Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3817/2020 AI generated

Administrative admissibility of an action to compel salary assimilation via specific administrative act under Law No. 554/2004

Case Number Decizia nr. 3817/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the union's appeal, set aside the first-instance decision, and remanded the case to the same court for re-judgment, effectively ruling that the claim was admissible in administrative litigation rather than labor jurisdiction. The dispute concerned a trade union acting on behalf of contractual drivers of a county veterinary and food safety authority, who challenged a national administrative order for failing to legally assimilate their job functions and salary levels to those of agricultural payment agency staff, as mandated by specific provisions of Emergency Government Order No. 83/2014. The ICCJ held that the lower court erroneously dismissed the action as inadmissible by failing to apply Article 8 and Article 18 of Law No. 554/2004, which allow an administrative court to compel a public authority to issue a specific administrative act to remedy an unjustified refusal or failure to process a request for rights recognition, and affirmed the obligation of lower normative acts to strictly adhere to the hierarchical and substantive limits imposed by superior legislation under Article 4 of Law No. 24/2000.

Legislator headnote

AI generated

art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 488 C. proc. civ; Administrative admissibility of an action to compel salary assimilation via specific administrative act under Law No. 554/2004: The dispute concerned a trade union acting on behalf of contractual drivers of a county veterinary and food safety authority, who challenged a national administrative order for failing to legally assimilate their job functions and salary levels to those of agricultural payment agency staff, as mandated by specific provisions of Emergency Government Order No. 83/2014. The ICCJ held that the lower court erroneously dismissed the action as inadmissible by failing to apply Article 8 and Article 18 of Law No. 554/2004, which allow an administrative court to compel a public authority to issue a specific administrative act to remedy an unjustified refusal or failure to process a request for rights recognition, and affirmed the obligation of lower normative acts to strictly adhere to the hierarchical and substantive limits imposed by superior legislation under Article 4 of Law No. 24/2000.

Keywords

AI generated
trade union rights action by staff administrative acts agricultural law contractual rights and obligations action for payment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural rule applied to admit the appeal, set aside the prior decision, and remand the case to the same instance.

art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă

Substantive ground for cassation based on the erroneous application or interpretation of material law provisions by the lower court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial, la data de 23.05.2016, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, reclamantul Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova, pentru şi în numele membrilor de sindicat A., B. şi C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimenterlor Prahova-DSVSA Prahova, obligarea pârâtei să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea, în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la data de

01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de şoferii DSVSA Prahova cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite potrivit dispoziţiilor ordinelor Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de aplicare a alin. (8) şi (81) din cadrul MADR, şi obligarea pârâtei ca, pentru perioada cuprinsă între data de 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare prin asimilare, să plătească salariaţilor diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite.

Prin sentinţa civilă nr. 1914 din 12 mai 2016, Tribunalul Prahova a admis excepţia necomptenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 200 din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta ANSVSA, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond competente.

1.3.1. în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 3 al articolului menţionat, a apreciat recurentul-reclamant că sentinţa atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, întrucât titularii cererii de chemare în judecată sunt într-un raport juridic de muncă cu pârâta DSVSA Prahova, fiind încadraţi în baza unui contract de muncă, ca personal contractual cu funcţii comune şi au promovat o acţiune care se circumscrie scopului şi obiectului jurisdicţiei muncii.

Obiectul cererii de chemare în judecată evidenţiază solicitarea de includere în anexele unui act administrativ emis de ordonatorul principal de credite a unor funcţii contractuale care nu au fost asimilate nivelului de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, însă are ca finalitate plata diferenţelor salariale.

Astfel, competenţa aparţine Tribunalului Prahova, secţia I civilă, impunându-se casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova.

1.3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat recurentul că cele reţinute de prima instanţă sunt străine de obiectul cererii de chemare în judecată.

Conform art. 1 alin. (8)-(82) din O.U.G. nr. 83/2014, rezultă că funcţiile şi salariile personalului din structurile subordonate ANSVSA trebuiau asimilate

2 începând cu 01.12.2015 cu funcţiile şi salariile personalului din cadrul APIA, iar acestea din urmă trebuie asimilate cu funcţiile şi nivelul de salarizare a personalului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Această ultimă asimilare se face prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, fără a se face distincţie între funcţia publică şi funcţia contractuală din cadrul ANSVSA sau a structurilor subordonate şi fără a se face discriminare între personalul contractual cu funcţii comune şi personalul contractual cu funcţii specifice ori între nivelul studiilor acestora.

Prevederile legale citate din O.U.G. nr. 83/2014 nu condiţionează asimilarea funcţiilor şi salariilor din structurile judeţene ale ANSVSA cu cele din APIA de existenţa unor condiţii identice de studii şi de vechime în specialitate pentru ocuparea funcţiilor similare.

A susţinut recurentul că hotărârea este nemotivată, întrucât nu analizează motivele deduse judecăţii, ci se rezumă la a prelua motivele invocate de ANSVSA.

1.3.3. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurentul că instanţa a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor de drept material.

Indiferent de folosirea sintagmei "completarea Ordinului ANSVSA nr. 1016/23.12.2015", pretenţia nu a fost niciodată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, neavând ca obiect anularea vreunui act administrativ, nici repararea vreunei pagube sau reparaţii pentru daune morale.

Astfel, solicitarea nu este specifică unei cereri de contencios administrativ, vizând exclusiv executarea contractelor de muncă ale salariaţilor nefiind incidente regulile de competenţă prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Asimilarea funcţiilor nu se putea face arbitrar, impunându-se stabilirea unui criteriu, iar cel sugerat de Ministerul Muncii, respectiv studiile necesare şi vechimea în specialitate, este unul adecvat.

De aceea, pentru a nu lăsa neaplicate dispoziţiile legale, atunci când funcţiile a căror asimilare se urmăreşte nu au acelaşi nivel de studii, asimilarea trebuie totuşi realizată, prin raportare la funcţia cu cel mai apropiat nivel de studii faţă de nivelul de studii al funcţiei ce trebuie asimilate.

1.4. Apărările formulate în cauză.

1.4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova a solicita respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat intimata-pârâtă, în raport cu obiectul acţiunii, că în mod corect acţiunea a fost soluţionată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

3 In ceea ce priveşte restul susţinerilor din recurs, intimata a apreciat că sentinţa de fond este temeinic motivată şi a interpretat corect dispoziţiile legale incidente.

1.4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A precizat intimata că, în prezent, art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 pe care a fost întemeiată acţiunea a fost abrogat începând cu 01.07.2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

A susţinut intimata-pârâtă, în esenţă, că în mod întemeiat prima instanţă, care este competentă din punct de vedere material, în raport cu obiectul cererii, a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

II. Soluţia şi considerentele înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul reclamantului Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. In ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de alin. (1) pct. 3 al art. 488 C. proc. civ., înalta Curte nu poate reţine criticile recurentului-reclamant referitoare la necompetenţa materială a instanţei ce a pronunţat hotărârea recurată.

Reclamantul a solicitat completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în sensul emiterii, în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la data de 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de şoferii DSVSA Prahova cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite potrivit dispoziţiilor ordinelor Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de aplicare a alin. (8) şi (81) din cadrul MADR, şi obligarea pârâtei ca, pentru perioada cuprinsă între data de 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare prin asimilare, să plătească salariaţilor diferenţa dintre drepturile asimilate şi cele efectiv plătite.

Or, în raport cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ sunt anularea în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, rezultă cu evidenţă că obiectul acţiunii se înscrie în sfera contenciosului administrativ.

4 Prin urmare, urmare a declinării competenţei materiale de către Tribunalul Prahova, în mod corect Curtea de Apel Ploieşti, prin încheierea de şedinţă din 12 septembrie 2017, s-a constatat competentă material să judece pricina.

2.1.2. Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este fondat, sentinţa civilă recurată respectând dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

Astfel, în raport cu soluţia pe care a pronunţat-o, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza aprecierii sale, fiind clare raţiunile avute în vedere, chiar dacă, după cum se va arăta în continuare, acestea au fost eronate.

2.1.3. Astfel, înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva greşitei interpretări a dispoziţiilor art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

După cum s-a reţinut şi la pct. 2.1.1. al prezentei decizii, obiectul acţiunii/pretenţia concretă dedusă spre soluţionare în prezenta cauză, în sensul dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., este obligarea autorităţii publice competente să dispună, prin emiterea unui act administrativ, asimilarea funcţiilor şi salariilor reclamanţilor, conform art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, şi obligarea la plata diferenţelor salariate.

Art. l alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale dar şi dacă se consideră vătămată prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi pentru refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

In aceste cazuri, soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

5 Instanţa de fond, deşi a invocat dispoziţiile legale menţionate, a omis a analiza situaţia în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale (în cauză, de a-i fi asimilată funcţia şi salariul), când, instanţa de contencios administrativ are posibilitatea dată de art. 18 din Legea nr. 554/2004 să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins.

In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 24/2000, înalta Curte constată că acest act priveşte normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante, incidente fiind dispoziţiile art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

Ordinul nr. 1016/23.12.2015 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligaţia să respecte forţa juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis.

In cauză, prin Ordinul nr. 1016/2015, emitentul actului avea obligaţia să identifice toate funcţiile şi nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul APIA, potrivit art. 1 alin. (82) din O.G. nr. 83/2014.

In caz contrar, persoanele care se consideră vătămate în drepturile acestora, prin neincluderea funcţiei lor în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, pot, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, să acţioneze autoritatea publică competentă în instanţa de contencios administrativ pentru a le fi recunoscut dreptul şi a fi obligată autoritatea să emită un act administrativ în acest sens.

In raport de cele anterior reţinute, acţiunea formulată în cauză nu poate fi reţinută ca inadmisibilă, deoarece aceasta, aşa cum este argumentată, vizează nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, aspect care poate face obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Faţă de acestea, înalta Curte reţine întrunirea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii fiind susceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod

6 procedură civilă, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Sindicatul Liber al Veterinarilor Prahova împotriva sentinţei nr. 200 din 7 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.