Competence conflict between labor and administrative sections over recalculation of judicial assistants' salaries under sectoral reference value statutes.

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă sub nr. x/2019 la data de 12.02.2019 reclamanţii A. şi B., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Tulcea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, şi Tribunalul Tulcea, au solicitat: reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine magistraţilor, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%, rezultând astfel o V.R.S. de 484,18 RON, începând cu data de 11.02.2016 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare; pentru reclamanta A. şi începând cu data de 09.07.2018 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare; pentru reclamantul B., plata diferenţelor de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 484,169 RON începând cu data de 11.02.2016 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare; pentru reclamanta A. şi începând cu data de 09.07.2018 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare; pentru reclamantul B., actualizarea diferenţelor salariat cu indicele de inflaţie precum şi cu dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei fiecărei diferenţe salariale lunare în parte şi până la data plăţii efective a acestor diferenţe salariale.

Prin sentinţa civilă nr. 287/09.04.2019, tribunalul a respins excepţiile necompetenţei materiale şi lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei; a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiei brute de încadrare lunare cuvenite fiecărui reclamant, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea 293/2015, respectiv VRS 405 RON +4%+4,5%+10%, rezultând astfel VRS de 484,10 RON, începând cu data de 11.02.2016 pentru reclamanta A. şi cu data de 09.07.2018 pentru reclamantul B.; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţele salariale dintre veniturile acordate prin prezenta sentinţă şi veniturile efectiv plătite, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 1605 din 11 iunie 2015 pronunţată în recurs pentru conflict negativ de competenţă de către secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a hotărât că, potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de art. art. 269 alin. (2) din Codul Muncii republicat, litigiile cu privire la conflictele de muncă sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul.

De asemenea, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., referitoare la competenţa facultativă menţionează în mod expres că: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

În speţă reclamanţii nu contestă o decizie sau un ordin de salarizare, ci solicită plata unor drepturi datorate şi neacordate, conflictul de muncă intrând sub incidenţa art. 268 din Codul muncii, şi ca atare atrage implicit competenţa instanţei, atât material cât şi teritorial.

Împotriva sentinţei nr. 287/09.04.2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a declarat apel pârâtul Ministerul Justiţiei, arătând că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, deoarece în mod greşit Tribunalul Călăraşi a respins excepţia necompetenţei materiale, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei lunare şi în subsidiar, la plata diferenţelor băneşti, ceea ce de fapt a şi acordat instanţa de fond, dar cu nerespectarea normelor privind competenţa materială.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 4314/08.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul formulat de apelantul-pârât MINISTERUL JUSTIŢIEI, a anulat sentinţa apelată, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Călăraşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 7 din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare de la 01 iulie 2017:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Curtea a reţinut că art. 22 C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului, în virtutea căruia instanţa are obligaţia să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere, şi să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Temeiul juridic al acţiunii poate fi pus în discuţie de către instanţa de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Din această perspectivă calificarea acţiunii se face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanţii A. şi B., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Tulcea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Tulcea, au solicitat reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine magistraţilor, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%: rezultând astfel o V.R.S. de 484,18 RON, începând cu data de 11.02.2016 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare pentru reclamanta A. şi începând cu data de 09.07.2018 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare pentru reclamantul B., plata diferenţelor de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 484,169 RON începând cu data de 11.02.2016 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare pentru reclamanta A. şi începând cu data de 09.07.2018 şi până la zi, dar şi pentru viitor, până la apariţia unor dispoziţii legale contrare pentru reclamantul B., actualizarea diferenţelor salariat cu indicele de inflaţie precum şi cu dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei fiecărei diferenţe salariale lunare în parte şi până la data plăţii efective a acestor diferenţe salariale.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt nemulţumiţi de modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare, solicitând plata unor diferenţe salariale, care ar rezulta în urma reîncadrării şi recalculării indemnizaţiei, prin raportare la componente salariale ce nu au fost luate în considerare la stabilirea drepturilor salariale, ce sunt determinate prin ordinele Ministrului Justiţiei.

Aşadar, instanţa de fond a apreciat greşit cu privire la obiectul cauzei cu care a fost investită; acesta fiind nu doar pretenţii rezultate din calcularea eronată a unor drepturi salariale sau cu o situaţie clară de discriminare, ci cu o acţiune prin care se solicită de fapt anularea ordinelor emise de ministrul justiţiei şi obligarea la recalcularea indemnizaţiei şi stabilirea acesteia prin emiterea unor noi ordine de încadrare salariată.

Faţă de aceste considerente, în raport de textele de lege incidente, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea normelor de competenţă publică, aşa cum sunt prevăzute de art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.03.2020, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 362 din data de 05.06.2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL TULCEA, în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că cererea reclamanţilor, asistenţi judiciari la Tribunalul Tulcea, are ca obiect recalcularea drepturilor salariale şi plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală, prin raportare la VRS 484,169 RON, începând cu data de 11.02.2016, în raport de dispoziţii din Legea nr. 71/2015, din Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 43/2016 şi din Codul muncii, în considerarea Deciziei CCR nr. 794/2016, şi nu are ca obiect contestaţia prevăzută de art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sau art. 7 Cap. V din Anexa la Legea nr. 153/2017.

Totodată, a reţinut că reclamanţii nu invocă dispoziţiile Legii nr. 554/2004, neinvocând existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi nici nu solicită anularea unor acte administrative emise de Ministerul Justiţiei.

Reţinând că cererea nu are ca obiect contestaţia prevăzută de art. 7 Cap VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sau art. 7 Cap. V din Anexa la Legea nr. 153/2017, care într-adevăr este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, şi nici un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri sau anularea unor acte administrative emise de Ministerul Justiţiei, curtea de apel a constatat că cererea reclamanţilor reprezintă un litigiu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi nu de contencios administrativ.

În acest sens, Curtea de apel a constatat că aparţine Tribunalului Călăraşi competenţa de soluţionare a cauzei pendinte deoarece nu se pune problema imposibilităţii invocării excepţiei necompetenţei materiale, după declinarea cauzei prin decizia civilă nr. 4314/08.10.2019 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, motivat de faptul că această hotărâre este definitivă, întrucât dispoziţiile C. proc. civ. prevăd un singur caz în care nu se poate crea conflict de competenţă, respectiv în cazul unei hotărâri de declinare a competenţei sau stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 135 alin. (2) C. proc. civ.).

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competenţă "când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente."

În cauza pendinte, instanţele implicate nu şi-au declinat, reciproc sau succesiv, competenţa de soluţionare a cauzei, aşa cum se menţionează de textul de lege invocat.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale nu este o hotărâre de declinare a competenţei, ci una de admitere a căii de atac, de anulare a unei sentinţe pronunţate în primă instanţă şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa apreciată ca fiind competentă.

Având în vedere dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., care se aplică prin analogie şi hotărârilor definitive pronunţate de instanţele de apel, se reţine că această chestiune, a instanţei competente să soluţioneze cauza în fond, este o chestiune dezlegată de instanţa de control judiciar, asupra acesteia nu se mai poate reveni, întrucât a intrat în puterea de lucru judecat, astfel încât nici Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai pot prezenta argumente de fapt sau de drept care să înlăture competenţa astfel stabilită.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, dat fiind faptul că în cauză nu se poate vorbi despre declinări reciproce sau succesive de competenţă, iar hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale nu a generat un conflict de competenţă, Înalta Curte va trimite cauza spre soluţionare instanţei indicate în decizia nr. 4314/08.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Tulcea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iulie 2020.