Jurisdictional conflict over territorial competence in administrative appeals: statutory interpretation of "domicile" versus "residence" for exclusive court assignment

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin Hotărârea nr. 36 din 17 ianuarie 2019, secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer a domnului judecător A. de la Judecătoria Constanţa la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Prin contestaţia înregistrată la data de 3.04.2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2019, contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe transferul judecătorului de la Judecătoria Constanţa la Curtea de Apel Militară Bucureşti.

Prin Decizia nr. 3318/13.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de Consiliul Superior al Magistraturii şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 36 din 17 ianuarie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Curtea De Apel Constanţa, secţia A II-A civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 223/CA din data de 21 noiembrie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Bacău, secţia A II-A civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 28 din 22 mai 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Curţii de Apel Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică. Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar reşedinţa este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamantului, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuieşte.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul are domiciliul în judeţul Bacău, însă reşedinţa se află în municipiul Constanţa, aceasta fiind locuinţa statornică, în raport de care se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.