Fiscal deductibility of management consulting fees for new market entry and VAT deduction for general business costs under the principle of economic freedom

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa a solicitat anularea Deciziei nr. 263 din data de 7 aprilie 2014 emisă de către D.G.R.F.P. Ploieşti prin care a fost soluţionată Contestaţia nr. 404485/22.11.2013 formulată de către reclamantă şi pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. x/31.10.2013 şi a tuturor actelor subsecvente acestei decizii şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.781.871 RON, din care 804.000 RON TVA stabilită suplimentar, 260.059 RON accesorii aferente TVA de plată, 536.000 RON impozit pe profit şi 181.812 RON accesorii aferente impozitului pe profit.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3017 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi a anulat următoarele acte administrative: Decizia nr. 263/07.04.2014 emisă de DGRFP Ploieşti, Decizia de impunere nr. x/31.10.2013, precum şi dispoziţia de măsuri nr. 401528/31.10.2013 emisă de A.J.F.P. IALOMIŢA.

A anulat Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2013 emis de A.J.F.P. IALOMIŢA.

A obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 100 RON taxă timbru şi 3000 RON onorariu redus de avocat.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1004/15.03.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 3017 din 16 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

2. Soluţia instanţei de fond în rejudecare

Prin sentinţa nr. 2636 din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 263/07.04.2014, emisă de DGRFP Ploieşti; Decizia de impunere nr. x nr. 117/31.10.2013, Dispoziţia de măsuri nr. 401528/31.10.2013 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2013 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11381,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dintre care 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 3000 RON reprezentând onorariu de avocat redus, potrivit facturii nr. x/17.04.2014, aferent primului ciclu procesual şi 8281,86 RON aferent judecăţii în faţa Curţii de Apel după casare cu trimitere - factura fiscală nr. x/10.05.2018.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2636 din data de 06 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Consideră ca hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza, intrucat instanţa, in considerentele hotărârii, s-a mărginit la a expune concluziile expertului contabil din dosarul penal nr. x/2011, raport de expertiza ce nu are un caracter judiciar si nu a fost pus in discuţia părtilor, fara a prezenta propriile argumente care au stat la baza soluţiei adoptate, ceea ce echivalează cu o nemotivare, intrucat soluţia data nu poate face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar, conform art. 488 pct. 6 si art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ.

Consideră ca sentinţa civila a fost data cu incalcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material, pentru următoarele motive:

În mod eronat, Curtea a reţinut concluziile raportului de expertiza contabila extrajudiciara intocmit in cadrul dosarului penal nr. x/2011 al Inspectoratului de Politie al Judeţului Ialomiţa - Serviciul de Investigare Fraude la pct. I lit. c) din cuprinsul căruia s-au considerat necesare cheltuielile cu consultanta, întrucât pe segmentul comerţului cu produse energetice reclamanta era nou intrata in piaţa, iar administratorul nu avea pregătire de specialitate pe acest segment. Curtea in mod eronat a considerat, asemenea expertului care a efectuat expertiza, ca aceste informaţii sunt suficiente pentru a demonstra necesitatea efectuării acestor cheltuieli, contractul de consultanta fiind încheiat in contextual in care societatea a decis intrarea pe segmentul comerţului cu produse energetice.

Curtea a considerat in mod greşit ca nu este necesar ca aceste servicii de consultanta sa fi avut si un rezultat concret, fiind suficient ca aceasta sa privească operaţiunile taxabile desfăşurate de societate si ca serviciile sa fie efectiv prestate.

Apreciază ca hotărârea de fond a fost dată cu incalcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material in ceea ce priveşte caracterul fictiv al activităţii de consultanta si marketing prestate de S.C. B. S.R.L reclamantei, dezvoltând, pe larg acest aspect, concluzionând că suma de 3.350.000 RON nu este deductibilă fiscal.

Toate aceste aspecte revela faptul ca nu s-a făcut dovada, contrar celor reţinute de instanţa de fond ca efectuarea acestor cheltuielilor este necesara/respectiv ca au fost făcute in scopul de a produce venituri suplimentare.

Totodată, in raport de prevederile art. 451 alin. 2 din C. proc. civ., apreciază drept disproporţionat, in raport cu valoarea, complexitatea cauzei si activităţii desfăşurate de avocat, tinand seama si de circumstanţele cauzei, cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului şi în subsidiar, respingerea lui ca nefondat.

5. Aspecte de fapt relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 263 din data de 7 aprilie 2014 emisă de către D.G.R.F.P. Ploieşti prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.10.2013care a avut la bază Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2013 emis de A.J.F.P. IALOMIŢA.

Procedura administrativă de contestare s-a finalizat cu respingerea contestaţiei formulate de contribuabil, reţinându-se că cheltuielile efectuate de intimata-reclamantă pentru achitarea serviciilor prestate de către S.C. B. S.R.L. în temeiul Contractului de asistenţă de marketing nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal, iar prin înregistrarea în contul de cheltuieli a sumei de 3.350.000 RON, aferentă celor 8 facturi emise de către S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.R.L. a diminuat, în perioada ianuarie - octombrie 2011, impozitele şi taxele datorate bugetului de stat cu suma de 536.000 RON diferenţă impozit pe profit, calculată prin aplicarea cotei de 16% asupra sumei de 3.350.000 RON reprezentând cheltuieli de consultanţă şi cu suma de 804.000 RON diferenţă TVA, calculată prin aplicarea cotei de 24% asupra sumei de 3.350.000 RON reprezentând cheltuieli de consultanţă.

În primul ciclu procesual, soluţionând cauza, instanţa de fond a ajuns la concluzia că toate cheltuielile sunt reflectate în documente încheiate conform dispoziţiilor legale, serviciile fiind efectiv prestate şi în conexiune directă cu activitatea societăţii, fiind aferente obţinerii de venituri de către aceasta.

S-a apreciat de către judecătorul fondului că aspectele reţinute cu autoritate de lucru judecat în penal privind realitatea operaţiunilor derulate între reclamantă şi S.C. B. S.R.L., precum şi necesitatea efectuării cheltuielilor nu mai pot fi repuse în discuţie în cadrul litigiului fiscal.

Preluând concluziile din decizia definitivă pronunţată de instanţa penală, precum şi concluziile raportului de expertiza contabilă judiciară întocmit în cadrul dosarului penal nr. x/2011, Curtea de apel a anulat actele contestate.

Înalta Curte a reţinut, în decizia nr. 1004/15.03.2014, că instanţa de fond nu a făcut propria analiză a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Codul fiscal referitoare la necesitatea efectuării cheltuielilor, limitându-se la a reda conţinutul hotărârii penale şi concluziile raportului de expertiza contabilă judiciară întocmit în cadrul dosarului penal, aspecte ce puteau influenţa cel mult concluziile privind realitatea operaţiunilor, şi nu în ceea ce priveşte necesitatea efectuării acestora.

Pentru adoptarea unei soluţii judicioase asupra fondului raportului juridic fiscal, a apreciat că este necesară examinarea punctuală a situaţiei relevate de organul fiscal cu privire la operaţiunile derulate pentru a se concluziona asupra necesităţii efectuării cheltuielilor, cauza fiind astfel trimisă sre rejudecare.

În al doilea ciclu procesual, instanţa de fond, constatând că este chemată să analizeze exclusiv condiţia necesităţii cheltuielilor deductibile, întrucât, în ceea ce priveşte realitatea acestora, considerentele primei instanţe referitoare la existenţa unei puteri de lucru judecat au fost menţinute, a considerat că, pentru ca aceste cheltuieli, aferente activităţii de management, să fie deductibile, este necesar ca contribuabilul să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor efectuate.

S-a reţinut faptul că aceste cheltuieli de management a căror deducere se solicită au făcut obiectul contractului de asistenţă de marketing nr. 1 bis încheiat la data de 5.01.2011 cu S.C. B. S.R.L., care a avut ca obiect servicii de consiliere şi colaborare în baza căruia aceasta din urmă se obliga să-i asigure elaborarea unui plan de marketing şi op prospectare a pieţii în vederea identificării de potenţiali furnizori şi clienţi, pentru derularea tranzacţiilor cu produse energetice şi alte produse.

Ca urmare a relaţiilor desfăşurate în cadrul acestui contract, S.C. B. S.R.L. a emis un număr de 8 facturi fiscale, în valoare de 3.350.000 RON, din care TVA în cuantum de 804.000 RON, pe care reclamanta l-a contabilizat şi dedus.

Din cuprinsul actelor administrative rezultă că principalul argument reţinut în sensul nededucerii acestor cheltuieli priveşte realitatea tranzacţiilor, aspect tranşat deja în mod definitiv prin decizia de casare, care, în considerente, a reţinut puterea de lucru judecat sub acest aspect şi a casat spre trimitere pentru a se analiza exclusiv necesitatea acestor cheltuieli.

În această categorie se înscriu şi constatările organului fiscal care privesc modul prin care s-au încheiat înţelegeri privind tranzacţiile dintre reclamanta şi S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L..

6. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării, susţinând că instanţa nu a făcut o judecată de valoare, nu şi-a prezentat argumentele proprii, curcumscrise cauzei.

Contrar afirmaţiei recurentei, hotărârea este motivată, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

De principiu, un raţionament logico-juridic neconvingător pot conduce la o nemotivare/motivare necorespunzătoare însă, în speţă, faptul că recurenta-pârâtă nu a agreat raţionamentul judecătorului fondului, nefiind în acord cu acesta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare. Interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurentă a probelor administrate în cauză si a dispoziţiilor legale incidente nu echivalează cu absenţa motivării, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În analiza deciziei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti şi cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanţie procesuală esenţială, întrucât instanţa de fond a expus argumentele de fapt şi de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecăţii, hotărârea conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.

Prin urmare, în criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

În speţă, recurenta reclamantă este nemulţumită de faptul că instanţa de fond a reţinut că efectuarea cheltuielilor este necesaraă/respectiv ca acestea au fost făcute în scopul de a produce venituri suplimentare.

În opinia recurentei, în mod greşit s-a considerat ca nu este necesar ca aceste servicii de consultanta să fi avut si un rezultat concret, fiind suficient ca aceasta să privească operaţiunile taxabile desfăşurate de societate şi ca serviciile sa fie efectiv prestate.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de expertiza contabilă judiciară întocmit în cadrul dosarului penal nr. x/2011 al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa - Serviciul de Investigare Fraude la pct. I lit. c), în cuprinsul căruia s-au considerat necesare cheltuielile cu consultanţa, întrucât pe segmentul comerţului cu produse energetice reclamanta era nou intrată pe piaţă, iar administratorul nu avea pregătire de specialitate pe acest segment.

Aceste informaţii sunt suficiente în opinia judecătorului fondului pentru a demonstra necesitatea efectuării acestor cheltuieli, contractul de consultanţă fiind încheiat în contextul în care societatea a decis intrarea pe segmentul comerţului cu produse energetice, care era un segment nou pentru reclamantă, acesta neavând cunoştinţele necesare desfăşurării acestei activităţi. S-a considerat că nu este necesar ca aceste servicii de consultanţă să fi avut şi un rezultat concret, fiind suficient ca acesta să privească operaţiunile taxabile desfăşurate de societate şi ca serviciile să fie efectiv prestate. Modalitatea în care se vor valorifica aceste informaţii de către societate nu priveşte necesitatea efectuării cheltuielilor, fiind suficient, ca societatea să fi luat o decizie economică în domeniul său de activitate care să fie justificată, fără ca prin aceasta să se contracteze o obligaţie de rezultat.

Astfel, analizând în concret situaţia litigioasă în raport de activitatea desfăşurată de reclamantă, Curtea de Apel a apreciat că decizia de a contracta servicii de consultanţă a fost luată în contextul în care a fost luată decizia de intrare pe piaţa produselor petroliere, care a necesitat dobândirea de cunoştinţe noi în acest domeniu, în baza contractului fiind întocmite Planul de marketing A. S.R.L. şi Strategia de marketing a organizaţiei, care au furnizat informaţii pentru organele cu putere de decizie din cadrul societăţii.

S-a considerat relevant sub acest aspect şi faptul că, ulterior încheierii acestui contract, S.C. A. S.R.L. a desfăşurat activităţi în domeniul produselor petroliere, punând în executare decizia luată, activitate care s-a dovedit a fi profitabilă, societatea înregistrând un profit în acest domeniu în sumă de 1.333.666 RON.

Condiţia impusă de art. 21 din Codul fiscal, pe lângă cea a realităţii tranzacţiilor, priveşte efectuarea acestor cheltuieli în scopul de a produce venituri suplimentare, condiţie care este îndeplinită în cauză, astfel cum rezultă din întreaga situaţie financiară a reclamantei aferentă perioadei analizate.

Raportat la cele contestate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, la rândul ei, nu poate extinde analiza condiţiilor impuse de lege pentru deductibilitatea unor cheltuieli cu serviciile de consultanţă dincolo de cadrul procesual stabilit prin decizia nr. 1004/15.03.2014 respectiv examinarea punctuală a situaţiei relevate de organul fiscal cu privire la operaţiunile derulate pentru a se concluziona asupra necesităţii efectuării cheltuielilor.

Practic, problema de drept care se ridică în prezentul dosar este dacă cheltuielile efectuate de A. în legătură cu Contractul de Marketing au fost necesare pentru societate şi dacă acestea sunt deductibile potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Codul fiscal:

"sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare" iar conform pct. 23 lit. h) din Normele de aplicare:

"În sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate in scopul realizării de venituri impozabile ... cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea operaţională şi/sau financiară a activităţii contribuabilului".

În continuare, art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal statuează în sensul că nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte.

În speţă, pentru ca autoritatea fiscală să recunoască dreptul la deducerea cheltuielilor efectuate pentru achiziţia serviciilor de la furnizorul B., trebuie ca serviciile să fi fost executate în baza unui contract încheiat între părţi, serviciile să fi fost efectiv prestate şi să fi fost necesare pentru societate.

Primele două condiţii nu mai pot face obiectul analizei instanţei în acest cadru procesual, rămânând a se verifica necesitatea acestor cheltuieli pentru societate.

Înalta Curte validează raţionamentul judecatorului fondului, potrivit cu care nu este necesar ca aceste servicii de consultanţă să fi avut şi un rezultat concret, fiind suficient ca acestea să privească operaţiuni taxabile, desfăşurate de societate şi ca serviciile să fie efectiv prestate.

De altfel, instanţa de fond a demonstrat că un rezultat concret s-a şi produs, prin întocmirea planului şi a strategiei de marketing, documente care aveau să ajute societatea I. la adaptarea pe piaţa produselor petroliere şi creşterea profiturilor.

Deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile facturate de către B. nu poate fi refuzată în raport de decizia Societăţii de a achiziţiona aceste servicii.

Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţă, în analiza condiţiei privitoare la necesitatea prestării serviciilor nu poate fi ignorant principiul libertăţii de gestiune al agentului economic. În virtutea acestui principiu agentul economic are posibilitatea dar şi dreptul de a alege căile pe care le apreciază ca fiind adecvate pentru realizarea obiectivelor sale economice, raportat şi la specificul activităţilor desfăşurate.

Cele 6 rapoarte de expertiză fiscale întomcite cu privire la societate/reprezentantul său legal atestă faptul că reclamanta nu avea experienţă în comercializarea produselor petroliere, motiv pentru care a fost necesară achiziţionarea unor servicii de specialitate care să conducă la susţinerea activităţii Societăţii pe noua ramură de activitate.

In anul 2011, societatea a beneficiat de serviciile B. ceea ce a condus la creşterea cifrei de afaceri de aproximativ 40 de ori.

Raportând volumul total al cheltuielilor cu consultanţa achiziţionată de la B. la volumul veniturilor realizate din vânzarea produselor energetice în sumă de 42.338.404 RON, rezultă un comision plătit de 7,9%, care se încadrează în limitele prevăzute de contractul încheiat de către părţi (5-15%).

De asemenea, din activitatea de comerţ cu produse petroliere, Societatea a avut un profit brut realizat de 1.333.666 RON, cu o o rată a rentabilităţii brute de 3,15 %.

În privinţa dreptului de deducere a TVA pentru serviciile achiziţionate de societate de la B., o persoană impozabilă are dreptul la deducerea TVA în condiţiile în care acesta a achitat taxa în scopul realizării de achiziţii aferente desfăşurării operaţiunilor sale taxabile, dreptul de deducere a TVA neputând fi negat în mod nejustificat.

În Hotărârea din 14 septembrie 2017, Iberdrola Inmobiliaria Real Estate Investments, C-132/16, EU:C:2017:683, punctul 29, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în sensul că un drept de deducere este admis în favoarea persoanei impozabile chiar în absenţa unei legături directe şi imediate între o anumită operaţiune în amonte şi una sau mai multe operaţiuni în aval ce dau naştere unui drept de deducere, atunci când costul bunurilor sau serviciilor în cauză face parte din cheltuielile generale ale acesteia din urmă şi reprezintă, ca atare, elemente constitutive ale preţului bunurilor sau serviciilor pe care aceasta le furnizează, asemenea costuri având legătură directă şi imediată cu ansamblul activităţii economice a persoanei impozabile.

În privinţa criticilor vizând proporţionalitatea cheltuielilor de judecată acordate la fond, prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, Înalta Curte a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva Sentintei nr. 2636 din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva Sentintei nr. 2636 din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iulie 2020.