Tax dispute where cassation was ordered solely due to the lower court's failure to provide independent legal reasoning on contested fiscal assessments.

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.12.2014, sub nr. x/2014, reclamanta Societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii Ploieşti a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea în parte a Deciziei nr. 173/19.06.2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor ce a fost comunicată Societăţii la data 25.06.2014, prin care contestaţia Societăţii înregistrată la AJFPI sub nr. x/10.12.2013 a fost respinsă ca neîntemeiată şi respectiv nemotivată cu privire la următoarele sume: suma de 1.125.858 RON reprezentând TVA respins la rambursare; suma de 3.623.651 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; suma de 1.642.651 RON reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar; anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/31.10.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2013, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa pentru sumele indicate în cadrul capătului de cerere de mai sus; rambursarea efectivă a sumei de 1.125.858 RON, reprezentând TVA solicitată la rambursare prin Decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012 şi refuzată la rambursare pe calea Deciziei de impunere; anularea celor două operaţiuni de compensare efectuate de autorităţile fiscale prin intermediul cărora debitele suplimentar stabilite în Decizia de impunere au fost stinse în temeiul Deciziei de compensare nr. x/12.12.2013 - cu TVA în cuantum de 2.671.093 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere;

în temeiul Deciziei de compensare nr. 601560/12.03.2014 - cu TVA în cuantum de 2.613.329 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere nr. x/05.02.2014; restituirea în consecinţă către reclamantă a sumelor de 2.671.093 RON şi respectiv 2.613.329 RON reprezentând TVA, utilizate la compensarea debitelor stabilite prin Decizia de impunere; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.

La termenul de judecată din data de 17.04.2015, reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a modificat capetele de cerere nr. x şi 5 din cererea de chemare în judecată în sensul: obligării pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 1.125.858 RON, solicitată la rambursare prin Decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012 şi refuzată la rambursare în baza Deciziei de impunere; obligării pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa la restituirea către reclamantă a sumelor de 2.671.093 RON şi respectiv 2.613.329 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată recunoscută la rambursare, dar compensate în mod nelegal cu sumele obligaţiile fiscale de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere şi contestate prin prezenta acţiune.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1965 din 26 mai 2017 a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI-ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IALOMIŢA şi ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE CONTRIBUABILI MIJLOCII PLOIEŞTI, a anulat în parte Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/31.10.2013, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2013 şi Decizia nr. 173/19.06.2014 emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor pentru următoarele sume: 1118840 RON reprezentând TVA respins la rambursare, suma de 3584148 RON (3623651 RON -39503 RON) reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar precum şi pentru majorările şi penalităţile de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar (3584.148 RON), a obligat pârâta DGRFP Ploieşti-AJFO Ialomiţa să ramburseze reclamantei suma de 1118.840 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012, a obligat pârâta DGRFP Ploieşti-AJFP Ialomiţa să restituie reclamantei suma de 2.671.093 RON şi respectiv 2.613.329 RON reprezentând TVA recunoscută la rambursare, dar compensate prin Decizia de impunere contestată, a obligat pârâta să plătească reclamantei sume de 24.700 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa,

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. susţinând că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanţa, în considerentele hotărârii s-a mărginit la a expune concluziile expertului contabil fără a prezenta propriile argumente care au stat la baza soluţiei adoptate, ceea ce echivalează cu o nemotivare, întrucât soluţia dată nu poate face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, conform considerentelor de mai jos.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta Societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii Ploieşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat: anularea în parte a Deciziei nr. 173/19.06.2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/31.10.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2013, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa pentru sumele indicate în cadrul capătului de cerere de mai sus; rambursarea efectivă a sumei de 1.125.858 RON, reprezentând TVA solicitată la rambursare prin Decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012 şi refuzată la rambursare pe calea Deciziei de impunere; anularea celor două operaţiuni de compensare efectuate de autorităţile fiscale prin intermediul cărora debitele suplimentar stabilite în Decizia de impunere au fost stinse în temeiul Deciziei de compensare nr. x/12.12.2013 - cu TVA în cuantum de 2.671.093 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere; în temeiul Deciziei de compensare nr. 601560/12.03.2014 - cu TVA în cuantum de 2.613.329 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere nr. x/05.02.2014; restituirea în consecinţă către reclamantă a sumelor de 2.671.093 RON şi respectiv 2.613.329 RON reprezentând TVA, utilizate la compensarea debitelor stabilite prin Decizia de impunere; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea legalităţii sentinţei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prima critică adusă instanţei de fond este că nu a motivat hotărârea, aşa cum instituie art. 425 C. proc. civ., mai exact aşa cum se poate observa din Sentinţa a cărei recurare se solicită lipseşte cu desăvârşire stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, faptul că judecătorul de fond doar s-a limitat în a prelua susţinerile reclamantei, fără a analiza suţinerile pârâtelor, nu poate ţine loc de un raţionament logico- juridic sau de un punct de vedere argumentat.

Or, aceste cerinţe legale ale motivării unei Sentinţe sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept, ceea ce lipseşte cu desăvârşire din Sentinţa recurată.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar 1.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, şi nu să se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Procedând astfel, neexaminând în totalitate obiectul litigiului şi însuşindu-şi în mod exclusiv susţinerile reclamantei, instanţa de fond nu a analizat în realitate fondul cauzei.

În rejudecare, prima instanţă va analiza acţiunea promovată în cauză prin prisma tuturor susţinerilor şi apărărilor părţilor esenţiale în justa soluţionare a cauzei, având în vedere şi considerentele prezentei decizii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva sentinţei nr. 1965 din 26 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva sentinţei nr. 1965 din 26 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.