Integrity evaluation report: "material error" exception under extraordinary cassation cannot revisit substantive incompatibility or lapse-of-time defenses.

Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2014 sub nr. x/2014, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare a incompatibilităţii nr. x întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 135/2015 pronunţată la 09 februarie 2015, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 124/F - CONT pronunţată la data de 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile rămânerii fără obiect a Raportului de evaluare nr. x/02.07.2014 şi a prescripţiei verificărilor de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocate de petentul A., respingând contestaţia, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei nr. 124/F-Cont a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea în totalitate a hotărârii recurate, cu rejudecarea în fond de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a litigiului şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată şi precizată, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei către Curtea de Apel Piteşti.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 4027 din 20.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 124/F-CONT din 15 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 4027 din 20.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 a formulat contestaţie în anulare contestatorul A. invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatorul a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale ale instanţei care a pronunţat-o.

Astfel, apreciază contestatorul că, în mod greşit nu s-a ţinut cont prin decizia nr. 4027/20.11.2019 de faptul că Raportul de evaluare a incomatibilităţii nr. x era rămas fără obiect.

În acest sens, faţă de faptul că, la data întocmirii raportului de evaluare a incompatibilităţii nu mai deţinea calitatea de consilier local al comunei Bradu, instanţa de recurs ar fi trebuit să admită recursul şi să procedeze la anularea acestui raport, întrucât el rămăsese fără obiect.

Astfel, o eventuală sancţiune constând în aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 (încetarea calităţii de consililier local) nu mai putea fi adoptată pe viitor de către intimată, fiind rămasă fără obiect. Or, faţă de imposibilitatea aplicării unei atare sancţiuni, ce reprezintă scopul determinant pentru care raportul de evaluare a incompatibilităţii se întocmeşte, este clar că nici actul administrativ nu are obiect.

Tot din eroare, în Decizia nr. 4027/20.11.2018 s-a statuat că actul administrativ atacat nu ar trebui anulat pentru acea parte a lui care se referă la perioada 30.06.2008 - 30.04.2011, neintervenind în opinia instanţei prescripţia dreptului intimatei de a întocmi actul respectiv şi pentru perioada cu pricina.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 176/2010 " activitatea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Consideră contestatorul că instanţa de recurs ar fi trebuit să observe că perioada ce ar fi putut forma din punct de vedere legal obiectul actului administrativ contestat nu ar fi putut fi decât cea cuprinsă între 30.04.2011 (momentul autosesizării intimatei minus trei ani) şi 25.07.2013 (încetarea mandatului meu de consilier local).

Instanţa de recurs a reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 au fost corect aplicate şi interpretate în speţă de către intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Nu s-a ţinut cont că textul de lege respectiv vizează existenţa unei incompatibilităţi între funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al consiliului local.

Or, susţine, de asemenea, contestatorul că a deţinut calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bradu, iar nu al consiliului local, prin urmare textul de lege în discuţie nu era aplicabil în privinţa sa.

În cadrul contestaţiei în anulare contestatorul a solicitat şi suspendarea executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că această măsură se impune prin prisma faptului că efectele pe care aceasta le produce sunt de natură să-i restrângă drepturile electorale, conform art. 503-508 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, atât împotriva cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi pe fondul contestaţiei în anulare.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii acesteia, motivat de faptul că respectiva hotărâre judecătorească nu este susceptibilă de executare în înţelesul dispoziţiilor art. 507 C. proc. civ.

Pe fondul contestaţie în anulare, intimata solicită respingerea acesteia, ca inadmisibilă, întrucât nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., decizia contestată nefiind rezultatul unei erori materiale.

Susţine intimata că, prin contestaţia formulată autorul acesteia invocă aspecte care nu reprezintă erori materiale, în realitate urmărindu-se rejudecarea recursului, reanalizarea probelor existente la dosar şi, respectiv reinterpretarea dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii, ceea ce nu mai este posibil prin exercitarea unei căi de atac de retractare.

Practic, prin contestaţia în anulare contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor legale aplicabile şi raportându-se la motivele de casare invocate de recurentul - reclamant.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aceasta a fost analizată de către instanţă, care s-a pronunţat prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 04 iunie 2019, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, în prealabil, Înalta Curte apreciază că susţinerile intimatei Agenţia Naţională de Integritate, referitoare la inadmisibilitatea acestei căi de atac, constituie apărări, ce urmează a fi analizate pe fondul contestaţiei.

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (…)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestator, precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Astfel, ipoteza reglementată de textul legal mai sus menţionat se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În orice caz, contestaţia în anulare nu vizează stabilirea situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este permis.

În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin "eroare materială" se înţelege orice greşeală materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile contestatorului în sensul că decizia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unor erori materiale, în realitate, din motivarea contestaţiei în anulare, rezultă că, în cauză, se urmăreşte reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, susţinând că în mod greşit nu s-a ţinut cont de faptul că Raportul de evaluare a incompatibilităţii era rămas fără obiect, ori că instanţa de recurs a reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 au fost corect aplicate şi interpretate în speţă de către intimata Agenţia Naţională de Integritate. Susţine, de asemenea contestatorul că, din eroare, în decizia atacată s-a statuat că actul administrativ nu ar trebui anulat pentru acea parte a lui care se referă la perioada 30.06.2008-30.04.2011, neintervenind prescripţia dreptului intimatei de a întocmi actul respectiv şi pentru perioada cu pricina, instanţa de recurs trebuind să observe că perioada ce ar fi putut forma din punct de vedere legal obiectul actului administrativ contestat nu ar fi putut fi decât cea cuprinsă între 30.04.2011 şi 25.07.2013.

Se observă astfel că toate aceste critici vizează fondul litigiului, contestatorul urmărind, în realitate, prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptată în ceea ce priveşte constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat contestatorul, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Erorile materiale invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

In ceea ce priveşte noţiunea de "eroare materială"(ce se regăseşte la articolul 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.), instanţa aminteşte că, doctrinar şi jurisprudenţial, prin opoziţie cu eroarea de judecată, s-a subliniat că vizează erori, greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Esenţial este că, în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, ori prin raportare la normele legale aplicabile, astfel cum solicită autorul cererii.

Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

Conchizând, Înalta Curte reţine că susţinerile contestatorului nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Prin urmare, în cauză, nu este incidentă ipoteza greşelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca, nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4027 din 20 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.