Invalid public procurement contract assignment and non-application of subsequent prohibitions in EU-funded local development projects

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. x/2016, reclamanta Comuna Hânţeşti - prin primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Bucureşti anularea notificării nr. x/23.03.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 294 din 14 decembrie 2016 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta Comuna Hânţeşti - prin primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a anulat notificarea nr. x/23.03.2016 emisă de pârât.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013 precum şi art. 17 alin. (7) şi alin. (8) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 1851/2013, pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 MDRAPFE poate deconta doar lucrări efectuate cu respectarea prevederilor legale şi numai în limitele prevăzute de contractele de finanţare, în caz contrar, suportarea cheltuielilor efectuate făcându-se de către beneficiari.

În cauză, s-a constatat că cesionarea (chiar şi parţială) a obligaţiilor asumate prin contractul de lucrări nr. x/05.09.2008, era interzisă în mod expres atât de legislaţia achiziţiilor publice în vigoare la acel moment, cât şi de clauzele contractuale ce reprezintă legea părţilor.

Astfel, în conformitate cu art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare la data încheierii contractului de cesiune nr. x/04.11.2013, "într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial".

Totodată, potrivit art. 23 din contractul de lucrări nr. x/05.09.2008, "Executantul are obligaţia de a nu transfera total sau parţial obligaţiile sale asumate prin contract".

Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a reţinut că cesionarea contractului de lucrări nr. x/05.09.2008 nu s-a efectuat şi cu acordul intimatei-reclamante, care a preluat investiţia de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava în baza protocolului nr. 11690/21.11.2013. Aceste aspecte sunt lipsite de relevanţă, deoarece:

La penultimul paragraf al protocolului de predare-primire nr. 11690/21.11.2013, se menţionează că "prezentul protocol de predare-primire reprezintă o novaţie prin înlocuirea beneficiarului Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava cu Comuna Hănţeşti, la contractul de lucrări nr. x/2008...";

Prin contractul de novaţie, părţile sting o obligaţie veche şi o înlocuiesc cu o obligaţie nouă, aceste procese având loc concomitent. Obligaţia nouă care se naşte prin novaţie trebuie să aibă un element nou faţă de vechea obligaţie, iar în cazul de faţă acesta constă în schimbarea părţilor, neexistând şi alte condiţii care să afecteze raportul juridic obligaţional;

Prin urmare, se poate aprecia că, la momentul încheierii protocolului nr. 11690/21.11.2013, care îmbracă forma unui contract de novaţie, intimata- reclamantă avea sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenta unei cesiuni a contractului de lucrări nr. x/05.09.2008. În acest context, consideră că UAT Comuna Hânţeşti avea obligaţia de a efectua toate diligentele necesare pentru a se asigura că au fost respectate prevederile legale în vigoare la momentul preluării investiţiei.

Chiar dacă raportul juridic obligaţional iniţial se stinge, aceasta nu înseamnă încetarea efectelor sale, ci numai transformarea lui într-un alt raport juridic obligaţional al cărei subiect este, în speţa de faţă, intimata-reclamantă UAT Comuna Hânţeşti - care a preluat în acelaşi timp şi calitatea de beneficiar a' obiectivului de investiţii şi este singura care poate răspunde pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale (prevăzute de O.U.G. nr. 28/2013) şi contractuale (prevăzute în contractele de finanţare nr. x/18.11.2014 şi nr. y/25.05.2015).

Faptul că sumele solicitate ar fi aferente perioadei 2014-2015, fiind virate în baza contractelor de finanţare anuale încheiate ulterior contractului de cesiune, nu este de natură să absolve de răspundere pe intimata - reclamantă.

Aceasta deoarece contractul de lucrări nu este subordonat contractului de finanţare, neavând nicio relevanţă că acesta a fost încheiat cu mult timp înainte de încheierea contractelor de finanţare dintre MDRAP şi UAT Comuna Hânţeşti (2014-2015).

Relevant este că s-a plătit intimatei-reclamante suma totală de 1.930.636,82 RON, în baza unor contracte de finanţare încheiate în perioada 2014-2015, prin care au decontate lucrări executate de S.C. A. S.R.L., potrivit contractului de cesiune nr. x/04.11.2013.

Intimata-reclamantă este singura care poate răspunde pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin cele 2 contracte de finanţare, care reprezintă izvorul pretenţiilor din Notificarea nr. x/23.03.2016.

Recurentul pârât şi-a asumat obligaţia să deconteze cheltuielile efectuate de către intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar, cu condiţia ca acestea să respecte toate dispoziţiile legale incidente şi pe cele contractuale (respectiv pe cele ale contractului de finanţare).

În urma verificării documentelor transmise recurentului pârât, s-a constatat că sumele decontate au fost utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli efectuate în baza unui contract cesionat integral, încălcându-se atât dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare la data desfăşurării achiziţiei), cât si prevederile contractelor de finanţare anuale încheiate cu UAT Comuna Hânţeşti.

S-au invocat şi obligaţiile intimatei-reclamante (în calitate de beneficiar al investiţiei), aşa cum au fost stabilite prin contractele de finanţare, respectiv:

- Contractul de finanţare nr. x/18.11.2014: Art. IV - ’’Obiectul contractului" alin. (3) şi (4); Art. VIII - ’’Drepturile şi obligaţiile părţilor" pct. 2) - ’’Obligaţiile beneficiarului", lit. a);

- Contractul de finanţare nr. x/25.05.2015: Art. VIII - ’’Drepturile şi obligaţiile părţilor" pct. 2) - ’’Obligaţiile beneficiarului", lit. b);

- Actul adiţional nr. x la Contractul de finanţare nr. x/25.05.2015: Art. VI.

Referitor la aplicarea retroactivă a legii susţine că O.U.G. nr. 34/2006 reprezintă o transpunere în legislaţia naţională a Directivelor nr. 2004/18/CE şi nr. 2004/17/CE, care au înlocuit Directiva 92/50/CEE.

Deoarece prin cesiunea drepturilor şi obligaţiilor are loc o înlocuire a cocontractantului iniţial, adică a celui care a fost desemnat în urma unei proceduri de achiziţie publică, consideră că trebuie respectată Hotărârea CJUE nr. C-454/06 Nachrichtenagentur GmbH vs. Austria.

Pe cale de consecinţă, înlocuirea cu un terţ a persoane juridice cu care s-a încheiat contractul de achiziţie publică, se consideră o modificare a unei clauze esenţiale a contractului de achiziţie publică şi se impune efectuarea unei noi proceduri de achiziţie publică. Singurele excepţii sunt cele privind subcontractarea (dacă a fost prevăzută de la început), în cazul reorganizării cocontractantului iniţial sau schimbare acţionariatului acestuia. Orice altă înlocuire a acestuia cu un terţ, pune în discuţie valabilitatea contractului de achiziţie publică şi impune o nouă procedură de achiziţie publică.

Faptul că interdicţia prevăzută în mod expres de art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, nu exista la momentul încheierii contractului de lucrări nr. x/05.09.2008, nu înseamnă că exista posibilitatea cesiunii contractului. Principiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 trebuie respectate atât la atribuire cât şi pe tot parcursul executării contractului de achiziţie publică. Mai mult, aceste principii erau în vigoare atât la data atribuirii contractului de lucrări cât şi la data cesionării acestuia.

Această interpretare este dată nu numai de CJUE, ci şi de ANRMAP. în Manualul operaţional pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice unde este menţionat că novaţia şi/sau cesiunea de obligaţii nu este permisă în contractul de achiziţie publică (...) Cesiunea drepturilor reprezentând sume de încasat este permisă ".

Interpretarea a fost confirmată de către ANRMAP şi prin adresa nr. x/2011.

Apreciază că sunt incidente şi dispoziţiile art. 1341 alin. (1) din C. civ., care stipulează că "cel ce plăteşte fără a datora are dreptul la despăgubire", precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public".

Contractul de cesiune nr. x/04.11.2013 a fost încheiat după intrarea în vigoarea a prevederilor art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013.

Arată şi că sumele solicitate prin Notificarea nr. x/23.03.2016, au fost virate intimatei-reclamante în baza contractelor de finanţare din perioada 2014-2015.

Aşadar, raportat la momentul încheierii contractului de cesiune şi al contractelor de finanţare anuale, nu se poate pune problema retroactivităţii art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 şi respectiv a normelor din O.U.G. nr. 28/2013.

Pe de altă parte, deşi art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 nu era în vigoare la momentul încheierii contractului de lucrări nr. x/05.09.2008, nu înseamnă că cesiunea acestuia era permisă. Intimata-reclamantă avea obligaţia de respecta principiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, de la momentul atribuirii şi pe tot parcursul executării contractului de achiziţie publică.

Art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013 conţine norme de procedură aplicabile tuturor litigiilor pendinte la data intrării lor în vigoare, spre deosebire de normele de drept substanţial, care sunt în mod obişnuit interpretate ca nefiind aplicabile unor situaţii existente anterior intrării acestora în vigoare.

În ceea ce priveşte prevederile din Directiva nr. 2014/24 a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014, precizează că acestea nu pot fi aplicate în direct, nefiind transpuse în dreptul intern.

Ordinea de drept a Uniunii Europene face deosebire între dreptul primar şi cel secundar al Uniunii. Dreptul primar se referă la dreptul european al tratatelor, care au aplicare nemijlocită în statele membre, având caracter obligatoriu. Dreptul secundar este format din actele normative formale emise de organele UE, în special sub formă de regulamente, directive şi decizii.

În ceea ce priveşte Directivele comunitare, acestea nu sunt de directă aplicare, ele se adresează statelor membre şi le obligă ca, într-un anumit termen, prevăzut în directivă, să implementeze în dreptul intern obiectivele directivelor. Alegerea formei şi a mijloacelor de aplicare se face de către statele membre.

În consecinţă, dacă Directiva nr. 2014/24 nu a fost transpusă în dreptul intern, nici la momentul încheierii contractului de cesiune x/01.08.2014, prevederile nu erau aplicabile în mod direct România.

Din aceste motive, consideră că este justificată restituirea sumei de 1.930.636,82 RON, acordată prin transferuri succesive de la bugetul de stat, în vederea realizării obiectivului de investiţie "Modernizare şi extindere şcoală gimnazială "B.", întrucât aceasta a fost utilizată cu nerespectarea clauzelor contractuale şi actelor normative invocate mai sus.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 şi următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 411 coroborat cu art. 223 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

4. Apărările formulate de intimat

Intimata reclamantă comuna Hânţeşti, jud. Suceava, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât pentru următoarele motive:

1) Protocolul de predare a investiţiei nr. 11690/21.11.2013 încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Primăria Comunei Hânţeşti nu este o novaţie ci o cesiune de contract în sensul dispoziţiilor art. 1315 din Noul C. civ.

Prin această operaţiune s-a realizat substituirea unei părţi din contractul de lucrări nr. x/5.09.2008 cu un terţ, respectiv substituirea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava cu Comuna Hânţeşti. Ca urmare, prin acest protocol nu s-a realizat o novaţie cu schimbare de debitor şi nici o cesiune de datorie.

Potrivit art. 1320 din Noul C. civ. Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, în calitate de cedent garantează validitatea contractului de lucrări, astfel încât Comuna Hânţeşti nu răspunde pentru eventualele nerespectări ale dispoziţiilor legale sau contractuale în materia achiziţiilor publice săvârşite anterior protocolului de predare-primire nr. 11690/21.11.2013.

De altfel, anterior protocolului s-a încheiat contractul de cesiune nr. x/4.11.2013 între S.C. C. S.R.L., în calitate de cedent şi S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionar având ca obiect lucrările rămase de executat din contractul de lucrări nr. x/5.09.2008. Prin acest act, încheiat cu acordul celeilalte părţi contractante (Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava), s-a realizat o substituire a unei părţi din contractul de lucrări nr. x/2008, respectiv a executantului.

Prin urmare, Comuna Hânţeşti nu trebuie să răspundă pentru o eventuală faptă culpabilă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava săvârşită prin încheierea contractului de cesiune nr. x/4.11.2013.

2) Sentinţa recurată este în acord cu jurisprudenţa CJUE şi conformă Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, întregul drept european prevalează asupra dreptului naţional, iar sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată.

În acest sens art. 148 alin. (2) din Constituţia României arată că "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne".

Această dispoziţie constituţională se regăseşte şi în unul din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene (art. 4 C. proc. civ.).

Conform art. 288 (fost 249) TCE directivele şi regulamentele CE sunt obligatorii şi se aplică direct în fiecare stat membru.

Curtea de Justiţie Europeană s-a pronunţat clar în favoarea priorităţii de aplicare a dreptului comunitar faţă de actele normative naţionale în cauzele: C 6/64 - Flaminio Costa c. ENEL şi C 106/77- Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal SpA.

În cauză, aplicând direct în dreptul intern prevederile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 trebuie reţinut că potrivit art. 72 alin. (1) din această Directivă "contractele şi acordurile-cadru pot fi modificate fără o nouă procedură de achiziţii ... "d) atunci când un nou contractant îl înlocuieşte pe cel căruia autoritatea contractantă i-a atribuit iniţial contractul drept consecinţă: (i) a unei clauze sau opţiuni de revizuire fără echivoc în conformitate cu lit. a)".

Aşadar, atunci când contractul cuprinde o clauză de substituire a contractantului iniţial cu un nou contractant, în cursul perioadei de valabilitate a contractului, atunci modificarea nu este considerată substanţială (art. 72 alin. (4) lit. d), astfel încât nu este necesară o nouă procedură de achiziţie.

În acest sens este şi jurisprudenţa anterioară acestei Directive, Hotărârea CJUE nr. C-454/06 Nachrichtenagentur GmbH vs. Austria statuând că înlocuirea cocontractantului căruia autoritatea contractantă i-a atribuit iniţial contractul cu unul nou este considerată o modificare substanţială a contractantului de achiziţii publice "cu excepţia situaţiei în care această substituire a fost prevăzută în clauzele contractului iniţial".

În cauză, în contractul de lucrări nr. x/5.09.2008 s-a prevăzut în art. 22 cesiunea obligaţiilor asumate prin contract cu acordul achizitorului.

Prin urmare substituirea contractantului iniţial cu un nou contractant fiind prevăzută prin clauză contractuală nu constituie o modificare substanţială, astfel încât nu era necesară o nouă procedură de achiziţie.

Astfel nu a existat nicio încălcare a reglementării în materie de achiziţii publice şi nici a clauzelor contractuale.

3) Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Principiul neretroactivităţii legii impune ca o lege odată adoptată să producă efecte juridice numai pentru viitor, neputând afecta stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice anterioare.

Situaţiile contractuale în curs la data intrării în vigoare a unei legi noi rămân reglementate de legea veche.

Sub acţiunea principiului fundamental al neretroactivităţii legii noi, legea veche supravieţuieşte, cuprinzând în câmpul acesteia de ultraactivitate situaţiile juridice subiective (individuale) stabilite de părţi prin contract ori act juridic, dar reglementate imperativ sau prohibitiv de legea nouă.

Este de principiu că încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea contractelor sunt supuse în totalitate dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat (tempus regit actum), iar o lege este retroactivă atunci când atribuie ori recunoaşte alte efecte contractelor perfectate anterior.

În cauză, art. 22 din contractul de lucrări nr. x/05.09.2008 prevede cesiunea obligaţiilor asumate prin contract cu "acordul scris al achizitorului".

Această clauză contractuală este în deplin acord cu Legislaţia privind achiziţiile publice în vigoare la data perfectării contractului, 5 septembrie 2008.

Dispoziţiile art. 2041 ale O.U.G. nr. 34/2006 au fost adoptate ulterior acestui moment prin Legea nr. 279/2001 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 34/2006, publicată în M. Of, nr. 872 din 9 decembrie 2011, astfel încât sunt inaplicabile contractului de lucrări nr. x din 5.09.2008.

În conformitate cu art. 22 din contract, a fost încheiat contractul de cesiune nr. x noiembrie 2013 cu acordul scris al achizitorului Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

De altfel, această cesiune s-a făcut tocmai în scopul realizării şi finalizării investiţiei, în condiţiile în care cedentul S.C. C. S.R.L. a sistat lucrările încă din cursul anului 2009 fiind în imposibilitate de a mai asigura realizarea investiţiei.

În cauză nu există nicio încălcare a "prevederilor legale sau contractuale", pentru a fi incident art. 101 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013, text introdus prin O.U.G. nr. 46/2015, din moment ce dispoziţiile art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt aplicabile contractelor de achiziţie publică încheiate anterior datei de 9 decembrie 2011, iar pe de altă parte prevederile contractuale au fost respectate, inclusiv cele ale art. 22 privind cesiunea.

Respectând principiul de rang constituţional al neretroactivităţii legii, nici dispoziţiile art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013 nu pot retroactiva astfel încât nu sunt aplicabile în cazul pretinselor încălcări a unor dispoziţii legale în materia derulării contractului de achiziţie publică sau a unor prevederi contractuale, anterioare datei de 28 octombrie 2015 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 46/2015.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul formulat de pârât precum şi apărările intimatului reclamant în raport cu sentinţa recurată se reţine ca fiind fondată calea de atac pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. constituie motiv de casare ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În acest sens art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. arată că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în considerentele sale situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aşa cum s-a subliniat în doctrină şi practica judiciară motivarea este de esenţa hotărârii judecătoreşti şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de către părţi, dar şi pentru a permite instanţei de recurs, cum este situaţia în speţa dedusă judecăţii, să verifice aplicarea legii de către instanţa de fond în raport de situaţia de fapt existentă în speţă, precum şi susţinerile şi apărările părţilor.

Este adevărat că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, însă această împrejurare nu eludează obligaţia instanţei de a stabili starea de fapt avută în vedere în baza probelor administrate, arătând şi relevanţa acestor prin considerente din care să rezulte motivele pentru care unele au fost reţinute ca relevante iar altele înlăturate şi de a se pronunţa asupra susţinerilor şi apărărilor esenţiale formulate de părţi, în lipsa unei motivări care să analizeze aceste aspecte, hotărârea judecătorească neputând fi reţinută ca fiind motivată potrivit cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În acest sens se reţine că în speţa dedusă judecăţii instanţa de fond s-a rezumat iniţial în considerente la a prezenta probele administrate în cauză şi a enumera dispoziţii legale şi contractuale din materie, fără a analiza însă relevanţa acestora raportat la aspectele puse în discuţie de părţi.

Singurele argumente avute în vedere de instanţa de fond au fost acelea că reclamanta a preluat investiţia după încheierea contractului de concesiune astfel că nu se poate reţine o culpă sau o faptă ilicită a acesteia fără de care nu se poate reţine nici o răspundere administrativă financiară precum şi faptul că în speţă contractele de finanţare sunt ulterioare contractului de concesiune.

Or, aceste considerente sumare nu pot fi reţinute ca relevante în soluţionarea cauzei, deoarece restituirea finanţării acordate în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală reglementat de O.U.G. nr. 28/2013 nu are temeiuri similare răspunderii civile delictuale (cum sunt fapta ilicită şi culpa) ci nerespectarea prevederilor legale incidente în materie şi a celor contractuale, aşa cum prevede expres art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013.

Sub acest aspect se impunea ca instanţa de fond să facă analiza în timp contractelor relevante în cauză: contractul de lucrări nr. x/05.09.2008 încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, în calitate de achizitor şi S.C. C. S.R.L., în calitate de executant; contractul de cesiune nr. x/04.11.2013 încheiat între S.C. C. S.R.L., în calitate de cedent şi S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionar; protocolul de predare a investiţiei începută, în vederea finalizării execuţiei lucrărilor, încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Primăria comunei Hânţeşti la data de 21.11.2013, stabilind normele juridice de care acestea sunt guvernate precum şi natura lor iar în raport de aceasta să se concluzioneze dacă sumele acordate prin contractele anuale de finanţare au fost utilizate cu respectarea prevederilor legale şi contractuale.

În acest context nici împrejurarea că finanţarea a fost acordată ulterior încheierii contractelor de lucrări, de cesiune şi protocolului de predare a investiţiei, anterior precizate, nu constituie un element care să conducă la concluzia inaplicabilităţii dispoziţiilor legale ce reglementează Programului naţional de dezvoltare locală în cadrul căruia sumele pentru realizarea investiţiei au fost acordate.

Numai în contextul în care este analizată legislaţia relevantă în raport de fiecare contract intervenit pe parcursul derulării investiţiei şi statuându-se asupra naturii juridice a acestora, a drepturilor şi obligaţiilor pe care le generează precum şi a efectelor lor se poate răspunde susţinerilor şi apărărilor părţilor cu privire la aceste aspecte şi se poate concluziona dacă beneficiarul finanţării a utilizat sumele transferate cu respectarea sau nu a prevederilor legale sau contractuale aşa cum prevede art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În consecinţă potrivit art. 496 şi art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, prima instanţă va analiza acţiunea promovată în cauză prin prisma tuturor susţinerilor şi apărărilor părţilor esenţiale în justa soluţionare a cauzei, având în vedere şi considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE împotriva sentinţei nr. 294 din data de 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal,

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2020.