereby upholding the lower court’s judgment and confirming the validity of the administrative decision and the inspection report that ordered the full recovery of non-refundable financial aid. The dispute concerned the validity of an administrative authority’s determination that a rural development project beneficiary created artificial conditions to obtain funding under Measure 312 and failed to maintain mandatory minimum viability standards, specifically by establishing concerted links with other entities in the same locality and sector. The court ruled that the application of the normative framework governing irregularities and financial corrections to a contract concluded prior to the entry into force of the new regulation did not violate the principles of non-retroactivity or legal certainty, as it applied to the future effects of the situation, and that the existence of artificial conditions was substantiated by physical, structural, and financial indicators proving a coordinated effort to bypass eligibility rules and prevent the creation of genuine rural employment or independent enterprise activity.

Legislator headnote

AI generated

art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Recovery of EU rural development aid for artificial entity creation and failure to maintain minimum viability: The dispute concerned the validity of an administrative authority’s determination that a rural development project beneficiary created artificial conditions to obtain funding under Measure 312 and failed to maintain mandatory minimum viability standards, specifically by establishing concerted links with other entities in the same locality and sector. The court ruled that the application of the normative framework governing irregularities and financial corrections to a contract concluded prior to the entry into force of the new regulation did not violate the principles of non-retroactivity or legal certainty, as it applied to the future effects of the situation, and that the existence of artificial conditions was substantiated by physical, structural, and financial indicators proving a coordinated effort to bypass eligibility rules and prevent the creation of genuine rural employment or independent enterprise activity.

Keywords

AI generated
aid to employment rural development structural funds legal entity application to an administrative authority framework decision

Cited Legislation

AI generated
art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011
- încheierea procesului-verbal în afara duratei de valabilitate a contractului; decăderea pârâtei din dreptul de constatare a neregulilor, fiind depăşită perioada de monitorizare a contractului, cu încălcarea prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011;
art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
x/16.12.2013 şi prin care suspiciunea privind aceeaşi neregulă a fost infirmată; încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul reluării activităţii de constatare a neregulilor, în pofida inexistenţei unor date suplimentare;
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
(6), art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art.
art. 493 din C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
În ceea ce priveşte invocarea prin recursul reclamantei a art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta neformulând, de altfel, critici distincte pe acest aspect.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Or, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 "Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare poate fi reluată de aceeaşi sau altă structură de control prevăzută la art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural provision cited in the operative part to establish the court's jurisdiction and the legal framework for maintaining the lower court's decision.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Main ground for the verdict, cited to reject the cassation appeal as unfounded based on the alleged violations of law and insufficient reasoning.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 32038 din 27.08.2015, emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei administrative, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.07.2015, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 220 din 31 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, şi S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul nr. x din 12.07.2010 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, în vederea finanţării proiectului intitulat "Înfiinţarea microîntreprinderii S.C. A. S.R.L., prin dotarea cu echipamente performante în comuna Ţinteşti, jud. Buzău". Perioada de implementare a proiectului a fost 09.12.2010-21.07.2011, proiectul fiind finalizat, iar ultima plată fiind efectuată la data de 21.07.2011.

În baza formularului IRD 01 "Suspiciunea de neregulă/suspiciune de fraudă", emis de C.R.F.I.R. 2 Sud Est şi aprobat de Directorul General al A.F.I.R., o echipă de control a efectuat o verificare a cazului de suspiciune de nereguli nr. 15965/30.04.2015 privind crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile.

În urma verificării, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.07.2015, în cuprinsul căruia a reţinut că S.C A. S.R.L. a fost înfiinţată artificial, în vederea îndeplinirii aparente a unor condiţii de eligibilitate, scopul final fiind obţinerea finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312, cu depăşirea intensităţii sprjinului financiar.

A doua neregulă reţinută a fost nerespectarea de către reclamantă a criteriului de eligibilitate (EG2) referitor la menţinerea viabilităţii minime obligatorii.

Pentru neregulile constatate, echipa de control a propus recuperarea integrală a sprijinului financiar nerambursabil acordat, iar contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă prin Decizia nr. 35261/24.09.2015.

Instanţa de fond a respins motivat criticile aduse de reclamantă actului administrativ din punct de vedere procedural.

Totodată, a analizat criticile privind greşita reţinere a condiţiilor artificiale, concluzionând în sensul caracterului nefondat al susţinerilor reclamantei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- încălcarea principiului neretroactivităţii, în contextul în care actul administrativ contestat a fost emis în baza O.U.G. nr. 66/2011, intrată în vigoare la data de 30.06.2011, iar contractul a fost încheiat anterior acestei date, respectiv în 7.07.2010;

- încheierea procesului-verbal în afara duratei de valabilitate a contractului; decăderea pârâtei din dreptul de constatare a neregulilor, fiind depăşită perioada de monitorizare a contractului, cu încălcarea prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011;

- nesocotirea principiului irevocabilităţii actului juridic anterior procesului-verbal contestat, emis de aceeaşi autoritate sub nr. x/16.12.2013 şi prin care suspiciunea privind aceeaşi neregulă a fost infirmată; încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul reluării activităţii de constatare a neregulilor, în pofida inexistenţei unor date suplimentare;

- încălcarea principiului fundamental al dreptului la apărare, ca efect al propriilor constatări ale pârâtei, prin care ia act de faptul imposibilităţii reclamantei de a accede la documentaţie; prematuritatea sancţiunii;

- încălcarea principiului comunitar al proporţionalităţii; lipsa neregulii, în condiţiile inexistenţei vreunui prejudiciu;

- lipsa temeiului contractual/legal în sancţionarea pretinsei nerespectări a criteriului de eligibilitate EG2, în condiţiile în care criteriul "realizării viabilităţii minime obligatorii" nu există; nedovedirea nerespectării criteriului de eligibilitate EG2; incidenţa cazului fortuit în ceea ce priveşte pretinsa nemenţinere a criteriului de eligibilitate EG2, care înlătură răspunderea civilă;

- încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, fapta fiind imputată după ce a încheiat un contract bilateral cu pârâta, ca urmare a constatării chiar de către intimată ca fiind întrunite cerinţele şi după ce recurenta şi-a îndeplinit toate obligaţiile rezultate din contract;

- încălcarea art. 1 alin. (6), art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 286 şi urm. din O.U.G. nr. 34/2006; prin măsura dispusă a avut loc o anulare mascată a contractului, în condiţiile în care anularea putea fi dispusă doar pe cale judiciară;

- lipsa dovedirii existenţei condiţiilor artificiale, în sensul evidenţierii prin actul de control doar a elementului subiectiv, nefiind probate intenţia şi avantajul obţinut şi contrar obiectivului schemei.

Din perspectiva netemeiniciei constatărilor, recurenta reclamantă a învederat că indicatorii au fost greşit reţinuţi, în condiţiile în care nu a fost dovedită existenţa vreuneia dintre cele două condiţii cumulative impuse de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, de vreme ce proiectul a fost realizat de către recurenta reclamantă şi aceasta nu a urmărit obţinerea vreunui avantaj din reglementarea europeană. Totodată, a susţinut că nu era ţinută de a realiza viabilitatea minimă obligatorie, acesta nefiind prevăzută în Ghid. De altfel, prin raportare la valoarea de 109.701 RON previzionată în cererea de finanţare, a respectat viabilitatea anuală de 10%.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. După expunerea pe larg a situaţiei de fapt, intimata a subliniat existenţa condiţiilor artificiale, prezentând indicatorii care susţin legătura dintre societatea recurentă şi celelalte persoane implicate.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea introductivă.

Prin Rezoluţia din 23 octombrie 2018 a completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică a recursului la data de 11 septembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. şi faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursului reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal).

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 32038/27.08.2015 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.07.2015.

Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinice şi legale actele administrative contestate.

În ceea ce priveşte invocarea prin recursul reclamantei a art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta neformulând, de altfel, critici distincte pe acest aspect.

Or, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

În speţă, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, răspunzând punctual criticilor recurentei reclamante.

Totodată, nu au fost identificate de instanţa de recurs nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), în raport cu susţinerile recurentei, Înalta Curte nu poate primi critica privind încălcarea principiului neretroactivităţii (pe motiv că actul administrativ contestat a fost emis în baza O.U.G. nr. 66/2011, intrată în vigoare la data de 30.06.2011, iar contractul de finanţare a fost încheiat anterior, la 7.07.2010) şi nici pe aceea referitoare la încheierea procesului-verbal în afara duratei de valabilitate a contractului.

Astfel, cu privire la o situaţie juridică similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat la 26.05.2016, în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/12, statuând că "principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În hotărârea Curţii s-a citat jurisprudenţa anterioară a acesteia, prin care a stabilit că, deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, acelaşi principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi.

Această din urmă condiţie este necesar să fie verificată de instanţa naţională.

Ipoteza este îndeplinită în prezenta cauză, deoarece la data săvârşirii neregulii, dar şi în prezent, era/este în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune, iar potrivit art. 2 pct. 7 din Regulament, neregulă este "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al U.E., prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Regulamentul se aplică direct în legislaţia naţională, astfel încât stabilirea unor corecţii financiare în conformitate cu acesta respectă principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

În plus, în O.U.G. nr. 66/2011 nu este doar definită similar neregula (la art. 2), dar la art. 45 alin. (1) se prevede că "dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen de mai mare".

De asemenea, încheierea procesului-verbal "în afara duratei de valabilitate a contractului" are temei legal în chiar cuprinsul acestuia din urmă, emiterea actului administrativ situându-se, de altfel, în perioada de monitorizare prevăzută în contract.

În mod temeinic şi legal prima instanţă a constatat şi faptul că nu a fost nesocotit nici "principiul irevocabilităţii actului juridic anterior".

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 "Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare poate fi reluată de aceeaşi sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor (…)".

Or, procesul-verbal anterior (nr. x/16.12.2013) a fost emis în urma analizării suspiciunii de neregulă constând doar în crearea de condiţii artificiale de către recurenta reclamantă pentru obţinerea finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312, cu depăşirea intenistăţii sprjinului financiar.

La noul control s-au verificat menţinerea eligibilităţii proiectului şi realizarea obiectivelor finanţate conform descrierilor formulate şi angajamentelor asumate prin Cererea de finanţare, datele noi referindu-se la mişcările de personal între societatea recurentă şi ceilalţi beneficiari verificaţi, la legăturile dinte aceste societăţi şi societăţile B. S.R.L. şi C. S.R.L., clienţi majoritari ai acestora.

În plus, s-a constatat neregula constând în nerespectarea criteriului de eligibilitate EG2, care nu a făcut obiectul actului administrativ emis anterior.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută în cauză nici vreo încălcare a dreptului la apărare al recurentei reclamante, care a avut posibilitatea efectivă de a cunoaşte şi contesta cuprinsul actelor administrative şi a documentelor ce au fost avute în vedere la emiterea acestora, inclusiv în faţa instanţei de judecată, nefiind nici dovedită vreo vătămare ce ar fi fost suferită de parte în acest context.

Corect a fost înlăturată de către prima instanţă şi critica privind încălcarea principiului comunitar al proporţionalităţii şi lipsa neregulii ce ar decurge din inexistenţa unui prejudiciu.

Astfel, art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 stipulează că nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul în cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Totodată, art. 5 din Regulament impune recuperarea în astfel de situaţii a sprijinului financiar necuvenit.

De asemenea, art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 defineşte neregula şi prin raportare la un efect prejudiciabil potenţial, iar nu efectiv ("prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general"), în acelaşi sens fiind şi definiţia neregulii cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Relevantă în acest sens este - aşa cum instanţa de recurs a arătat deja - şi jurisprudenţa C.J.U.E., constant invocată în practica judiciară (inclusiv a instanţei supreme) prin care s-a statuat că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (hotărârile din C-465/10 şi C-199/03), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării, regula generală fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin săvârşirea unei nereguli.

Este nefondată şi critica recurentei referitoare la lipsa temeiului contractual/legal al existenţei unui criteriu de eligibilitate al "realizării viabilităţii minime obligatorii" pretins nerespectat.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Contractul de finanţare, recurenta şi-a asumat obligaţia de a respecta toate criteriile de eligibilitate înscrise în cererea de finanţare, iar aceasta din urmă prevede expres viabilitatea investiţiei drept criteriu de eligibilitate. Mai mult, prin Memoriul justificativ anexat cererii, conform Ghidului solicitantului, s-a prevăzut o valoare minimă de 10% pentru indicatorul de viabilitate (rata rezultatului de exploatare), cu raportări de 24,29% în fiecare an de implementare, valoare minimă care în mod evident nu a fost asigurată de către recurentă în anii ce au urmat implementării.

De altfel, recurenta se contrazice în susţinerile sale, pe de o parte negând existenţa criteriului de eligibilitate în discuţie, iar pe de altă parte invocând un pretins caz fortuit, nedovedit, care ar exonera-o de obligaţia de respectare a acestui criteriu.

Încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, a fost nejustificat invocată de recurenta reclamantă, ca şi încălcarea art. 1 alin. (6), art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 286 şi urm. din O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel, nu se poate reţine pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulament, cele două nereguli constatate fiind ulterioare încheierii contractului de finanţare dintre părţi.

Susţinerea recurentei privind anularea mascată a contractului de finanţare este lipsită de temei, niciuna dintre prevederile legale invocate ca fiind încălcate necondiţionând constatarea neregulii şi stabilirea corecţiilor financiare de desfiinţarea contractului, iar în speţă neregulile nefiind nici contemporane încheierii acestuia, pentru a se putea constitui în cauze de anulare.

În ceea ce priveşte lipsa dovedirii existenţei condiţiilor artificiale "în sensul evidenţierii prin actul de control doar a elementului subiectiv, nefiind probate intenţia şi avantajul obţinut şi contrar obiectivului schemei", Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Or, în speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

De altfel, Înalta Curte împărtăşeşte considerentele şi soluţia primei instanţe sub aspectul reţinerii fundamentate de către autoritatea intimată pârâtă a existenţei condiţiilor artificiale, având în vedere hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-434/12 Slancheva, dar şi faptul că au fost probate o serie de legături existente între societatea recurentă şi alte entităţi juridice (între care unele sunt, la rândul lor, beneficiare de fonduri nerambursabile) care conduc la concluzia unei acţiuni concertate în interesul şi folosul unui beneficiar final unic, fiind creată o situaţie favorabilă artificială, prin eludarea reglementărilor în materie.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, proba cu înscrisuri administrată în cauză a confirmat indicatorii externi (fizici), indicatorii structurali, legali, şi indicatorii de afaceri (financiar-contabili) relevaţi de actele administrative contestate, astfel:

a) indicatori fizici - locurile de implementare şi sediile sociale ale societăţii recurente şi a celorlalte societăţi în discuţie sunt situate în aceeaşi localitate - Comuna Ţinteşti, judeţul Buzău (existând chiar panouri publicitare A. S.R.L şi D. S.R.L la aceeaşi adresă în Sat Ţinteşti, Comuna Ţinteşti, str. x, jud. Buzău); 3 dintre societăţi au fost înfiinţate la interval de câteva zile (A. S.R.L. la 26.10.2009, iar E. S.R.L. şi F. S.R.L. la 12.10.2009), Cererile de finanţare pentru cele trei beneficiare fiind depuse la data de 06.11.2009; titlurile celor cinci proiecte verificate sunt identice "înfiinţarea microîntreprinderii … prin dotarea cu echipamente performante în com. Ţinteşti, jud. Buzău", respectiv "înfiinţarea microîntreprinderii … prin dotarea cu echipamente performante, în com. Săhăteni, jud. Buzău".

b) indicatori funcţionali, legali:

- existenţa necontestată a unor grade de rudenie/afinitate între persoanele din conducerea recurentei şi a unora dintre societăţile beneficiare de finanţare şi ale societăţilor către care au fost prestate serviciile;

- o parte a angajaţilor societăţii recurentei şi ale celorlalte societăţi beneficiare de finanţare au figurat cu contracte de muncă la beneficiarii serviciilor prestate; au existat mişcări de personal între societăţile beneficiare şi chiar angajaţi simultan la două societăţi;

- societăţile beneficiare au avut membri evaluatori comuni în comisiile de evaluare constituite în vederea atribuirii contractelor de achiziţie bunuri/servicii în cadrul celor 5 proiecte;

- trei dintre societăţile beneficiare de finanţare au delegat atribuţii de delegare/reprezentare către persoane din conducerea societăţilor către care au fost prestate serviciile.

c) indicatori de afacere/contabili/financiari:

Din contractele de prestări servicii şi facturile prezentate reiese că societăţile în discuţie au prestat activitatea în cea mai mare parte către B. S.R.L. (fiind irelevant aspectul că acest client nu ar fi beneficiar de fonduri europene) şi către alte societăţi al cărui acţionariat este format din aceleaşi persoane, respectiv: G., H., I.. Memoriile justificative anexate cererilor de finanţare au fost întocmite de aceeaşi firmă de consultanţă, J. S.R.L.

Conform extraselor de cont ataşate la cererea de plată, atât A. S.R.L., cât şi celelalte 4 societăţi figurează cu încasări de la B. S.R.L., pe baza acestor încasări fiind achitaţi furnizorii de servicii şi/sau bunuri.

Or, chiar dacă aceşti indicatori, priviţi distinct, nu constituie nereguli, priviţi împreună conduc la concluzia evidentă a unei coordonări deliberate a societăţilor implicate în sensul creării unor condiţii artificiale pentru a obţine ajutor financiar nerambursabil necuvenit.

Susţinerea recurentei privind faptul că numitul G. nu era acţionar majoritar în societăţile cu care s-au contractat prestările de servicii este irelevantă, întrucât majoritatea acţiunilor în firmele respective erau deţinute totuşi de aceleaşi persoane aflate în legătură de rudenie şi de interese, fiind deplin demonstrată acţiunea concertată.

Este, în schimb, temeinică şi legală constatarea instanţei de fond în sensul că obiectivul general al Măsurii 312, de a sprijini crearea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător şi consolidării structurii economice nu a fost atins, şi nici obiectivele specifice ce rezultă din Ghidul solicitantului.

Societatea recurentă nu a acţionat ca o microîntreprindere autonomă, care să fie în măsură sa realizeze obiectivul general al Măsurii 312, de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală.

Prin activitatea societăţii recurente nu au crescut şi nu s-au diversificat serviciile pentru populaţia rurală, de vreme ce beneficiarii serviciilor, în proporţie de 100% în intervalul 2012-2014 (aspect necontestat de reclamantă) sunt societăţi comerciale (B. S.R.L. şi C. S.R.L.) controlate de G., H., administratorul recurentei, şi I..

În acest mod, nu numai că nu s-a promovat spiritul întreprinzător, dar structura economică a fost chiar afectată, prin împiedicarea obţinerii de sprijin financiar de către cât mai multe întreprinderi, iar existenţa unor angajaţi comuni ai societăţilor componente ale grupului chiar şi în intervale de timp diferite, migrarea acestora în interiorul aceluiaşi grup economic demonstrează că nu a fost urmărit şi îndeplinit în mod real nici obiectivul specific al creării de noi locuri de muncă în mediul rural.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 septembrie 2019.