Legality of local environmental tax for metallurgy: res judicata effect of prior Supreme Court ruling on absence of technical impact justification

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual

1.1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.03.2013, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Galaţi, în principal, anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local Galaţi nr. 141/22.11.2012 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013, în ceea ce priveşte taxa stabilită pentru activitatea de metalurgie şi siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari - art. 2.3 al pct. 1.8 - Alte taxe locale din cuprinsul Anexei nr. 1 la H.C.L. GALAŢI nr. 141/22.11.2012.

În subsidiar, a solicitat modificarea în parte a hotărârii menţionate, în sensul stabilirii unei taxe substanţial diminuate.

1.1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2587 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Galaţi a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local Galaţi nr. 141/22.11.2012 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013, în ceea ce priveşte taxa stabilită pentru activitatea metalurgie şi siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari - art. 2.3 al pct. 1.8 - Alte taxe locale din cuprinsul Anexei nr. 1 la H.C.L. Galaţi nr. 141/2012.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind modificarea în subsidiar a actului administrativ contestat, în sensul stabilirii unei taxe substanţial diminuate.

1.1.3. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâtul Consiliul Local Galaţi.

Prin Decizia nr. 2393 din 22 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

1.2. Al doilea ciclu procesual. Soluţia primei instanţe în rejudecare după casare

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 05.01.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 43 din 12 martie 2018, Curtea a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. şi a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 25.405,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, pe fond, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta a susţinut următoarele:

1.3.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se susţine că soluţia primei instanţe este pronunţată atât cu nesocotirea dispoziţiilor instanţei de casare.

În decizia de casare Î.C.C.J. a stabilit, în concret, obligaţia Curţii de Apel Galaţi de a analiza în concret motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, sens în care urmează să lămurească pe deplin raporturile juridice deduse judecăţii din perspectiva impactului asupra mediului înconjurător al activităţii desfăşurate de AM Galaţi, prin examinarea punctuală a situaţiei de fapt fiscale, cu luarea în considerare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale atacate, dar şi a motivelor de nelegalitate şi a apărărilor formulate, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public şi cel privat să fie asigurat.

Pentru a pronunţa hotărârea atacată, prima instanţă nu s-a raportat decât formal la indicaţiile obligatorii conţinute de decizia de casare. Astfel, în rejudecare, Curtea de Apel Galaţi a făcut trimitere la dispoziţiile acestei decizii şi a punctat cu privire la problemele de drept pe care ar fi trebuit să le analizeze în prezenta cauză. Cu toate acestea, Curtea de Apel Galaţi a ales să le ignore cu desăvârşire, reţinând că în faţa dispoziţiilor obligatorii cuprinse în decizia de casare din prezentul dosar prevalează aşa-zisa puterea de lucru judecat a Deciziei I.C.C.J. nr. 1415/2012 identificând sumar similitudinile dintre cele două litigii.

În lipsa unei astfel de analize aprofundate a motivelor de nelegalitate invocate de către AM Galaţi, se impune concluzia că în realitate, Curtea de Apel Galaţi nu a analizat efectiv cererile reclamantei şi nu a verificat în concret dacă există impactul semnificativ asupra mediului înconjurător, în sensul celor învederate de către ICCJ în primul ciclu procesual, ci s-a limitat la a relua considerentele reţinute în celălalt litigiu dintre părţi soluţionat prin Decizia nr. 1415/2015 de ÎCCJ.

Procedând de asemena manieră, instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile instanţei de casare, cu încălcarea dispoziţiilor procedurale ale art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. încălcarea acestor dispoziţii, reprezentând un fapt extrinsec hotărârii judecătoreşti pronunţate, conduce la nulitatea acesteia, necondiţionat de existenţa vreunei vătămări a recurentelor-reclamante, în virtutea art. 176 pct. 6 C. proc. civ. Oricum, vătămarea este evidentă, întrucât nesocotirea dispoziţiilor de casare a condus la respingerea cererii de chemare în judecată formulată de AM Galaţi.

Pentru a reţine puterea de lucru judecat derivată din decizia civilă nr. 1415/2015 a Î.C.C.J., Curtea de Apel Galaţi a procedat la o amplă prezentare sub aspect teoretic a acestei instituţii, apreciind că toate aspectele dezlegate în litigiul anterior dintre părţi (dosar nr. x/2013) trebuie opuse părţilor şi în litigiul de faţă, fără posibilitatea dovezii contrare din partea acestora, întrucât prezentul litigiu are legătură cu chestiunea de drept deja soluţionată.

Decizia civilă nr. 1415 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care se raportează pârâta în susţinerea excepţiei puterii lucrului judecat, fusese pronunţată cu mai mult de doi ani anterior deciziei de casare din prezentul dosar (26 martie 2015, faţă de 22 iunie 2017), iar C.L. Galaţi a invocat puterea de lucru judecat care ar rezulta din această hotărâre judecătorească şi cu ocazia soluţionării în primul ciclu procesual a prezentului dosar, astfel că se poate afirma că instanţa supremă, la momentul pronunţării deciziei de casare, a avut în vedere soluţia pronunţată în dosarul anterior şi efectele puterii de lucru judecat şi a stabilit că nu se impune a fi avută în vedere decât în legătură cu problema (ne)motivării actului administrativ atacat, nu şi în legătură cu celelalte aspecte, care ţin de probaţiunea impactului semnificativ asupra mediului şi care nici nu au fost avute în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 1415 a ÎCCJ.

Decizia nr. 1415/26 martie 2015 nu cuprinde dispoziţii de natură să permită influenţarea judecătorului fondului asupra soluţiei referitoare la caracterul concret sau nu al impactului activităţii AM Galaţi asupra mediului.

Prima instanţă a făcut o eronată aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materia puterii de lucru judecat, apreciind în mod nelegal că litigiul de faţă se impune a fi soluţionat în temeiul acestei excepţii.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, prin Decizia nr. 1415/2015 nu s-a dat o dezlegare exact aceloraşi probleme de drept care fac şi obiectul prezentei speţe, ci numai privitor la competenţa autorităţilor locale de a institui taxe fiscale fără a exista o contraprestaţie (chestiune invocată în recursul AM Galaţi) şi la motivarea actului administrativ atacat (invocată în recursul CL Galaţi).

În prezentul litigiu, instanţa supremă, apreciind că H.C.L. contestat este motivată, a dispus reanalizarea cauzei sub toate aspectele, fiind necesar să se verifice toate motivele de nelegalitate invocate de către C.L. Galaţi.

Pentru toate aceste considerente, soluţia primei instanţe este vădit nelegală, deoarece chestiunile litigioase transmise în mod expres de instanţa de casare în vederea rejudecării de către instanţa de fond în prezentul litigiu nu au mai făcut obiectul unei alte judecăţi în dosarul nr. x/2013.

1.3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se susţine încălcarea dispoziţiilor de drept material aplicabile în materia stabilirii taxelor specifice pentru activităţii cu impact semnificativ.

Distinct de motivul de nelegalitate vizând nemotivarea actului administrativ atacat, reclamanta AM Galaţi a invocat şi următoarele motive, care nu au fost analizate de instanţa de judecată în primul ciclu procesual şi cu privire la care instanţa de casare ar fi trebuit sa facă o verificare proprie, autonomă, în raport cu susţinerile şi apărările părţilor din acest litigiu.

H.C.L. Galaţi nr. 141/22 noiembrie 2012 este nelegală în raport cu dispoziţiile art. 283 Codul fiscal, deoarece nu este fundamentată pe argumente de ordin tehnic care să demonstreze impactul asupra mediului înconjurător a activităţilor taxate, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal.

Cuantumul taxei a fost stabilit aleatoriu, contrar prevederilor art. 56 din Constituţia României precum şi a principiului eficienţei impunerii consacrat de art. 3 din Codul fiscal.

Taxa este nelegală raportat la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale întrucât nu poate fi încadrată nici în categoria de taxă şi nici în categoria de impozit, astfel cum sunt acestea definite de legiuitor.

În final, s-a mai susţinut că taxa de mediu instituită prin H.C.L. Galaţi nr. 498/2013 este nelegală deoarece constituie o dublă impunere.

Dispoziţiile instanţei de casare erau foarte clare în sensul că instanţa de casare trebuia să lămurească situaţia de fapt dedusă judecăţii din perspectiva verificării, în concret, a impactului semnificativ asupra mediului înconjurător. În acest sens, Î.C.C.J. a menţionat expres că "Noţiunea de activitate cu impact semnificativ asupra mediului prevăzută de art. 5 din Legea nr. 359/2004 nu este similară cu noţiunea de activitate cu impact asupra mediului înconjurător prevăzută de art. 283 alin. (2) Codul fiscal."

Această distincţie nu putea fi înţeleasă decât în sensul că prevederile Legii nr. 359/2004 au în vedere calificarea unor anumite activităţi strict din perspectiva formalităţilor de înregistrare la registrul comerţului, impactul semnificativ asupra mediului avut în vedere fiind vizat doar în sensul de element potenţial, iar nu concret (subiecţi ai legii fiind societăţile care desfăşoară activităţi cu potenţial efect semnificativ asupra mediului). Chiar dacă intră sub incidenţa acestei legi, nu este în mod obligatoriu ca activitatea unei societăţi să producă în mod efectiv un impact semnificativ asupra mediului.

Prima instanţă răstălmăceşte sensul deciziei de casare şi, plecând de la ideea că "noţiunea de activitate cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător prevăzută de articolul 5 din Legea nr. 359/2004 nu este similară cu noţiunea de activitate cu impact asupra mediului înconjurător prevăzută de articolul 283 alin. (2) Codul fiscal", ajunge în mod surprinzător la ideea că eventuala depăşire a limitelor legale a emisiilor rezultate în procesul de producţie are relevanţă în procesul de autorizare a întreprinderilor şi nu în ceea ce priveşte plata taxei de mediu instituită de un consiliu local, în temeiul prevederilor Codul fiscal, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia 1415/2015 a ÎCCJ.

Această motivare este apreciată ca eronată dintr-o dublă perspectivă, întrucât pe de o parte, dacă cele două noţiuni, prevăzute în două legi distincte, nu au aceeaşi semnificaţie, concluzia nu poate fi aceea că impactul asupra mediului se prezumă ci, dimpotrivă, că impactul asupra mediului trebuie să fie dovedit, iar pe de altă parte, prin Decizia nr. 1415/2015, ÎCCJ nu a realizat o analiză a impactului activităţii recurentei-reclamante asupra mediului, ci a considerat că există o similitudine între cele două noţiuni, din legi diferite, pentru a extrage aşa-zisa prezumţie legală absolută de impact. Or, în prezentul litigiu, un astfel de raţionament nu mai este posibil nici măcar în virtutea teoriei puterii lucrului judecat, având în vedere prevederile exprese ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care obligă Curtea de Apel Galaţi să ţină seama de dezlegările date problemelor de drept în decizia de casare.

Reiterând apărările din primul ciclu procesual se arată că pentru a fi legală, o taxă percepută pentru activităţi cu impact asupra mediului înconjurător trebuie să prezinte două caracteristici esenţiale:

- să fie fundamentată pe argumente de ordin tehnic care să demonstreze în concret impactul asupra mediului înconjurător a activităţilor taxate, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, ceea ce în speţă nu este cazul;

- cuantumul taxei să nu fie stabilit aleatoriu, potrivit prevederilor art. 56 din Constituţia României precum şi principiului eficienţei impunerii consacrat de art. 3 din Codul fiscal, ceea ce de asemenea nu este cazul.

Aşa cum rezultă din conţinutul art. 283 alin. (2) din Codul fiscal şi cum a reţinut şi instanţa de casare, consiliile locale au posibilitatea de a institui taxe pentru activităţile cu impact efectiv asupra mediului înconjurător.

În aceste condiţii, se apreciază că pentru justificarea instituirii unei asemenea taxe ar fi fost necesară stabilirea în prealabil de către autoritatea emitentă a actului administrativ normativ a impactului asupra mediului înconjurător a activităţilor pentru care se percepe taxa respectivă. O altă interpretare a textului legal ar conduce la concluzia absurdă potrivit căreia consiliile locale ar putea pretinde taxe pentru orice activitate derulată în oraşul respectiv, motivând instituirea acestora pe aşa-zisul impact asupra mediului înconjurător.

Or, în speţă, prin actul administrativ normativ criticat, Consiliul local a procedat la adoptarea Taxei locale pentru activitatea de metalurgie şi siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari pe raza teritorială a municipiului Galaţi, fără a analiza şi a demonstra impactul activităţilor desfăşurate de către AM Galaţi (singura întreprindere căreia i se adresează această taxă asupra mediului înconjurător).

Reclamanta recurentă pretinde că a demonstrat deja în primul ciclu procesual, pe bază de probe, că activitatea de producere a oţelului de către AM Galaţi respectă cu precădere toate cerinţele de mediu. Autorizaţia de mediu pe care reclamanta o deţine încă din anul 2007 face dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor necesare referitoare la măsurile preventive adecvate împotriva poluării.

Societatea reclamantă îşi desfăşoară activitatea în deplină conformitate cu legislaţia aplicabilă referitoare la protecţia mediului şi îşi îmbunătăţeşte continuu performanţa de mediu, atât prin adoptarea măsurilor de prevenire a poluării, inclusiv prin închiderea unei uzine care genera activitate potenţial poluantă, cât şi prin investiţiile importante făcute de societate în domeniul prevenirii poluării.

Monitorizarea respectării obligaţiilor de mediu impuse prin autorizaţia integrată de mediu (controlul conformării) revine autorităţii de mediu, care are atribuţii în domeniu conform legii. Rezultatele monitorizării se regăsesc în raportul anual întocmit de autoritatea de mediu care atestă respectarea acestora de către AM Galaţi.

Toate aceste aspecte rezultă fără putinţă de tăgadă atât din documentele administrate în probaţiune de către reclamantă, cât şi din raportul de expertiză tehnică de specialitate în protecţia mediului, raport întocmit şi completat apoi, la solicitarea pârâtei, de către expertul numit de instanţă, doamna Dr. Ing. chim. B..

Astfel, se consideră că impactul asupra mediului prevăzut de art. 283 alin. (3) in temeiul căruia a fost adoptată H.C.L. Galaţi nr. 141/2012 ar fi trebuit raportat la consecinţele concrete, determinate sau determinabile şi evaluabile în bani ale unor activităţi asupra mediului înconjurător, diferenţiate în funcţie de gradul impactului.

În al doilea rând, suma de 8.198.927 RON este stabilită în mod aleatoriu de către Consiliul local, fără avea la bază niciun algoritm pertinent care să justifice cuantumul acesteia, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale."

Principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale consacrat de textul constituţional precizat implică, pe de o parte, respectarea principiului echităţii impunerii, iar pe de altă parte, a principiului proporţionalităţii, care presupune stabilirea sarcinilor fiscale, în speţă a taxei locale, în funcţie de cauza care a justificat instituirea sa. Or, în speţa, având în vedere faptul că impactul asupra mediului înconjurător a activităţilor metalurgice şi siderurgice desfăşurate în Galaţi este minim, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că H.C.L. Galaţi nr. 141/2012 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie.

De altfel, stabilirea Taxei în mod aleatoriu de către Consiliul local, într-un cuantum exagerat, nemotivat sub nici un aspect, ilustrat şi de creşterea continuă şi aberantă a Taxei, fără nicio fundamentare în valoarea reală a monedei sau în impactul concret asupra mediului, demonstrează odată în plus nelegalitatea actului administrativ.

În plus, faptul că legislaţia în materie fiscală permite majorarea taxelor şi impozitelor locale de către consiliile locale sau judeţene - Capitolul XII, art. 287 din Codul fiscal - nu este suficient per se pentru a justifica în concret majorarea Taxei contestate. Principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale consacrat de textul constituţional precitat implică, pe de o parte, respectarea principiului echităţii impunerii, iar pe de altă parte, a principiului proporţionalităţii, care presupune stabilirea sarcinilor fiscale, în speţă a taxei locale, în funcţie de cauza care a justificat instituirea sa.

Pe de altă parte, Taxa instituită de Consiliul Local Galaţi nu se bazează nici pe o monitorizare concretă a poluanţilor emişi de combinat, nu există o proporţionalitate cu producţia societăţii sau cu tipurile de procese tehnologice desfăşurate şi nu are o baza de calcul.

În aceste condiţii, impactul taxei de mediu în preţul de cost al oţelului este din ce în ce mai mare, contribuind la reducerea profitabilităţii produsului finit, în condiţiile presiunii tot mai crescute asupra preţului de vânzare al otelului pe diferite pieţe.

Se mai susţine că taxa este nelegală raportat la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale întrucât nu poate fi încadrată nici în categoria de taxă şi nici în categoria de impozit, astfel cum sunt acestea definite de legiuitor.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că aceasta a fost instituită şi cu exces de putere, prin raportare la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 263/2006 şi ale art. 248 Codul fiscal.

Pârâta CL Galaţi nu a avut şi nu are o viziune conformă legii asupra noţiunii de "taxă" deşi, potrivit celor afirmate în preambulul H.C.L. Galaţi atacate şi recunoscute prin întâmpinare, debitul fiscal contestat reprezintă o taxă de mediu, respectiv o contribuţie obligatorie percepută în considerarea unei materii impozabile susceptibile de a aduce atingere mediului, indiferent de bugetul la care este colectată.

O atare contribuţie reprezintă însă o taxă (fie că este denumită taxă de mediu, fie că este denumită taxă ecologică) şi este instituită expres în scopul asigurării protecţiei mediului. Nimic din toate aceste trăsături nu poate exclude caracterul esenţial al contribuţiei în discuţie, acela de a fi potrivit art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale:

"plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public."

Doctrina şi practica de specialitate sunt unanime în acest sens, niciuna dintre referirile doctrinare invocate de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării nefiind de natură să infirme această definiţie generală a noţiunii de taxă. Independent de tipologia diversă pe care o cunosc taxele locale (taxa contestată făcând parte din categoria "alte taxe locale"), de esenţa acestora este faptul că se achită pentru un serviciu prestat contribuabilului de către autoritatea publică competentă.

Or, în speţă, taxa nu este achitată în considerarea unui serviciu de care ar urma să beneficieze AM Galaţi din partea autorităţilor publice locale. În realitate, deşi taxa este impusă în sarcina operatorilor economici care derulează activităţi de metalurgie şi siderurgie, aceştia nu au totodată şi calitatea de beneficiari ai vreunui serviciu public.

Din această perspectivă, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia taxa de mediu stabilită de C.L. Galaţi ar reprezenta o taxă locală specială în sensul art. 282 Codul fiscal, prin raportare la prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006. Astfel, potrivit art. 282 alin. (1) Codul fiscal "(1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale."

Pentru a fi vorba despre o taxă specială, instituită în temeiul art. 282 Codul fiscal şi art. 30 din Legea nr. 263/2006, este necesar ca taxa specială să fie percepută pentru funcţionarea unor servicii publice locale, fiind necesar să rezulte din însuşi cuprinsul actului administrativ care este serviciul public local pentru care s-a instituit taxa, taxa să fie folosită exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor necesare înfiinţării şi funcţionării serviciului public local pentru care a fost instituită taxa, adoptarea acesteia să fie făcută în baza unui regulament, aprobat în prealabil de autoritatea locală şi să se încaseze exclusiv de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-a instituit taxa.

Or, nici în cuprinsul H.C.L. Galaţi atacate şi nici măcar prin întâmpinare nu se menţionează care este în concret serviciul public local pentru care s-a instituit taxa (nu se poate argumenta în sensul că este vorba despre atribuţiile generale care revin Consiliului Local în temeiul art. 36 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală).

Rezultă aşadar că, în ceea ce priveşte legalitatea taxei, această contribuţie bănească impusă persoanelor juridice nu întruneşte cerinţele instituite prin art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006, putând fi catalogată cel mult ca având natura juridică a unui impozit.

Or, prevederile art. 248 din Codul fiscal nu stabilesc posibilitatea reglementării, cu titlu de impozit, a unei sarcini fiscale cum este cea contestată, impozitele locale fiind expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, întrucât în cauză nu este vorba despre prestarea unui serviciu direct sau chiar indirect către persoanele juridice în sarcina cărora este impusă sarcina fiscală în discuţie, apreciem că aceasta nu are natura juridică a unei taxe, dar nici nu poate fi recalificată ca fiind un impozit, categoriile de impozite fiind expres şi limitativ reglementate în Codul fiscal, impunându-se în consecinţă anularea acestei taxe ca fiind vădit nelegală.

Taxa de mediu instituită prin H.C.L. Galaţi nr. 498/2013 este nelegală deoarece constituie o dublă impunere, în opinia recurentei.

AM Galaţi constituie şi virează lunar Fondul pentru mediu, reglementat prin O.U.G. nr. 196/2005, aprobată prin Legea 105/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Cuantumul acestor taxe este prevăzut în Anexa 1 a acestei ordonanţe, în funcţie de emisiile de gaze arse, metale şi pulberi.

În aplicarea O.U.G. nr. 196/2005, societatea depune lunar Declaraţia privind fondul de mediu, care cuprinde sumele datorate la acest fond, calculate în baza cantităţilor efective de emisii de poluanţi în atmosferă şi a tarifelor prevăzute în Anexa 1 a acestei ordonanţe. Pentru exemplificare au fost anexate Declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu - Perioada de raportare: lunile ianuarie şi februarie 2013 (dovada achitării de obligaţii bugetare către Administraţia Fondului pentru Mediu - 3% deşeuri feroase şi neferoase, emisii de poluanţi în atmosferă de la surse staţionare, contribuţie pentru ambalaje introduse pe piaţă - Total ianuarie 2013 - 15.387 RON, Total februarie 2013 - 14.774 RON).

Sumele declarate şi plătite în cursul anului la Fondul pentru mediu se ridică la 192.955 Ron, comparativ cu exorbitanta sumă de 8.198.927 RON, achitată ca taxă pentru mediu către C.L..Galaţi.

În plus faţă de plăţile efectuate pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, calitatea apelor uzate evacuate de societate este strict reglementată şi monitorizată prin Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 50/2013, valabilă până la 31.12.2014, emisă de Administraţia naţională "Apele Române".

Societatea încheie contracte cu "Apele Române" atât pentru alimentarea cu apă cât şi pentru evacuarea apelor uzate. În 2013 reclamanta a fost încheiat contractul abonament nr. 51583/2013 pentru perioada 01.01.2013-31.12.2013, în valoare de 3.400.245 RON, acest contract fiind aplicat numai şase luni întrucât, ca urmare a proiectului de mediu finalizat la balta C., având ca rezultat îmbunătăţirea semnificativă a calităţii apelor uzate. Sumele s-au renegociat pentru ultimul trimestru al anului 2013 şi primul semestru al anului 2014 a fost încheiat Act adiţional nr. x la contractul 51583 pentru perioada 1 oct - 31 martie 2014, în valoare de 1.605.849 RON.

Faţă de cele prezentate mai sus, se apreciază că societatea achită sumele datorate pentru emisiile de poluanţi în aer şi apă către organismele îndreptăţite de legiuitor să le solicite cât şi taxa de mediu pretinsă de C.L. Galaţi are un cuantum exorbitant faţă de taxele de mediu specific reglementate de lege şi reprezintă o dublă impunere, întrucât se aplică asupra aceloraşi forme de poluare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul intimat Consiliul Local Galaţi a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

În favoarea acestei soluţii s-a suţinut în primul rând că în mod corect instanţa a constatat că a mai existat o judecată cu privire Ia obiectul prezentei pricini, problema fiind tranşată în mod irevocabil.

În continuare, se arată în esenţă, relativ la celelalte critici ale recurentei, că din perspectiva finalităţii urmărite prin adoptarea H.C.L. nr. 141/22.11.2012, anume instituirea unor taxe, noţiunea de motivare a actului administrativ trebuie interpretată în mod corespunzător. A aşeza în sarcina unui legiuitor obligaţia de a motiva nivelul tuturor taxelor echivalează cu o ştirbire semnificativă a puterii acestuia.

Nivelul taxei reprezintă o componentă a oportunităţii emiterii actului normativ, aspect care excedează analizei unei instanţe de contencios administrativ, iar o conduită contrară ar constitui o ingerinţă de nepermis a puterii judecătoreşti în treburile puterii administrative care exercită puterea delegată de legiferare.

Impactul efectiv actual al activităţii recurentei asupra mediului nu poate fi disociat de potenţialul de poluare al acestora.

Se concluzionează că niciun element prezentat de către recurentă, în ceea ce priveşte nelegalitatea actului administrativ, nu se verifică iar mai mult decât atât, chiar şi cele care vizează oportunitatea, privite dintr-o perspectivă corectă, conduc către altă concluzie decât cea propusă de partea adversă.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor intimatului, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat potrivit următoarelor considerente:

2.1.1. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia soluţia primei instanţe este pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor instanţei de casare este nefondat.

Prin decizia nr. 2393 din 22.06.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de Consiliul Local Galaţi şi A. S.A. şi a casat hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în primul ciclu procesual cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Prin considerentele instanţei supreme s-a stabilit obligaţia Curţii de Apel Galaţi de a analiza în concret motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, sens în care urmează să lămurească pe deplin raporturile juridice deduse judecăţii din perspectiva impactului asupra mediului înconjurător al activităţii desfăşurate de AM Galaţi, prin examinarea punctuală a situaţiei de fapt fiscale, cu luarea în considerare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale atacate, dar şi a motivelor de nelegalitate şi a apărărilor formulate, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public şi cel privat să fie asigurat.

Obligaţiile dispuse în sarcina instanţei de fond nu reprezintă dezlegări de drept pentru a fi incidente dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., ci este o reluare într-o manieră proprie, determinată de natura specifică a litigiilor în contencios administrativ, a obligaţiei legale a instanţei de fond, de a judeca din nou, conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

O astfel de obligaţie, chiar reiterată de instanţa de recurs, nu împiedica instanţa de trimitere a valorifica efectele puterii de lucru judecat a aspectelor dezlegate de o altă instanţă judecătorească, atunci când erau întrunite condiţiile legale.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut în practica constantă a instanţei supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Anterioritatea formulării acestor apărări de către intimat, în primul ciclu procesual, înainte de a fi pronunţată decizia nr. 2393 din 22.06.2017, nu poate duce la concluzia că instanţa supremă a avut în vedere netemeinicia acestor susţineri constituind astfel, prin ea însăşi, o dezlegare a instanţei de casare, obligatorie în temeiul art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care considerentele acestei decizii nu fac nici o referire la puterea de lucru judecat a dezlegărilor date de o altă instanţă judecătorească, îndrumarea (dispoziţia) cu privire la limitele rejudecării nefiind incompatibilă cu valorificarea efectului pozitiv al statuărilor altei instanţe.

2.1.2. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa de control judiciar constată că este, de asemena, nefondat.

Procedând la propria evaluare a puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 1415 din 26.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată că în mod corect au fost valorificate de instanţa de fond dezlegările problemelor de drept oferite prin această hotărâre judecătorească, care au fost invocate şi în faţa instanţei de fond şi au fost reiterate prin cererea de recurs, în cadrul acestui motiv de casare.

În privinţa criticii conform căreia H.C.L. Galaţi nr. 141/22 noiembrie 2012 este nelegală în raport cu dispoziţiile art. 283 Codul fiscal, deoarece nu este fundamentată pe argumente de ordin tehnic care să demonstreze impactul asupra mediului înconjurător a activităţilor taxate, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, prin hotărârea menţionată s-a răspuns că pentru justificarea instituirii unei asemenea taxe nu este necesară stabilirea în prealabil de către autoritatea emitentă a impactului asupra mediului înconjurător a activităţilor pentru care se percepe taxa respectivă.

Motivului de nelegalitate conform căruia cuantumul taxei a fost stabilit aleatoriu, contrar prevederilor art. 56 din Constituţia României precum şi a principiului eficienţei impunerii consacrat de art. 3 din Codul fiscal s-a argumentat că taxa pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător este conformă cu prevederile Codul fiscal şi ale Legii nr. 273/2006 şi că stabilirea taxei se poate face fără a avea la bază nici un algoritm care să justifice cuantumul acesteia.

Şi critica privind nelegalitatea taxei raportat la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale întrucât nu ar putea fi încadrată nici în categoria de taxă şi nici în categoria de impozit, astfel cum sunt acestea definite de legiuitor, a fost avută în analiză prin decizia anterior menţionată, considerându-se că, în raport de prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale care definesc taxa ca fiind suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie public ori un serviciu public, este posibil ca instituirea unei taxe locale să fie făcută fără respectarea condiţiei existenţei unui serviciu prestat operatorului economic de către instituţia/serviciul public.

În final, s-a mai susţinut că taxa de mediu instituită prin H.C.L. Galaţi nr. 498/2013 este nelegală deoarece constituie o dublă impunere, însă rezolvarea acestei critici, în condiţiile în care recurenta - reclamantă nu s-a prevalat de o normă legală care să consacre o astfel de interdicţie, rezultă implicit din dezlegările referitoare la conformitatea instituirii acestei taxe în raport de dispoziţiile Codul fiscal, care conferă competenţă Consiliului local de a institui taxe de această natură în condiţiile arătate.

În concluzie, nu sunt fondate criticile reclamantei, astfel că hotărârea instanţei de fond care a valorificat puterea de lucru judecat a dezlegărilor Deciziei nr. 1415 din 26.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de D. S.A. împotriva sentinţei nr. 43 din 12 martie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de D. S.A. împotriva sentinţei nr. 43 din 12 martie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.