Recovery of EU fishing funds based on systemic errors: interpretation of single versus annual Natura 2000 indemnities and validity of unpublished monitoring decisions

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 03.10.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea Deciziei nr. 306694/01.04.2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a crenţelor bugetare nr. x/27.01.2016 emise de pârât, prin care s-a stabilit obligaţia societăţii de restituire a sumei de 400.000 RON, reprezentând suma plătită necuvenit aferentă Cererii de plată nr. x/21.03.2011, şi obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin restituirea sumei de 400.000 RON achitate prin Ordinul de plată nr. x/20.04.2016, sumă care face obiectul Procesuli-verbal nr. x/27.01.2016.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1188 din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 486 şi urm. C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurenta-reclamantă a apreciat că sentinţa de fond este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material, fiind încălcate dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 şi ale art. 5 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011 şi ale art. 70 alin. (2) şi ale art. 3 din Regulamentul CE nr. 1198/27.07.2006 şi a Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale.

Astfel, instanţa a reţinut definiţia neregulii în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în ciuda faptului că în speţa sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 având în vedere prevederile Deciziei nr. 66/26.02.2015 a Curţii Constituţionale. A interpretat greşit Regulamentul CE nr. 1198/2006 şi Regulamentul CE nr. 2988/95 considerând că aceste acte vin în contradicţie cu Decizia nr. 66/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la calificarea neregulii în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii. Nu a înţeles fondul problemei, respectiv care este actul normativ potrivit căruia este interpretată şi calificată o faptă ca reprezentând neregula, apreciind eronat că problema manierei în care este definită şi calificată neregula nu prezintă relevanţă

Societatea nu a săvârşit nicio neregulă, prin raportare la Ghidul solicitantului şi la dispoziţiile art. 3 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, motiv pentru care nu poate fi vorba despre un prejudiciu creat, neexistând cadrul legal de aplicabilitate a creanţelor bugetare, care potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 79/2003, pot să intervină doar în situaţia utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente.

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit erau stabilite şi prin Ghidul solicitantului pentru Măsura 2.2.-Măsuri de acva-mediu, aplicabil de la data de 23.04.2010, care a produs confuzii, atât pentru societate, ca şi beneficiar al măsurilor, cât şi pentru finanţator, statuând că se acordă compensaţiile pentru maxim 2 ani de la data deciziei de instituire a Zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie.

Neregula a fost săvârşită chiar de către autoritatea contractantă care a aplicat greşit dispoziţiile legale, având în vedere că la momentul acordării compensaţiilor au fost toate calculate în această modalitate, existând 26 de beneficiari în aceeaşi situaţie.

Niciunul dintre textele normative reţinute de instanţa de fond nu exclude prevederile art. 5 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011 şi ale art. 70 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, aplicabile cauzei.

A susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 şi dispoziţiile Ghidului solicitantului Măsura 2.2-Măsuri de acva-mediu, calculul şi plata compensaţiei pentru 2 ani fiind efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente, eroare care nu a putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil. Prin Procesul-verbal de constatare nr. x/27.01.2016, MADR a recunoscut şi a explicat detaliat că se confirmă constatarea Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, referitoare la acordarea în exces a cuantumului compensaţiei prin aplicarea în mod eronat a formulei de calcul aprobate în Comitetul de Monitorizare pentru POP.

De asemenea, ca urmare a adreselor formulate şi înregistrate la DGP-AMPOP cu nr. x/11.06.2010 şi nr. x/16.06.2010, Direcţia Generală Pescuit a recunoscut obligativitatea acordării compensaţiei pentru maxim 2 ani, pentru fiecare an în parte în care au fost înregistrate pierderi. Aşadar, MADR, în calitate de organ emitent al Procesului-verbal nr. x/27.01.2016, nu se poate prevala de propria culă pentru a obţine protecţia unui drept, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 5 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011, potrivit cărora "obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii copmetente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil".

Instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la condiţiile de formă impuse procesului-verbal contestat. Astfel, MADR a omis a indica temeiul de drept aplicabil din O.G. nr. 79/2003 în baza căruia se emite procesul-verbal contestat. Simpla enumerare în procesul-verbal al unor acte normative aplicabile în domeniul fondurilor europene, fără a indica în concret textul legal încălcat, determină nerespectarea art. 21 alin. (21) din O.G. nr. 66/2011.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond a interpretat greşit art. 1341 C. civ. referitor la plata nedatorată, potrivit căruia cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.

În cauză, titlurile care au stat la baza finanţării integrale a sumei de 800.000 RON sunt încă în vigoare, pentru că nu au fost desfiinţate şi sunt reprezentate de Cererea de finanţare formulată, de Ordinul de finanţare nerambursabilă nr. 86/07.03.2011 şi de Cererea de plată nr. x/21.03.2011. Aceste acte sunt titluri valabil emise, neanulate de instanţa de judecată, având putere de lege între părţi.

Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 21 alin. (23) şi alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora termenul de efectuare a verificării şi de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare, termen de decădere care nu a fost respectat în cauză.

A mai apreciat recurenta că instanţa a interpretat greşit prevederile legale în materia prescripţiei extinctive, art. 3 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că dreptul material la acţiune al MADR a început să curgă la data formulării cererii de finanţare, în anul 2010, cel mai târziu la data aprobării de către MADR a modalităţii de calcul a compensaţiei acordate prin Ordinul nr. 85/22.02.2011. Astfel, dreptul material la acţiune al MADR s-a prescris cel mai târziu la data de 21.02.2014.

De asemenea, decizia de impunere privind obligarea sa la plata sumei de 800.000 RON nu a fost emisă în termenul legal de 5 ani aplicabil creanţelor bugetare.

În continuarea susţinerilor sale, recurenta a mai apreciat că instanţa de fond a interpetat greşit condiţiile stipulate de C. civ. la angajarea răspunderii civile delictuale şi dispoziţiile legale incidente, emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor fiind abuzivă.

Or, nu există o faptă ilicită, nu există un prejudiciu, nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi nu există vinovăţia societăţii.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 722 alin. (1) şi ale art. 723 C. proc. civ., care reglementează dreptul la întoarcerea executării şi modalitatea de restabilire a situaţiei anterioare ca urmare a anulării titlului executoriu.

Astfel, având în vedere că a achitat suma de 400.000 RON, conform Ordinului de plată nr. x/20.04.2016, sumă care face obiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.01.2016, singura modalitate de reparare a pagubei ce i-a fost cauzată şi de restabilire a situaţiei anterioare, ca urmare a anulării acestui proces-verbal, o reprezintă restituirea de către pârât a sumei de 400.000 RON achitate fără temei şi încasată de pârât fără drept.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat în principal anularea recursului, justificat de împrejurarea că motivele de critică nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

La termenul de judecată din 9 iulie 2020, intimatul-pârât a solicitat a se lua act de faptul că nu mai susţine excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, se constată, în opinia majoritară, că recursul reclamantei societatea A. S.R.L. este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de fond Decizia nr. 306694/01.04.2016 privind soluţionarea contestaţiei emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.01.2016 având acelaşi emitent, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară de 400.000 RON.

Pentru a emite aceast titlu de creanţă şi a dispune măsura recuperării finanţării acordate prin Ordinul nr. 86/07.03.2011, intimatul-pârât a constatat că reclamanta a beneficiat în mod excedentar de plata compensaţiei pentru pierderile de producţie în valoare de 400.000,00 RON pentru perioada 2008-2009, întrucât prin depunerea a două cereri de finanţare pentru compensarea pierderilor de producţie calculate pentru suprafaţa totală de luciu apă de 400 ha, la o compensaţie de 1.000 RON/ha pentru anii 2008 şi 2009 şi nu calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani aşa cum era normal, au fost încălcate prevederile art. 30 al Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit care la alin. (5), lit. c) prevede faptul că "Este alocată o indemnizaţie excepţională: ... pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie", precum şi ale Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010, document ce a stat la întocmirea Ghidului Solicitantului în baza căruia beneficiarul a solicitat compensaţia şi care stabileşte faptul că se acordă "Compensaţii pentru maximum 2 ani ulteriori datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei", iar valoarea compensaţiei urmând a fi calculată "în funcţie de pierderea medie de producţie prin metode de producţie extensive sau semi intensive şi a speciilor de peşte sau a organismelor acvatice, RON/ha"

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamantei, cu consecinţa menţinerii ca legale a actelor administrative contestate, este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006.

Constatarea unor deficienţe sistemice în administrarea internă a fondurilor alocate naţional din Fondul European de Pescuit prin Raportul de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619/09.08.2012 şi prin Raportul de Audit 2013 nr. 50182/AP/08.02.2012 emis de Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României nu translatează automat responsabilitatea acestor deficienţe în sarcina beneficiarilor finali, cu consecinţa recuperării sumelor acordate cu titlu de fonduri nerambursabile, fără stabilirea în concret pentru fiecare beneficiar a responsabilităţii proprii.

Aşa cum rezultă din economia art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 obligaţia de emitere a procesului-verbal este condiţionată de reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă şi stabilirea în concret a responsabilităţii fiecărui beneficiar.

În această notă, nu era suficientă pentru angajarea răspunderii reclamantei, constatarea unor deficienţe sistemice, care ar reprezenta realizarea defectuoasă a verificărilor de management asupra proiectelor, din cadrul sistemului propriu de management al autorităţii pârâte, fiind necesar ca în analiza instanţei de fond să se regăsească considerente specifice care să fundamenteze angajarea răspunderii reclamantei.

Suplinind conduita procesuală a instanţei de fond, Înalta Curte constată că prin art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, act normativ unional cu efecte directe în plan naţional, s-a reglementat posibilitatea acordării de sprijin prin acordarea de indemnizaţii pentru utilizarea unor metode de producţie în acvacultură care să ajute la protejarea şi ameliorarea mediului şi la conservarea naturii, respectiv pentru a promova conform art. 30 alin. (2) lit. d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică.

Potrivit art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament este alocată o indemnizaţie excepţională pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie, calculată de statele membre conform alin. (4) în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: pierderea de venit suportată, costul suplimentar care poate rezulta din aplicarea metodelor privind mediul acvatic, necesitatea de a oferi sprijin financiar pentru desfăşurarea proiectului şi dezavantajele specifice sau costurile de investiţii pentru unităţile situate în interiorul sau în apropierea zonelor Natura 2000.

Prin urmare, beneficiarii pot beneficia de o indemnizaţie excepţională pentru maximum doi ani, prin raportare la pierderea de venit suportată, criteriu avut în vedere şi de autoritatea de mangement atunci când a instrumentat cererile reclamantei. Această indemnizaţie, aşa cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016, are natura juridică a unei despăgubiri şi a vizat pierderile înregistrate pe anii 2008 şi 2009.

Este necontestat în cauză că reclamanta îndeplinea condiţiile legale pentru acordarea acestei indemnizaţii şi că cele două sume anuale acordate au vizat anii 2008 şi 2009 fiecare, aspect care rezultă cu evidenţă din actele de control ale autorităţii de management şi din Ordinul de finanţare nerambursabilă nr. 86/07.03.2011 prin care a fost aprobată cererea de finanţare nr. x.

La determinarea sumei alocate fiecărui an s-au avut în vedere pierderile de producţie superioare procentului de 35% pentru fiecare an, precum şi suprafaţa de 400 ha luciu de apă, pentru care reclamanta era îndreptăţită la 1000 RON/ha, astfel că la un simplu calcul rezultă că suma cuvenită pentru fiecare an era de 400.000 RON, cum s-a procedat în cauză.

De altfel, aşa cum rezultă cu evidenţă din procesul-verbal atacat neregula imputată reclamantei a constat în aceea că a solicitat, iar autoritatea de management pârâtă i-a acordat, prime pentru compensarea pierderilor de producţie înregistrate în cadrul Amenajării piscicole 6 martie 2, sit Natura 2000 ROSPA0031, în valoare totală de 800.000 RON, valoare calculată pentru o suprafaţă totală de luciu apă de 400 ha, la o compensaţie de 1.000 RON/ha, pentru fiecare an în parte (2008 şi 2009), şi nu calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, nerespectând astfel prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale şi anume art. 30 al Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit precum şi ale Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010, document ce a stat la întocmirea Ghidului Solicitantului în baza căruia beneficiarul a solicitat compensaţia.

Prin urmare, nu cuantumul indemnizaţiei este considerat ca fiind excedentar faţă de cerinţele legii, ci modalitatea de acordare, legiutorul unional în viziunea autorităţii de management prevăzând o unică indemnizaţie pentru maximul doi ani, iar nu două indemnizaţii pentru fiecare an în parte, punct de vedere îmbrăţişat de instanţa de fond.

Dispoziţiile art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament nu instituie condiţii de ordin formal pentru acordarea acestei indemnizaţii, ci numai de ordin material, prevăzând că este alocată beneficiarilor o indemnizaţie excepţională pentru maximum doi ani, fără a se înţelege că are în vedere o plată unică a acesteia.

Sintagma "o indemnizaţie excepţională" are în vedere situaţia acordării despăgubirilor din Fondul European pentru Pescuit o singură dată în aplicarea acestui program de asistenţă financiară, fără să excludă posibilitatea ca alocarea ei în concret să fie făcută prin mai multe plăţi, care prin adiţionarea lor să aibă ca rezultat nivelul maxim prevăzut de legiutor. În concordanţă cu această interpretare a fost conduita reclamantei, precum şi a autorităţii de managment, atât la momentul procesării şi validării cererilor de finanţare, precum şi cu ocazia activităţilor de control ulterioare.

Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 invocată prin actele administrative contestate în cauză, contrar aprecierilor instanţei de fond nu constituie un act administrativ cu caracter normativ, care să instituie reguli de conduită pentru subiecţii adresanţi, pentru a căror nerespectare să poată fi angajată răspunderea juridică, pentru simplul motiv că nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dincolo de neîndeplinirea celorlalte trăsături care-l diferenţiază de un act administrativ cu caracter individual, respectiv acelea de a institui reguli generale cu aplicabilitate repetată şi a produce efecte erga omnes.

În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 429/2019 pronunţată în examinarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, a reţinut că "în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la exigenţele de calitate a legii, acestea instituie regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative enumerate expres de lege şi stabilesc limitativ excepţii de la această regulă. Publicarea actelor normative reprezintă aşadar o condiţie de validitate a actelor normative, având ca efect intrarea acestora în vigoare.

În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că prin reglementarea normelor de tehnică legislativă au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară."

Întrucât, în privinţa Deciziei nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 nu a fost îndeplinită obligaţia publicării în Monitorul Oficial, autoritatea de management şi cu atât mai puţin instanţa de fond nu-i putea valoriza efectele şi a dispune sancţionarea reclamantei pentru neconformarea acesteia unor pretinse norme de conduită care nu-i fuseseră aduse la cunoştinţă.

Pe de altă parte, este de observat că această decizie contravine dispoziţiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament, instituind condiţii mai restrictive pentru beneficiul indemnizaţiei analizate. Astfel la o simplă analiză a formulei de calcul prin care poate fi determinată indemnizaţia rezultă că un beneficiar al acesteia, în interpretarea Comisiei de monitorizare (P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semiintensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha) poate obţine o despăgubire numai pentru maximum un an, întrucât poate declara doar suprafaţa pe care a obţinut pierderea, deşi dacă s-ar fi avut în vedere dezdăunarea beneficiarilor pentru maximum 2 ani, conform dispoziţiilor unionale, în situaţia perpetuării situaţiei pierderilor pe această perioadă, cum e cazul reclamantei, valoarea primei sau suprafaţa declarată trebuia înmulţită cu 2.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar apreciază că în cauză nu putea fi reţinută existenţa unei nereguli în sarcina reclamantei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 prin neregulă se înţelege "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Un element esenţial al existenţei unei nereguli şi a angajării răspunderii administrative în această materie este existenţa unui prejudiciu cert şi efectiv sau a unui prejudiciu potenţial.

Caracteristicile speciale ale acestui gen de răspundere juridică care presupune verificarea utilizării în condiţii de legalitate, regularitate şi conformitate a fondurilor unionale şi publice naţionale, nu exonerează autoritatea de management de la sarcina probei îndeplinirii tuturor condiţiilor de antrenare a acestei forme de răspundere.

În ce priveşte prejudiciul, în cazul în care se reclamă existenţa unui prejudiciu cert şi efectiv, autoritatea de management este obligată a dovedi atât existenţa cât şi întinderea sa. La prejudiciul potenţial, existenţa lui este prezumată, urmare a demonstrării în condiţiile legii a nerespectării dispoziţiilor legale şi contractuale incidente, iar întinderea sa este evaluată legal.

În cauză, s-a imputat reclamantei un prejudiciu cert şi comensurabil, a cărui existenţă şi întindere trebuia dovedită de autoritatea intrumentatoare a procesului-verbal, obligaţie care nu a fost îndeplinită însă.

La o simplă analiză se observă că reclamantei i s-a imputat suma de 400.000 RON (50% din valoarea totală) aferentă Ordinului de finanţare nr. x/17.02.2011, întrucât i-au fost achitate două prime pentru doi ani consecutivi, fără a-i fi calculată o singură compensaţie pentru o perioadă de maxim 2 ani. Or, chiar dacă s-ar fi calculat o singură compensaţie pentru o perioadă de doi ani, cuantumul acesteia trebuia să fie acelaşi, conform celor arătate în precedent, cu cel rezultat din însumarea primelor acordate anual, în condiţiile în care împrejurările luate în calcul în cei doi ani au fost aceleaşi.

Aşadar, nu se poate susţine că, prin conduita sa, reclamanta ar fi prejudiciat bugetul unional, condiţie pentru a reţine în sarcina sa o neregulă şi a-i fi antrenată răspunderea corespunzător.

Prin urmare, în mod nelegal s-a reţinut prin actele administrative contestate existenţa unei nereguli şi s-a imputat reclamantei prejudiciului pretins produs, criticile aduse hotărârii recurate sub acest aspect fiind întemeiate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară

Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1188 din 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. .

Anulează Decizia nr. 306694/01.04.2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.01.2016 emise de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 400.000 RON aferentă Cererii de plată nr. x/21.03.2011.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.

OPINIE SEPARATĂ redactată în temeiul disp. art. 398 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar opiniei majoritare, consider că în speţă sunt aplicabile disp. art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora:

"în situaţia în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21".

În cauză, anterior întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.01.2016 au fost întocmite recomandările Raportului de Audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene nr. ARES 959610/2012, Raportul de Audit 2007-2010 nr. 50182/2012 emis de Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României şi a Notei de control DGCAI nr. 260781/30.09.2015, ceea ce reprezintă structurile de control prevăzute de art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Structurile naţionale, pornind de la investigaţiile făcute de structurile europene, prin care s-a semnalat existenţa unei suspiciuni legată de acordarea indemnizaţiei prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, au constatat că acestea sunt întemeiate, în privinţa a 26 de beneficiari, astfel că au declarat deficienţa ca fiind sistemică şi au încheiat procese-verbale de constatare după reverificarea fiecărei societăţi în parte.

În privinţa recurentei-reclamant s-a constatat că aceasta a formulat două cereri de plată a despăgubirii/indemnizaţiei, pentru anii 2008 şi 2009, suma alocată rezultând din adiţionarea celei acordate pentru anul 2008 - 400.000 RON, cu cea acordată pentru anul 2009 - 400.000 RON, rezultând în final, un cuantum de 800.000 RON.

Dispoziţiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 li s-a dat o interpretare prin recomandările emise de Comisie, acestea fiind în sensul că în legislaţia incidentă nu a fost prevăzută calcularea unei indemnizaţii anuale şi însumarea cifrelor rezultate pentru fiecare an, ci doar calcularea unei singure indemnizaţii, excepţionale, pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Statul Român a optat pentru recuperarea sumelor alocate nelegal din bugetul naţional, iar în acest sens Parlamentul României a adoptat Legea privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016, a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a legii şi dispoziţiile acesteia au fost declarate neconstituţionale, urmând ca beneficiarii să restituie sumele încasate nelegal.

Instanţa de judecată nu poate interpreta dispoziţiile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 într-un alt mod, contrar celui avut în vedere de instituţiile europene, însă, în ipoteza existenţei unei îndoieli, avea obligaţia sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebare preliminară.

Din conţinutul art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 reiese, în mod indubitabil, că indemnizaţia este excepţională (unică) şi se acordă pentru maximum doi ani, fără să se prevadă că se acordă o indemnizaţie pentru fiecare an, cum în mod greşit, autorităţile române competente au realizat în concret.

Pentru acest motiv, neregula este sistemică şi sunt incidente disp. art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, iar procesul-verbal de constatare a fost întocmit legal, cel puţin din această perspectivă.

Referitor la calificarea juridică a Deciziei nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 şi la nepublicarea acesteia în Monitorul Oficial al României se constată că împrejurarea nu poate influenţa soluţia în dosar, deoarece cele două ordine de finanţare nerambursabilă pentru anii 2007-2008, au fost date în primul rând, în temeiul prevederilor regulamentelor europene incidente şi care au aplicabilitate directă în dreptul intern şi a legislaţiei primare şi secundare naţionale (legi, hotărâri de guvern, ordine), publicate în Monitorul Oficial al României.

Ordinul nr. 16/2010 este afişat pe site-ul MADR, ordinele de finanţare nerambursabilă au fost însuşite de recurenta-reclamantă prin semnătură, deoarece aceasta are obligaţia restituirii sumelor acordate nelegal.

Aşadar, recurenta-reclamantă cunoştea dispoziţiile Ordinului nr. 16/2010, nu a înţeles să formuleze acţiune de anulare a actului, mai mult, consideră că actul a produs confuzii deoarece nu a prevăzut expres că se acordă o singură compensaţie, astfel cum s-a precizat printr-un ordin ulterior, dar neincident în speţă, cu nr. 43/12.07.2013.

Ordinul nr. 16/2010 nu conţine prevederi contrare art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, cum susţine opinia majoritară, ci copiază dispoziţii din regulament, care însă, au fost aplicate greşit de autorităţile competente naţionale, ceea ce a declanşat ceea ce art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 defineşte ca fiind o neregulă sistemică.

Prin urmare, consider că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, abaterea este calificată drept neregulă, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prejudiciul este efectiv produs, recurenta-reclamantă este datoare să restituie suma în cuantum de 400.000 RON, motiv pentru care recursul ar fi trebuit să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea ner. 554/2004, modificată şi completată.