Ministry's untimely appeal forfeits challenge to EU-funding procurement correction

Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII.-a Contencios Adminstrativ şi Fiscal, reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în temeiul art. 51 şi următoarele din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu ale art. 192 şi următoarele din C. proc. civ., a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, solicitând admiterea cererii, anularea Deciziei nr. 25/25.09.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, înregistrată la DDCA sub nr. 28-CTS/DDCA din 27.08.2015 şi pe cale de consecinţă, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/24.07.2015 în integralitate

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2749 pronunţată în data de 26.09.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE - DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 2749 din data de 26.09.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal recurentul-reclamant MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE (fost Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice) a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului recurentul-reclamant a menţionat, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat în totalitate explicaţiile autorităţii referitoare la constatările echipei de control, instanţa de fond a ignorat faptul că autoritatea contractantă a elaborat nota justificativă despre care se face vorbire la art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Totodată, având în vedere schimbările care au survenit la nivelul administraţiei publice centrale, în această perioadă, respectiv faptul că a fost numit un alt ministru al educaţiei naţionale, în persoana doamnei profesor A., drept urmare domnul B. nu a mai deţinut calitatea de ordonator de credite. Având în vedere toate aceste aspecte documentaţia a fost nesupusă elaborării, avizării şi aprobării acestuia.

Referitor la constatările realizate prin actele contestate, solicită recurentul a se observa că, în cauză nu este vorba de o continuare a verificării contractului respectiv, ci doar de aceeaşi verificare.

Susţine în continuare recurentul că, motivarea făcută cu privire la rapoartele din 1999 nu este elocventă, fiind în fapt un raport de progres realizat de anumite state europene. Nici în acest moment sistemul Bologna nu este aplicat în toate statele, iar unele state evaluează chiar posibilitatea de a reveni la vechile sisteme educaţionale. Ori, aceste elemente nu afectează în niciun fel buna credinţă a autorităţii contractante şi legalitatea actelor emise.

Solicită instanţei de recurs a constata buna credinţă a autorităţii contractante care nu a solicitat condiţii restrictive, ci a încercat să stipuleze doar condiţii minimale, rezonabile, care să nu îngrădească vreun potenţial ofertant, dar să se asigure în acelaşi timp că orice potenţial ofertant are competenţe şi personal calificat pentru a realiza aceste lucrări.

Se interpretează eronat şi tendenţios articolul 7 din H.G. nr. 925/2006, considerând că cerinţele privitoare la experţii solicitaţi sunt " irelevante şi disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie pe care urma să îl atribuie", din nou, fără a avea în vedere natura şi complexitatea contractului şi afirmând eronat şi fără probe faptul că s-a restricţionat " participarea la procedură a unor eventuali operatori economici interesaţi". Autoritatea contractantă a respectat toate regulile achiziţiilor publice şi nu a fost constatat faptul că au existat operatori economici interesaţi care nu au putut participa la procedură.

Se invocă, în mod eronat şi fără justificare, articolul 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 considerând că cerinţele privind studiile, experienţa generală şi cea specifică experţilor ar fi restrictive şi disproporţionate fără a avea în vedere natura şi complexitatea contractului de achiziţie şi bazându-se pe argumentaţii false ca cea care compară certificările PMP şi PRINCE 2, fără a înţelege contextul în care au fost cerute, respectiv " Cunoştinţe solide în metodologii de management al proiectelor".

Se invocă în mod eronat articolul 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 care prevede explicit că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita cerinţe tehnice şi/sau profesionale ofertanţilor, în funcţie de volumul şi de complexitatea serviciilor ce urmează a fi prestate.

În mod evident evaluarea cerinţelor experţilor a fost făcută eronat de comisia de evaluare fără a ţine cont de cerinţele caietului de sarcini şi natura şi complexitatea serviciilor care urmau a fi derulate. Autoritatea contractantă a respectat legislaţia achiziţiilor publice, având şi avizele ANRMAP şi UCVAP.

Raportat la corecţia financiară aplicată, solicită a se constata că aceasta nu este întemeiată, iar cuantumul procentual nu se justifică.

Solicită totodată recurentul a lua în considerare faptul că acesta este un proiect de succes al ministerului, premiat în anul 2013 de PODCA şi prezentat ca exemplu de bună practică la comitetul de monitorizare PODCA. De asemenea, acest proiect, cuprins în MCV, a determinat aprecieri pozitive în raportul anual privind România.

Având în vedere că procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică a avut toate avizeze instituţiilor abilitate, apreciază recurentul că afirmaţiile post-factum, astfel cum sunt acestea prezentate prin Decizia nr. 25/25.09.2015 sunt infirmate tocmai de buna desfăşurare a achiziţiei şi de legislaţia care nu poate fi aplicată decât în vederea atribuirii contractelor de achiziţie publică şi nu după atribuire, tocmai din motivul că poate fi contrazisă de desfăşurarea acestora.

Susţine, în concluzie, recurentul - reclamant că autoritatea contractantă a respectat legislaţia achiziţiilor publice, cu avizarea ANAP şi UCVAP, motiv pentru care solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi în urma rejudecării, să se dispună admiterea acţiunii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant a formulat întâmpinare intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Admininistraţiei Publice şi Fondurilor Europene solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

Susţine în esenţă intimatul - pârât că, în ceea ce priveşte afirmaţiile recurentului privind validarea de către ANRMAP şi UCVAP a documentaţiei de atribuire, solicită respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată raportat la dispoziţiile art. 324 din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, precum şi raportat la dispoziţiile contractului de finanţare, care nu prevăd clauze de excludere a răspunderii beneficiarului finanţării nerambursabile în cazul în care ANRMAP a acceptat documentaţia de atribuire şi pentru care ulterior AM a aplicat reduceri procentuale/corecţii financiare. Se reţine astfel că în speţă subzistă răspunderea recurentului pentru constatarea unor astfel de abateri în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică, răspundere concretizată prin emiterea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/24.07.2015 şi în baza căreia a fost aplicată o corecţie financiară de 10% la contractul de ahiziţie publică.

Solicită, totodată, intimatul ca instanţa de recurs să constate că recurentul este în aceeaşi eroare prin susţinerea potrivit căreia" echipa de control reţine aspecte care vizează nota justificativă x şi respectiv nr. 406 din 20.06.2012".

În concluzie, intimatul solicită instanţei de control judiciar să constate că recurentul nu a respectat dispoziţiile art. 178 şi art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu cele ale articolului 8 alin. (2) din 925/2006, întrucât Nota Justificativă privind cerinţele minime de calificare nr. x/13.09.2012 nu conţine o justificare/motivare pentru cerinţele minime privitoare la studiile universitare de lungă durată şi la 3 ani de experienţă specifică, ca manager de proiecte IT.

Faţă de aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant nu a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - pârât.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată din oficiu.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în temeiul art. 51 şi următoarele din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu ale art. 192 şi următoarele din C. proc. civ., a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, solicitând admiterea cererii, anularea Deciziei nr. 25/25.09.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, înregistrată la DDCA sub nr. 28-CTS/DDCA din 27.08.2015 şi pe cale de consecinţă, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/24.07.2015 în integralitate.

Prin sentinţa civilă nr. 2749, pronunţată în data de 26 septembrie 2016 de către instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamant, calea de atac ce ar fi putut fi promovată fiind recursul, în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 din Legea nr. 554/2005, ce guvernează prezentul litigiu.

Acelaşi act normativ - Legea nr. 554/2004 - prevede la articolul 28 că " dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cel ale C. proc. civ., în măsura în care sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Verificând actele şi lucrările dosarului din perspectiva respectării termenului de declarare a recursului, instanţa de control judiciar constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. " Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs" iar potrivit dispoziţiilor 489 alin. (1) din acelaşi act normativ " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligaţia de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătoreşti într-un anumit termen, imperativ prevăzut de lege, motivarea cererii după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

Se constată astfel că sentinţa civilă recurată a fost comunicată autorităţii publice recurente - reclamante Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la data de 23 decembrie 2016, astfel cum rezultă din Dovada de înmânare a hotărârii, ataşată la dosar fond şi, raportat la această dată, cele 15 zile în care partea putea declara recurs s-au împlinit la 09.01.2017, aceasta fiind, de altfel, ultima zi pentru autoritate de exercitare a dreptului de a ataca hotărârea de fond.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, Înalta Curte reţine că aceasta a fost depusă prin poştă în data de 11.01.2017 şi înregistrată la instanţa de fond în data de 12.01.2017, deci, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., termen ce s-a împlinit la data de 09.01.2017.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nici nu a solicitat repunerea sa în termen.

Astfel, instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd următoarele:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Pe cale de consecinţă, neexercitarea dreptului procesual - în speţă, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existenţa vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul promovat de reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale (anterior Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice), ca tardiv formulat, aplicând astfel şi sancţiunea juridică a decăderii părţii din exercitarea dreptului de declarare a acestei căi de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale (anterior Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice) împotriva sentinţei civile nr. 2749 din 26 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.