Non-payment of judicial stamp duty annuls extraordinary appeal against integrity agency incompatibility report

Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2019

Asupra contestaţie în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 24.06.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/26.05.2016, întocmit de pârâtă, prin care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30.03.2009-16.06.2014, cu motivarea că a deţinut atât funcţia de primar al Comunei Băileşti, judeţul Argeş, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Băileşti, judeţul Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 771 din 12 septembrie 2015 pronunţată de această instanţă a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 224/F-CONT din 15 noiembrie 2016 Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea.

Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 3308 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 224/F-CONT din 15 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 3308 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1,2 şi 3 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susţine în esenţă contestatorul că, din argumentele din decizia contestată, la fila x, pct. 7 rezultă că, din eroare instanţa de recurs nu a avut în vedere legislaţia aplicabilă faptei, raportat la intervalul de timp în discuţie 2009-2014 la care se referă raportul de evaliare contestat cu nr. x 26.05.2016 emis de ANI, ci numai legislaţia aplicabilă după intrarea în vigoare a Noului C. civ. şi a Noului C. proc. civ., cu încălcarea art. 26 din Noul C. proc. civ., nefăcându-se distincţie între data faptelor şi legislaţia aplicabilă.

Astfel, pentru intervalul de timp de până la intrarea în vigoare a art. 246 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea unui act juridic putea fi invocată oricând fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. Din eroare, instanţa de recurs a apreciat că termenul de prescripţie este o nulitate relativă şi pentru perioada anterioară, când era în vigoare art. 2 din decretul 167/1958, neraportându-se la intervalul din raportul de evaluare şi la legislaţia aplicabilă diferită pentru întregul interval.

Susţine contestatorul că normele de drept material în vigoare din Legea nr. 161/2003 nu puteau să fie puse în aplicare de ANI şi, din eroare materială instanţa de recurs a pus în discuţie nu obligativitatea Deciziei 449/2015 de la momentul aplicării ei, ci termenul de prescripţie doar ca nulitate relativă şi nu ca şi nulitate absolută, în condiţiile în care în chiar Decizia nr. 449/2015 se face referire şi la Decretul 167/1958.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susţine contestatorul, în esenţă că, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra problemei esenţiale a lipsei capacităţii ANI de a întocmi în anul 2016 un Raport de evaluare ce se referă la fapte din intervalul 2009-2014, în baza Legii nr. 176/2010, a Legii nr. 161/2003 raportat la efectele art. 147 din Constituţie generate de publicarea pe data de 05.05.2010 a deciziei CCR nr. 415/2010 prin care competentele atribuţii ANI din art. 1-9, 14 şi 43-50 din fosta Lege nr. 144/2007 au fost declarate neconstituţionale. În fapt, fără să ţină cont de efectul art. 147 din Constituţie, ICCJ-SCAF a repus în vigoare normele declarate a fi neconstituţionale din Legea nr. 144/2007, mascându-şi înterpretarea sub formula de la fila x alin. (2) din decizia contestată, Această problemă, esenţială în judecarea cauzei, a fost analizată doar din perspectiva neretroactivităţii legii nr. 176/2010 şi nu şi a efectelor art. 147 din Constituţie generate asupra capacităţii ANI de a face activităţi de evaluare, prin hotărâre, în fapt, ştergându-se efectele unei decizii a CCR publicată în Monitorul Oficial.

Prin decizia contestată instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare încheiat în anul 2016 de ANI, în condiţiile în care de mai bine de 2 ani înainte de acest raport, articolul 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu mai era în vigoare, astfel că, în anul 2016 actul administrativ unilateral emis de ANI se bazează pe o normă ce nu mai era în vigoare de 2 ani de zile, pentru care s-a formulat cerere de sesizare a CCR şi cerere de sesizare a ÎCCJ complet chestiuni de drept în acelaşi dosar.

Instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe posibilutatea invocării de motive de recurs de A. privind nelegalitatea raportului de evaluare ce este un act administrativ unilateral.

Instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs legat de lipsa justei cauze şi a scopului la data întocmirii de ANI a raportului de evaluare contestat, avându-se în vedere că Decizia nr. 418/2014 a CCR a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial din 30.07.2014 iar faptele la care se referă Raportului de evaluare s-au finalizat cu o lună înainte de publicarea acestei decizii (30.03.2009 - 16.06.2014 ce nu retroactivează. De altfel, la data întocmirii raportului de evaluare contestat, A. nu mai era primar, mandatul acestuia încetând de drept.

Instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs legat de imposibilitatea aplicării art. 96 alin. (2) din legea nr. 1/2011 la intervalul 30.03.2009 - 2011 la care se referă raportul de evaluare din 2016 emis de ANI.

În concluzie, solicită admiterea contestaţiei în anulare, casarea Deciziei nr. 3308/2018 din 12.10.2018 a SCAF din ÎCCJ, ce este o hotărâre pronunţată de o instanţă nelegal constituită, ce a omis să se pronunţe pe toate motivele de recurs şi care prin eroare materială generată de lipsa raportării legislaţiei şi efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale publicate în Monitorul Oficial la data faptelor din întreg intervalul 30.03.2009-16.06.2014 menţionat în raportul de evaluare emis de ANI a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.

Apărările intimatei Agenţia Naţională de Integritate

Împotriva contestaţiei în anulare intimata Agenţia Naţională de Integritate nu a formulat întâmpinare, ci doar Note Scrise, în cadrul cărora a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, pe considerentul că, în cuprinsul contestaţiei în anulare contestatorul nu dezvoltă motivul pentru care ar fi incidente prevederile art. 503 pct. 1 C. proc. civ., referindu-se doar la o pretinsă autopronunţare a instanţei cu privire la cauza dedusă judecăţii şi, din analiza contestaţiei în anulare contestatorul nu arată care este eroarea materială de natură a conduce la admisibilitatea contestaţiei în anulare.

Pe fondul contestaţiei în anulare, solicită respingerea acesteia, ca nefondată.

Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin Rezoluţia din data de 05.03.2019, Înalta Curte a fixat termenul pentru judecata contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., la data de 10.09.2019, dispunând citarea contestatorului cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă soluţionării căii extraordinare de atac, potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Măsurile dispuse de instanţă au fost comunicate contestatorului la data de 27.05.2019, conform Procesului-verbal de înmânare ataşat la dosar.

La data de 02.09.2019 s-a emis o citaţie, prin fax, şi apărătorului ales al contestatorului, Cabinet Individual de Avocatură B., cu menţiunea de a depune "dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancţiunea anulării".

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare, astfel cum permit dispoziţiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici nu s-a conformat dispoziţiilor stabilite în sarcina sa şi aduse la cunoştinţă prin citaţiile emise, în sensul de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate cerinţa satisfacerii timbrajului aferent căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada achitării de către contestator a taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte:

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 de RON.

Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor de timbru corespunzătoare.

În principiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele de timbru se plătesc anticipat", cu excepţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Atât prin citaţia comunicată contestatorului la data de 27.05.2019, conform Procesului-verbal de înmânare ataşat la dosar, cât şi prin cea comunicată prin fax la data de 02.09.2019, Cabinetului Individual de Avocatură B., conform Raportului fax ataşat la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3308 din 12 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, obligaţie pe care contestatorul a nu a îndeplinit-o.

Înalta Curte reţine că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că, înainte de a analiza pe fond contestaţia în anulare, inclusiv admisibilitatea acesteia, observând că dovada timbrării sale nu a fost ataşată la dosar, iar contestatorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală până la acest termen de judecată, deşi a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă acestei căi extraordinare de atac, va face aplicarea dispoziţiilor art. 197 teza a II-a C. proc. civ., care prevăd sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în cadrul contestaţiei în anulare

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3308 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019.