Ministry of Justice's liability as principal budgetary officer to fund judicial salary differences following reclassification

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2016, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- obligarea acestuia să emită, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), un nou ordin de salarizare prin care să mi se stabilească drepturile salariale în acord cu art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (1)-(12) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei în care funcţionează.

- obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015 la zi şi în continuare, în temeiul art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (1)-(12) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale care i se cuvine, rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011, precum şi a dobânzilor legale aferente.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4064 din 104 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 4064 din 14.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerului Justiţiei de la plata diferenşelor salariale acordate reclamantei.

În opinia recurentului, în mod greşit, prin dispozitivul sentinţei recurate, Curtea de Apel Bucureşti a obligat Ministerul Justiţiei la plata drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, deşi această obligaţie revine instanţei angajatoare, în speţă, Curtea de Apel Alba Iulia.

A precizat că atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare a reclamantei - intimate, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar atribuţia Ministerului Justiţiei este de a vira banii, în conformitate cu art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, iar nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate.

Recurentul a susţinut că dispozitivul sentinţei recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plăţii drepturilor salariale intimaţilor - reclamanţi, dat fiind faptul că această obligaţie excedează Ministerului Justiţiei.

Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc de către angajaţii instanţelor de juudecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei.

4. Considerentele instanţei asura cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Intimata - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamantă, a obligat Ministerul Justiţiei să achite şi diferenţele salariale rezultate.

Criticile invocate de recurent prin cererea de recurs vizează obligarea Ministerului Justiţiei să achite diferenţele salariale rezultate în urma emiterii noului ordin de salarizare.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauza de faţă, instanţa de fond nu a stabilit în sarcina Ministerului Justiţiei o obligaţie de plată directă a drepturilor salariale, ci a stabilit obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru plata acestor sume, respectiv ordonatorul principal să asigure includerea sumelor în buget şi să le direcţioneze către ordonatorul secundar, iar acesta din urmă către ordonatorul terţiar, astfel cum rezultă din ultimul paragraf al sentinţei recurate.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorul principal de credite doar repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate.

Prin urmare, ordonatorii secundari de credite sunt cei care utilizează creditele astfel repartizate în bugetul propriu.

Înalta Curte constată că atât din cuprinsul textului legal anterior menţionat, cât şi din dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 652/209 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, rezultă că recurentului Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, îi revine obligaţia legală de a face demersurile necesare pentru asigurarea fondurilor băneşti în vederea plăţii drepturilor salariale ale reclamantei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 4064 din 14 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2019.