Revision request rejected for failure to establish triple identity and violation of negative res judicata regarding abusive credit contract clauses

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Hotărârea supusă revizuirii.

Prin Decizia nr. 2652 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva încheierii din 14 iulie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepţia nulităţii Procesului-verbal de constatare a contravenţiei Seria x nr. x/02.04.2015, în ceea ce priveşte comisionul de administrare şi a constatat nulitatea parţială a acestuia, în aceste limite, şi a păstrat celelalte dispoziţii ale încheierii.

Prin aceeaşi decizie, a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3826 din 20 octombrie 2017 pronunţate de acelaşi tribunal.

A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare şi să elimine din contractele preformulate clauzele abuzive a căror nulitate absolută a fost constatată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

1.2. Cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. a formulat cerere de revizuire, în motivarea căreia a susţinut că dispozitivul hotărârii atacate încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2584 din 25 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 38 din 23 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivarea cererii de revizuire A. S.A. a susţinut următoarele:

Prin sentinţa nr. 2584/25.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cererea de chemare în judecată formulată de către ANPC a fost respinsă ca neîntemeiată, fiind constatată lipsa caracterului abuziv al clauzei în discuţie.

Împotriva sentinţei nr. 2584/25.04.2017, ANPC a formulat apel, respins prin Decizia nr. 38/23.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în care s-a reţinut din nou neîntrunirea cerinţelor referitoare la calificarea clauzei analizate, ca fiind o clauză abuzivă.

Decizia nr. 38/23.04.2018 nu a fost reformată prin exercitarea de către vreuna dintre părţi a unei căi de atac extraordinare, intrând în autoritate de lucru judecat.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. vechi x/2015 [nr. de dosar nou: x/2018], ANPC a formulat din nou în contradictoriu cu revizuienta o acţiune colectiva în constatare întemeiată pe art. 12-13 Legea nr. 193/2000 prin care a solicitat constatarea clauzelor abuzive vizând dobândă din toate contractele de credit încheiate şi aplicarea sancţiunii contravenţionale corespunzătoare prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori potrivit art. 16 din actul normativ.

S-a mai solicitat constatarea faptei A. S.A. de a insera clauze abuzive în contractele încheiate cu clienţii, respectiv contravenţia prevăzută de art. 13 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 1 alin. (3) din actul normativ menţionat şi obligarea acesteia la modificarea clauzelor considerat ca fiind abuzive, cu consecinţa restituirii către clienţii operatorului economic bancar a sumelor de bani încasate în temeiul acestora, sume percepute în mod nejustificat, constituind astfel o plată nedatorată.

Obiectul litigiului x/2018 a vizat la fel ca şi în cazul litigiului nr. x/2015 clauza din contractele de credit, care prevede posibilitatea oferită băncii de a modifica rata dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare, urmând să aducă la cunoştinţă împrumutatului noua rată a dobânzii în modalităţile menţionate în condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare.

Soluţionând cauza în fond, prin sentinţa nr. 3826/20.10.2107 Tribunalul Bucureşti a făcut o distincţie corectă între acţiunea individuală şi acţiunea colectivă cuprinse ambele în cerere de chemare în judecată formulată de ANPC, iar în ceea ce priveşte acţiunea colectivă întemeiată pe art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 a reţinut judicios că se impune respingerea ei neîntemeiată.

Dosarul nr. x/2015 [nr. de dosar nou: x/2018] a fost soluţionat în ultimă instanţă de către Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 2652/10.12.2018, în care s-a dispus:

"Admite apelul formulat de apelanta pârâtă împotriva încheierii din 14.07.2018. Schimbă în parte încheierea din 14.07.2014, în sensul că: admite Excepţia nulităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, nr. x/02.04.2015 în ceea ce priveşte comisionul de administrare şi constată nulitate parţială a acestuia în aceste limite. Păstrează celelalte dispoziţii ale încheierii. Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 3826/20.10.2018 ca nefondat. Admite apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 3826/20.10.2018. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că: Obligă pârâta să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare şi să elimine contractele preformulate clauzele abuzive a căror nulitate absolută a fost constată în prezenta cauză. Obligă reclamanta la plata către pârâta a sumei de 20000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Obligă apelanta reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 6000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică."

Dezlegările Curţii de Apel Bucureşti din decizia a cărei revizuire se solicită încalcă, în opinia revizuientei, autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentinţa nr. 2584/25.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 38/23.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, întrucât cu privire la aceeaşi clauză contractuală cu privire la care s-a constatat lipsa caracterului abuziv în dosarul nr. x/2015 s-a dispus o soluţie contrară prin Decizia nr. 2652/19.12.2018.

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În practica Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că prin folosirea sintagmei "hotărâri definitive potrivnice", legiuitorul a avut în vedere hotărâri care au fost pronunţate în dosare distincte, consecinţa fiind că prin hotărârea dată în cel de-al doilea dosar se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în primul dosar.

În cazul de faţă, condiţiile cu privire la existenţa autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte acţiunile colective sunt îndeplinite, existând identitate de părţi, obiect şi cauză.

Părţi în ambele dosare în discuţie au fost ANPC şi A. S.A.

Referitor la obiectul cauzei, atât cererea formulată în dosarul nr. x/2015, cât şi cererea formulată în prezentul dosar au ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobânda variabilă din toate contractele de credit încheiate de revizuientă.

În ceea ce priveşte cauza, atât cererea formulată în dosarul nr. x/2015, cât şi cererea formulată în prezentul dosar au aceeaşi cauză juridică, înţeleasă ca fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, respectiv: nulitatea clauzei referitoare la dobânda variabilă din prisma caracterului abuziv, analizat în lumina Legii nr. 193/2000 şi înlăturarea acestei clauze din toate contractele încheiate de bancă.

Aşadar, în condiţiile arătate se poate constata că Decizia a cărei revizuire o solicităm a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 2584/25.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 38/23.04.2018 emisă de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 prin aceea că a contrazis hotărârea anterior indicată care stabilea lipsa caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă.

Deşi nu dispune de motivarea deciziei revizuite pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, faţă de soluţia pronunţată rezultă că judecătorii au încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat stabilit anterior prin sentinţa nr. 2584/25.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 38/23.04.2018 pronunţată tot de către Curtea de Apel Bucureşti.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 este potrivnică soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2015 căreia îi încalcă lucrul judecat, întrucât sunt contrazise dezlegările intrate în autoritatea de lucru judecat vizând clauza contractuală criticată.

În doctrină s-a reţinut că "o hotărâre nu poate constitui autoritate de lucru judecat faţă de o nouă cerere în cazul când starea lucrurilor din momentul pronunţării hotărârii s-a schimbat".

Or, starea lucrurilor dintre momentul pronunţării Deciziei nr. 38/23.04.2018 şi până la data soluţionării litigiului din dosarul nr. x/2018 prin decizia a cărei revizuire o solicită nu s-a schimbat.

În practica instanţelor judecătoreşti şi în literatura de specialitate s-a statuat constant că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se concretizează în două efecte distincte, şi anume efectul pozitiv şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.

Faptul că nu se regăsesc toate elementele pentru a funcţiona autoritatea de lucru judecat în manifestarea efectului său negativ, de excepţie procesuală nu înseamnă că poate fi nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, din procesul în care reclamanta a tins la valorificarea aceluiaşi drept subiectiv, în privinţa aceluiaşi imobil

Este vorba însă, de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care presupune de data aceasta că cele tranşate jurisdicţional se impun în judecata ulterioară fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau instanţa de a stabili în mod diferit faţă de instanţa anterioară.

În acelaşi sens, ICCJ a statuat prin Decizia nr. 130 din 15 ianuarie 2010 că:

"efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat poartă asupra modalităţii în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi".

Chiar dacă între litigiul soluţionat prin hotărârea anterioară şi prezentul litigiu care a învestit instanţa nu există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi, o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumţia de adevăr a celor judecate, aspectele soluţionate prin aceasta nemaiputând fi puse în discuţie într-un proces ulterior, reglementarea autorităţii de lucru judecat impunându-se în ideea de ordine şi stabilitate juridică".

Similar, în literatura de specialitate s-a statuat că:

"Scopul urmărit prin reglementarea acestei instituţii, a puterii lucrului judecat - respectiv, de a evita contradicţiile între considerentele hotărârilor şi contradicţiile între dispozitivele acestora - se realizează prin intermediul celor două mijloace diferite în care se concretizează funcţiunea lucrului judecat: prezumţia şi excepţia lucrului judecat.

Prezumţia operează atunci când în al doilea proces se pune o chestiune soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acţiuni, doar de chestiuni litigioase.

Spre deosebire de prezumţie, excepţia lucrului judecat corespunde funcţiei extinctive (negative) a lucrului judecat. Excepţia împiedică o nouă judecată în fond (atunci când există identitatea elementelor acţiunii) şi vine să asigure lipsa de contradicţii între dispozitivele hotărârii.

S-a arătat că scopul autorităţii de lucru judecat constă în evitarea contradicţiilor între hotărârile judecătoreşti, contradicţii care pot apărea nu numai atunci când acţiunile deduse judecăţii sunt identice, dar şi în situaţia în care drepturile recunoscute unei părţi sau constatările irevocabile ale instanţei sunt negate, contrazise de cele ale instanţei ulterioare.

Pentru aceasta nu este necesar să existe condiţia triplei identităţi de elemente, ci este suficient să fi fost adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat şi rezolvat în actul jurisdicţional, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, impunându-se noii judecăţi ca un "dat" ce nu poate fi ignorat".

1.3. Prin decizia civilă nr. 861 din 17 mai 2019, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

1.4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1476 din 25 septembrie 2019, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra revizuirii

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:/…/există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, se prevede condiţia ca prin hotărârile potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, deşi nu mai prevăd condiţia triplei identităţi de elemente, consacră vechea jurisprudenţă, în sensul că este reglementată expres necesitatea ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, se reţine că şi sub imperiul acestor prevederi legale, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerinţa triplei identităţi de cauză, de obiect şi de părţi, cu menţiunea că hotărârile respective trebuie să fie pronunţate în dosare separate.

Însă norma care constituie temeiul cererii de revizuire, nu are în vedere, raportat la momentul declanşării litigiului, efectul pozitiv al lucrului judecat, ci doar pe cel negativ, pentru că aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme "este în afara oricărei discuţii faptul că norma prevăzută de art. 513 alin. (4) C. proc. civ. potrivit căreia "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va anula cea din urmă hotărâre" - nu poate să constituie un cadru adecvat soluţionării unei cereri de revizuire ce pretinde nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri, prin hotărârea atacată."

Astfel, raportul litigios rămâne soluţionat în mod definitiv în puterea primei hotărâri judecătoreşti pronunţate, situaţie care nu se verifică şi în cazul încălcării autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv când, prin ipoteză, raportul juridic dedus judecăţii, deşi are legătură cu cel dezlegat prin hotărârea a cărei autoritate se invocă, este diferit de acesta.

În această situaţie nu ar fi suficientă anularea hotărârii atacate întrucât ar fi lăsat nerezolvat raportul juridic litigios doar aflat în legătură, dar nu identic, cu cel soluţionat prin hotărârea a cărei autoritate se încearcă a fi apărată.

Or, revizuienta s-a prevalat în susţinerea cererii de revizuire de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care, aşa cum s-a arătat în precedent, nu a fost avut în vedere iniţial de legiutor în reglementarea cazului de revizuire invocat în cauză, întrucât în situaţia constatării lui nu este suficientă soluţia reglementată, de anularea celei de-a doua hotărâri, pronunţată cu nerespectarea acestui principiu de drept.

Pe de altă parte, este de subliniat că în cauză, nu este îndeplinită tripla identitate de de părţi, obiect şi de cauză, cum încearcă a acredita revizuienta.

În privinţa părţilor, se constată că în cele două cauze care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2018, atât revizuenta, cât şi intimatele, prin organul central sau cel teritorial, au avut calitatea de părţi în proces, revizuenta deţinând calitatea de pârâtă în ambele litigii, astfel că identitatea în această privinţă este verificată.

Sub aspectul obiectului, este de observat că în ambele litigii, reclamanţii, autoritaţi publice cu sferă de competenţă în domeniul protecţiei consumatorului, au formulat pretenţii relativ diferite, sub aspectul cererilor cu care a fost învestite instanţele judecătoreşti, dar cu aceeaşi finalitate, respectiv constatarea ca abuzivă a unor clauze contractuale din contractele de credit încheiate de revizuientă cu clienţii săi.

Însă, este de remarcat că deşi s-a reclamat ca abuzivă aceiaşi clauză din contract, instanţele ale căror concluzii şi considerente se pretinde că ar fi în contradicţie, nu au avut în vedere aceeaşi stare de fapt.

Astfel, prin Decizia nr. 2652/19.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar x/2018 s-a dispus obligarea pârâta (revizuenta din acest dosar) de a modifica toate contractele de adeziune în curs de executare şi să elimine din contractele preformulate clauzele abuzive a căror nulitate absolută a fost constatată.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a plecat de la premisa existenţei în continuare în portofoliul revizuientei a contractelor care să conţină clauze de natura celor constatate ca fiind abuzive, respectiv a clauzelor din contracte determinate, analizate de instanţă, care stipulau modificarea dobânzii în funcţie de "evoluţia pieţei financiare" sau în funcţie de "evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii".

În schimb, prin decizia nr. 38/23.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2015 s-a apreciat caracterul neabuziv al clauzei art. 3.2 din contract, întrucât pe de o parte în forma iniţial negociată, care prevedea posibilitatea oferită băncii de a modifica rata dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare, s-a constatat că banca revizuientă nu a operat în practică nici o modificare de dobândă, nefiind înregistrat nici un dezechilibru major între părţile contractante. Pe de altă parte, s-a reţinut că prin actul adiţional la contractul de credit intervenit la data de 6.07.2009, această clauză a fost modificată, stipulându-se că rata dobânzii curente este variabilă, valoarea acesteia fiind calculată după formula Rd = media aritmetică pe ultimele 30 de zile calendaristice a EURIBOR 6 luni + 17,62% (marja băncii), constatându-se că nu mai există în executare contracte de credit care să conţină clauza iniţială.

Din cele ce preced, rezultă că instanţele au avut în vedere temeiuri de fapt diferite, apte a justifica soluţii judiciare diametral opuse, ceea ce demonstrează că în cauză nu există identitate de cauză între cele două litigii deduse comparaţiei.

Or, în speţă, aşa cum s-a reţinut anterior, considerentele celor două hotărâri judecătoreşti nu sunt contrare în privinţa aspectului litigios în discuţie şi ca atare, nu există impedimente pentru punerea în executare a acestor hotărâri.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.A. împotriva Deciziei nr. 2652 din 19 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.