Jurisdictional conflict over contesting public procurement constatatory documents under administrative litigation

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi revocarea documentului constatator referitor la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale înregistrat sub nr. x/02.08.2019, emiterea unui nou document constatator din care să rezulte că şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile contractuale asumate, precum şi obligarea pârâtei la retragerea publicării din SEAP a documentului constatator contestat, fiind invocate prevederile Legii nr. 98/2016, ale H.G. nr. 395/2016 şi ale Legii nr. 554/2004.

Prin încheierea nr. 53/29.01.2020, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a pronunţa această încheiere, Tribunalul Suceava a reţinut că potrivit art. 53*) din Legea nr. 101/2016* - (1) "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice.

(11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

(12) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante."

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere obiectul cererii reclamantului, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a trimis cauza la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată la data de 21.02.2020, pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa nr. 331 c.a./2020, Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi, în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Iaşi a reţinut că reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în anularea/revocarea unui document constatator de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică, precum şi în obligarea pârâtei la emiterea unui document constatator al îndeplinirii obligaţiilor şi retragerea publicării documentului constatator contestat.

Referitor la competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri, instanţa a reţinut că prevederile H.G. nr. 395/2016 în temeiul cărora a fost emis documentul contestat stabilesc, conform art. 166 alin. (4), că documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) (documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii - pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceste condiţii, dată fiind trimiterea expresă la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Din punct de vedere al competentei materiale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Prin urmare, în raport de aceste prevederi, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului.

Din punct de vedere al competentei teritoriale, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Interesează în acest caz, domiciliul sau sediul reclamantului de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Din prevederile menţionate, instanţa a reţinut că, în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este exclusivă în sensul că doar instanţa în a cărei rază teritorială se află domiciliul/sediul reclamantului persoană fizică/juridică de drept privat este competentă să judece.

În prezenta cauză, instanţa a reţinut ca Tribunalul Iaşi nu este competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză în condiţiile în care sediul reclamantului este în jud. Suceava (aşa cum a indicat reclamantul prin cererea de chemare în judecată).

Nu sunt incidente în cauză prevederile art. 53 din Legea nr. 101/2016 întrucât aceste dispoziţii vizează cererile de acordare despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în cadrul procedurii de atribuire, de anulare sau în nulitatea contractelor de achiziţie publică ori de executare a contractelor de achiziţie publică, în prezentul dosar nefiind formulată o astfel de cerere. În al doilea rând, prevederile art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 au caracter special faţă de cele art. 53 din Legea nr. 101/2016 şi se aplică cu prioritate.

Fata de considerentele anterior expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii deduse judecăţii, în raport de care între cele două instanţe s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă, constă în revocarea documentului constatator referitor la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale înregistrat sub nr. x/02.08.2019, emiterea unui nou document constatator din care să rezulte că şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile contractuale asumate, precum şi obligarea pârâtei la retragerea publicării din SEAP a documentului constatator contestat, fiind invocate prevederile Legii nr. 98/2016, ale H.G. nr. 395/2016 şi ale Legii nr. 554/2004.

Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, potrivit art. 53*) din Legea nr. 101/2016* - (1) "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice.

(11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

(12) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante."

Înalta Curte constată că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 53 din Legea nr. 101/2016 întrucât aceste dispoziţii vizează cererile de acordare despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în cadrul procedurii de atribuire, de anulare sau în nulitatea contractelor de achiziţie publică ori de executare a contractelor de achiziţie publică, ci sunt incidente dispoziţiile art. 166 din H.G. nr. 395/2016 referitoare la finalizarea contractului de achiziţie publică potrivit cărora:

(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:

a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie tehnică a produselor în cauză;

b) pentru contractele de servicii atribuite printr-o procedură de atribuire, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent;

c) pentru contractele de servicii de proiectare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate;

d) pentru contractele de servicii de supervizare a lucrărilor/dirigenţie de şantier, în termen de 14 zile de la data emiterii raportului final de supervizare/expirarea duratei de garanţie acordată lucrării în cauză;

e) pentru contractele de lucrări atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor, întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză.

(2) În situaţia prevăzută la art. 144 alin. (1), documentul constatator se emite în termen de 14 zile de la data la care ar fi trebuit încheiat contractul de achiziţie public/acordul-cadru, dacă ofertantul nu ar fi refuzat semnarea acestuia, sau de la data de la care a fost reziliat acesta, în cazul în care există contract semnat.

(3) Autoritatea contractantă are următoarele obligaţii:

a) să elibereze un exemplar al documentului constatator contractantului;

b) să păstreze un exemplar la dosarul achiziţiei publice.

(4) Documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că, prevederile art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 au caracter special faţă de cele art. 53 din Legea nr. 101/2016, aspect în raport de care se vor aplica dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Ca atare, având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată in vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 05.12.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Având în vedere că, reclamantul are sediul în jud. Suceava (aşa cum a indicat reclamantul prin cererea de chemare în judecată) în raza teritorială a Tribunalului Suceava, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâta Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iulie 2020.