Salaries of public-sector judges: inadmissibility for failure to exhaust mandatory administrative pre-complaint procedure improperly invoked by court

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., în calitate de judecători la Tribunalul Sălaj, au chemat în judecată în calitate de pârâţi Ministerul Justiţiei reprezentat prin ministrul justiţiei - ordonator principal de credite, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj reprezentat prin preşedinte - ordonator terţiar de credite, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea în parte în privinţa reclamanţilor a Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016 şi nr. 219/C/01.02.2017 emis de Ministrul Justiţiei; obligarea pârâţilor la emiterea de dispoziţii de salarizare pentru fiecare reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4618 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. Şi P., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, şi Tribunalul Sălaj, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate au formulat recurs reclamanţii, solicitând casarea sentinţei şi a încheierilor recurate, iar în consecinţă respingerea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile ca neîntemeiată şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În subsidiar, au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea analizării celorlalte petite deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

Recurenţii-reclamanţi au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 31.05.2017, Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea excepţiilor invocate şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Au susţinut recurenţii că, având în vedere dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în urma analizării considerentelor sentinţei recurate (partea în care se arată susţinerile pe scurt ale părţilor pg. 7- antepenultimul alineat-pg. 10), instanţa a constatat că pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea excepţiilor invocate şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a grupat apărările intimatului în două categorii, respectiv "I - În primul rând în ceea ce priveşte primul capăt al cererii de chemare în judecată, a solicitat respingerea acestuia pentru următoarele considerente..."; "II- Pe fondul cauzei, a învederat că ..."

Or, din lecturarea acestora se poate deduce că în cauză intimatul nu a invocat inadmisibilitatea acţiunii ca efect al admiterii excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile administrative. Singura excepţie formulată cu această ocazie este lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei (pg10 pgf 6 final), împrejurare care rezultă din întâmpinarea formulată de Ministerul Justiţiei.

Prin modificarea acţiunii, reclamanţii au adăugat un nou petit, respectiv anularea în parte a ordinului nr. 1475/C/24.05.2017,arătând reclamanţii că îşi menţin integral petitiele din acţiunea iniţială şi motivele arătate, la care adaugă petitul anterior precizat şi motive suplimentare.

La această modificare de acţiune, intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la data de 04.08.2017.

În raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în urma analizării considerentelor sentinţei recurate (partea în care se arată susţinerile pe scurt ale părţilor pag. 14-pgf I), recurenţii au susţinut că instanţa a constatat că pârâtul MJ a solicitat:

"în primul rând, raportat la data de la care reclamanţii solicită emiterea ordinului prin raportare la valoarea de referinţă de 405 RON, respectiv, 09.04.2015, solicită să se constate, faţă de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ că acţiunea formulată este prescrisă"; II s-au făcut referiri la apărările pe fondul cauzei; III s-au făcut referiri la capătul doi din cererea de chemare în judecată şi s-a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

La aceste noi apărări, instanţa de fond a reţinut că Ministerul Justişiei solicită admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei .

Recurenţii au apreciat aceste reţineri ale instanţei, de această dată, ca fiind corecte.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de MJ la data de 04.08.2017, reclamanţii au invocat excepţia tardivităţii invocării excepţiei inadmisibilităţii cu privire la contestarea de către reclamanţi a Ordinului MJ nr. 4680/C/21.12.2016 şi nr. 219/C/01.02.2017.

Au mai susţinut recurenţii că, din analiza încheierilor de şedinţă din data de 14.11.2017 şi din 21.11.2017 instanţa nu a făcut vorbire despre excepţiile invocate în prezentul proces, prin urmare soluţia pronunţată de instanţă este nelegală, nefiind respectat principiul contradictorialităţii, fiind încălcate disp. art. 14 alin. (5) şi (6), art. 22 din C. proc. civ., precum şi art. 390 C. proc. civ. hotărârea fiind pronunţată în baza unei excepţii care nu a fost supusă, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Prin urmare, au susţinut recurenţii că, în vederea respectării principiului contradictorialităţii, dreptului la un proces echitabil, prima instanţă trebuia să pună în discuţia părţilor (eventual să solicite precizări suplimentare dacă considera necesar de la MJ) calificarea excepţiei invocate pentru prima dată de către MJ prin întâmpinarea din data de 04.08.2017 (respectiv dacă se invocă inadmisibilitatea acţiunii ca efect al admiterii excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, aceasta fiind sancţiunea pentru nerespectarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, sau dacă se invocă excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiunea în baza art. 11 din Legea nr. 554/2004).

Raportat la disp. art. 28 alin. (1) din legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 193 alin. (2) C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de fond în mod greşit nu a admis excepţia tardivităţii invocării excepţiei inadmisibilităţii cu privire la contestarea către reclamanţi a ordinului nr. 4680/C/21.12.2016 şi nr. 219/C/01.02.2017, această excepţie (a neîndeplinirii procedurii prealabile) putând fi invocată doar prin întâmpinarea din 31.05.2017 la acţiunea introductivă, astfel ca se impune admiterea excepţiei tardivităţii invocării excepţiei inadmisibilităţii cu privire la contestarea de către reclamanţi a ordinului MJ nr. 4680/C/21.12.2016 şi nr. 219/C/01.02.2017 şi decăderea pârâtului Ministerul Justiţiei din dreptul de a invoca această excepţie.

Interpretarea dată de prima instanţă potrivit căreia excepţia a fost invocată prin întâmpinare de către autoritatea emitentă a actelor contestate, înainte de primul termen de judecată, fiind îndeplinite condiţiile textului de lege invocat de reclamanţi, nu poate fi primită în condiţiile în care reclamanţii au fost cei care şi-au modificat cererea de chemare în judecată, iar prin întâmpinarea la care art. 294 C. proc. civ. îi dă dreptul intimatului acesta poate propune doar probe şi invoca excepţii relative în raport de cererea astfel modificată, prin această întâmpinare neputându-se recunoaşte pârâtului MJ dreptul de a invoca probe, excepţii relative ce privesc acţiunea iniţială, a accepta teza propusă de prima instanţă ar însemna nesocotirea sancţiunii decăderii şi repunerea de drept în dreptul de a propune probe şi invoca excepţii relative, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 185, art. 186 C. proc. civ. şi nesocoteşte caracterul obligatoriu al întâmpinării.

Recurenţii au mai criticat soluţia primei instanţe sub aspectul modului în care a înţeles să soluţioneze cauza (lipsa de rol activ în a stabili cu privire la care ordine s-a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile), privându-i pe reclamanţi de posibilitatea invocării dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Au mai arătat recurenţii că, deşi în modificarea de acţiune au invocat sentinţa nr. 3295/31.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2016, sentinţa nr. 4019/13.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2015, şi sentinţa nr. 3673/22.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2016, prima instanţă nu a considerat oportun a aplica disp. art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care a apreciat şi calificat că pârâtul Ministerul de Justiţie a invocat excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile în privinţa ordinului nr. 4680/C/21.12.2016.

Au mai susţinut recurenţii că reţinerea primei instanţe în sensul că "prin urmare, capătul de cerere privind anularea acestui ordin este inadmisibil, ceea ce face să devină inadmisibile şi celelalte ordine, care sunt emise în considerarea acestuia, inclusiv cererile accesorii cererilor de anulare a ordinelor", este fundamental greşită pentru următoarele considerente:

Din perspectiva dispoziţiilor art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, se analizează nu numai conformitatea actului administrativ cu legea sau cu alte acte normative ce au stat la baza emiterii lui, ci şi existenţa vătămării produse reclamantului într-un drept sau interes legitim. De asemenea, au susţinut recurenţii că nu prezintă relevanţă, în cazul unui litigiu în contencios administrativ, dacă actul administrativ contestat este unul care modifică un alt act administrativ, pentru că ce se verifică de către instanţă este dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi dacă s-a produs o vătămare a unui drept sau interes legitim.

Au prezentat recurenţii succesiunea emiterii ordinelor MJ nr. . 4680/C/21.12.2016, nr. 219/C/01.02.2017 şi nr. 1475/C/24.05.2017, susţinând că în aceste condiţii, chiar şi dacă s-a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile aferente contestării Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016, prima instanţă trebuia să cerceteze legalitatea celorlalte două ordine prin prisma motivelor invocate de reclamanţi, în condiţiile în care fiecare dintre ordine stabilesc un nivel al VRS ului diferit ca valoare/cuantum decât cel solicitat de reclamanţi.

Apare ca vădit nelegală soluţia primei instanţe în condiţiile în care fiecare dintre ordinele amintite generează efecte în privinţa cuantumului drepturilor salariale pe perioada de referinţă 09.04.2015-31.09.2016, aceste efecte fiind diferite de cele create de Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 care a fost modificat prin cele două odine emise ulterior.

Astfel, prin atacarea în termen a ultimului/penultimului dintre aceste ordine reclamanţii au susţinut că sunt îndreptăţiţi să li se analizeze legalitatea acestora şi implicit a actelor administrative care au stat la baza emiterii sale, din moment ce acestea din urmă modifică efecte juridice pe care Ordinul nr. 4680/C/21.12.2106 le-a creat prin emiterea sa.

Soluţionând cauza în acest mod, prima instanţă nu a avut în vedere finalitatea urmărită de reclamanţi, respectiv plata diferenţei dintre venitul calculat începând cu data de 09.04.2015 cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 445,5 RON şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, încălcând astfel disp. art. 517 alin. (4) C. proc. civ. în raport cu decizia ICCJ pronunţată în recurs în interesul Legii nr. 9/2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat concluzii scrise prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recuruslui ca neîntemeiat. În subsidiar a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii întrucât a fost emis OMJ nr. 2066/C/2018 şi OMJ nr. 3073/C/2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa atacată raportat la criticile invocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, îl va admite, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată în faţa instanţei de fond, reclamanţii din prezenta cauză au chemat în judecată în calitate de pârâţi Ministerul Justiţiei, reprezentat prin ministrul justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea în parte, în privinţa reclamanţilor, a Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016 şi a Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 emise de Ministrul Justiţiei; obligarea pârâţilor la emiterea de dispoziţii de salarizare pentru fiecare reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

Intimata Curtea de Apel Cluj, prin întâmpinarea formulată, a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Cluj şi a solicitat respingerea acţiunii faţă de aceasta.

Din analiza întâmpinării formulate de către Ministerul Justiţiei în faţa instanţei de fond, la data de 3 mai 2017, rezultă că acesta a solicitat "admiterea excepţiilor invocate şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată".

Singura excepţie care rezultă din cuprinsul acestei întâmpinări este lipsa de calitate procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei, astfel; " Aşadar, instituţia care efectuează în concret plata drepturilor salariale către reclamanţi este Tribunalul Sălaj, în calitate de ordonator terţiar de credite, acesteia revenindu-i şi obligaţia plăţii respectivelor diferenţe salariale. Or, în acest context solicitarea îndreptată împotriva Ministerului Justiţiei este lipsită de temei legal, conducând la o lipsă de calitate procesuală pasivă" .

Reclamanţii au modificat cererea de chemare în judecată la data de 24.07.2017, prin adăugarea unui nou petit, respectiv "anularea în parte în privinţa reclamanţilor a Ordinului nr. 1475/C/24.05.2017 emis de Ministerul Justiţiei".

Prin această cerere modificatoare a acţiunii, reclamanţii au susţinut că prin emiterea Ordinului MJ nr. 1475/C/24.05.2017 şi stabilirea drepturilor salariale, fără luarea în considerare a unei valori de refrinţă sectorială (VRS) de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%, având în vedre Legea nr. 293/25.11.2015, au fost încălcate dispoziţiile sentinţelor nr. 3295/31.10.2016, nr. 1158/03.04.2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2016, dispoziţiile sentinţei civile nr. 4019/13.12.2016 în dosar nr. x/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dispoziţiile sentinţei civile nr. 3673/22.11.2016 în dosar nr. x/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 4680/C/21.12.2016, Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016.

La această modificare de acţiune, intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la data de 04.08.2017, prin care a solicitat admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond respingerea cererii ca netemeinică.

În concret, Ministerul Justiţiei a arătat că "raportat la data de la care reclamanţii solicită emiterea ordinului prin raportare la valoarea de referinţă de 405 RON, respectiv, 09.04.2015, vă rugăm să constataţi, faţă de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, că acţiunea formulată este prescrisă" (pct. I din întâmpinare). A invocat din nou lipsa calităţii procesuale pasive, astfel:" Aşadar, instituţia care efectuează în concret plata drepturilor salarialve a Ministerului Justiţiei, astfel: către reclamanţi este Tribunalul Sălaj, în calitate de ordonator terţiar de credite, acesteia revenindu-i şi obligaţia plăţii respectivelor diferenţe salariale. Or, în acest context solicitarea îndreptată împotriva Ministerului Justiţiei este lipsită de temei legal, conducând la o lipsă de calitate procesuală pasivă" (pct. III din întâmpinare).

Este întemeiată susţinerea recurenţilor, analizând încheierile de şedinţă din data de 14.11.2017 şi din 21.11.2017, privind nerespectarea principiului contradictorialităţii, fiind încălcate disp. art. 14 alin. (5) şi (6), art. 22 din C. proc. civ., precum şi art. 390 C. proc. civ. hotărârea fiind pronunţată în baza unei excepţii care nu a fost supusă, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au solicitat anularea ordinelor nr. 4680/C/21.12.2016 şi nr. 219/C/01.02.2017 emise de pârâtul Ministrul Justiţiei, cel de al doilea fiind emis în considerarea primului ordin, ambele acte fiind emise sub imperiul Legii nr. 284/2010, a analizat excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile în raport de dispoziţiile art. 7 din capitolul VIII din Legea nr. 284/2010, care prevăd că "personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile". A reţinut că la dosarul cauzei nu există dovada că reclamanţii au formulat procedura prealabilă cerută imperativ de textul legal citat, anterior contestării pe cale judiciară a Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016, prin urmare capătul de cerere privind anularea acestui ordin este inadmisibil, ceea ce face să devină inadmisibile şi celelalte ordine, care sunt emise în considerarea acestuia, inclusiv cererile accesorii cererilor de anulare a ordinelor.

Din analiza lucrărilor dosarului, însă, Înalta Curte constată că excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile, în baza căreia prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă, nu a fost invocată de pârâţi, nu a fost pusă în discuţia şi dezbaterea părţilor, cu respectarea principiului contradictorialităţii.

Instanţa de fond a reţinut greşit, în ce priveşte apărarea reclamanţilor, exprimată în răspunsul la întâmpinare depusă ca urmare a cererii modificatoare, în sensul că excepţia a fost invocată cu încălcarea art. 193 alin. (2) C. proc. civ., că respectiva excepţie a fost invocată prin întâmpinare de către autoritatea emitentă a actelor contestate, înainte de primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ. invocate prevăd că neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat, în ambele întâmpinări depuse la dosar, lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, iar prin întâmpinarea de la data de 04.08.2017, formulată ca urmare a cererii modificatoare a reclamanţilor, şi nu la acţiunea principală, a solicitat să se constate acţiunea reclamanţilor ca fiind prescrisă, nefiind invocată excepţia lipsei procedurii prealabile analizată şi admisă de instanţa de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat cauza în baza unei excepţii care nu a fost invocată de către pârât şi nu a fost supusă dezbaterii contradictorii a părţilor, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, nefiind respectate dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6), art. 22 din C. proc. civ., precum şi art. 390 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. care atrage casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanţilor, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. împotriva sentinţei civile nr. 4618 din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020.