Tardiness of counterclaim and scope of "fiscal obligations" clause in termination of environmental funding contract

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.12.2016, sub nr. de dosar de mai sus, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Adresei nr. x/20.09.2016 privind soluţionarea plângerii prealabile, anularea Adresei nr. x din 09.06.2016 emisă de AFM şi înregistrată la reclamantă cu nr. x din 09.06.2016 şi anularea Deciziei Comitetului Director din data de 17.05.2016, necomunicată.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la returnarea sumelor de care a beneficiat în temeiul contractului, cu titlu de daune interese, actualizate până la data efectivă a plăţii, în cuantum egal cu suma trasă din finanţare, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 8 din contractul de finanţare nerambursabilă nr. 662/N/23.11.2011, respectiv: suma de 60.000 RON reprezentând valoare finanţată la cererea de tragere nr. x, cu O.P. nr. x/05.03.2012; suma de 7.400 RON reprezentând dobânda aferentă sumei de recuperat, calculată până la data de 10.06.2016 cererii de chemare în judecată - dosar prin care a invocat nulitatea absolută a clauzei 7.1 din contractul de finanţare cu consecinţa constatării faptului că această clauză nu poate produce efecte juridice pentru a se putea dispune rezilierea unilaterală a contractului. Prin precizarea de acţiune reclamanta nu şi-a modificat pretenţiile litigioase cu care a învestit instanţa (obiectul acţiunii), ci a înţeles să invoce în susţinerea demersului său nulitatea absolută a unei clauze contractuale.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională - dosar, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale, având în vedere că nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de 209 alin. (4) C. proc. civ., nu a fost respectat termenul de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării.

A mai invocat reclamanta şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale pe motiv că a returnat pârâtei sumele de bani vizate de cererea reconvenţională.

2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte cele două excepţii invocate cu privire la cererea reconvenţională, a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a formula cererea reconvenţională şi, prin urmare, a anulat cererea reconvenţională făcută peste termen, potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 201 alin. (1), art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3707 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată privind reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi, pe cale de consecinţă, a anulat Adresa nr. x/30.09.2016 şi Adresa nr. x/09.06.2016, ambele emise de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva a promovat recurs împotriva încheierii din 28 septembrie 2017 şi sentinţei civile nr. 3707 din 16 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte critica referitoare la încheierea din 28.09.2017 respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte sentinţa nr. 3707/16.10.2017,

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 20 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

1. În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii din 28.09.2017, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a arătat că instaţa de fond motivează decăderea pârâtei din dreptul de a formula cerere reconvenţională prin incidenţa dispoziţiilor art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 201 alin. (1), art. 185 alin. (1), art. 258 C. proc. civ., fără să motiveze în fapt de ce a reţinut cererea reconveţională ca nedepusă în termen.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei în data de 13.01.2017, astfel cum arată data poştei, iar întâmpinarea şi cererea reconvenţională au fost formulate şi comunicate prin poştă în data de 08.02.2017, astfel cum reiese din confirmarea de primire. În aceste condiţii, întâmpinarea şi cererea reconvenţională au fost formulate în termenul prevăzut la art. 201 alin. (1), respectiv 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de fond, în mod nelegal, a admis excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale şi a decăzut pârâta din dreptul de a formula cerere reconvenţională.

Decăderea pârâtei din dreptul de a formula cerere reconvenţională prin incidenţa dispoziţiilor art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 201 alin. (1), art. 185 alin. (1), art. 258 C. proc. civ., a fost făcută cu aplicarea greşită a legii.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei în data de 13.01.2017, astfel cum arată data poştei, iar întâmpinarea şi cererea reconvenţională au fost formulate şi comunicate prin poştă în data de 08.02.2017, după cum s-a arătat mai sus, cererea reconvenţională nefiind tardiv depusă în termenul prevăzut la art. 201 alin. (1), respectiv în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

2. În ceea ce priveşte recursul împotriva sentinţei, recurenta critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul interpretării incorecte a dispoziţiilor legale în raport de care s-a constatat neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale asumate prin semnarea Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 662/N/23.11.2011.

La situaţia de fapt reţinută, necontestată în cauză, instanţa de fond nu a identificat corect normele legale incidente şi nu a făcut o corectă aplicare a acestora.

Deşi instanţa de fond nu a achiesat la susţinerile reclamantei în sensul că pârâta avea obligaţia de a constata existenţa unui caz de culpă pentru recurgerea la măsura rezilierii unilaterale a contractului, nu reţine nerespectarea clauzei contractuale de la art. 5.8 din contract. Culpa debitorului fiind prezumată tocmai prin simplul fapt al neexecutării obligaţiei sale, debitorului revenindu-i sarcina probei îndeplinirii obligaţiei sau a unei alte situaţii exoneratoare de răspundere.

Potrivit clauzei 5.8 din contractul de finanţare, constituie caz de culpă nerespectarea de către beneficiar a obligaţiei sale de a plăti toate "taxele, impozitele si contribuţiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale, în acest sens va depune certificat de atestare fiscală la fiecare tragere şi semestrial, certificat fiscal."

Instanţa de fond a reţinut că "atâta timp cât în cazul reclamantei nu era vorba despre neachitarea impozitelor, taxelor, ori a contribuţiilor obligatorii datorate potrivit reglementărilor legale, ci despre existenţa în evidenţa organului fiscal a unor alte obligaţii bugetare de recuperat, cu titlu de amenzi, în privinţa reclamantei nu era aplicabilă clauza de la art. 5.8 din contract."

Clauza 5.8 din contractul de finanţare a fost instituită cu intenţia de nu a finanţa în situaţia în care beneficiarul are datorii la bugetul general consolidat, respectiv dacă depune certificat fiscal care nu are menţiunea "fără datorii". Instanţa de fond interpretează excesiv această clauză şi reţine că 5.8 nu este aplicabilă atunci când beneficiarul figurează cu alte datorii la buget (alte creanţe bugetare existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării), care se urmăresc şi se încasează tot potrivit codului de procedură fiscală, cum sunt amenzile.

Or, contractul de finanţare nerambursabilă nr. 662/N/23.11.2011. a fost încheiat în baza Ghidului de Finanţare din 20 august 2009 al Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, aprobat de Ordinul nr. 1107/2009. Ordinul nr. 1107/2009 nu face distincţia între datoriile înscrise în certificatul fiscal şi nu exclude expres amenzile de la obligaţiile de plată, astfel încât să fie acceptate şi certificate fiscale care nu au menţiunea "fără datorii" ci datorii din amenzi.

O.U.G. nr. 196/2005 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu, prevede la art. 14:

(1) Nu sunt consideraţi eligibili solicitanţii proiectelor depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu care se încadrează în oricare dintre următoarele situaţii;

a) au fost condamnaţi pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

b) înregistrează obligaţii fiscale restante administrate de organul fiscal central şi de organul fiscal local, definite potrivit art. 1 pct. 31 şi 32 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

Prin Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 662/N/23.11.2011, s-a stipulat în mod expres că beneficiarul are obligaţia să asigure executarea proiectului cu diligenta necesară şi eficienţă, precum şi faptul că, nerespectarea oricărei obligaţii asumate prin contract reprezintă caz de culpă şi, prin urmare, recurentul a avut ab initio prefigurarea faptului că va suporta consecinţele neexecutării întocmai a prevederilor contractuale.

Art. 5 pct. 5.8 din Contract stabileşte în sarcina beneficiarului finanţării obligaţia să plătească toate taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale, în acest sens va depune certificat de atestare fiscală la fiecare tragere şi semestrial, certificat fiscal."

Conform art. 7 pct. 7.1 din Contract "Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă".

Clauza convenită de părţi la art. 7 pct. 7.3 din Contract constituie un pact comisoriu expres. Principiul forţei obligatorii a contractului are rolul de a exploata raportul juridic născut între părţi ca urmare a încheierii contractului, pentru ca apoi să se poată impune ca realitate obiectivă terţilor, prin intermediul opozabilităţii efectelor contractului. Principala semnificaţie a principiului forţei obligatorii a contractului este aceea că părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au îndatorat prin contract.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 28.09.2017, prin aceasta s-a constatat în baza dispoziţiilor art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 201 alin. (1), art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "decăderea pârâtei din dreptul de a formula cerere reconvenţională şi, ca urmare a fost anulată cererea reconvenţională făcută peste termen, ca efect al decăderii operate".

Cererea reconvenţională a fost expediată instanţei prin poştă în data de 10.02.2017.

Instanţa a admis excepţia tardividăţii depunerii cererii reconvenţionale fără a se analiza şi excepţia lipsei de interes a cererii reconvenţionale.

Conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. întâmpinarea deci şi cererea reconvenţională conform art. 209 alin,4 C. proc. civ. trebuie depuse în termen de 25 de zile de la data primei cereri de chemare în judecată.

Or, cererea de chemare în judecată a fost comunicată AFM conform procesului-verbal de la f.51 dos fond vol. I, în data de 13.01.2017.

Rezultă depunerea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale în ultima zi a intervalului prescris de lege, nefiind data excepţiei tardivităţii dreptului ei şi de aici decăderea pârâtei din dreptul de a formula.

Excepţia lipsei de interes formulată de reclamantă atât în faţa instanţei de fond dar lăsată nesoluţionată ca efect al admiterii excepţiei tardivităţii, cât şi în faţa instanţei de recurs dar care însă nu o poate analiza pentru prima dată întrucât presupune o analiza în fond ce nu poate fi făcută pentru prima dată în faţa de control judiciar fără a prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie, pune problema soluţionării laolaltă a cererii de chemare în judecată şi a celei reconvenţionale.

Astfel, prin cererea reconvenţională s-a solicitat obligarea la plata sumelor de:

- suma de 60.000 RON reprezentând valoarea finanţată la cererea de tragere nr. x, cu O.P. nr. x/05.03.2012;

- suma de 7.400 RON reprezentând dobânda aferentă sumei de recuperat, calculată până la data de 10.06.2016 cu titlu de daune interese în cuantum egal cu suma trasă la finanţare.

Faţă şi de obiectul cererii de chemare în judecată apare evident că cele două cereri nu se pot soluţiona separat.

În ceea ce priveşte recursul împotriva Sentinţei, Curtea de apel a reţinut că, atâta timp cât în cazul pârâtei nu era vorba despre neachitarea impozitelor, taxelor ori a contribuţiilor obligatorii datorate potrivit reglementărilor legale, ci despre existenţa în evidenţa organului fiscal a unor alte obligaţii bugetare de recuperat (cu titlu de amenzi, contestate în instanţă), în privinţa UAT Municipiul Constanţa nu era aplicabilă clauza de la art. 5.8 din contract, ceea ce înseamnă că nu se verifică situaţia de culpă invocată de AFM ca justificare a măsurii de reziliere unilaterală a contractului de finanţare nerambursabilă.

În opinia instanţei de recurs interpretarea art. 5 pct. 5.8 din Contractul părţilor nu poate fi făcută în defavoarea finanţatorului cu atât mai mult cu cât prevederea face trimitere la toate "taxele, impozitele şi contribuţiile datorate potrivit reglemetărilor legale" deci nu doar la cele definite de art. 2 alin. (1) şi (2) Codul fiscal pe care le analizează instanţa de fond.

Aceasta se raportează doar la contribuţiile sociale, în timp ce contractul nu face o asemenea limitare.

În aceste condiţii, rezilierea contractului trebuie analizată în mod unitar, raportarea trebuind a fi făcută la cererile ambelor părţi.

De aceea, cum cele două solicitări nu se pot soluţiona separat, se impune casarea atât a încheierii din 28.09.2017 cât şi a sentinţei civile nr. 3707/16.10.2017 cu trimitere spre rejudecare de către instanţa de fond.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate, acestea se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte critica încheierii şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte Sentinţa Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., urmând a casa sentinţa cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva încheierii din 28 septembrie 2017 şi sentinţei civile nr. 3707 din 16 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârile atacate.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iulie 2020.